Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.000 din 7 octombrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.000 din 7 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 5 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Cãlin Raita în Dosarul nr. 4.698/271/2007 al Judecãtoriei Oradea.
La apelul nominal rãspunde partea Inspectoratul Judeţean în Construcţii Bihor, prin consilier juridic Ada Marinescu, cu împuternicire de reprezentare juridicã depusã la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul pãrţii prezente, care susţine cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, motiv pentru care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, menţionând cã aceasta are caracter inadmisibil, întrucât autorul sãu nu demonstreazã pretinsa relaţie de contrarietate dintre textul de lege criticat şi normele fundamentale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 4.698/271/2007, Judecãtoria Oradea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii.
Excepţia a fost ridicatã de Cãlin Raita într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.
În motivarea excepţiei autorul acesteia aratã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 încalcã dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens, susţine cã, din coroborarea prevederilor <>art. 27 din Legea nr. 50/1991 , art. 15 şi ale <>art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, rezultã cã funcţionarii Inspectoratului de Stat în Construcţii "au atribuţiuni numai de constatare a contravenţiilor, nu şi de aplicare a sancţiunilor". Or, textul legal criticat le conferã acestora competenţe privind dispunerea mãsurilor şi a sancţiunilor prevãzute de lege, ceea ce este de naturã "sã genereze confuzie între competenţele de constatare şi cele de aplicare a sancţiunilor" şi sã creeze o stare conflictualã faţã de reglementãrile legale indicate mai sus.
Judecãtoria Oradea apreciazã cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Chiar dacã o eventualã interpretare restrictivã a dispoziţiilor <>art. 27 din Legea nr. 50/1991 coroborat cu <>art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 ar putea genera confuzie între competenţele de constatare şi cele de aplicare a sancţiunilor, aceasta nu va putea duce sub nicio formã la încãlcarea dreptului fundamental al petentului la un proces echitabil şi judecarea într-un termen rezonabil, atât timp cât, indiferent de organul care constatã şi aplicã sancţiunea contravenţionalã, petentul are posibilitatea de a se adresa justiţiei pe calea plângerii contravenţionale, conform prevederilor legale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã, sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu urmãtorul conţinut:
"(1) Controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii se exercitã de Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe întregul teritoriu al ţãrii, şi de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun mãsurile şi sancţiunile prevãzute de prezenta lege."
Autorul excepţiei considerã cã textul de lege menţionat încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţionalã constatã cã acestea nu sunt întemeiate.
Prevederile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii instituie în sarcina Inspectoratului de Stat în Construcţii şi formaţiunilor sale teritoriale atribuţiile de a efectua controlul sub aspectul amenajãrii teritoriului, urbanismului şi de a autoriza executarea lucrãrilor de construcţii şi conferã totodatã competenţa de a dispune mãsurile şi sancţiunile prevãzute de aceastã lege. Prin urmare, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu conţine în cuprinsul sãu nicio reglementare care sã împiedice într-un fel sau altul exercitarea neîngrãditã a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, acesta concretizându-se în asigurarea accesului liber la instanţã şi a tuturor garanţiilor procesuale ce condiţioneazã într-un stat democratic procesul echitabil.
În plus, Curtea observã cã, deşi invocã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie ca fiind încãlcate, autorul excepţiei nu formuleazã niciun fel de argument în acest sens, critica sa axându-se în schimb pe indicarea unor texte din <>Legea nr. 50/1991 şi din <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , faţã de care apreciazã cã se produce o confuzie prin aplicarea textului de lege criticat.
Aşa fiind, Curtea reţine, pe de o parte, cã prin conţinutul sãu critica de neconstituţionalitate nu este motivatã sub aspectul pretinsului raport de contrarietate dintre textul legal criticat şi norma constituţionalã invocatã, ceea ce contravine <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Pe de altã parte, Curtea reaminteşte cã exercitarea controlului de constituţionalitate se efectueazã prin raportare la texte fundamentale din Constituţie şi acte juridice internaţionale la care România este parte, şi nu prin raportare la reglementãri legale în vigoare. Totodatã, aspectele privind pretinse necorelãri dintre normele aceluiaşi act normativ sau ale altuia nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã, aşa cum nici interpretarea legislaţiei în vigoare, aplicabilã unui anumit domeniu, nu aparţine competenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Cãlin Raita în Dosarul nr. 4.698/271/2007 al Judecãtoriei Oradea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016