Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 635 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 635 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 422 din 19 mai 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana-Laura Paris  │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camelia Bogdan în Dosarul nr. 697/33/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 586D/2021.
    2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autoarea excepţiei a depus un memoriu prin care a adresat Curţii Constituţionale mai multe solicitări, între care recuzarea unui membru al Curţii Constituţionale, domnul judecător Gheorghe Stan, precum şi clarificarea statutului domnului Lucian Netejoru, fost inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, faţă de Marea Lojă Naţională a României. Totodată, autoarea a adresat Curţii Constituţionale şi o cerere de solicitare a unui aviz consultativ al Curţii Europene a Drepturilor Omului, în baza Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la compatibilitatea cu exigenţele de imparţialitate şi transparenţă impuse de art. 6 din această Convenţie a participării unui magistrat, fost adjunct al Inspecţiei Judiciare, aflat într-o relaţie de subordonare instituţională cu persoana vizată, într-o cauză privind incompatibilitatea acesteia generată de apartenenţa la o anumită organizaţie (atât Inspecţia Judiciară, cât şi fostul şef al Inspecţiei Judiciare având calitatea de părţi în cauză); compatibilitatea cu exigenţele de imparţialitate şi transparenţă a aderării la diverse tipuri de organizaţii de către conducerea Inspecţiei Judiciare şi a semnării unor protocoale de colaborare între Inspecţia Judiciară şi Serviciul Român de Informaţii.
    4. De asemenea, autoarea excepţiei a mai depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu întrebări preliminare privind interpretarea standardelor aplicabile în materia nulităţii actelor emise de magistraţi incompatibili, efectele acestor vicii asupra validităţii titlurilor executorii şi asupra executării silite, compatibilitatea cu art. 6 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu Primul Protocol adiţional la această Convenţie, precum şi corelaţia cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi cu art. 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    5. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.292D/2023 şi nr. 2.428D/2025, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „fără prezenţa părţilor“, cuprinsă în art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi a sintagmei „nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare“, cuprinsă în art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicanor George Ene, prin mandatar Dragoş Marian Ene, în Dosarul nr. 6.265/202/2017/a7 al Judecătoriei Călăraşi, respectiv de Doru Paraschiv în Dosarul nr. 4.402/2/2023/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    6. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autoarea excepţiei prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura propusă. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.292D/2023 şi nr. 2.428D/2025 la Dosarul nr. 586D/2021, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei prezente, care învederează, cu titlu prealabil, faptul că înţelege să susţină în continuare chestiunea referitoare la standardele de imparţialitate obiectivă, care se află la dosarul cauzei, şi mai arată că o cauză ce pune în discuţie aceeaşi problematică, referitoare la fostul reprezentant al Inspecţiei Judiciare, este înregistrată în anul 2025 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Cauza Bogdan împotriva României. Totodată, autoarea solicită instanţei de contencios constituţional să adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului, în temeiul Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin Legea nr. 173/2022, o solicitare de emitere a unui aviz consultativ. Autoarea precizează că, suplimentar chestiunii privind imparţialitatea obiectivă, doreşte ca obiectul solicitării de emitere a avizului antemenţionat să reprezinte şi fondul cauzei.
    9. Având cuvântul asupra cererii de recuzare formulate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 47/1992.
    10. În replică, autoarea excepţiei susţine că procedura de judecată în faţa Curţii Constituţionale se desfăşoară conform Codului de procedură civilă, în măsura în care acesta este compatibil. Curtea trebuie să asigure, în procedurile din faţa sa, imparţialitatea obiectivă, iar dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se aplică şi Curţii Constituţionale, în procedura în care analizează drepturi cu caracter civil.
    11. Curtea, deliberând, respinge cererea de recuzare formulată, aceasta nefiind posibilă în faţa Curţii Constituţionale, conform art. 55 din Legea nr. 47/1992.
    12. În continuare, având cuvântul, autoarea excepţiei învederează aspecte legate de fondul cauzei cu privire la anularea raportului referitor la evaluarea incompatibilităţii domnului Lucian Netejoru şi la statutul asocierii din care acesta face parte. Totodată, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că, deşi are la dispoziţie remedii mai energice de reintegrare a sa în magistratură decât astfel cum au fost ele receptate la momentul formulării cererii de anulare a raportului, actele întocmite de un magistrat incompatibil sunt nule de drept.
    13. În continuare, susţine că este interesată de crearea unor algoritmi de înfăptuire a justiţiei, iar pentru aceste considerente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, în lumina standardelor convenţionale, dar şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În acest sens, susţine că normele criticate încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocând Hotărârea din 22 septembrie 2004, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Pabla Ky împotriva Finlandei, prin care s-a constatat că lipsa audierii părţii în procedura de recuzare încalcă art. 6 din convenţia mai sus amintită. Totodată, este încălcat şi art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 7, 8 şi 11 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ratificată prin Legea nr. 365/2004, aceste articole referindu-se la standardele de integritate ale funcţionarilor publici. În aceste condiţii, autoarea excepţiei consideră că lipsa audierii părţilor împiedică verificarea integrităţii judecătorilor, aspect contrar obligaţiilor internaţionale asumate de România. Ca jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, autoarea invocă hotărârile din 23 aprilie 2015, 9 ianuarie 2013, 12 februarie 2008 şi 5 mai 2020, pronunţate în cauzele Morice împotriva Franţei, Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, Guja împotriva Moldovei şi Kövesi împotriva României.
