Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 657 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 657 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 286 din 8 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea RER Ecologic Service Bucureşti REBU - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.086/54/2021 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.710D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât noţiunea „parte implicată“ în procedura de contestare în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu ridică probleme specifice de interpretare a legii, pentru a se putea pune în discuţie neclaritatea legii şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva criteriilor de calitate a legii, coroborate cu celelalte prevederi constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 17 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.086/54/2021, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea RER Ecologic Service Bucureşti REBU - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 101/2016, împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate instituie o procedură privată de comunicare a actului procedural al plângerii împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor între părţi şi cu excluderea intermedierii instanţei judecătoreşti, aspect ce reprezintă o excepţie de la regula prevăzută de art. 154 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia comunicarea tuturor actelor de procedură se face prin intermediul şi de către instanţa judecătorească. Astfel, dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituţionale, deoarece sancţiunea aplicabilă pentru abaterea de la procedura în discuţie - respingerea plângerii ca tardivă - este deosebit de severă, în condiţiile în care textul operează cu noţiuni vagi şi imprecise cu privire la subiecţii cărora partea care formulează plângerea trebuie să le comunice o copie a plângerii. Sintagma „parte implicată în procedura de contestare în faţa Consiliului“ nu este definită ca atare în cuprinsul Legii nr. 101/2016, act normativ ce prevede diferite mecanisme prin care o persoană poate deveni parte într-un dosar în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - contestatorul, potrivit art. 8, autoritatea contractantă, potrivit art. 9 şi art. 18, intervenientul, potrivit art. 17 alin. (3) - şi care au ca element comun interesul faţă de soluţia ce urmează să fie pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor asupra contestaţiei. Însă, potrivit art. 17 din Legea nr. 101/2016, în cazul în care se formulează mai multe contestaţii în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, acestea vor fi conexate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi soluţionate prin aceeaşi decizie întotdeauna, chiar şi în cazul în care nu poate fi identificat un interes al fiecărui contestator faţă de ceilalţi contestatori, spre exemplu, în cazul în care mai mulţi operatori contestă fiecare propria excludere din procedură, iar motivele de excludere sunt diferite. Or, în astfel de cazuri, nu există o implicare a fiecărui contestator în celelalte contestaţii, astfel cum statuează art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În consecinţă, textul criticat este imprecis cu privire la definiţia noţiunii „parte implicată în procedură“, fără a fi clar dacă obligaţia de comunicare a plângerii se referă la persoanele care au fost implicate efectiv în soluţionarea contestaţiei operatorului care formulează plângerea şi ale căror drepturi şi obligaţii pot fi afectate de soluţia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau, suplimentar, şi la persoanele care, fără să fi avut o implicare efectivă sau vreun interes faţă de modul de soluţionare a contestaţiei, sunt la rândul lor titularele unor contestaţii separate exercitate în aceeaşi fază a procedurii şi conexate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ori chiar şi la alte persoane precum intervenienţii a căror acţiune/intervenţie a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar despre care se poate spune că au fost implicate în procedură. Prin urmare, în cazul în care neclaritatea textului ar fi desluşită printr-o interpretare extensivă, în sensul obligaţiei părţii care formulează plângerea de a o comunica şi celorlalţi contestatori, chiar dacă aceştia nu au intervenit în contestaţia părţii care formulează plângerea, prevederea criticată este contrară principiului accesului liber la justiţie, în componentele sale, inclusiv în ceea ce priveşte controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. Limitarea accesului la căile de atac nu respectă proporţionalitatea între mijloacele folosite şi scopul vizat prin norma în discuţie din perspectiva unui eventual scop al accelerării judecării plângerii, întrucât art. 32 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 prevede oricum durata maximă de 45 de zile pentru soluţionarea plângerii, iar sancţiunea tardivităţii este cu desăvârşire excesivă şi inutilă în cazurile în care părţile implicate au luat cunoştinţă de existenţa plângerii şi se prezintă la termen, neexistând nicio vătămare şi niciun motiv de amânare a cauzei pentru completarea cadrului procesual. De altfel, instanţa judecătorească poate cita, din oficiu, toate părţile implicate sau alternativ, având la îndemână procedura prevăzută de art. 78 din Codul de procedură civilă în vederea completării cadrului procesual. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate (spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, precum şi hotărârile din 28 mai 1985 şi din 9 noiembrie 2004, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit şi în Cauza Saez Maeso împotriva Spaniei).
    6. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, raportat la modalitatea de formulare a normei criticate şi la scopul avut în vedere de legiuitor, şi anume acela de a asigura opozabilitatea procedurii declanşate în faţa instanţei judecătoreşti faţă de toate părţile implicate în procedura de achiziţie publică vizată. De asemenea, are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, prin care s-a statuat că accesul liber la justiţie, în toate componentele sale, nu este un drept absolut, ci poate face obiectul unor limitări care sunt implicit permise, deoarece dreptul de acces la justiţie necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp, spaţiu şi în funcţie de nevoile şi resursele de care dispune comunitatea.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, în forma în care au fost modificate prin art. IV pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din data de 13 iulie 2020. Curtea observă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate au fost modificate prin art. IV pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021, fiind modificată parţial soluţia legislativă. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, contextul legislativ în care aceasta a fost invocată şi soluţia legislativă pusă în discuţie de către instanţa judecătorească, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, având următoarea redactare: „(1) Partea care formulează plângerea este obligată să comunice, în termenul prevăzut la art. 29, o copie de pe aceasta, precum şi de pe înscrisurile doveditoare şi celeilalte/celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată, sub sancţiunea respingerii plângerii ca fiind tardivă.“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (2) şi alin. (6) referitor la instanţele judecătoreşti şi la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, şi ale art. 129 - Căile de atac. De asemenea, având în vedere conţinutul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 101/2016 fac parte din capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului şi reglementează obligaţii şi sancţiuni atât pentru partea care formulează o plângere împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (Consiliul), care este obligată să comunice, în termenul prevăzut la art. 29 (10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate), o copie de pe aceasta şi celeilalte/celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată, sub sancţiunea respingerii plângerii ca fiind tardivă, cât şi pentru intimat, care este obligat să comunice instanţei judecătoreşti şi petentului întâmpinarea în termen de 5 zile de la comunicarea plângerii de către petent. Întâmpinarea este obligatorie, iar nedepunerea acesteia în termen atrage decăderea din dreptul de a mai invoca excepţii în afara celor de ordine publică.
    13. Faţă de acest context legislativ, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că textul criticat stabileşte o obligaţie pentru partea care formulează plângere, dar nu conţine toate elementele necesare pentru ca partea interesată să promoveze calea de atac să aibă reprezentarea condiţiilor în care se poate face aplicarea acestui text (părţile cărora ar trebui comunicată), astfel că se aduce atingere accesului liber la justiţie şi utilizării căilor de atac.
    14. Curtea reţine că Legea nr. 101/2016 instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achiziţiilor publice, adoptate în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale art. 148 cu privire la obligaţia statelor de a armoniza legislaţia naţională cu cea europeană, prin transpunerea în dreptul intern a Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Directivei 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autorităţile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente şi, în special, cât mai rapid posibil în conformitate cu condiţiile stabilite prin directivă, în special la art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii.
    15. Curtea constată că, în concret, legiuitorul a dat efectivitate prevederilor constituţionale ale art. 148 alin. (2) şi (4) cu privire la principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene, coroborate cu cele ale art. 21, care consacră accesul liber la justiţie, şi ale art. 129 din Legea fundamentală şi a creat cadrul legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, reglementând sistemul de remedii juridice, şi, astfel, pentru soluţionarea contestaţiei, persoana care se consideră vătămată se poate adresa: (i) fie, pe cale administrativ-jurisdicţională, Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, (ii) fie, pe cale judiciară, instanţei judecătoreşti, potrivit art. 4 din Legea nr. 101/2016.
    16. În măsura în care s-a urmat calea administrativ-jurisdicţională, aşa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a instituit o cale de atac împotriva deciziilor Consiliului, astfel că, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2006, deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, context în care este instituită obligaţia acestora de a transmite copie de pe plângere şi celeilalte/celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei judecătoreşti până la primul termen de judecată, sub sancţiunea respingerii plângerii ca fiind tardivă.
    17. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26).
    18. În acest context, Curtea are în vedere faptul că sistemul de drept şi normele sale sunt într-o permanentă dinamică, datorită evoluţiei societăţii, iar dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, astfel că, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea şi recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul adoptării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice în cazul concret (Decizia nr. 701 din 19 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, paragraful 28). Totodată, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanţa de contencios constituţional a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare.
    19. Or, ţinând seama de aceste considerente de principiu, Curtea reţine că normele deduse controlului de constituţionalitate nu sunt contrare principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii, în ceea ce priveşte cerinţa comunicării unei copii a plângerii, precum şi a înscrisurilor doveditoare şi celeilalte/ celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, întrucât acestea sunt determinate prin decizia contestată şi de cadrul procesual respectiv, care este stabilit potrivit procedurii de soluţionare a contestaţiei în faţa Consiliului. Astfel, potrivit art. 15 din Legea nr. 101/2016, procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare, imparţialităţii şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale, printre altele, legea stabilind că, în virtutea art. 17 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, în fiecare etapă, contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri sunt conexate, putându-se formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, aspecte care, în practică, sunt cuprinse în decizia Consiliului.
    20. Curtea învederează că dispoziţiile legale criticate sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor în materia achiziţiilor publice. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii este o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptată raporturilor din materia contractelor de achiziţie publică (mutatis mutandis, a se vedea Decizia nr. 34 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011). De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că anumite soluţii legislative cuprinse în Legea nr. 101/2016 ţin cont şi de faptul că subiectele de drept implicate în această categorie de litigii sunt profesionişti. Cu alte cuvinte, procedura contractelor de achiziţie publică presupune etape prealabile în care părţile implicate pot solicita şi primi clarificări înainte de a se ajunge în faţa instanţei judecătoreşti, cunoscând deja care sunt aspectele divergente. Mai mult decât atât, finalitatea acestor proceduri de achiziţie este de multe ori strâns legată şi de anualitatea şi execuţia bugetară, de alocarea unor fonduri atât din bugetul naţional, cât şi din fondurile Uniunii Europene. Or, eventualele încălcări ale termenelor stabilite prin contractele de finanţare produc consecinţe ce pot fi sancţionate de autorităţile competente prin rezilierea contractelor de finanţare, aplicarea unor corecţii financiare sau chiar suspendarea sau respingerea parţială sau totală la plată a cererilor pentru asemenea fonduri, fie că este vorba despre operaţiuni anuale sau despre operaţiuni multianuale. Toate aceste aspecte concură la realizarea cu transparenţă a procedurilor, desfăşurarea cu celeritate a proceselor în materia achiziţiilor publice, în scopul evitării tergiversării şi pentru realizarea scopului pentru care a fost adoptat cadrul legislativ respectiv. Totodată, în ceea ce priveşte aspectele procedurale prevăzute de Legea nr. 101/2016, acestea au drept scop antrenarea şi responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziţie publică, cu precădere a participanţilor la procedură - autoritate contractantă, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. De asemenea, instanţa judecătorească trebuie să concure la celeritatea procedurii, astfel încât procesele să nu se prelungească excesiv (Decizia nr. 482 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 29 aprilie 2019, paragrafele 24 şi următoarele).
    21. Faţă de această împrejurare, cu privire la dispoziţiile art. 21, ale art. 126 alin. (6) şi ale art. 129 din Constituţie, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor. De asemenea, sensul art. 124 din Legea fundamentală este acela că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, lege adoptată de legiuitor, care a ţinut seama la adoptarea acesteia de principiile constituţionale. Astfel, stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aceste condiţionări nu pot fi însă acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005), legiuitorul fiind ţinut să aducă anumite limitări orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004; Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004).
    22. Având în vedere considerentele de principiu în privinţa stabilirii anumitor condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor pentru a promova calea de atac în materia achiziţiilor publice, Curtea nu poate reţine că legiuitorul a afectat accesul liber la justiţie prin faptul că a instituit cerinţa comunicării unei copii a plângerii, precum şi a înscrisurilor doveditoare şi celeilalte/ celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, care, aşa cum s-a arătat mai sus, sunt determinate prin decizia contestată şi de cadrul procesual respectiv.
    23. De altfel, în contextul dat, dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ şi utilizarea căilor de atac îşi au înrâurire în prevederile art. 52 din Constituţie, care reprezintă fundamentul constituţional principal al contenciosului administrativ, materie care îşi găseşte reflectarea la nivelul legii în dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, care la art. 1 alin. (1) dispune că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 889 din 16 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2016).
    24. Or, aplicând aceste considerente de principiu la dispoziţiile criticate, Curtea observă că acestea nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale antereferite, întrucât nu obstrucţionează accesul liber la justiţie şi nici dreptul persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, în condiţiile stabilite de lege.
    25. Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) (în componenta privind calitatea legii), ale art. 20 (cu referire la art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), coroborate cu ale art. 21, art. 124, ale art. 126 alin. (2) şi alin. (6) şi ale art. 129 din Constituţie, menţionate în susţinerea acesteia.
    26. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece dispoziţiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci prevăd aspecte legate de procedura privind formularea plângerii împotriva deciziei Consiliului.
    27. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte celelalte menţiuni ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sunt vizate chestiuni ce ţin de o pretinsă omisiune legislativă, precum şi de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, în concret în speţele deduse judecăţii, aspecte ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.
    28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea RER Ecologic Service Bucureşti REBU - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.086/54/2021 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 657 din 25 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"