Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 667 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 667 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 306 din 17 aprilie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andrei Grigoraş    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.335/271/2021/a1 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.986D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă. Se reiterează că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, având ca obiect controlul încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în cadrul căreia petentul a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept. Referitor la acest aspect, se apreciază că prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 477 din acelaşi cod, impun ca textul criticat să fie o problemă de drept de care depinde soluţionarea fondului cauzei penale. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată şi arată că modalitatea de reglementare a procedurii prevăzute de normele de lege criticate reprezintă opţiunea legiuitorului în ceea ce priveşte politica penală a statului.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 3 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.335/271/2021/a1, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Erli Zsolt-Csaba într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul Legii nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, cauză în care autorul excepţiei a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie, întrucât persoanele private de libertate nu pot uza de procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală în calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
    6. În fapt, se arată că autorul excepţiei, aflat în stare de deţinere, s-a adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în temeiul Legii nr. 254/2013, reclamând încălcarea de către Administraţia Penitenciarului Oradea a dreptului la vizită, plângerea astfel formulată fiind respinsă ca lipsită de obiect. În continuare, în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013 - potrivit cărora împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul -, autorul excepţiei a formulat contestaţie, solicitând în faţa instanţei astfel învestite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013.
    7. Se arată că, în ceea ce priveşte titularii dreptului de sesizare, potrivit prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală, pot solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept numai completurile de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, precum şi de la tribunale învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Prin urmare, prin modalitatea de reglementare a dispoziţiilor prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, care exclude judecătoriile din rândul titularilor dreptului de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    8. Se susţine, în esenţă, că soluţia legislativă din cuprinsul textului criticat, deşi reprezintă opţiunea legiuitorului în ceea ce priveşte politica penală a statului, nu corespunde exigenţelor constituţionale şi convenţionale din perspectiva respectării accesului liber la justiţie. Totodată, se reclamă că legislaţia actuală, potrivit căreia judecătoriile, sesizate în primă şi ultimă instanţă în vederea soluţionării contestaţiilor formulate în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013, nu pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu solicitări privind pronunţarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contravine şi prevederilor art. 126 alin. (3) din Constituţie.
    9. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 737 din 24 iunie 2008, arătându-se că legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.
    10. Judecătoria Oradea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că modalitatea de reglementare a art. 475 din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului în ceea ce priveşte condiţiile şi procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Arată că, în cauza de faţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii formulate în temeiul art. 56 alin. (9)-(12) din Legea nr. 254/2013, aceasta fiind o procedură de judecată specială, derogatorie de la dreptul comun în materie.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se susţine că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, adoptată potrivit atribuţiilor sale constituţionale şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. Se mai arată că excepţia de neconstituţionalitate a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate al Curţii pentru critici similare, iar soluţia de respingere ca neîntemeiată se impune a fi menţinută şi în prezenta cauză.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) privind atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu referire la asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind invocate critici similare cu cele din prezenta cauză, iar prin Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 590 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1109 din 22 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 3 aprilie 2025, excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
    18. Astfel, prin Decizia nr. 590 din 30 septembrie 2021, precitată, paragrafele 14-16, Curtea a reţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare, având, alături de recursul în interesul legii, menirea de a asigura crearea unei jurisprudenţe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunţate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzelor, pentru a evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-477^1 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariţia unei practici neunitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti.
    19. Curtea a constatat că, astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. Referitor la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului de lege criticat, Curtea a reţinut că aceştia sunt completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării unor cauze în primă instanţă.
    20. În continuare, Curtea reţine că prin Decizia nr. 590 din 30 septembrie 2021, precitată, paragraful 17, a constatat că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuţiilor constituţionale prevăzute la art. 61 din Legea fundamentală şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    22. Curtea reţine că, prin opţiunea legiuitorului de a exclude judecătoriile din rândul titularilor dreptului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a urmărit în principal instituirea unor condiţii procedurale stricte, menite să asigure buna funcţionare a mecanismului hotărârii prealabile. Aşadar, în raport cu criticile formulate Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nici pretinsa contrarietate dintre prevederile art. 475 din Codul de procedură penală şi cele ale art. 126 alin. (3) din Constituţie.
    23. De altfel, analizând condiţiile de admisibilitate din cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că un complet de judecată al unei judecătorii nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile, chiar dacă respectiva cauză se judecă în ultimă instanţă la judecătorie (Decizia nr. 23 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1003 din 14 decembrie 2016).
    24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţie, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o singură dată, unei instanţe naţionale. Prin aceeaşi jurisprudenţă s-a arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78) şi, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situaţii diferite (Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).
    25. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, şi având în vedere că mecanismul prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală reprezintă un incident procedural ce nu consacră un drept subiectiv al părţii, ci o prerogativă a instanţei de judecată, exercitată în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că nu există nicio contrarietate între exigenţele constituţionale şi cele privind drepturile omului, pe de o parte, şi textul de lege supus controlului de constituţionalitate, pe de altă parte.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.335/271/2021/a1 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Andrei Grigoraş


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 667 din 25 noiembrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016