    14. Totodată, solicită să fie constatată şi încălcarea principiului preeminenţei dreptului, având în vedere că procedura reglementată de art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă permite perpetuarea unei situaţii de colegialitate prost înţelese, care poate ascunde conflicte de interese şi poate afecta încrederea cetăţenilor în actul de justiţie.
    15. De asemenea, autoarea solicită să se observe şi încălcarea dreptului la apărare şi la contradictorialitate, deoarece, în litigiul în care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu a avut posibilitatea de a susţine oral motivele recuzării, aspect ce contravine exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului privind participarea efectivă la proces. În acest sens, invocă Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunţată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, în cadrul căreia instanţa europeană a subliniat că imparţialitatea trebuie să fie garantată pe tot parcursul procesului.
    16. Autoarea excepţiei mai arată că a formulat observaţii strategice privind extinderea controlului de constituţionalitate adresând Curţii Constituţionale o cerere de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în baza Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în vederea solicitării unui aviz consultativ, dar şi o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată în materie civilă, autoarea apreciază că se impune o analiză comparativă cu dispoziţiile art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, privind recuzarea. Deşi instanţa constituţională nu poate extinde, din oficiu, controlul de constituţionalitate la textele din materia procedurii penale, autoarea precizează că în virtutea analogiei normative şi a interdependenţei funcţionale, dacă se va opta pentru sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta trebuie să includă şi referirea la dispoziţiile de procedură penală amintite, deoarece şi în acel caz există o problemă a neclarităţii textului de lege.
    17. Autoarea precizează că prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată a înţeles să facă referire la jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 414 din 8 octombrie 2025, Decizia nr. 284 din 28 mai 2024, precum şi Decizia nr. 201 din 8 aprilie 2025. Ca un argument suplimentar, contradictorialitatea este un principiu fundamental consacrat de art. 14 din Codul de procedură civilă, iar excluderea părţilor nu este justificată constituţional. Autoarea mai face referire şi la alte decizii ale instanţei de contencios constituţional, respectiv la Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dar fără a analiza în profunzime impactul asupra contradictorialităţii, dar şi la Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014.
    18. În continuare, autoarea excepţiei solicită să fie constatată şi încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că instanţa de la Strasbourg a statuat că imparţialitatea obiectivă este o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, iar aparenţele contează la fel de mult ca realitatea. Astfel, participarea unui magistrat incompatibil în proceduri judiciare reprezintă o atingere gravă adusă imparţialităţii instanţei.
    19. Prin urmare, solicită să fie analizată excepţia de neconstituţionalitate şi în lumina standardelor de drept unional şi să fie avută în vedere şi încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei şi Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunţată în Cauza Morice împotriva Franţei, în lumina cărora se impune reevaluarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care permit instanţei să soluţioneze cererea de recuzare fără citarea părţilor, împiedicând astfel verificarea nemijlocită a incompatibilităţii şi afectând în mod grav încrederea în actul de justiţie.
    20. Având cuvântul asupra solicitării adresate Curţii Constituţionale de a formula o cerere de emitere a unui aviz al Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la chestiunile expuse de autoare, cu precizarea de către aceasta inclusiv a tuturor hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de care înţelege să se folosească, reprezentantul Ministerului Public apreciază că ar fi trebuit să fie indicată o hotărâre anume care să fie aplicabilă cauzei de faţă, deoarece problema esenţială referitoare la dreptul la un proces echitabil este legată de independenţa şi imparţialitatea instanţei. Faţă de susţinerile orale ale autoarei apreciază că nu se impune solicitarea emiterii unui aviz consultativ, însă, pentru situaţia în care există aspecte legate de această problemă concretă care ar trebui clarificate prin emiterea avizului consultativ, precizează că este necesar să se depună la un termen ulterior o hotărâre relevantă în acest sens.
    21. Curtea, deliberând, având în vedere că este vizată aceeaşi chestiune de drept, uneşte soluţionarea cererilor formulate cu fondul excepţiei de neconstituţionalitate şi acordă autoarei cuvântul pe fond.
    22. Autoarea solicită ca excepţia de neconstituţionalitate să fie analizată prin prisma efectului de interpretare a actelor juridice, actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, având în vedere consecinţele rămânerii în circuitul civil a unui act întocmit de un magistrat incompatibil, în condiţiile în care partea care formulează cererea de recuzare, dar şi judecătorul în cauză nu au posibilitatea să îşi formuleze un punct de vedere în procedura recuzării. În acest mod se încalcă nu numai încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, ci şi credibilitatea judecătorului. Judecătorul, în măsura în care este interesat să îşi apere reputaţia, în contextul formulării unei cereri de recuzare faţă de acesta, trebuie el însuşi să aibă posibilitatea să îşi prezinte concluziile şi punctul de vedere. Totodată, în aceste condiţii s-ar genera unele titluri executorii care ar trebui să fie puse în executare, or, actele lovite de nulitate nu pot fi puse în executare.
    23. La solicitarea preşedintelui Curţii, autoarea enumeră dispoziţiile constituţionale şi convenţionale pe care le consideră încălcate de dispoziţiile legale criticate, pe lângă cele deja menţionate, respectiv art. 44 - Dreptul de proprietate privată din Constituţie, art. 18 - Limitarea folosirii restricţiilor asupra drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale coroborat cu art. 20 din Legea fundamentală, având în vedere faptul că drepturile trebuie să fie folosite doar în scopul în care acestea au fost instituite.
