Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.038 din 14 septembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.038 din 14 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 5 noiembrie 2010

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, excepţie ridicatã de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal rãspunde autoarea excepţiei, lipsind partea Consiliul Superior al Magistraturii, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã, de asemenea, domnul Petronel Iulian Alecxandru, a cãrui cerere de intervenţie accesorie în procesul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsã.
    Magistratul-asistent învedereazã Curţii cã un numãr de 24 de judecãtori şi procurori de la diverse instanţe din ţarã au transmis la dosar memorii în sprijinul cererii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul autoarei excepţiei. Aceasta reitereazã argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei. În acest sens precizeazã cã textul de lege supus controlului de neconstituţionalitate nu conduce la o discriminare, întrucât funcţiile juridice raportat la care se face comparaţia în cuprinsul criticii de neconstituţionalitate au un statut propriu, distinct de al judecãtorilor şi procurorilor din sistemul naţional, precum şi o reglementare juridicã diferitã. Totodatã, aratã cã nici comparaţia cu cerinţele stabilite de <>Legea nr. 92/1992 nu poate conduce la constatarea unei discriminãri, acest act normativ fiind în prezent abrogat.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 8 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 7.909/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicatã de Ileana Alecxandru într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei hotãrâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este discriminatoriu şi afecteazã dreptul la muncã, deoarece impune judecãtorilor şi procurorilor care participã la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare condiţia de a avea 5 ani vechime în funcţia de judecãtor sau procuror. Precizeazã în acest sens cã existã o inegalitate neconstituţionalã între judecãtorii numiţi în funcţie înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 303/2004, care au beneficiat de asimilarea vechimii în alte profesii juridice cu vechimea în magistraturã necesarã înscrierii la concursul de promovare, şi cei numiţi dupã aceastã datã, care trebuie sã aibã vechime efectivã în magistraturã pentru a putea accede la o instanţã superioarã. De asemenea, susţine cã discriminarea rezultã, pe de altã parte, şi din faptul cã, pentru a fi numit în funcţia de judecãtor la Curtea Constituţionalã, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Penalã Internaţionalã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, nu sunt necesare condiţii atât de restrictive, legislaţia naţionalã şi internaţionalã recunoscând, pentru aceste funcţii, vechimea în activitatea juridicã (în profesia de avocat, consilier juridic, notar etc.), şi nu doar vechimea efectivã în magistraturã, aşa cum se impune pentru accesul la funcţia de judecãtor sau procuror la o instanţã judecãtoreascã de grad inferior faţã de cele enumerate. Din aceastã perspectivã, se aratã cã obligaţia cuprinsã în art. 148 din Constituţie, de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea europeanã, implicã inclusiv declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale criticate, acestea fiind contrare şi mai puţin favorabile decât reglementãrile europene în aceeaşi materie. Sunt amintite în acest sens prevederile "art. 167 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiunea consolidatã din 9 mai 2008), <>art. 36 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea Statutului Curţii Penale Internaţionale, <>art. 21 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale". Sunt invocate jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminãrii, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind aplicabilitatea directã şi prioritatea normelor juridice internaţionale referitoare la protecţia drepturilor omului şi la obligaţia interpretãrii şi aplicãrii dispoziţiilor constituţionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaţionale ratificate de statele membre.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prin textul de lege criticat nu se instituie un tratament privilegiat sau discriminatoriu şi nici nu se încalcã dreptul la muncã sau la exercitarea unei profesii.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece autorul acesteia doreşte, în realitate, completarea sau modificarea textului de lege criticat, în sensul luãrii în considerare la calculul vechimii prevãzute de <>art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a perioadei în care judecãtorul sau procurorul nu a exercitat efectiv funcţia de magistrat.
    Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu contravin prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 sau art. 53 din Legea fundamentalã.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu urmãtorul cuprins:
    "(1) Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecãtorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc urmãtoarele condiţii minime de vechime:
    a) 5 ani vechime în funcţia de judecãtor sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecãtor de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângã tribunal sau la parchetul de pe lângã tribunalul specializat."
    În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate textul de lege criticat contravine urmãtoarelor dispoziţii din Legea fundamentalã: art. 11 - "Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 15 alin. (1) privind universalitatea legii, art. 16 alin. (1) care prevede egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 20 - "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 41 - "Munca şi protecţia socialã a muncii", art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", art. 143 care stabileşte condiţiile pentru numirea judecãtorilor Curţii Constituţionale şi art. 148 - "Integrarea în Uniunea Europeanã". Sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 - "Interzicerea discriminãrii" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi cele ale art. 1 - "Interzicerea generalã a discriminãrii" din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. De asemenea, în cuprinsul criticii se face referire şi la prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupãrii forţei de muncã şi exercitãrii profesiei şi la cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncã şi condiţiile de muncã.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã este neîntemeiatã, urmând sã o respingã ca atare, pentru motivele ce se vor arãta în continuare:
