Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.019 din 7 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 26 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silviu Vãduva în Dosarul nr. 9.705/105/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocatul P. Acsinte, şi partea Mihai Dumitru, prin avocatul D. Rãdescu, lipsind pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei susţine admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor care excepteazã de la exerciţiul cãii de atac a recursului încheierea prin care se dispune suspendarea judecãrii procesului, pronunţatã în stadiul procesual al recursului.
Partea Mihai Dumitru, prin avocat D. Rãdescu, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulatã în scris de autorul sãu, este inadmisibilã, întrucât ceea ce se cere Curţii Constituţionale este constatarea "nelegalitãţii" textului de lege criticat, iar nu "neconstituţionalitatea" sa. Pe fond, excepţia este neîntemeiatã, dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate de autor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, critica vizând completarea şi modificarea textului de lege supus controlului, operaţiune ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 mai 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 9.705/105/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silviu Vãduva.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã, în formularea actualã, art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã creeazã o inegalitate între cetãţenii ce pot exercita un drept procesual, în anumite faze ale procesului civil, şi cei care nu pot uza de acest drept în faze procesuale ulterioare. Astfel, dacã la fond sau în apel existã posibilitatea promovãrii recursului împotriva încheierii de suspendare, în stadiul procesual al recursului aceastã posibilitate nu mai existã. Mai mult, atitudinea subiectivã a judecãtorului, care este chemat a se pronunţa asupra înrâuririi pe care o are începerea urmãririi penale pentru o infracţiune asupra soluţionãrii procesului pendinte, poate crea o inegalitate între partea care, cu rea-credinţã, îşi exercitã în mod abuziv drepturile procesuale şi cea care respectã cadrul legal de exercitare a acestora. Or, dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã îngrãdesc dreptul pãrţii de a se apãra împotriva acestor abuzuri şi creeazã premisele arbitrariului în situaţia suspendãrii cauzei aflate în faza recursului, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedurã civilã.
Dispoziţiile legale criticate, în opinia autorului, încalcã şi prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu se mai poate vorbi de unicitatea actului de justiţie atâta vreme cât se creeazã o situaţie distinctã între cei care pot ataca cu recurs încheierile de suspendare şi cei care nu pot uza de aceastã cale de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã apreciazã cã dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã nu încalcã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor sau cel al liberului acces la justiţie. Mãsura suspendãrii are un temei rezonabil, constând în existenţa cercetãrilor penale într-o cauzã despre care s-a considerat cã ar avea înrâurire asupra litigiului de fond. Aceastã mãsurã nu întrerupe decât temporar cursul judecãţii, fiind dispusã pânã la finalizarea cercetãrilor penale într-o cauzã determinatã.
Pe de altã parte, nu se poate susţine nici cã textul menţionat ar conţine dispoziţii discriminatorii, deoarece tratamentul diferit instituit pentru încheierile de suspendare pronunţate în recurs şi cele pronunţate în etapele procesuale anterioare îşi are justificarea obiectivã, raţionalã, în faptul cã nu se poate admite ca, împotriva încheierii prin care se rezolvã un incident procedural, sã existe o cale de atac pe care legea nu o prevede cu privire la hotãrârea prin care se soluţioneazã fondul procesului, cu care încheierea face corp comun şi care este irevocabilã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, întrucât acestea se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementatã de ipoteza normei juridice. Liberul acces la justiţie, pretins a fi încãlcat de autorul excepţiei, nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege. Competenţa de judecatã şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, dar care sã asigure pãrţii interesate posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecãtoreşti.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul conţinut: "Asupra suspendãrii judecãrii procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacatã cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 124 alin. (2) cu privire la unicitatea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, în situaţia în care începerea urmãririi penale pentru o infracţiune ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra cursului judecãţii, suspendarea vizeazã o chestiune prejudicialã de a cãrei soluţionare ar putea depinde şi hotãrârea ce se va pronunţa în cauza dedusã judecãţii.
Curtea constatã cã suspendarea cauzei într-o astfel de ipotezã este de naturã sã preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecãtoreşti ar pronunţa hotãrâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilitãţii raporturilor juridice existente între pãrţi. Pe de altã parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendãrii cursului judecãţii, instanţa este chematã sã cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecãţii. Prin urmare, lãsarea mãsurii suspendãrii la aprecierea judecãtorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de soluţia pronunţatã într-un proces penal, este menitã sã-i permitã acestuia sã-şi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivã a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.
Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant cã reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotite.
În ceea ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea atacãrii cu recurs, în mod separat, a încheierii prin care se dispune suspendarea judecãţii cauzei aflate în faza recursului, Curtea constatã cã, potrivit art. 282 alin. 2 şi art. 299 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, împotriva încheierii susceptibile de a fi atacatã separat poate fi exercitatã aceeaşi cale de atac precum împotriva hotãrârii pronunţate pe fondul cauzei. Împrejurarea cã încheierea prin care se dispune suspendarea judecãrii procesului este pronunţatã în faza procesualã a recursului justificã pe deplin opţiunea legiuitorului în sensul exceptãrii ei de la posibilitatea exercitãrii cãii de atac prevãzute de lege pentru celelalte situaţii. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotãrârea care soluţioneazã cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecãţii îşi însuşeşte acest caracter tocmai pentru cã, pregãtind pronunţarea hotãrârii finale, ea urmeazã soarta acesteia din urmã. O atare soluţie împiedicã prelungirea excesivã a duratei procesului şi contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
De altfel, asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 630 din 29 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silviu Vãduva în Dosarul nr. 9.705/105/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
