Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 565 din 5 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 565 din 5 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 297 din 15 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Alin Eugen Blăjan şi Rosita-Elena Blăjan în Dosarul nr. 3.504/117/2020 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ale art. 37 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 50/1991, excepţie ridicată de Eugen Bigan în Dosarul nr. 35.024/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi ale art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, excepţie ridicată de Daniela Petre în Dosarul nr. 5.347/2/2023 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.181D/2021, nr. 2.057D/2021 şi nr. 1.659D/2025.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 23 octombrie 2025, în prezenţa avocatului autoarei excepţiei din Dosarul nr. 1.659D/2025, Alexandru Enăchescu din Baroul Bucureşti, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a conexat dosarele şi, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 5 noiembrie 2025, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 3 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.504/1172020, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Alin Eugen Blăjan şi Rosita-Elena Blăjan într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv anularea unui certificat de urbanism.
    4. Prin Încheierea din 13 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 35.024/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 50/1991. Excepţia a fost ridicată de Eugen Bigan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze privind refuzul nejustificat de eliberare a unui certificat de atestare/a unei adeverinţe privind edificarea unei construcţii constând în consolidarea şi supraetajarea imobilului existent.
    5. Prin Încheierea din 3 decembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 5.347/2/2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991. Excepţia a fost ridicată de Daniela Petre - care a formulat o cerere de intervenţie accesorie - în calea de atac a recursului formulat într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv a unor adeverinţe privind edificarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construire şi pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modificarea art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 prin Legea nr. 7/2020 este legată de posibilitatea intabulării construcţiilor edificate fără autorizaţie de construire, atunci când este împlinit termenul de prescripţie al răspunderii contravenţionale prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991, iar sancţiunile prevăzute de lege nu mai pot fi aplicate.
    7. Se menţionează că, anterior acestei modificări legislative, construcţiile edificate fără autorizaţie de construire erau considerate nefinalizate şi, în consecinţă, nu puteau fi intabulate în cartea funciară, nici măcar prin invocarea în instanţă a mecanismului accesiunii imobiliare artificiale, ţinând cont de aspectele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, potrivit căreia lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului cu materialele proprii.
    8. Se afirmă că, începând cu data de 6 ianuarie 2020, în vederea corelării acestei modificări aduse art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 cu norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991, a fost abrogat art. 59 alin. (3) din normă care reglementa expres instituţia autorizaţiei de construire pentru intrarea în legalitate.
    9. Se apreciază că, prin efectul noii reglementări, există trei categorii de contravenienţi, respectiv: (i) persoane care au săvârşit o faptă contravenţională anterior datei de 11 ianuarie 2017, care nu au fost sancţionate contravenţional şi pentru a căror faptă contravenţională s-a împlinit termenul de trei ani de prescripţie a răspunderii contravenţionale, iar, în virtutea noii reglementări, au posibilitatea legală de a intra într-o procedură care să conducă la intabularea în cartea funciară a construcţiei edificate fără autorizaţie de construire; (ii) persoane care au săvârşit fapta contravenţională ulterior datei de 11 ianuarie 2017, dar care nu au fost sancţionate contravenţional şi nu beneficiază de prevederile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, întrucât termenul de prescripţie nu s-a împlinit, însă vor beneficia de aceste norme când se va împlini acest termen; (iii) persoane care au săvârşit fapta contravenţională oricând în intervalul anilor 2001-2020 şi cărora le-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, însă acestea nu beneficiază nici de prevederile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, nici de remediul intrării în legalitate în vederea obţinerii unei autorizaţii de construire, din cauza abrogării art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
    10. Or, fapta comisivă de a executa o lucrare fără autorizaţie de construire este identică, întruneşte aceleaşi elemente ale ilicitului contravenţional, şi există în mod vădit o diferenţă majoră de tratament sancţionator aplicabil persoanelor care au săvârşit una şi aceeaşi faptă contravenţională, sens în care se produce o discriminare flagrantă între cele trei categorii de contravenienţi. Astfel, dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, coroborate cu abrogarea art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, încalcă în mod grav prevederile constituţionale invocate, determinând o discriminare majoră dată de discrepanţa de regim sancţionator diferit aplicabil unor persoane aflate în situaţii identice.
    11. Se mai susţine că textul de lege criticat induce o diferenţiere artificială între persoane aflate în situaţii juridice identice, respectiv cele care au edificat construcţii fără autorizaţie de construire, prin raportare la un criteriu subiectiv şi aleatoriu, şi anume împlinirea termenului de prescripţie pentru sancţionarea contravenţională a acestei fapte.