    24. În continuare, autoarea mai solicită ca jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să fie valorificată în analiza dispoziţiei criticate în lumina garantării dreptului la un proces echitabil şi totodată a efectelor pe care le are încălcarea obligaţiilor asumate de România prin ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, cu referire specială asupra art. 7, 8 şi 11 din această convenţie. Lipsa audierii părţilor în proceduri judiciare sau disciplinare contravine standardelor internaţionale anterior amintite, referitoare la un proces echitabil, afectând verificarea integrităţii şi încălcând obligaţiile asumate de România. Concluzionând, autoarea reiterează solicitarea de a se formula o cerere de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului deoarece problema este una de principiu, cu potenţial de repetabilitate şi impact sistemic asupra securităţii raporturilor juridice şi încrederii în actul de justiţie.
    25. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la aplicarea art. 21 din Constituţie prin prisma art. 20 din aceasta şi prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că sunt invocate, în principal, aspecte ce ţin de independenţa şi imparţialitatea completului de judecată care soluţionează o anumită cauză civilă. Se apreciază că, în măsura în care există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea unui judecător, există un astfel de caz de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă. În concluzie, există un remediu intern pentru ca orice element relevant, în ceea ce priveşte o astfel de încălcare a dreptului la un proces echitabil, să poată fi avut în vedere de către o instanţă de judecată. Aplicându-se principiul disponibilităţii, partea are obligaţia să îşi motiveze cererea de recuzare, iar judecătorul are posibilitatea de a se abţine şi se verifică din oficiu dacă există un motiv de incompatibilitate. În măsura în care există un motiv de incompatibilitate, consecinţa este nulitatea necondiţionată a actului de procedură în condiţiile în care se discută despre constituirea instanţei. Există, de asemenea, posibilitatea invocării unui astfel de incident procedural inclusiv în faza de recurs, fiind astfel posibilă exercitarea unei căi de atac. În măsura în care în mod efectiv se încalcă dreptul la un proces echitabil, se poate ajunge la pronunţarea unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însă oricum jurisprudenţa acesteia este reflectată în legislaţia internă. În sensul celor de mai sus se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 625 din 7 noiembrie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    26. Prin Încheierea din 28 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 254/1/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Camelia Bogdan în Dosarul nr. 697/33/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.
    27. Prin Încheierea din 17 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 6.265/202/2017/a7, Judecătoria Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „fără prezenţa părţilor“, cuprinsă în art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi a sintagmei „nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare“, cuprinsă în art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Nicanor George Ene, prin mandatar Dragoş Marian Ene, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.
    28. Prin Încheierea din 9 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 4.402/2/2023/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Doru Paraschiv într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.
    29. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate favorizează arbitrarul şi încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de Constituţie şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Această limitare împiedică instanţa să analizeze în profunzime lipsa de imparţialitate, mai ales în cauze ce vizează integritatea funcţionarilor publici. Se subliniază că România, prin ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, are obligaţia de a respecta standardele internaţionale anticorupţie, inclusiv în soluţionarea cererilor de recuzare, indiferent de apartenenţa judecătorilor la diverse organizaţii.
    30. Totodată, normele criticate oferă instanţei o libertate discreţionară excesivă, care poate conduce la excluderea nejustificată a justiţiabilului dintr-un moment esenţial al procesului. Această excludere reprezintă o formă de inegalitate între judecătorul recuzat şi partea care formulează cererea, cu atât mai mult cu cât judecătorul beneficiază de o protecţie informală şi de susţinere din partea superiorilor săi ierarhici. De asemenea, autorii apreciază că sintagma „fără prezenţa părţilor“ cuprinsă în art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă este lipsită de claritate şi previzibilitate, întrucât nu este lămurită ipoteza cererii de recuzare. Această lipsă generează inegalitate în faţa legii şi afectează grav principiile contradictorialităţii, oralităţii şi nemijlocirii, precum şi dreptul la apărare. Reglementarea este astfel inechitabilă, injustă şi disproporţionată.
    31. În plus, autorii excepţiei critică interdicţia de a folosi interogatoriul ca mijloc de probă în susţinerea cererii de recuzare, considerând că aceasta transformă magistratul într-un subiect privilegiat, situat deasupra legii, ceea ce contravine principiului egalităţii în drepturi. Aceştia apreciază că prevederile criticate pot favoriza perpetuarea unor practici corupte în sistemul judiciar, prin protejarea judecătorilor recuzaţi şi influenţarea deciziilor în mod indirect.
    32. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că legiuitorul a acţionat în mod rezonabil, lăsând la latitudinea instanţei judecătoreşti posibilitatea de a asculta judecătorul recuzat sau pe cel care a declarat că se abţine, precum şi părţile implicate, doar în măsura în care consideră că acest demers este necesar. Această flexibilitate procedurală este justificată de natura urgentă a soluţionării cererii de recuzare, având ca scop principal evitarea oricărei tergiversări. Nu se poate vorbi despre o restrângere a dreptului la un proces echitabil, întrucât partea interesată are posibilitatea de a-şi exprima în scris toate susţinerile referitoare la cererea de recuzare, iar, astfel, dreptul la apărare şi accesul la justiţie rămân garantate.
    33. Judecătoria Călăraşi apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, argumentând că interogatoriul nu poate fi admis ca mijloc de probă în susţinerea cererii de recuzare, întrucât această procedură nu presupune dezbateri contradictorii. Soluţionarea cererilor în camera de consiliu şi fără prezenţa părţilor nu poate fi considerată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, deoarece judecarea lor nu vizează fondul cauzei şi nu presupune cu necesitate dezbateri contradictorii.
    34. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    35. Guvernul, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 586D/2021 şi nr. 1.292D/2023, apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că instanţa soluţionează cererile de abţinere sau recuzare în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără prezenţa acestora, ascultând judecătorul vizat doar dacă apreciază că este necesar. În aceeaşi manieră, instanţa poate decide să audieze şi părţile, dar tot în mod facultativ. Guvernul argumentează că această procedură, deşi aparent derogatorie de la principiul contradictorialităţii, este justificată prin natura sa incidentă şi prin necesitatea de a proteja reputaţia judecătorului şi prestigiul justiţiei. Ascultarea judecătorului sau a părţilor nu presupune administrarea de probe, ci doar exprimarea unui punct de vedere, consemnat de grefier. Această abordare este menită să asigure celeritatea procesului şi să evite tergiversarea cauzei prin cereri abuzive. Astfel, normele criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi nici accesului liber la justiţie, modalitatea de soluţionare a cererilor de recuzare fiind justificată prin natura incidentului procedural, care nu vizează fondul cauzei, ci doar organizarea internă a instanţei. În acest sens, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 558 din 7 iunie 2007, Decizia nr. 967 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 sau Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017.
    36. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile autoarei excepţiei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    37. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    38. Obiectul reunit al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:
    - Art. 51 alin. (1) şi (3):
    "(1) Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile. (...)
(3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare."

    39. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie prin prisma art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 - Dreptul la apărare şi în art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi în art. 7 - Sectorul public, art. 8 - Codurile de conduită ale agenţilor publici şi ale art. 11 - Măsuri privind judecătorii şi serviciile de urmărire din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ratificată prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.
    40. Preliminar soluţionării prezentei cauze, Curtea reţine că autoarea excepţiei a formulat o cerere de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului în scopul solicitării unui aviz consultativ, atât pe fondul cauzei, cât şi cu privire la patru chestiuni prealabile, şi o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare atât pe fondul cauzei, cât şi în privinţa compatibilităţii cu dreptul Uniunii Europene a procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare. Întrucât aceste chestiuni se află în legătură directă cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a unit fondul excepţiei cu cererile formulate.
    41. Astfel, Curtea reţine că autoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu întrebări preliminare atât pe fondul cauzei, privind interpretarea standardelor de drept unional aplicabile în materia nulităţii actelor emise de magistraţi incompatibili, efectele acestor vicii asupra validităţii titlurilor executorii şi asupra executării silite, compatibilitatea cu art. 6 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la această Convenţie, precum şi corelaţia cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi cu art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cât şi în privinţa compatibilităţii cu dreptul Uniunii Europene a soluţionării unei cereri de recuzare fără citarea părţilor şi fără ascultarea judecătorului vizat. Cererea de decizie preliminară propusă are următorul conţinut:
    - „În cazul în care un titlu executoriu este emis într-o procedură afectată de incompatibilitatea magistratului, este compatibil cu art. 47 din Cartă şi art. 19 din TUE ca statul membru să permită executarea silită fără anularea titlului?“;
    – „Este necesar, în lumina art. 47 din Cartă, ca instanţele naţionale să anuleze actele emise de un magistrat incompatibil, chiar în lipsa unei părtiniri subiective, pentru a respecta cerinţele de imparţialitate?“;
    – „Executarea silită a unor cheltuieli judiciare impuse de un magistrat incompatibil, în dosare cu miză patrimonială, poate constitui o ingerinţă disproporţionată în dreptul de proprietate, contrară art. 17 din Cartă şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO?“;
    – „Este compatibilă cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale şi art. 19 TUE o reglementare naţională care permite soluţionarea cererii de recuzare fără citarea părţilor şi fără ascultarea judecătorului vizat, în condiţiile în care procedura afectează compunerea instanţei şi încrederea justiţiabilului în imparţialitatea acesteia?“;
    – „În lumina principiului instanţei «constituite prin lege», este necesar ca procedura de recuzare să includă garanţii de contradictorialitate şi transparenţă, inclusiv citarea părţilor şi ascultarea judecătorului vizat, pentru a respecta cerinţele de imparţialitate obiectivă?“

    42. Examinând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Constituţională observă că textele la care se raportează această cerere sunt art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 18 - Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la această Convenţie, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 19 referitor la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din Tratatul privind Uniunea Europeană.
    43. În privinţa condiţiilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Constituţională reţine că acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa constantă a instanţei europene. În acest sens, prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunţată în Cauza 283/81, SRL CILFIT şi Lanificio di Gavardo Spa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că art. 177 (devenit art. 267) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene „trebuie să fie interpretat în sensul că o instanţă naţională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecăţii sale, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existenţa unei astfel de posibilităţi trebuie să fie evaluată în funcţie de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultăţile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia şi de riscul divergenţelor de jurisprudenţă în cadrul Comunităţii“. De asemenea, prin Hotărârea din 9 septembrie 2015, pronunţată în Cauza C160/14, João Filipe Ferreira da Silva e Brito şi alţii, paragraful 40, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că „revine exclusiv instanţei naţionale sarcina de a aprecia dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune atât de evident încât nu permite nicio îndoială rezonabilă şi, în consecinţă, de a decide să se abţină să sesizeze Curtea cu o problemă de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicată în faţa acesteia“ (a se vedea Decizia nr. 362 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, paragraful 26, Decizia nr. 601 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021, paragraful 20, sau Decizia nr. 4 din 31 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 31 iulie 2023, paragraful 17).
