Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIA nr. 74 din 13 iulie 1994 cu privire la constitutionalitatea Legii privind acordarea unor facilitati suplimentare fata de Legea nr. 35/1991 , republicata, pentru atragerea de investitori straini in industrie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 22 iulie 1994
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la 28 iunie 1994, de cãtre 56 deputaţi şi anume: Ion Diaconescu, Ion Ratiu, Mihail Bucur, Gheorghe Comanescu, Ion Hui, Vasile Gheorghe Victor Pop, Ion Dinu, Ion Berciu, Radu Livezeanu, Vasile Niculae Constantin Ionescu Galbeni, Tudor Gavril Dunca, Mircea Ioan Popa, Ion Cornita, Emilian Bratu, Gavril Dejeu, Alexandru Simionovici, Valentin Vasilescu, Sorin Victor Lepsea, George Stanescu, Ioan Muresan, Vasile Lupu, Valentin Argesanu, Viorel Pavel, Costel Paunescu, Sergiu George Rizescu, Constantin-Şerban Rãdulescu-Zonner, Gheorghe Cristea, Florian Ion-Angelo, Rasvan Dobrescu, Vasile Mandroviceanu, Otto-Ernest Weber, Mihail Nica, Octavian Bot, Horia Mircea Radu, Ion Dobrescu, Niculae Cerveni, Petru Dugulescu, Alexandru Konya Hamar, Ervin Zoltan Szekely, Karoly Kerekes, Barbu Pitigoi, Dinu Patriciu, Raymond Luca, Petru Litiu, Romulus Ioan Joca, Theodora Bertzi, Victor Bostinaru, Corneliu-Constantin Ruse, Iuliu Vida, Francisc Pecsi, Ştefan Sinko, Ferenc Asztalos, Imre Andras, Istvan Antal, Liviu Neculai Marcu, Remus-Constantin Opris, asupra neconstitutionalitatii <>Legii privind acordarea unor facilitãţi suplimentare fata de Legea nr. 35/1991 , republicatã, pentru atragerea de investitori strãini în industrie.
Legea are urmãtorul conţinut:
"Art. 1. - Societãţile comerciale care se înfiinţeazã, potrivit legii, în domeniul industriei, cu participare de capital strãin, la care aportul subscris de investitorul strãin este vãrsat în suma de minimum 50 milioane dolari S.U.A. în contul societãţii comerciale deschis la o banca, persoana juridicã romana, şi care realizeazã, în termenul şi potrivit prevederilor din contractul de societate, producţie cu un grad valoric de integrare în România de minimum 60% şi un export de minimum 50% din valoarea producţiei anuale, beneficiazã de urmãtoarele facilitãţi:
a) scutirea de la plata taxelor vamale, pe o perioada de 7 ani începînd sa curgã de la data înmatriculãrii societãţii comerciale, a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, echipamentelor din import necesare investiţiei, subscrise ca aport în natura sau plãtite din surse proprii, atrase sau împrumutate;
b) scutirea de la plata taxelor vamale, pe o perioada de 7 ani calculatã de la data înmatriculãrii societãţii comerciale, a materiilor prime, materialelor consumabile, pieselor de schimb şi componentelor importate pentru producţia proprie a societãţii, plãtite din surse proprii, atrase sau împrumutate;
c) scutirea de la plata impozitului pe profit pentru o perioada de 5 ani de la data obţinerii de profit, dar nu mai mult de 7 ani de la data începerii activitãţii productive.
Art. 2. - În cazul în care, într-o perioada de 14 ani calculatã de la data înmatriculãrii, societatea comercialã îşi reduce capitalul social astfel încît participarea investitorului strãin coboarã sub minimul de 50 milioane dolari S.U.A. sau se dizolva voluntar, ea va fi obligatã la plata tuturor impozitelor şi taxelor ce i s-ar fi aplicat pe intreaga durata de funcţionare, în lipsa facilitãţilor de care a beneficiat, inclusiv a celor de care a fost dispensata în perioada de scutire."
Sesizarea apreciazã, în esenta, în legatura cu art. 1 din lege ca prin prevederea care obliga ca aportul subscris sa fie vãrsat la o banca, persoana juridicã romana se introduce o restrictie, neprevãzutã în legislaţia în vigoare, deoarece celelalte societãţi comerciale cu capital strãin pot depune capitalul exprimat în valuta în conturi deschise la bãnci cu sediul în România sau cu sediul în strãinãtate, potrivit reglementãrilor Bãncii Naţionale a României. Tot ca o restrictie este calificatã şi dispoziţia art. 1 lit. a), care limiteazã scutirea de plata taxei vamale la 7 ani de la data înmatriculãrii societãţii comerciale, spre deosebire de celelalte societãţi comerciale cu capital strãin, pentru care <>art. 12 din Legea nr. 35/1991 acorda astfel de scutiri pentru o perioada nelimitatã.
Cît priveşte art. 2 din lege se considera ca el introduce, de asemenea, anumite restrictii fata de prevederile <>Legii nr. 35/1991 , deoarece interzice diminuarea capitalului social pe o perioada de 14 ani, obliga şi la restituirea taxelor vamale şi mãreşte perioada în care societatea comercialã nu poate sa-şi intrerupa voluntar activitatea.
În aceste condiţii se apreciazã ca art. 1 şi 2 din Lege contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie care interzice orice discriminãri, precum şi art. 49 din legea fundamentalã, deoarece nu sînt create situaţii care sa justifice restrîngerea (proporţionalã) a unor drepturi şi libertãţi acordate de legislaţia în vigoare.
În al doilea rind, sesizarea considera ca legea este neconstitutionala deoarece a fost adoptatã cu procedura prevãzutã de art. 74 alin. (2) din Constituţie pentru legile ordinare, or legea este organicã, la fel ca şi <>Legea nr. 35/1991 , şi deci trebuie adoptatã cu procedura prevãzutã de art. 74 alin. (1) din Constituţie.
În sfîrşit, legea este apreciatã neconstitutionala şi pentru ca, restringind exercitarea unor drepturi şi libertãţi existente în prezent în legislaţia în vigoare şi care vor continua sa se acorde celorlalte societãţi comerciale cu capital strãin, va avea efectul contrar celui asteptat, actionind astfel impotriva intereselor naţionale, ceea ce incalca prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu respectarea prevederilor <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 şi ea este competenta sa se pronunţe asupra sesizãrii în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie.
În baza <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat puncte de vedere asupra sesizãrii preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat prin adresa nr. 62 din 5 iulie 1994 punctul sau de vedere în sensul ca legea adoptatã este constituţionalã pentru urmãtoarele motive redate în esenta:
a) art. 16 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Constituţie se referã la persoanele fizice - cetãţeni romani, care, pe baza principiilor prevãzute în Capitolul I din Titlul II al Constituţiei, au drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale prevãzute în Capitolul II al aceluiaşi titlu. Drepturile şi libertãţile persoanelor fizice pot fi restrînse, în exercitarea lor, conform art. 49 din Constituţie. Pe cale de consecinta titularii unor asemenea drepturi, libertãţi sau îndatoriri nu pot fi persoanele juridice, respectiv societãţile comerciale la care se referã legea atacatã şi deci art. 16 şi art. 49 din Constituţie nu sînt aplicabile acestora;
b) legea în cauza are caracter de lege ordinarã şi deci în mod corect ea a fost votatã cu majoritatea prevãzutã de art. 74 alin. (2) din Constituţie. Legea fundamentalã pretinde prin art. 72 alin. (3) lit. k) sa se reglementeze prin lege organicã numai regimul general al proprietãţii, or nici una din prevederile legii nu se referã la vreunul din elementele dreptului de proprietate - folosinta, posesia şi dispoziţia -, ci doar la modalitatea de exercitare a acestui drept, ale cãrui limite se stabilesc prin lege ordinarã şi nu organicã, conform art. 41 alin. (1) din Constituţie. De altfel, chiar din titlul legii rezulta ca aceasta se referã la unele "facilitãţi suplimentare fata de <>Legea nr. 35/1991 " şi nu la elementele regimului general al proprietãţii;
c) potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie statul are obligaţia asigurãrii protejãrii intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã. Obiectul legii nu este protejarea intereselor naţionale, ci acordarea unor facilitãţi pentru pãtrunderea în România a marelui capital din strãinãtate, dar prin aceasta se realizeazã dezvoltarea economiei naţionale, ceea ce desigur nu poate fi calificat ca o neprotejare a intereselor naţionale. În plus, art. 41 alin. (1) din Constituţie permite, ca prin lege, sa se stabileascã limitele exercitãrii dreptului de proprietate şi deci nu poate exista o contradictie între aceste prevederi şi cele ale art. 134 alin. (2) lit. b), asa cum ar putea sugera autorii sesizãrii Curţii, ci o relatie de completare şi de compatibilitate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca legea atacatã este constituţionalã şi, în legatura cu obiecţiile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizare, se arata, în esenta, urmãtoarele:
a) legiuitorul - o data ce a acceptat avantajarea investitorilor strãini - are tot dreptul ca, în cadrul acestei categorii de persoane beneficiare ale unui regim de favoare, sa opereze nuantari în ceea ce priveşte acordarea anumitor facilitãţi. Asemenea distincţii sînt fireşti, de vreme ce nimeni nu poate contesta varietatea investiţiilor strãine, volumul şi durata lor diferita, ramura economicã spre care sînt orientate, precum şi alte aspecte de diferentiere, statul fiind preocupat ca, în cadrul politicii sale economice, sa determine pirghii variabile de încurajare a infuziei de capital strãin. În felul acesta se explica distincţia între facilitãţile stabilite prin <>Legea nr. 35/1991 (republicatã) şi cele din legea de fata. Diferentierea de regim juridic este, în speta, expresia unor optiuni concrete ale politicii economice a statului şi, nicidecum, rezultatul unei tendinte de a opera discriminãri, în dispreţul art. 16 din Constituţie. În cauza nu poate fi vorba de încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi ci de reflectarea în cuprinsul legislaţiei şi, în particular, al legii care face obiectul sesizãrii, a unor aspecte existentiale deosebite, care reclama reglementãri nuantate. În acest sens, problematica avutã în vedere de semnatarii sesizãrii poate fi discutata mai degraba în termenii unor considerente de oportunitate şi de analiza economicã dar, în nici un caz, din punctul de vedere al încãlcãrii prevederilor constituţionale.
De asemenea, se considera neîntemeiatã şi asertiunea potrivit cãreia legea incalca prevederile art. 49 din Constituţie, introducînd, în mod arbitrar, restrîngerea exerciţiului unor drepturi. Faptul ca în art. 2 al legii criticate este stabilitã o norma cu caracter sanctionatoriu, nu poate duce la concluzia ca, în acest mod, investitorul îşi vede limitat exerciţiul dreptului de a investi în România. Dispoziţia în cauza nu vizeazã decît eventuala nerespectare, de cãtre investitorul strãin a obligaţiilor corelative regimului de facilitãţi instituit de stat în beneficiul sau. Aceasta, deoarece este de neconceput ca un regim de favoare sa nu fie dublat de un minimum de obligaţii, a cãror încãlcare sa nu determine afectarea drepturilor şi a facilitãţilor acordate;
b) susţinerea potrivit cãreia legea trebuia adoptatã dupã procedura prevãzutã de art. 74 alin. (1) din Constituţie pentru legile organice este eronatã deoarece pe de o parte, la momentul adoptãrii <>Legii nr. 35/1991 , în sistemul nostru legislativ nu exista distincţia actuala între legi constituţionale, organice şi ordinare, operata, ulterior, de Constituţie. Pe de alta parte, legea de fata, deşi aflatã în directa legatura cu <>Legea nr. 35/1991 (republicatã), nu poate fi consideratã ca fiind organicã, deoarece obiectul sau concret de reglementare nu se gãseşte în enumerarea limitativa din art. 72 alin. (3) din Constituţie privind domeniile care se reglementeazã prin lege organicã;
c) susţinerea ca legea atacatã ar incalca dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie care obliga statul sa asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã poarta în sine o contradictie, deoarece ea alãturã unui context legislativ referitor la investitorii strãini o prevedere constituţionalã care se referã expres la protejarea intereselor naţionale. Specularea nuantarilor reglementãrii în aceasta materie, în sensul acreditãrii tezei lezarii interesului naţional, este nefondata. Aceasta, deoarece conţinutul intereselor economiei naţionale variaza, în mod obiectiv, de la o etapa de dezvoltare socioeconomica la alta. În nici un caz nu se poate susţine ca o economie aflatã în stadiul de tranzitie şi, implicit, în faza de dezvoltare, ar fi dezavantajata de acele investiţii strãine care îi sporesc patrimoniul economic şi îi ridica nivelul tehnologic, facilitindu-i astfel pãtrunderea pe piata concurentiala mondialã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere exprimate de cãtre preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, precum şi concordanta dintre textele legale a cãror constitutionalitate a fost contestatã şi dispoziţiile Constituţiei, retine urmãtoarele:
În legatura cu prima obiectie de neconstituţionalitate şi anume ca art. 1 şi 2 din legea atacatã ar contraveni art. 16 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie este de observat ca legea supusã controlului nu abroga dispoziţii din <>Legea nr. 35/1991 şi nici nu modifica prevederi ale sale. <>Legea nr. 35/1991 rãmîne sa se aplice în continuare astfel cum a fost adoptatã, promulgatã şi publicatã, dupã modificarea ei prin <>Legea nr. 57/1993 . Prin legea noua se creeazã o alta situaţie, ce are în vedere numai societãţile comerciale, înfiinţate potrivit legii, în domeniul industriei, cu participare de capital strãin în condiţiile precis determinate de art. 1. Este vorba deci de reglementãri diferite pentru situaţii diferite, astfel încît principiul egalitãţii nu este afectat. Atît în doctrina, cît şi în jurisprudenta constituţionalã se subliniaza constant ca principiul egalitãţii nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile sa fie tratate în acelaşi fel astfel ca la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, iar la situaţii diferite poate exista un tratament diferit. În acest sens s-a mai pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 70/1993.
Este de necontestat ca toţi investitorii strãini care se supun <>Legii nr. 35/1991 se bucura de o protecţie egala, iar cei care doresc sa acţioneze în condiţiile legii atacate au, de asemenea, un tratament egal, astfel încît nu se poate vorbi de o discriminare şi deci de încãlcarea art. 16 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie.
Pe de alta parte, se retine ca noua lege defineste o serie de avantaje în scopul atragerii de capital strãin. Regimul investiţiilor strãine este exclusiv o problema de oportunitate politica pe care legiuitorul este îndreptãţit sa o adopte în funcţie de interesele naţionale, legate de importul de capital. În aceste condiţii încãlcarea principiului egalitãţii s-ar putea pune numai dacã, stabilind o anumitã mãsura, legiuitorul ar fi discriminat anumiti comercianţi strãini. Egalitatea între diferitele politici comerciale legate de importul de capital nu este o problema de ordin constituţional, ci de politica comercialã, astfel încît nu poate fi neconstitutionala crearea de regimuri juridice diferite în funcţie de interesele naţionale diferite cu referire la importul de capital.
În sfîrşit, drepturile fundamentale prevãzute în Constituţie se aplica cetãţenilor, iar în ceea ce priveşte persoanele juridice numai în mãsura în care, printr-o anumitã reglementare privind aceste persoane, sînt afectate indirect drepturile fundamentale ale cetãţenilor. În cazul de fata aceasta problema nici nu se poate pune, întrucît este vorba de interesele unor societãţi comerciale strãine.
Cît priveşte obiecţia de neconstituţionalitate care se referã la procedura de adoptare a legii este de observat ca legea nu vizeazã regimul general al proprietãţii, astfel cum a fost definit şi prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 5/1992 şi nr. 6/1992 şi deci nu era necesarã o lege organicã.
Este adevãrat ca <>Legea nr. 35/1991 , care a fost adoptatã într-un moment anterior Constituţiei, cînd în sistemul nostru legislativ nu exista distincţia dintre legile organice şi cele ordinare, a fost modificatã prin <>Legea nr. 57/1993 , a carei adoptare s-a fãcut cu procedura stabilitã de art. 74 alin. (1) din Constituţie prevãzutã pentru legile organice, dar astfel cum s-a arãtat deja, legea atacatã nu abroga şi nici nu modifica <>Legea nr. 35/1991 , republicatã, ci stabileşte facilitãţi fiscale aplicabile unei categorii determinate de investitori strãini, ceea ce este de domeniul legii ordinare.
În sfîrşit, în legatura cu obiecţia ca legea ar incalca art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este de reţinut ca, dimpotriva, legea urmãreşte stabilirea unui regim juridic diferit pentru investitorii strãini de o anumitã pondere, tocmai în scopul atragerii de capital, deci, în interesul economiei naţionale. Parlamentul este îndreptãţit sa stabileascã prin ce mijloace se realizeazã în diferite momente interesul naţional în domeniul economic, financiar şi valutar. Chiar dacã legea nu are ca obiect protejarea industriei româneşti, nu se poate susţine ca ea este impotriva intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã şi deci contrarã Constituţiei.
Avînd în vedere considerentele expuse,
Vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile <>art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE :
Constata ca Legea privind acordarea unor facilitãţi suplimentare fata de <>Legea nr. 35/1991 , republicatã, pentru atragerea de investitori strãini în industrie este constituţionalã.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 13 iulie 1994 şi la ea au participat Ioan Muraru, inlocuitorul preşedintelui, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
p. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