    12. Se afirmă că persoanele care au fost sancţionate contravenţional pentru edificarea unei construcţii fără autorizaţie de construire nu mai au posibilitatea să îşi înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcţiei realizate în condiţiile menţionate, spre deosebire de persoanele care nu au fost sancţionate pentru săvârşirea aceleiaşi contravenţii în interiorul termenului de prescripţie. Neaplicarea unei sancţiuni contravenţionale pentru edificarea unei construcţii fără autorizaţie de construire nu poate reprezenta decât o consecinţă a pasivităţii organului de control, însă aceasta constituie un element exterior voinţei şi conduitei persoanelor aflate în situaţia respectivă, care nu ar trebui să inducă nicio diferenţiere juridică, sub aspectul respectării dreptului de proprietate, în raport cu cei care nu au beneficiat de aceeaşi pasivitate a organului de control.
    13. Mai mult decât atât, în cazul persoanelor sancţionate contravenţional, imposibilitatea intabulării dreptului de proprietate asupra construcţiei poate fi asimilată unei a doua sancţionări, intervenind astfel, în cazul acestora, o dublă sancţiune, fiind în mod evident discriminate comparativ cu persoanele care nu au fost sancţionate contravenţional, acestea devenind astfel privilegiate în raport cu prima categorie, deşi unicul criteriu de diferenţiere dintre cele două situaţii îl reprezintă conduita organului de control în planul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
    14. Se menţionează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă, pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil (Decizia nr. 423 din 10 mai 2007), însă, în cazul persoanelor vizate de textul de lege analizat, situaţia juridică în care se află acestea este identică, motiv pentru care şi tratamentul juridic aplicat ar trebui să fie identic.
    15. Se afirmă că textul de lege criticat se află în contradicţie şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament făcută între persoane aflate în situaţii analoage trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33), exigenţă ce nu este respectată de art. 37 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 50/1991.
    16. În Dosarul nr. 1.659D/2025 se afirmă că textul de lege criticat a fost interpretat de instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti învestit cu o cerere de anulare a unor adeverinţe de edificare - în sensul că pentru cele două imobile în discuţie nu se puteau emite adeverinţe de edificare atâta vreme cât edificarea se făcuse în temeiul unor autorizaţii de construire (ulterior suspendate prin efectul unei hotărâri judecătoreşti). Or, în opinia instanţei de fond, existenţa autorizaţiei de construire (chiar suspendate) ar înlătura posibilitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, text care ar avea în vedere numai edificarea în lipsa unei autorizaţii de construire.
    17. Astfel, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care trebuie să le satisfacă un text de lege, întrucât nu permit subiectelor de drept să înţeleagă dacă legiuitorul a avut în vedere emiterea adeverinţei de edificare şi în ipoteza unei construcţii edificate fără o autorizaţie valabilă sau care la acel moment era suspendată. În acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii, respectiv deciziile nr. 363 din 7 mai 2015 şi nr. 51 din 16 februarie 2016, precum şi hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66) şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34).
    18. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că textul criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât nu este de natură să evidenţieze vreo deosebire fundamentală de situaţie juridică, care să susţină tratamentul diferit instituit de legiuitor, între persoanele care au executat lucrări de construire fără autorizaţie de construire şi care au fost sancţionate contravenţional în temeiul art. 26 din Legea nr. 50/1991, respectiv persoanele care au executat lucrări de construire fără autorizaţie şi nu au fost sancţionate contravenţional înăuntrul termenului de prescripţie instituit de art. 31 din aceeaşi lege pentru constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii. Ca atare, în lipsa unei motivări de natură să justifice, în mod obiectiv, cu date concrete, situaţia diferită a categoriilor vizate, de constructori fără autorizaţie, măsura de intrare în legalitate a construcţiilor astfel executate, prevăzută de legiuitor prin art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, constituie un beneficiu/o favoare de la a cărui/cărei recunoaştere sunt excluse persoanele care au construit fără autorizaţie şi au fost sancţionate contravenţional înăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 31 din acelaşi act normativ.
    19. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Legii nr. 50/1991 se află într-o situaţie diferită de cele care nu mai pot fi sancţionate ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
    20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
    21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autorii excepţiei din Dosarul nr. 1.181D/2021, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prezent la şedinţa publică, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivelor încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ale art. 37 alin. (6) teza a doua şi, respectiv, ale art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991. Însă, având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul cuprins: „Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei. În cazul construcţiilor pentru care execuţia lucrărilor s-a realizat fără autorizaţie de construire, iar împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancţiunilor, certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale. În situaţia în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerinţelor fundamentale şi a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei.“
    25. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate fac trimitere la art. 31 din Legea nr. 50/1991, potrivit căruia „Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.“
    26. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi din Constituţie.