    44. Având în vedere această jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, revine Curţii Constituţionale competenţa de a aprecia dacă întrebarea subsumată cererii de sesizare a instanţei de la Luxemburg este relevantă şi necesară cauzei a quo, în sensul de a stabili dacă decizia Curţii de Justiţie va conduce la constatarea constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă.
    45. Curtea observă, sub un prim aspect, că întrebările preliminare propuse de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate spre a fi adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu sunt apte să influenţeze soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză. Având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional trebuie să verifice dacă dispoziţiile naţionale în discuţie încalcă prevederi constituţionale, trimiterea către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este justificată numai dacă interpretarea dreptului Uniunii este indispensabilă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Or, întrebările propuse sunt formulate la un nivel de generalitate care nu leagă în mod direct norma naţională contestată de o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene necesară pentru hotărâre, ci vizează chestiuni ce ţin de fondul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, privind efectele posibile ale incompatibilităţii judecătorului asupra procedurii executării silite - aspecte care pot fi apreciate prin aplicarea directă a principiilor de procedură civilă consacrate de dreptul intern, fără a necesita concursul Curţii de Justiţie de a se pronunţa în mod preliminar.
    46. Sub un al doilea aspect, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană conţin standarde generale de protecţie a dreptului la un proces echitabil şi a independenţei justiţiei, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a oferit deja prin jurisprudenţa sa clarificări referitoare la limitele şi modalităţile de aplicare ale acestor standarde, recunoscând totodată marja de apreciere a statelor membre în organizarea procedurilor interne, în special în materie procesuală şi de remediu intern (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2024 în Cauza C197/23 S. S.A. v C. sp. z o.o, Hotărârea din 30 aprilie 2024 în Cauza C-670/22 M.N. - EncroChat, Hotărârea din 8 decembrie 2022 în Cauza C-348/21 HYA şi alţii). Astfel, deşi există obligaţii de garantare a independenţei şi imparţialităţii, nu rezultă din aceasta o regulă automată şi uniformă care să impună, în toate ipotezele, anularea tuturor actelor îndeplinite de un magistrat incompatibil, deoarece analiza efectuată în cauza respectivă trebuie să fie raportată la situaţia concretă şi la remediile efective disponibile în dreptul intern [a se vedea art. 51 alin. (6) din Codul de procedură civilă, care prevede că, dacă abţinerea sau recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii, iar în acest caz, prin încheiere, se va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate]. În aceste condiţii, Curtea Constituţională apreciază că nu există o necesitate de a adresa întrebările preliminare propuse pentru a stabili principii procedurale detaliate (de exemplu, obligaţia absolută de citare a părţilor sau de audiere a judecătorului vizat în toate cazurile), deoarece astfel de garanţii pot fi evaluate şi aplicate în mod concret în lumina standardelor de drept unional deja consacrate.
    47. Mai mult, Curtea observă că întrebările propuse vizează aspecte procedurale de organizare internă a instanţei (modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare, garanţiile contradictorialităţii procedurii, citarea părţilor, audierea judecătorului vizat) care ţin de modul în care statul membru asigură aplicarea principiului instanţei „constituite prin lege“. Aceste chestiuni sunt, în mod firesc, susceptibile de a fi apreciate prin prisma legii fundamentale şi a dreptului procesual civil intern, raportat la cerinţele generale ale dreptului Uniunii Europene, însă întrebările formulate nu probează că interpretarea dreptului Uniunii este indispensabilă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, deoarece prin intermediul lor se solicită, de fapt, o reglementare procedurală de o precizie absolută şi general valabilă, şi nu o clarificare a unei norme a dreptului Uniunii neclare sau contradictorii.
    48. Sub un al treilea aspect, standardul imparţialităţii obiective şi garanţiile procedurale (contradictorialitate, citare, audiere) sunt deja tratate de jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg ca elemente esenţiale, dar modul concret de implementare a acestora rămâne în sarcina statelor membre. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat necesitatea unui echilibru între cerinţele de independenţă şi respectarea principiului constituirii instanţei prin lege, fără a impune o procedură unică de recuzare în toate statele membre (Hotărârea din 6 octombrie 2021 în Cauza C-487/19 W.Ż., Hotărârea din 29 martie 2022 în Cauza C-132/20 Getin Noble Bank). Astfel, întrebările care cer o formulare procedurală detaliată (de exemplu, obligaţia absolută de citare şi audiere în toate cazurile) nu sunt necesare pentru a decide dacă dispoziţiile naţionale respectă dreptul Uniunii Europene, fiind mai degrabă chestiuni de oportunitate procedurală internă.
    49. Prin urmare, având în vedere lipsa de relevanţă/ pertinenţă a întrebărilor preliminare, raportate la cauza de faţă, precum şi faptul că dispoziţiile invocate sunt clare, atât prin conţinutul normativ al acestora, cât şi prin prisma jurisprudenţei constante în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cererea de sesizare a acestei instanţe, formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, este neîntemeiată.
    50. În continuare, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin concluziile scrise, a formulat şi o cerere de solicitare din partea Curţii Constituţionale a unui aviz consultativ emis de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în baza Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât pe fondul cauzei, cât şi cu privire la patru chestiuni prealabile, respectiv standardele aplicabile în materia nulităţii actelor emise de magistraţi incompatibili, efectele acestor vicii asupra validităţii titlurilor executorii şi asupra executării silite, compatibilitatea cu art. 6 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la această Convenţie, precum şi corelaţia cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi cu art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Pe fondul cauzei, autoarea a cerut ca avizul consultativ să fie solicitat cu privire la compatibilitatea art. 6 din Convenţie cu soluţionarea cererii de recuzare fără citarea părţilor şi fără ascultarea judecătorului vizat. Propunerea de cerere de aviz consultativ are următorul conţinut:
    - „Este compatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o reglementare naţională sau o practică judiciară care permite soluţionarea cererii de recuzare fără citarea părţilor şi fără ascultarea judecătorului vizat, în condiţiile în care procedura afectează compunerea instanţei, încrederea justiţiabilului şi reputaţia magistratului?“

    51. Referitor la această solicitare, Curtea reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 şi semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 iunie 2022, în exercitarea competenţelor prevăzute la art. 146 lit. d) şi k) din Constituţia României, republicată, poate solicita, din oficiu, Curţii Europene a Drepturilor Omului să emită un aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele la aceasta, ridicate într-o cauză aflată pe rolul său, în cazul în care apreciază că avizul consultativ este necesar pentru soluţionarea acesteia.
    52. Scopul procedurii de avizare este de a promova interacţiunea şi un dialog constructiv între Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi instanţele naţionale, care să servească la consolidarea punerii în aplicare la nivel naţional a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu alte cuvinte, prin fluidizarea dialogului instituţional, se urmăreşte conferirea unei protecţii suplimentare drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, aspect care ar trebui să conducă simultan la un număr mai redus de plângeri adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi totodată la o reducere a diferenţelor de interpretare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la nivel naţional.
    53. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a întocmit Instrucţiunile pentru implementarea procedurii avizului consultativ prevăzut de Protocolul nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aprobate la 18 septembrie 2017 şi actualizate la 25 septembrie 2023, stabilind că instanţele pot uza de posibilitatea de a formula o cerere pentru emiterea unui aviz consultativ atunci când se pune o problemă nouă de drept în sfera Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau când aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se impune cu evidenţă în cauza pendinte ori, aparent, este inconsecventă.
    54. Totodată, prin jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia din 14 decembrie 2020, pronunţată în Cauza P16-2020-001, paragraful 23 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a clarificat sintagma „chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele la aceasta“, stabilind necesitatea ca, înainte de a proceda la sesizarea Curţii, înalta instanţă a statului semnatar să aprecieze natura, noutatea şi complexitatea chestiunii de principiu, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului/libertăţii fundamentale respective.
    55. În primul rând, Curtea Constituţională observă că propunerea de întrebare pe fondul cauzei pentru avizul consultativ redactată de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în forma propusă, nu este de natură să solicite o clarificare generală şi abstractă a normelor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci reprezintă mai mult o aplicare concretă a principiilor de drept convenţional în situaţia de fapt dedusă fondului cauzei, inclusiv evaluarea proporţionalităţii remediilor şi a eficacităţii mecanismelor interne. Or, cererile adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului trebuie să vizeze chestiuni de principiu, utile pentru uniformizarea aplicării Convenţiei în statele contractante. În speţă, întrebările formulate sunt centrate pe soluţii procedurale particulare (de exemplu, efectul nulităţii asupra titlurilor executorii, modalităţile de suspendare sau anulare a executării) şi pe aprecierea oportunităţii unor remedii interne. Aceste aspecte ţin de modul concret în care statul asigură protecţia drepturilor şi nu constituie probleme generale de interpretare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să justifice un aviz consultativ.
    56. Evaluarea existenţei unui remediu intern efectiv, a proporţionalităţii măsurilor şi a consecinţelor practice ale nulităţii unui act judiciar sunt operaţiuni de drept intern care intră în sfera de apreciere a instanţelor naţionale. Instanţele naţionale sunt în măsură să aprecieze dacă, în concret, drepturile garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au fost afectate şi ce remediu intern este adecvat, fără a necesita un aviz consultativ care ar substitui analiza jurisdicţiei interne. Totodată, sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului trebuie să fie justificată prin utilitatea clarificării solicitate pentru soluţionarea cauzei naţionale. Curtea apreciază că dispoziţiile Convenţiei şi ale protocoalelor relevante sunt formulate în termeni suficient de clari pentru a permite aplicarea testelor consacrate (imparţialitate obiectivă, drept la un proces echitabil) şi verificarea existenţei unui remediu efectiv, iar solicitarea unui aviz consultativ nu ar fi de natură să aducă o clarificare esenţială de principiu, ci ar produce întârzieri nejustificate în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    57. Astfel, Curtea apreciază că aspectele vizate prin solicitarea de formulare a cererii avizului consultativ al Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au caracterul necesar, de chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau la aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau în protocoalele la aceasta, pentru ca respectiva cerere a autoarei excepţiei să fie însuşită de Curtea Constituţională şi convertită într-o sesizare din oficiu a Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ. Nefiind îndeplinite condiţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, solicitarea de formulare a unei cereri de aviz consultativ va fi respinsă ca neîntemeiată.