    Autorul excepţiei îşi susţine critica referitoare la încãlcarea principiului constituţional al egalitãţii prin compararea condiţiilor de vechime în magistraturã impuse de textul de lege criticat pentru promovarea judecãtorilor şi procurorilor în sistemul ierarhizat al instanţelor naţionale cu cele care sunt necesare unui jurist pentru a accede la diverse instanţe internaţionale, şi anume Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Penalã Internaţionalã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. Aceeaşi comparaţie o face şi în ceea ce priveşte Curtea Constituţionalã a României. Cu privire la aceastã criticã, instanţa de contencios constituţional constatã cã prevederile <>art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu contravin principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, aşa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, astfel cã, dacã unor situaţii egale trebuie sã le corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii existã atunci când se aplicã tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã a exista o motivare obiectivã şi rezonabilã. Or, în cauza de faţã, termenii comparaţiei aparţin unor sisteme jurisdicţionale distincte, între care nu existã niciun fel de relaţie structuralã, motiv pentru care nu se impune existenţa unei identitãţi de tratament juridic. Astfel, caracterul special şi specializat al jurisdicţiilor la care face referire autorul excepţiei reclamã reglementarea unor condiţii deosebite, care conferã acestora statute proprii, distincte. Gradul înalt de profesionalism de care trebuie sã dea dovadã judecãtorii membri ai acestor instanţe este demonstrat şi apreciat cu ajutorul unor criterii obiective, vechimea în profesia de judecãtor sau procuror în sistemul naţional nefiind în mod necesar unul dintre acestea. Dimpotrivã, în ceea ce priveşte magistraţii de la instanţele naţionale, relevantã în ceea ce priveşte promovarea este tocmai vechimea efectivã în funcţia de judecãtor sau procuror, care îl recomandã pe cel care candideazã pentru avansarea la o instanţã superioarã, în baza experienţei acumulate pânã la momentul promovãrii.
    Totodatã, Curtea constatã cã nu poate reţine critica prin care se susţine cã este încãlcat principiul nediscriminãrii, comparându-se actualele condiţii de promovare a magistraţilor cuprinse în <>art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor cu cele care erau prevãzute prin <>Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã. În jurisprudenţa sa Curtea a reţinut în mod constant cã neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouã, aceasta din urmã fiind consideratã mai puţin favorabilã şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Curtea a conchis cã nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţã -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese. Aceastã soluţie de principiu se regãseşte, de exemplu, în <>Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în <>Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. Prin urmare, nici în cazul de faţã Curtea nu poate reţine existenţa unei inegalitãţi neconstituţionale între cei care au promovat la instanţe superioare sub imperiul <>Legii nr. 92/1992 şi cei care, în prezent, trebuie sã satisfacã cerinţele mai restrictive impuse de <>Legea nr. 303/2004.
    În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncã, Curtea reţine, astfel cum a statuat în jurisprudenţa sa, reprezentatã, de exemplu, de <>Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, cã instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii - astfel cum este şi cazul de faţã - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintã o încãlcare a dreptului la muncã. De asemenea, autorul excepţiei susţine cã restrângerea dreptului magistraţilor la promovare, prin condiţionarea acestora de vechimea în funcţia de judecãtor sau de procuror, este neconstituţionalã prin prisma art. 53 din Constituţie. Curtea constatã cã nu poate reţine nici aceastã criticã, întrucât textul constituţional invocat are în vedere restrângerea în anumite condiţii, strict precizate în cuprinsul sãu, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate şi garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or, dreptul la promovare nu se regãseşte printre acestea, astfel cã nu se pune problema încãlcãrii art. 53 din Constituţie, de vreme ce, aşa cum s-a arãtat mai sus, Curtea nu a constatat existenţa vreunei restrângeri a exerciţiului dreptului la muncã, ca drept fundamental.
    În fine, în acord cu cele statuate prin <>Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, Curtea observã cã nu este de competenţa sa analizarea conformitãţii unei dispoziţii de drept naţional cu texte cuprinse în Tratatul privind Uniunea Europeanã sau Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. Curtea a precizat prin decizia menţionatã cã "o atare competenţã [...] aparţine instanţei de judecatã, care, pentru a ajunge la o concluzie corectã şi legalã, din oficiu sau la cererea pãrţii, poate formula o întrebare preliminarã în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene [în prezent art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene] la Curtea de Justiţie a Comunitãţilor Europene. În situaţia în care Curtea Constituţionalã s-ar considera competentã sã se pronunţe asupra conformitãţii legislaţiei naţionale cu cea europeanã, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele douã instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil".
    Şi în ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncã şi condiţiile de muncã, potrivit cãrora o discriminare directã se produce atunci când o persoanã este tratatã într-un mod mai puţin favorabil decât este, a fost sau va fi tratatã într-o situaţie asemãnãtoare o altã persoanã, pe baza unuia dintre motivele menţionate la art. 1, respectiv apartenenţã religioasã sau convingeri, handicap, vârstã sau orientare sexualã, Curtea observã, de asemenea, cã aceasta nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cãrei soluţionare revine judecãtorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate.
    Totodatã, Curtea constatã cã autorul excepţiei nu evidenţiazã niciun fel de argumente în sensul pretinsei neconcordanţe dintre textul de lege criticat şi prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupãrii forţei de muncã şi exercitãrii profesiei, ratificatã prin Decretul nr. 284/1973, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973, care include în înţelesul termenului de "discriminare" "orice altã diferenţiere, excludere sau preferinţã având ca efect suprimarea sau ştirbirea egalitãţii de posibilitãţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncã şi exercitare a profesiei, care ar putea fi specificatã de cãtre statul membru interesat dupã consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajeazã şi a organizaţiilor lucrãtorilor, dacã acestea existã, precum şi a altor organisme competente".

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, excepţie ridicatã de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 septembrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Valentina Bãrbãţeanu

                                      ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice