Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIA Nr. 71 din 15 decembrie 1993 cu privire la constitutionalitatea art. 2 alin. (2) lit. e) si art. 8 din Legea privind acordarea unor ajutoare banesti pentru incalzirea locuintelor in perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 8 decembrie 1993, de cãtre 34 senatori, respectiv de domnii : Constantin Moiceanu, Gabor Menyhert Hajdu, Tanase Tavala, Matei Boila, Florin Buruiana, Valentin Corneliu Gabrielescu, Şerban Sandulescu, Vasile Vetisanu, Ioan Paul Popescu, Emilian Buzica, Ion Manea, Nistor Badiceanu, Adrian Sirbu, Mihai Buracu, Gheorghe Catuneanu, Andrei Potcoava, Nicolae Manolescu Apolzan, Ştefan Radof, Alexandru Paleologu, Sabin Ivan, Emil Tocaci, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Voicu Valentin Glodean, Mircea Boulescu, Gheorghe Frunda, Petre Constantin Buchwald, Tiberiu Ştefan Incze, Zoltan Hosszu, Denes Seres, Ion Aurel Stoica, Eugen Dijmarescu, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Alexandru Popovici şi Karoly Ferenc Szabo, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 8 din Legea privind acordarea unor ajutoare bãneşti pentru încãlzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994, sesizare ce a format obiectul dosarului nr. 99 A/1993. De asemenea, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la aceeaşi data, de cãtre 56 deputaţi, respectiv de domnii : Cristian Rãdulescu, Corneliu Dorin Gavaliugov, Traian Basescu, Bogdan Marinescu, Viorel Lixandroiu, Adrian Severin, Constantin Berechet, Vasile Nistor, Alexandru Ota, Emil Cojocaru, Victor Babiuc, Dragos Enache, Dumitru Calance, Mihai Chiriac, Gheorghe Tarna, Adriean Videanu, Emil Boros, Radu Mircea Berceanu, Alexandru Brezniceanu, Ion Gurau, Petru Burca, Alexandru Athanasiu, Ioan Victor Pica, Ion Hristu, Vasile Mindroviceanu, Niculae Cerveni, Horia Radu Pascu, Dan-Florin Trepcea, Teodor Vintilescu, Ioan Ghise, George Crin Laurentiu Antonescu, Varujan Vosganian, Ştefan Tcaciuc, Horia Mircea Rusu, doamna Teodora Bertzi, domnii Dinu Patriciu, Gheorghe Todut, Mihnea-Tudor Ionita, Alexandru Sassu, Emil-Teodor Popescu, Valentin Iuliano, Petru Suhov, Karoly Kerekes, Ioan Nemeth, Arpad-Francisc Marton, Mihail Nica, Ştefan Sinko, doamna Smaranda Dobrescu, domnii Zsolt Szilagyi, Emeric Dumitru Borbely, Ervin Zoltan Szekely, Benedek Nagy, Ferenc Asztalos, Istvan Antal, Eugen Matis şi Imre Andras, asupra neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. e) şi art. 8 din aceeaşi lege, sesizare ce a format obiectul dosarului nr. 100 A/1993. Curtea Constituţionalã, în temeiul <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 constata ca este competenta sa soluţioneze cele doua sesizãri, care s-au fãcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Avînd în vedere ca sesizãrile de neconstituţionalitate sus-menţionate privesc aceeaşi lege, s-a dispus conexarea celor doua dosare. În sesizare, grupul de senatori susţine ca instituirea prin art. 8 din lege a unei taxe care urmeazã a fi plãtitã de cãtre cetãţenii romani ce se deplaseaza în strãinãtate în interes personal sau turistic este neconstitutionala, contravenind art. 25 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în strãinãtate, este garantat, precum şi art. 20, coroborat cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale altor pacte şi tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului. În sesizarea grupului de deputaţi se apreciazã ca aceeaşi dispoziţie a art. 8 referitoare la instituirea taxei de ieşire din ţara este contrarã nu doar art. 25 alin. (1) şi art. 20 sus-menţionate, dar şi art. 49 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai în cazurile limitativ prevãzute de acest articol. Totodatã, considera ca este neconstitutionala prevederea cuprinsã în art. 2 alin. (2) lit. e) din aceeaşi lege, întrucît incalca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea ca, acordind ajutorul banesc pentru încãlzirea locuinţelor numai pentru familiile sau persoanele singure cu domiciliul în mediul urban, exclude aceleaşi categorii de persoane cu domiciliul în mediul rural. Potrivit <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , s-a solicitat preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere în legatura cu sesizãrile primite. În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor cu privire la neconstituţionalitatea art. 2 alin. (2) lit. e) din lege se arata, în esenta, ca susţinerea din sesizarea grupului de deputaţi este neîntemeiatã, deoarece se aseaza semnul egalitãţii între ajutoare bãneşti şi drepturi fundamentale. Dacã, în legatura cu drepturile fundamentale, nu se admite nici un fel de diferentiere între cetãţeni, cu privire la ajutoarele bãneşti, ele sînt admisibile, ţinînd seama ca în cadrul aceleiaşi categorii de persoane pot exista unele mai în nevoie decît altele. În legatura cu susţinerea din cele doua sesizãri ca dispoziţiile art. 8 din lege ar fi neconstituţionale, se apreciazã, de asemenea, ca ea este neîntemeiatã, deoarece reglementarea adoptatã nu contravine nici dispoziţiilor Constituţiei şi nici reglementãrilor internaţionale. Art. 25 din Constituţie, dupã ce prevede şi garanteazã dreptul la libera circulaţie în ţara şi în strãinãtate, stipuleazã ca legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept. Or, prin textul contestat se instituie obligaţia de achitare a unei taxe, ceea ce reprezintã o condiţie de exercitare a dreptului, în stricta concordanta cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Constituţie. În punctul de vedere al Guvernului, în legatura cu neconstituţionalitatea art. 2 alin. (2) lit. e), se apreciazã ca susţinerea din sesizarea grupului de deputaţi nu contravine prevederilor constituţionale, prin aceasta reglementare legiuitorul, pornind de la condiţiile economice diferite în care trãiesc persoanele din mediul rural fata de cele din mediul urban, le-a acordat acestora din urma ajutorul pentru încãlzirea locuinţelor. Dispoziţiile cuprinse în articolul respectiv nu acorda avantaje persoanelor din mediul urban, ci urmãreşte echilibrarea ajutoarelor acordate de stat unor categorii defavorizate atît din mediul urban, cît şi din mediul rural, ţinînd seama de unele avantaje ale celor care locuiesc în mediul rural şi de prevederile din legea ce face obiectul sesizãrii care se referã la pensionari, indiferent de locul unde domiciliazã, concretizind astfel prevederea art. 43 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se considera ca instituirea unei taxe pentru cetãţenii romani care se deplaseaza în strãinãtate în interes personal sau turistic, prin art. 8 alin. (1), este constituţionalã. Se susţine, în esenta, ca prin aceasta reglementare s-a dat expresie art. 137 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãruia nici o cheltuiala bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare, iar taxa respectiva, prin modicitatea ei în raport cu cheltuielile de transport, nu constituie o ingradire a dreptului de circulaţie al cetãţenilor romani. Prin introducerea acestei taxe nu se incalca prevederile din reglementãrile internaţionale care recomanda o reducere progresiva a taxelor pentru cereri, vize şi paşapoarte deoarece, în condiţiile actuale ale economiei tarii noastre, o asemenea mãsura nu ar fi oportuna. De altfel, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, cetãţenii au obligaţia sa contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Or, este incontestabil ca ajutoarele bãneşti pentru încãlzirea locuinţelor constituie o cheltuiala publica. Cu privire la caracterul permanent sau nepermanent al taxei instituie, acesta nu constituie un element de constitutionalitate, ci unul de oportunitate, asupra cãruia Parlamentul s-a pronunţat. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, examinînd cele doua sesizãri, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi ale Guvernului, precum şi concordanta dintre textele legale a cãror constitutionalitate a fost contestatã şi dispoziţiile constituţionale, retine urmãtoarele: Potrivit art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea privind acordarea unor ajutoare bãneşti pentru încãlzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994, ajutorul banesc de 5.000 lei lunar se acorda în condiţiile prevãzute de aceasta dispoziţie legalã familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul în mediul urban, care nu se încadreazã în prevederile de la lit. a) - d) ale aceluiaşi alineat. În sesizare