Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului declarat de Stanescu Rosca Sorin şi de Ardeleanu Cristina impotriva Deciziei nr. 12 pronunţatã la data de 7 februarie 1996 de Curtea Constituţionalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 30 aprilie 1996 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd, avînd nevoie de timp pentru a delibera, Curtea Constituţionalã a aminat pronunţarea la data de 14 mai 1996 şi apoi la data de 23 mai 1996.
CURTEA,
examinînd actele şi lucrãrile dosarului, constata:
Prin Decizia nr. 12 din 7 februarie 1996, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 privind regimul paşapoartelor şi al cãlãtorilor în strãinãtate, invocatã de Stanescu Rosca Sorin şi de Ardeleanu Cristina, în Dosarul nr. 1.146/1995 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.
Potrivit <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 "se refuza eliberarea pasaportului, iar cînd acesta a fost eliberat se dispune retragerea sau anularea acestuia", între altele şi atunci "cînd impotriva persoanei în cauza a început urmãrirea penalã".
Prin raportarea acestor dispoziţii la prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, în sesizare se considera ca ele sînt abrogate, fiind contrare art. 25 şi art. 49. De asemenea, avîndu-se în vedere art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie se arata ca dispoziţiile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 contravin art. 13 şi art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei europene a drepturilor omului şi art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Decizia recuratã a reţinut ca dispoziţiile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 nu sînt contrare prevederilor constituţionale, nefiind deci incidente dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie, pentru urmãtoarele motive:
- dispoziţiile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 nu incalca art. 25 alin. (1) din Constituţie potrivit cãruia "dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în strãinãtate, este garantat", condiţiile exercitãrii acestui drept fiind stabilite prin lege. Se distinge astfel între existenta dreptului şi exercitarea lui în condiţiile stabilite de lege, precizîndu-se ca nu revine Curţii sarcina de a controla respectarea acestor prevederi legale în procesul de aplicare;
- comparind, în substanta şi în forma lor, prevederile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 cu cele ale art. 49 alin. (1) din Constituţie, se constata ca restricţiile aduse exerciţiului dreptului la libera circulaţie sînt prevãzute într-un act normativ asimilat legii, preconstitutional, dar care nu este abrogat în puterea art. 150 alin. (1) din Constituţie;
- raportarea textului atacat la art. 49 alin. (2) din Constituţie duce la concluzia ca verificarea proportionalitatii mãsurilor de restringere a exerciţiului dreptului la libera circulaţie, în funcţie de împrejurãrile care motiveaza restrîngerea-apãrarea siguranţei naţionale, a "ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice etc. -, nu este o problema susceptibilã de apreciere de cãtre Curtea Constituţionalã"; ca problema de fapt, strict determinata, ea urmeazã sa fie verificata de cãtre autoritatea care, potrivit legii, este competenta sa rezolve acţiunea celui care se considera vãtãmat prin aplicarea mãsurilor de restringere a exerciţiului dreptului sau;
- comparind reglementãrile din documentele internaţionale, invocate de autorii exceptiei de neconstituţionalitate, cu cele ale Constituţiei României şi cu textul atacat ca neconstitutional, rezulta "forma tipica a relatiei de coexistenta între normele internaţionale în materie şi cele naţionale, care, prin excelenta, nu presupune raporturi de contrarietate".
În motivele de recurs invocate se arata ca:
1) art. 25 alin. (1) din Constituţie constituie temei pentru eventualele restringeri ale dreptului la libera circulaţie, însã cu un corectiv: legea care stabileşte condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental trebuie sa fie conformã cu Constituţia, legitimitate pe care textul de lege atacat nu o îndeplineşte;
2) prin redactarea sa, <>art. 16 lit. a) teza I din Decretul-lege nr. 10/1990 , privitoare la refuzul eliberãrii sau la retragerea pasaportului persoanei fata de care a început urmãrirea penalã incalca Constituţia şi pactele internaţionale la care România este parte, prin aceea ca reprezintã "o restringere disproportionata, discretionara şi mult prea drastica a dreptului la libera circulaţie"; art. 49 alin. (2) din Constituţie permite restrîngerea dreptului la libera circulaţie, însã numai proporţional cu situaţia care a determinat-o; sub acest aspect, textul atacat ca neconstitutional apare ca "general, discretionar, excesiv şi nenuantat", motiv pentru care organul administrativ ce dispune mãsura de sancţionare nu are cum sa se preocupe de stabilirea vreunei proportionalitati între gravitatea acuzatiilor şi necesitatea eventuala a restringerii dreptului;
3) în decizia atacatã s-a extins nepermis sensul notiunii de "ordine publica" din art. 49 din Constituţie, dîndu-i-se şi sensul de "ordine de drept";
4) <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 este incompatibil şi cu pactele internaţionale la care România este parte, deoarece permite sau chiar ordonã restrictii disproportionate şi nedemocratice ale dreptului de a cãlãtori liber.