    27. Cu titlu prealabil, Curtea observă că, referitor la Legea nr. 50/1991, în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 142 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 8 mai 2019, paragrafele 41 şi 42, a reţinut că această lege reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. Curtea a reţinut, de asemenea, că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. Curtea a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligaţii are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă. Curtea a subliniat, totodată, faptul că relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot „adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general (...)“. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, paragraful 45, a statuat că astfel de legi sunt necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate. Totodată, la paragraful 48 al Deciziei nr. 142 din 13 martie 2019, precitată, Curtea a constatat că faptele de nerespectare a prevederilor Legii nr. 50/1991 constituie infracţiuni sau, după caz, contravenţii, în funcţie de gravitatea faptei şi importanţa valorii sociale ocrotite.
    28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, din perspectiva evoluţiei cadrului legislativ, Curtea observă că prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 197/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016, la art. 37 din Legea nr. 50/1991, după alin. (5), s-a introdus alin. (6), potrivit căruia „Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unui certificat de atestare a edificării construcţiei, eliberate de autoritatea administraţiei publice locale competentă, care să confirme situaţia juridică actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale.“ Ulterior, dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 au fost modificate prin art. II pct. 14 din Legea nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, având în prezent forma criticată prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    29. Analizând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că, potrivit art. 37 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 50/1991, dreptul de proprietate privată asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în două ipoteze, respectiv în baza unui certificat de atestare, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile potrivit cărora edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, şi în baza unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei.
    30. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 37 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 50/1991, pentru eliberarea certificatului de atestare/adeverinţei privind edificarea construcţiei este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 31 şi efectuarea unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi întocmirea documentaţiei cadastrale.
    31. Totodată, Curtea mai reţine că art. 31 din Legea nr. 50/1991 reglementează termenul de prescripţie a constatării şi aplicării sancţiunii contravenţionale. Astfel, dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
    32. Cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, prin Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2021, raportate la dispoziţiile art. 31 coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, constând în executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenţiei, curge de la data terminării în fapt a construcţiei.
    33. Sintetizând criticile autorilor excepţiei, Curtea reţine că aceştia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, pe de o parte, instituie discriminări între persoane aflate în situaţii juridice identice, respectiv persoane care au edificat construcţii fără autorizaţie de construire şi au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea legii şi persoane care au edificat construcţii fără autorizaţie de construire şi nu au fost sancţionate contravenţional în termenul de trei ani prevăzut de art. 31 din aceeaşi lege, prin raportare la un criteriu subiectiv şi aleatoriu, şi anume împlinirea termenului de prescripţie pentru sancţionarea contravenţională a acestei fapte. Pe de altă parte, se susţine că aceste norme nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate pe care trebuie să le satisfacă un text de lege, întrucât nu permit subiectelor de drept să înţeleagă dacă legiuitorul a avut în vedere emiterea adeverinţei de edificare şi în ipoteza unei construcţii edificate fără o autorizaţie valabilă sau care la acel moment era suspendată.
    34. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    35. Din analiza cadrului normativ privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Curtea reţine că Legea nr. 50/1991, în situaţia edificării construcţiilor fără autorizaţie de construire, reglementează două modalităţi de intrare în legalitate.
    36. Astfel, în ipoteza în care a fost aplicată constructorului o sancţiune contravenţională în interiorul termenului de trei ani de prescripţie a răspunderii contravenţionale, potrivit art. 28 alin. (1)-(3) din Legea nr. 50/1991, odată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţă. Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesulverbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.
    37. Cu privire la termenul de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, prin Decizia nr. 10 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 29 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991, în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obţinut o hotărâre de demolare a construcţiei, termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei este unul de recomandare.
    38. Ca atare, constructorul sancţionat contravenţional pentru edificarea construcţiei fără autorizaţie de construire poate depune la autoritatea administraţiei publice competente documentaţia necesară în vederea emiterii autorizaţiei de construire şi, în cazul refuzului acesteia, se poate adresa instanţei judecătoreşti.
    39. În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză, respectiv atunci când construcţia a fost edificată fără autorizaţie de construire şi constructorul nu a fost sancţionat contravenţional în termenul de trei ani prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991, acesta îşi poate înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate în baza în baza unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei emise/emis în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale. Însă, în situaţia în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea cerinţelor şi reglementărilor menţionate, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei.
    40. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că persoanele care au edificat construcţii fără autorizaţie de construire şi au fost sancţionate contravenţional în temeiul art. 26 din Legea nr. 50/1991 sunt în aceeaşi situaţie, din perspectiva edificării construcţiilor fără autorizaţie de construire, cu persoanele care au edificat construcţii fără autorizaţie de construire şi nu au fost sancţionate contravenţional în termenul de trei ani prevăzut de art. 31 din aceeaşi lege, iar legiuitorul a prevăzut pentru ambele categorii de persoane modalităţi pentru intrarea în legalitate, aşa încât nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, din perspectiva existenţei vreunei discriminări.
    41. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căreia dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât nu permit subiectelor de drept să înţeleagă dacă legiuitorul a avut în vedere emiterea adeverinţei de edificare şi în ipoteza unei construcţii edificate fără o autorizaţie valabilă sau care la acel moment era suspendată, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.
    42. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea observă că dispoziţiile criticate stabilesc cu claritate că, în cazul construcţiilor pentru care execuţia lucrărilor s-a realizat fără autorizaţie de construire, certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale, aşa încât destinatarii normei îşi pot adapta conduita la ipoteza normei juridice analizate. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrunind condiţiile de claritate şi previzibilitate circumscrise principiului legalităţii.
    43. Având în vedere aceste argumente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 este neîntemeiată.
    44. De altfel, prin Decizia nr. 10 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, paragrafele 102 şi 104-109, instanţa supremă a reţinut că, în plus, faţă de mecanismul intrării în legalitate reglementat de art. 28 din Legea nr. 50/1991 în modalitatea autorizării post-factum, începând cu data de 11 ianuarie 2020, prin art. II pct. 14 din Legea nr. 7/2020 a fost introdus în cuprinsul Legii nr. 50/1991 un mecanism suplimentar de intrare în legalitate, prin adăugarea unei noi teze în art. 37 alin. (6), însă nu sub forma emiterii unei autorizaţii de construire postfactum, ci sub forma intabulării directe a acestor construcţii fără autorizaţie şi fără recepţie, în baza unui certificat de atestare/unei adeverinţe privind edificarea construcţiei şi a unei documentaţii cadastrale. Textul art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, astfel cum a fost modificat, trebuie corelat cu textul omolog al art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că pentru intabulare este necesar un certificat de atestare care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi trebuie să existe un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Rezultă din aceste dispoziţii că în cazul nerespectării normelor privind autorizaţia de construire, după modificările legislative intervenite la începutul anului 2020, intrarea în legalitate se poate realiza în funcţie de situaţia în care se regăseşte constructorul la momentul constatării: în timpul perioadei de aplicare a sancţiunii contravenţionale, respectiv după împlinirea termenului de prescripţie a acesteia. Astfel, intrarea în legalitate prin intabularea directă a construcţiei realizate fără autorizaţie şi recepţie poate avea loc ulterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii contravenţionale, în timp ce, anterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii contravenţionale sau penale, intrarea în legalitate se poate realiza prin autorizarea post-factum dispusă de autoritatea competentă odată cu dispunerea sancţiunii contravenţionale sau penale principale. Deşi este vorba despre situaţii-premisă diferite, intrarea în legalitate prin efectuarea demersurilor necesare şi supunerea spre verificare a îndeplinirii condiţiilor urbanistice pentru lucrările efectuate cu nerespectarea autorizaţiilor de construcţie eliberate este regula şi cerinţa principală avută în vedere de către legiuitor, iar refuzul eliberării autorizaţiilor de construcţie/modificatoare poate fi justificat numai prin prisma nerespectării cerinţelor urbanistice, respectiv de imposibilitatea iremediabilă de integrare a construcţiei realizate în cadrul construit preexistent. Chiar dacă actualul cadru normativ în materia urbanismului şi a regimului juridic al construcţiilor este rezultatul unor intervenţii legislative succesive în scopul disciplinării conduitei în domeniul executării lucrărilor de construire sau desfiinţare a construcţiilor, finalitatea dorită este „salvarea“ construcţiilor autorizabile. Fără a nega pericolul social al faptelor de construire fără a obţine în prealabil autorizaţiile necesare, nu poate fi omis faptul că viziunea legiuitorului a fost aceea de a încerca menţinerea acestor construcţii, în măsura în care întrunesc condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, precum şi toate condiţionările legale aplicabile.
    45. În final, cât priveşte susţinerile referitoare la conduita organului de control în planul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi la suspendarea/anularea autorizaţiei de construire, Curtea constată că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte privind aplicarea legii la cazuri concrete, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti.
    46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Eugen Blăjan şi Rosita-Elena Blăjan în Dosarul nr. 3.504/117/2020 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Eugen Bigan în Dosarul nr. 35.024/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Daniela Petre în Dosarul nr. 5.347/2/2023 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 565 din 5 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 565 din 5 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 565 din 5 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii