Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Definitiva prin nerecurare.
Ion Filipescu - preşedinte
Miklos Fazakas - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat - asistent.
Pe rol pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate invocatã de Vacca Vicenzo s.a. în dosarul nr. 1/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 14 octombrie 1993, concluziile reclamanţilor, a Comitetului Roman pentru Adoptii şi a procurorului fiind consemnate în încheierea din aceeaşi data, pronunţarea fiind amînatã pentru 21 octombrie 1993.
Reclamanţii au solicitat admiterea exceptiei sustinind, prin avocatul Octavian Rãdulescu, ca prevederile <>art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei sînt neconstituţionale deoarece ele nu au în vedere interesele copilului, ci dau prioritate adopţiei naţionale.
Din partea Comitetului Roman pentru Adoptii, consilierul juridic Elena Constantinescu a solicitat respingerea exceptiei, dispoziţiile legale contestate fiind în concordanta cu prevederile constituţionale.
Procurorul Raul Petrescu a cerut, de asemenea, respingerea exceptiei, dispoziţiilor <>art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 fiind conforme prevederilor Constituţiei României, precum şi pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Reclamanţii Vacca Vicenzo s. a. au chemat în judecata Comitetul Roman pentru Adoptii, solicitind ca prin hotãrîre judecãtoreascã pîrîtul sa fie obligat:
○sa ia în evidenta cererile de adopţie formulate, sa le propunã copii pentru adopţie potrivit ordinii de înregistrare a cererilor, sa li se permitã accesul la evidenta centralizata a copiilor adoptabili pentru a putea verifica dacã se respecta ordinea de înscriere. Totodatã, au mai solicitat sa se constate ca refuzul piritului de a le inregistra cererile cu îndrumarea de a se adresa anumitor societãţi particulare de adopţie, "agreate" de pîrît, este nelegal.
Cererea a fost înregistratã de Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ, la data de 4 ianuarie 1993 şi a format obiectul dosarului nr. 1/1993.
La termenul din 3 februarie 1993, reclamanţii, prin avocatul Rãdulescu Octavian, au invocat neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, care vin în contradictie nu numai cu interesul copilului, dar şi cu dispoziţiile din Constituţia României, respectiv art. 16, 23, 25, 43, 45, 26 alin. (1) şi (2), precum şi cu prevederile tratatelor şi pactelor internaţionale, respectiv art. 2 alin. (1), 13 alin. (2), 25 alin. (2) şi art. 30 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.
Reprezentanta Comitetului Roman pentru Adoptii a susţinut ca pe fond susţinerile nu sînt întemeiate şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea ei.
Tribunalul a aminat pronunţarea la 15 februarie 1994 şi, prin încheierea din aceeaşi data, a sesizat Curtea Constituţionalã exprimindu-şi opinia în sensul ca ar fi neconstitutionala numai prevederea potrivit cãreia înregistrarea este condiţionatã de adresarea solicitanţilor la anumite societãţi particulare de adopţie "agreate" de Comitetul Roman pentru Adoptii şi a dispus suspendarea judecaţii cauzei pînã la soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate.
În vederea soluţionãrii exceptiei au fost solicitate, în baza <>art. 24 din Legea nr. 47/1992 , puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului.
Guvernul a opinat în avizul sau ca <>Legea nr. 11/1990 , modificatã prin <>Legea nr. 48/1991 , respecta în întregul ei litera şi spiritul prevederilor constituţionale. Celelalte organe solicitate nu şi-au exprimat punctul de vedere.
În raport cu susţinerile pãrţilor, cu actele şi lucrãrile dosarului,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
retine ca sesizarea este neîntemeiatã, urmînd a fi respinsã.
Constituţia României, reglementind ocrotirea ce trebuie acordatã copiilor şi tinerilor, prevede în art. 45 alin. (1) ca aceştia se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor.
În alin. (3) al aceluiaşi articol se proclama ca exploatarea minorilor, folosirea lor în activitãţi care ar dãuna sãnãtãţii, moralitãţii sau care ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea morala sînt interzise.
Principiul totalei egalitati în fata legii şi a autoritãţilor publice fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, proclamat de art. 16 alin. (1) al legii fundamentale, asigura egalitatea de tratament juridic atît pentru adoptatori, cît şi pentru adoptati.
Un document internaţional care intereseazã direct în cauza este Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 , convenţie care stipuleazã în art. 21 ca în materie de adopţie criteriul fundamental este interesul superior al copilului. De altfel, Codul familiei stabilea, încã din anul 1954, în art. 66 ca "Adoptia se face numai în interesul celui adoptat".
La rindul lor, prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului se gãsesc integrate în dreptul intern, atît în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituţie care stabilesc ca "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", cît şi ale art. 20 din legea fundamentalã care dispune ca dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. În alineatul secund al aceluiaşi text constituţional se prevede chiar ca, dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.
Rezulta, asadar, fãrã echivoc, ca principiul cardinal în materie, cãruia trebuie sa-i dea expresie atît legiuitorul, cît şi judecãtorul, este promovarea interesului superior al copilului. Acest criteriu trebuie sa fie decisiv pentru soluţionarea cererilor de adopţie.
Cu privire la asa-numita adopţie internationala, Convenţia cu privire la drepturile copilului prevede în art. 21 lit. b), c) şi d) ca o astfel de adopţie trebuie sa reprezinte o soluţie subsidiara, adoptabila numai atunci cînd copilul nu poate fi încredinţat în ţara sa unei familii de adopţie sau plasament sau dacã nu poate fi îngrijit în mod corespunzãtor. O grija deosebita a convenţiei este ca prin adopţie internationala sa nu se urmãreascã realizarea unui profit material necuvenit de cãtre persoanele implicate în adopţie.
Textul art. 21 lit. b) din convenţie prevede: "... recunosc ca adoptia în strãinãtate poate fi conceputã ca un alt mijloc de a asigura îngrijire necesare copilului, dacã acesta nu poate în ţara sa de origine sa fie plasat într-o familie care sa-l întreţinã sau sa-l adopte, unde sa poatã fi crescut în mod convenabil".
Trebuie notate şi prevederile Rezoluţiei Adunãrii generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 41/85 din 6 februarie 1987 cuprinzînd " Declaraţia asupra principiilor sociale şi juridice, aplicabile la protecţia şi bunãstarea copiilor, privitã îndeosebi sub aspectul practicii în materie de adoptiune şi de plasament familial pe plan naţional şi internaţional".
În art. 17 din acest document se stipuleazã: "Dacã copilul nu poate, în ţara sa de origine, sa fie plasat într-o familie care sa-i asigure întreţinerea sau sa-l adopte, sau sa fie crescut în mod convenabil, adoptia în strãinãtate poate fi luatã în consideraţie ca un mijloc potrivit de a-i asigura o familie".
Dind urmare acestor principii, <>art. 3 din Legea nr. 11/1990 , astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 48/1991 , stabileşte ca "strãinii sau cetãţenii romani cu domiciliul în strãinãtate pot adopta numai copii aflaţi în evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii şi care nu au putut fi încredinţaţi sau adoptati în ţara în intervalul de cel puţin 6 luni de la luarea în evidenta", fapt care se dovedeşte cu confirmarea data de Comitetul Roman pentru Adoptii.
Preluind aceasta reglementare, <>Legea nr. 11/1990 , modificatã prin <>Legea nr. 48/1991 , stabileşte aceleaşi condiţii. Se da astfel expresie unuia dintre principiile de baza ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, aceea ca interesul acestuia dicteaza sa nu fie desprins din mediul sau naţional, lingvistic sau religios.
Sub acest aspect, stabilirea subsidiaritãţii adopţiei internaţionale fata de cea nationala, nu numai ca nu da expresie unei discriminãri, ci reprezintã o puternica garanţie a ocrotirii intereselor copilului.
Faptul ca prin lege se stabileşte o anumitã ordine de preferinta nu reprezintã o discriminare. O atare discriminare ar presupune excluderea totalã a unei anumite categorii de persoane de la dreptul de a adopta, pentru motivul ca ei sînt cetãţeni strãini sau cetãţeni romani domiciliaţi în strãinãtate. Or, legea nu exclude dreptul acestor persoane de a adopta copii romani, ci, dimpotriva, îl recunoaşte, în condiţiile arãtate.
Subsidiaritatea presupune aici o mãsura de politica familialã, care este perfect compatibila cu principiul interesului major al minorului care urmeazã a fi adoptat.
Nici sub aspectul celorlalte texte invocate de reclamant legea nu apare contrarã Constituţiei, astfel ca nu pune în discuţie libertatea individualã, cãci adoptia nationala nu aduce nici o atingere libertãţii minorului, nu atinge nici dreptul de emigrare, pentru ca ratiunea adopţiei nu poate fi în nici un caz emigrarea (dacã acesta ar fi scopul real al adopţiei ne-am gãsi în fata unei fraude de lege), nu afecteazã nici principiul ca statul trebuie sa asigure un nivel de trai decent, deoarece acest principiu constituţional se realizeazã prin mijloace de protecţie socialã în ţara noastrã, nicidecum prin exportarea copiilor în tari cu un nivel de trai superior.
Desigur, aceste consideratiuni, care vizeazã aspectele de constitutionalitate invocate de reclamant, nu sînt de natura sa dispenseze instanţele ordinare de soluţionare a celorlalte capete de acţiune formulate de reclamanţi.
Fata de aceste consideratiuni,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind <>art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 invocatã de Vacca Vincenzo, de Rosa Claudia, Salvi Varissa, Meddaloni Rachele, Mutto Ottaviano şi Ana, Dr. Sarletti, Scotto Arturo, Brogi Marco, Lipari Guglielmo, Morelli Renzo şi Loretta, Sestito Salvadore, Calogero Maria, Caccialupi Fausto, Datolo Giovanna, Bertolini Pier Paolo, Giananti Giovanna, Maninni Sandro, Maniconi Aura, Cecchi Celso, Ragazzini Vândã, Lauretti Viller, Pangrazi Daniela, Mendito Francesco, Riganello Maria, Gaetano Romeo, Foresta Carmela, Frederico Carlo, Foresta Anna Maria, Giuseppe Sestito, Castelli Patrizia, Petruci Riccardo, Paclini Maria Cristina, Melone Vincenzo, Fiano Carmen, Bizzari Gulielmo, Martino Rosana, Calbi Francesco şi Disignano şi Calbi Isabella în dosarul nr. 1/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ, cu care Curtea a fost sesizatã prin Încheierea din 15 februarie 1993.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 21 octombrie 1993.
PREŞEDINTE,
Ion Filipescu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