În concluzie se solicita constatarea ca dispoziţiile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 , fiind contrare unor prevederi constituţionale, sînt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
CURTEA,
avînd în vedere decizia atacatã cu recurs, motivele de recurs, intimpinarea depusa de Serviciul independent de paşapoarte, strãini şi probleme de migrari al municipiului Bucureşti, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale procurorului, precum şi dispoziţiile <>art. 16 lit. a) teza I din Decretul-lege nr. 10/1990 , raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Recurentii, cu referire la prevederile art. 25 din Constituţie, potrivit cãrora condiţiile de exercitare a dreptului la libera circulaţie se stabilesc prin lege, considera ca legea, în afarã reglementãrii condiţiilor de exercitare a dreptului, ar putea cuprinde şi restringeri în exercitarea dreptului la libera circulaţie, însã cu condiţia ca aceste restringeri sa fie, la rindul lor, constituţionale. Evident ca, indiferent unde s-ar reglementa restrîngerea în exerciţiul unui drept, aceasta nu poate fi decît conformã art. 49 din Constituţie, ce reprezintã sediul materiei pentru restrîngerea exerciţiului drepturilor. De aceea, legea emisã în temeiul art. 25 din Constituţie ar putea restringe dreptul la libera circulaţie, dar numai cu respectarea prevederilor art. 49 din Constituţie.
În legatura cu prevederile art. 49 din Constituţie, prin recurs se critica faptul ca dispoziţiile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 , deşi stabilite printr-un act asimilat legii, reprezintã o restringere disproportionata, cu încãlcarea prevederilor alin. (2) al art. 49 din Constituţie, care impune legiuitorului ca restrîngerea exerciţiului unui drept sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o. Or, nu se poate susţine ca în toate cazurile refuzarea eliberãrii sau retragerea pasaportului, potrivit textului atacat, sînt proporţionale cu necesitatea bunei administrãri a justiţiei fata de persoana aflatã în urmãrire penalã.
Incontestabil ca verificarea proportionalitatii intra în competenta de control a Curţii, cît timp proportionalitatea restringerii cu situaţia care a determinat-o constituie o condiţie de constitutionalitate a legii care a instituit restrîngerea dreptului.
În cazul exceptiei de fata, restrîngerea dreptului la libera circulaţie este, potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, impusa pentru "desfãşurarea instrucţiei penale", întrucît priveşte persoanele aflate în urmãrire penalã.
În ce priveşte persoanele fata de care s-au luat mãsurile preventive prevãzute de art. 136 din Codul de procedura penalã - reţinerea, obligaţia de a nu pãrãsi localitatea, arestarea preventivã - sau care, potrivit art. 160^1 din acelaşi cod, se afla în stare de libertate provizorie - sub control judiciar sau pe cauţiune -, aplicarea <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 se impune prin însãşi necesitatea respectãrii acestor mãsuri.
În alte situaţii, însã, cînd instructia penalã nu ar fi stinjenita de exercitarea de cãtre invinuit sau inculpat, dupã caz, a dreptului la libera circulaţie, refuzul eliberãrii pasaportului sau retragerea acestuia nu se mai justifica fata de exigenţele principiului proportionalitatii. O asemenea mãsura, în astfel de împrejurãri, nu mai apare ca fiind necesarã instrucţiei penale, ci ca o sancţiune neconstitutionala ce afecteazã dreptul la libera circulaţie. Desigur, este un arbitru al magistraţilor ca, ţinînd seama de situaţia de fapt şi de învinuirea adusã, sa decidã dacã refuzul eliberãrii pasaportului sau retragerea acestuia este legitima, în funcţie de ratiunea acestei mãsuri şi în temeiul art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie care înseamnã nu numai dreptul oricãrei persoane de a se adresa justiţiei, dar şi competenta acesteia de a hotãrî în legatura cu protecţia dreptului ce se pretinde a fi lezat. De altfel, este greu de admis ca, în temeiul art. 145 din Codul de procedura penalã, interdicţia pãrãsirii localitãţii, deci restrîngerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie în interiorul tarii, sa poatã fi dispusã numai de magistrat, iar în ce priveşte interdicţia pãrãsirii tarii acesta sa nu poatã nici mãcar decide ca aplicarea unei asemenea mãsuri este excesiva şi nejustificatã, în condiţiile concrete avute în vedere, nefiind impusa de cerinţele instrucţiei penale. Pot fi cazuri în care eliberarea pasaportului sa fie dictata de situaţii grave, legate de viata sau de sãnãtatea persoanei, ori de interese de stat, cu caracter naţional. De aceea, limitarea cenzurii judecãtoreşti exclusiv la constatarea ca o persoana este sau nu în urmãrire penalã nu se justifica în funcţie de statutul constituţional al autoritãţii judecãtoreşti în calitatea sa de garant al libertãţilor şi al intereselor legitime ale cetãţenilor. Din interpretarea sistematica a Constituţiei, îndeosebi a art. 21, art. 23, art, 27 alin. (3) şi a art. 41 alin. (6), rezulta ca numai magistratul se poate pronunţa asupra conflictului rezultat din încãlcarea unui drept fundamental sau în legatura cu legitimitatea aplicãrii unei mãsuri care se referã, nemijlocit, la exerciţiul unui asemenea drept. De aceea, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, legitimitatea constituţionalã a prevederilor <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 este condiţionatã, potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, de necesitatea luãrii acestei mãsuri pentru buna desfãşurare a instrucţiei penale.
Constatarea imediata a abrogãrii în întregime a textului ar crea însã o stare de neconstituţionalitate mai accentuata decît pãstrarea lui în forma actuala, în interpretarea data prin prezenta decizie, deoarece ar crea condiţii care ar face imposibila ori ar ingreuna foarte mult desfãşurarea procesului penal în faza de urmãrire penalã sau în cea de judecata, astfel încît ar fi puse în pericol alte valori constituţionale.
Pe de alta parte, deoarece Curtea Constituţionalã nu poate modifica reglementarea existenta şi nici nu poate sa elaboreze o noua reglementare, este necesar ca legiuitorul sa instituie criterii obiective care sa reflecte exigenţele principiului proportionalitatii. În acest sens, avînd în vedere ca <>Decretul-lege nr. 10/1990 este anterior Constituţiei, acest act normativ intra în obligaţia ce revine Consiliului Legislativ de revizuire a întregii legislaţii preconstitutionale, potrivit art. 150 alin. (2) din Constituţie. Pînã la îndeplinirea acestei obligaţii, pentru a se evita lipsa de reglementare şi consecinţele ce ar putea rezulta din aceasta cauza, prevederile <>art. 16 lit. a) teza I din Decretul-lege nr. 10/1990 trebuie interpretate şi aplicate în concordanta cu exigenţele prevederilor şi ale principiilor constituţionale.
În ce priveşte critica legatã de respectarea convenţiilor internaţionale, Curtea constata ca, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia europeanã a drepturilor omului, restrîngerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie este permisã nu numai pentru buna desfãşurare a instrucţiei penale ci şi pentru prevenirea infracţiunilor. De aceea aceasta critica nu este justificatã în sensul celor arãtate în motivele de recurs.
De asemenea, Curtea nu retine nici critica legatã de extinderea notiuni de ordine publica, din art. 49 alin. (1) din Constituţie, la ordinea de drept, nefiind pertinenta pentru soluţionarea cauzei.
În concluzie, ţinînd seama de considerentele arãtate, recursul urmeazã a fi admis în parte, decizia recuratã fiind astfel desfiintata, iar pe fond Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 sînt constituţionale sub rezerva interpretãrii date prin prezenta decizie.
Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi prevederile art. 25, art. 49 şi art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c, art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Admite în parte recursul declarat de Stanescu Rosca Sorin şi de Ardeleanu Cristina impotriva Deciziei nr. 12, pronunţatã de Curtea Constituţionalã la data de 7 februarie 1996, desfiinţeazã decizia atacatã şi constata ca dispoziţiile art. 16 lit. a) teza I privitoare la urmãrirea penalã din <>Decretul-lege nr. 10/1990 sînt constituţionale numai în mãsura în care refuzul eliberãrii sau retragerea pasaportului sînt consecinta unei mãsuri preventive sau de eliberare condiţionatã dispuse de magistrat, în temeiul prevederilor Codului de procedura penalã, precum şi dacã magistratul considera ca interdicţia pãrãsirii tarii se impune pentru buna desfãşurare a procesului penal, în orice faza s-ar afla.
2. Face apel cãtre cele doua Camere ale Parlamentului României pentru elaborarea unui nou cadru legislativ privind refuzul eliberãrii sau retragerii pasaportului persoanelor implicate într-un proces penal, în concordanta cu exigenţele principiului proportionalitatii prevãzut de art. 49 alin. (2) din Constituţie şi cu necesitatea stabilirii unor criterii obiective care sa elimine posibilitatea oricãrui arbitrar în aplicarea legii.
Prezenta decizie este definitiva şi se comunica preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publica din 23 mai 1996.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