se susţine ca limitarea acestui ajutor numai persoanelor din mediul urban este neconstitutionala, întrucît incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii. Este de observat însã ca ajutorul prevãzut de lege reprezintã un mijloc de protecţie a unei anumite categorii sociale. Or, aprecierea categoriilor sociale pentru care se impune acordarea acestui ajutor constituie o prerogativa exclusiva a legiuitorului. De principiu, o mãsura de protecţiei socialã nu poate fi consideratã ca un privilegiu sau o discriminare, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, cît timp, prin natura ei, ea se justifica tocmai în considerarea situaţiei unei anumite categorii sociale care reclama o astfel de protecţie. În ce priveşte dispoziţiile art. 8 din legea sus-menţionatã, prin care se instituie o taxa pentru fiecare ieşire din ţara, ce urmeazã a fi plãtitã de persoanele care se deplaseaza în strãinãtate în interes personal sau turistic, Curtea constata ca aceasta taxa a fost stabilitã în vederea alimentarii fondurilor bugetare pentru plata ajutorului prevãzut în art. 2 alin. (2) lit. e). În sesizare se susţine, în esenta, ca taxa constituie un mijloc de restringere a dreptului la libera circulaţie, prevãzut de art. 25 din Constituţie. Ţinînd seama de finalitatea textului de lege, rezulta însã ca instituirea taxei respective nu urmãreşte stînjenirea financiarã a exercitãrii dreptului la libera circulaţie, ci alimentarea surselor bugetare pentru plata ajutorului prevãzut de art. 2 alin. (2) lit. e). Evident ca o asemenea modalitate nu poate avea un caracter de principiu. Ea se justifica, în prezent, prin situaţia exceptionala rezultatã din lipsa fondurilor bugetare necesare instituirii unei mãsuri de protecţie în temeiul art. 43 alin. (1) din Constituţie. Ca urmare, taxa astfel instituitã este constituţionalã, însã numai în limitele destinaţiei pentru care a fost stabilitã, şi anume, plata ajutoarelor prevãzute la art. 2 alin. (2) lit. e). Pe cale de consecinta, rezulta ca, dupã împlinirea termenului de acordare a acestor ajutoare, care este 30 aprilie 1994, taxa nu mai are caracter constituţional şi, deci, nu mai poate fi perceputã. Dupã aceasta data, plata unei asemenea taxe ar constitui exclusiv un impediment de ordin financiar care greveazã dreptul la libera circulaţie, care nu se încadreazã în nici una din ipotezele prevãzute de art. 49 al Constituţiei. Dacã, pînã la acea data, legitimitatea constituţionalã a taxei rezulta din prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii au obligaţia sa contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, întrucît fondurile astfel realizate sînt destinate asigurãrii unei anumite mãsuri de protecţie socialã, dupã încetarea acestei mãsuri de protecţie ratiunea constituţionalitãţii disparind, taxa nu mai poate fi reţinutã. Faptul ca, potrivit art. 8 alin. (4) din lege, sumele necheltuite din încasarea taxei se vãrsa la bugetul asigurãrilor sociale de stat nu poate duce la o alta concluzie, deoarece textul se referã la perioada de legitimitate constituţionalã a taxei şi nu dupã expirarea acestei perioade. Altminteri, ar insemna ca o resursa bugetarã sa supravietuiasca încetãrii scopului pentru care a fost instituitã, iar taxa respectiva sa devinã astfel, cum s-a arãtat, exclusiv un impediment de ordin financiar care greveazã dreptul la libera circulaţie. De altfel, intreaga reglementare are caracter temporar, pînã la 30 aprilie 1994, asa cum rezulta din titlul legii şi din prevederile art. 1. Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţia României, precum şi prevederile <>art. 20 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Constata ca dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea privind acordarea unor ajutoare bãneşti pentru încãlzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994 sînt constituţionale. 2. Constata ca dispoziţiile art. 8 din legea sus-menţionatã sînt constituţionale, în sensul aplicãrii taxei pe care o instituie pînã la data de 30 aprilie 1994. 3. Prezenta decizie se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 15 decembrie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent, Constantin Burada
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