    58. De asemenea, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin memoriul depus, a solicitat clarificarea statutului domnului Lucian Netejoru, fost inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, faţă de Marea Lojă Naţională a României. Or, această solicitare excedă competenţelor Curţii Constituţionale, având în vedere atribuţiile sale prevăzute de dispoziţiile art. 146 din Legea fundamentală.
    59. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 625 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 26 mai 2025, paragrafele 12 şi 13, Curtea a reţinut că, spre deosebire de reglementarea procesual civilă anterioară, care presupunea ascultarea, în mod obligatoriu, a judecătorului faţă de care a fost formulată o cerere de recuzare, dispoziţia legală criticată prevede ascultarea acestuia numai în mod facultativ, acest demers fiind la latitudinea completului învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare, complet care doar în situaţia în care apreciază ca fiind necesar procedează la ascultarea părţilor litigante.
    60. Referitor la judecarea cererii de recuzare, Curtea a reţinut că aceasta nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Astfel, recuzarea nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Faptul că instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, nu este discriminatoriu şi nici nu împiedică accesul la justiţie, având în vedere că se aplică în mod egal tuturor participanţilor la proces, iar încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, prilej cu care partea interesată îşi poate valorifica inclusiv dreptul la apărare. Legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa sa.
    61. Astfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Examinarea cererii de recuzare se face de îndată, iar judecătorul sau părţile sunt ascultate numai dacă se apreciază că este necesar, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Aşadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părţilor, a mai prevăzut la art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar, când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 525 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 21 martie 2024, paragraful 15).
    62. Referitor la dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acestea prevăd inadmisibilitatea interogatoriului ca probă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Atât timp cât instanţa decide asupra cererii de recuzare fără citarea părţilor şi în camera de consiliu, interogatoriul nu poate fi utilizat ca probatoriu pentru dovedirea motivelor de recuzare, însă nimic nu împiedică partea să se folosească de alte mijloace de probă pentru a dovedi motivele de recuzare. De altfel, reglementarea procedurii de judecată, care include şi sistemul probator, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, aceasta exclusivitate de reglementare fiind subsumată respectării normelor si principiilor constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 646 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 23 martie 2023, paragrafele 21 şi 22).
    63. Curtea a mai statuat că garanţiile unui proces echitabil, instituite prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu sunt aplicabile în procedura de soluţionare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. În acest sens se observă Decizia din 11 decembrie 2003, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Schreiber şi Boetsch împotriva Franţei, prin care s-a reţinut că procedura de recuzare a unui judecător este o procedură incidentală şi independentă de procedura principală. Dreptul de a obţine înlocuirea unui judecător nu este un drept cu caracter civil, iar eventuala aplicabilitate a art. 6 din Convenţia sus-amintită la procedura principală nu poate conduce, prin conexitate, la aplicabilitatea acestui articol şi pentru procedura de recuzare. De asemenea, prin Decizia din 30 ianuarie 2024, pronunţată în Cauza Da Cunha Goncalves împotriva Portugaliei, s-a reţinut că procedura privind recuzarea judecătorului a fost o acţiune accesorie, independentă de procedura civilă principală, şi nu a implicat determinarea drepturilor civile ale reclamantului, iar prin Decizia din 22 mai 2025, pronunţată în Cauza Palermo împotriva Monaco, s-a reţinut că dreptul de a obţine o decizie judecătorească privind componenţa unui tribunal nu este un drept civil, ci cel mult un drept procedural care nu implică determinarea drepturilor civile ale reclamanţilor. Totodată, considerentele mai sus enunţate se aplică mutandis mutandis şi procedurii de recuzare a inspectorului judiciar, prin Decizia din 30 mai 2023, pronunţată în Cauza Rdrigues Russso împotriva Portugaliei, reţinându-se că această procedură are o natură auxiliară şi, prin urmare, se situează în afara domeniului de aplicare al articolului 6 din Convenţie.
    64. Standardul de protecţie oferit de dispoziţiile Convenţiei şi de jurisprudenţa instanţei europene este unul minimal, astfel încât Constituţia, jurisprudenţa Curţii Constituţionale sau orice altă convenţie la care România este parte poate oferi, în măsura în care este afectată substanţa unui drept (dreptul la un proces echitabil), un standard mai ridicat de protecţie a drepturilor, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi art. 53 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragrafele 23 şi 24).
    65. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    66. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 7, 8 şi 11 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ratificată prin Legea nr. 365/2004, trebuie reţinut faptul că posibilitatea instanţei de a asculta judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, „numai dacă apreciază că este necesar“, nu reprezintă o limitare arbitrară, ci o măsură de eficienţă procedurală, menită să evite tergiversarea cauzei şi să păstreze echilibrul între dreptul la apărare şi celeritatea procesului. Această formulare nu exclude transparenţa, ci o condiţionează de relevanţa informaţiilor oferite de judecătorul vizat. În acest sens, instanţa are libertatea de a aprecia dacă ascultarea acestuia este necesară pentru soluţionarea cererii de recuzare sau abţinere, ceea ce reflectă o abordare obiectivă şi raţională, în acord cu principiile de eficienţă şi merit prevăzute la art. 7 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei.
    67. Mai mult, dispoziţia criticată permite, „în aceleaşi condiţii“, ascultarea părţilor, ceea ce întăreşte caracterul echitabil al procedurii şi oferă garanţii suplimentare de transparenţă şi contradictorialitate. Astfel, se creează un cadru procedural care favorizează integritatea şi responsabilitatea agenţilor publici implicaţi în actul de justiţie, în conformitate cu art. 8 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei.
    68. În ceea ce priveşte magistraţii, art. 11 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei subliniază importanţa consolidării integrităţii acestora, fără a le prejudicia independenţa. Sintagma analizată respectă această exigenţă, întrucât nu impune o obligaţie de ascultare automată a judecătorului recuzat, ci lasă instanţei libertatea de a decide în funcţie de necesitatea procedurală. Această abordare protejează independenţa judecătorului, evitând presiuni sau expuneri nejustificate, dar permite totodată verificarea obiectivă a motivelor de recuzare sau abţinere.
    69. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a normei ce reglementează posibilitatea participării părţilor la soluţionarea cererii de recuzare, este de observat faptul că norma din materia recuzării este formulată într-un limbaj juridic precis, fără ambiguităţi, având o structură logică. Termenii utilizaţi - „fără prezenţa părţilor“, „numai dacă apreciază că este necesar“ - sunt consacraţi în practica judiciară şi nu lasă loc de interpretări arbitrare. Norma stabileşte cu exactitate cadrul procedural în care se soluţionează cererea de recuzare, oferind instanţei o marjă de apreciere justificată, dar bine delimitată, în privinţa ascultării părţilor sau a judecătorului vizat. Această marjă reflectă natura specifică a cererii de recuzare, care vizează imparţialitatea judecătorului, şi nu fondul cauzei. Textul criticat este în concordanţă cu cerinţele de previzibilitate ale normei juridice, astfel încât părţile implicate în proces pot anticipa că soluţionarea cererii de recuzare de către instanţa judecătorească va fi realizată într-un termen scurt şi într-un cadru confidenţial, iar ascultarea lor este posibilă, dar nu obligatorie. Având în vedere caracterul previzibil al normei juridice criticate, exigenţă esenţială pentru încrederea în actul de justiţie, Curtea reţine că aceasta nu creează incertitudine juridică, ci, dimpotrivă, oferă un mecanism procedural eficient şi coerent.
    70. În acest sens, prin Decizia nr. 386 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 26 octombrie 2021, paragraful 23, Curtea a reţinut că o lege trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că aceasta trebuie să fie suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicată. Tot astfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    71. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 ce privesc principiul universalităţii, Curtea observă că autorii excepţiei nu arată în ce constă pretinsa contrarietate dintre normele legale criticate şi prevederile constituţionale invocate. Astfel, Curtea nu va analiza textele în raport cu aceste norme constituţionale deoarece nu se poate determina critica de neconstituţionalitate vizată de autori, care se limitează la a indica textul legal, neprezentând vreun argument pentru care textul criticat ar contraveni dispoziţiei constituţionale, dispoziţie ce a fost de altfel formal invocată în cererea de sesizare. Având în vedere neidentificarea unor critici concrete ale textului legal ce formează obiectul excepţiei, Curtea observă că norma de referinţă este generală, astfel încât nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, iar autorii nu arată în ce anume constă contrarietatea normei legale criticate cu Legea fundamentală, motiv pentru care nu se poate proceda la analiza acesteia.
    72. Cu privire la încălcarea art. 44 referitor la dreptul la proprietate din Legea fundamentală, Curtea observă că aceasta a fost invocată pentru prima dată în faţa instanţei de contencios constituţional prin concluziile orale prezentate, fără să fi fost cuprinsă în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale adresată instanţei de fond. Totodată, referirea la o ingerinţă disproporţionată în dreptul de proprietate consacrat de art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se regăseşte în concluziile scrise depuse de autoarea prezentă la termenul de judecată în faţa Curţii Constituţionale, fără a fi însă susţinută şi în faţa instanţei judecătoreşti competente cu soluţionarea litigiului în care a fost invocată prezenta excepţie. Or, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei judecătoreşti, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată (Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, şi Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008). De altfel, Curtea a stabilit că invocarea în faţa sa, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
    73. În continuare, cu privire la criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 şi 16 din Codul de procedură civilă ce consacră principiile oralităţii şi nemijlocirii, Curtea constată că acestea reprezintă, de fapt, chestiuni ce ţin de aplicarea legii în cauza dedusă instanţelor judecătoreşti, aspect care excedă competenţei Curţii, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 253 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 2 august 2023, paragraful 17, Curtea statuând că interpretarea textelor de lege aplicabile situaţiei concrete în scopul aplicării corecte a legii în cauza dedusă judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională nu intră în competenţa sa de soluţionare, ci a instanţei judecătoreşti,
    74. În fine, referitor la criticile de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea va reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 483 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 31 martie 2020, paragraful 26).
    75. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Camelia Bogdan în Dosarul nr. 697/33/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Nicanor George Ene, prin mandatar Dragoş Marian Ene, în Dosarul nr. 6.265/202/2017/a7 al Judecătoriei Călăraşi şi de Doru Paraschiv în Dosarul nr. 4.402/2/2023/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoriei Călăraşi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana-Laura Paris

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 635 din 20 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 635 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 635 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă