Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 498 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (9), cu referire la sintagma

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 498 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (9), cu referire la sintagma "pot formula contestaţie la judecătoria", din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 153 din 27 februarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.382/235/2020 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.750D/2021.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 147 din 12 martie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.382/235/2020, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Erli Zsolt-Csaba într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prin care a fost respinsă plângerea formulată de autor cu privire la încălcarea de către penitenciar a exerciţiului unor drepturi ale persoanelor condamnate.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 transformă dreptul persoanei condamnate de a participa la dezbateri dintr-o obligaţie într-o facultate pentru instanţa de judecată, în timp ce legea permite procurorului şi administraţiei penitenciarului participarea la judecată pentru a pune concluzii, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Totodată, susţine că sintagma „pot formula contestaţie la judecătoria“ din cuprinsul art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013 este contrară dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, câtă vreme judecătoria nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 475 din Codul de procedură penală.
    6. Judecătoria Gherla apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Curtea reţine că, deşi a fost sesizată de către instanţa judecătorească (prin dispozitivul încheierii de sesizare) cu excepţia de neconstituţionalitate numai a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013, se va pronunţa şi cu privire la dispoziţiile art. 56 alin. (9), cu referire la sintagma „pot formula contestaţie la judecătoria“, din Legea nr. 254/2013, chiar dacă instanţa, dintr-o posibilă eroare materială, nu a sesizat instanţa constituţională, prin dispozitiv, cu soluţionarea acesteia, cu toate că în considerente a reţinut motivele de neconstituţionalitate formulate de către autor, prin notele scrise, cu privire la aceste din urmă dispoziţii de lege şi, totodată, a stabilit legătura acestora cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În consecinţă, în cazul în care Curtea nu s-ar pronunţa şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (9), cu referire la sintagma „pot formula contestaţie la judecătoria“, din Legea nr. 254/2013, omisiunea sar răsfrânge în mod inadmisibil asupra dreptului autorului excepţiei ca aceasta să fie examinată şi nu ar duce decât la o întârziere nejustificată în soluţionarea cauzei, întrucât partea ar putea din nou să ridice excepţia, iar instanţa judecătorească va trebui să repete sesizarea Curţii, prin încheiere. Aşa încât, având în vedere cele reţinute anterior, precum şi cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate (contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost respinsă plângerea referitoare la exercitarea unor drepturi ale persoanelor condamnate), pe de o parte; faptul că dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 constituie sediul materiei pentru procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în timp ce soluţia legislativă cuprinsă în art. 56 din acelaşi act normativ priveşte exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, aceste din urmă prevederi având legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pe de altă parte; totodată, observând că art. 56 din Legea nr. 254/2013 este complementar art. 39 alin. (14)-(19) din acelaşi act normativ, în condiţiile în care alin. (12) al art. 56 din Legea nr. 254/2013 constituie o normă de trimitere cât priveşte procedura de soluţionare a contestaţiei; şi ţinând cont de criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (9), cu referire la sintagma „pot formula contestaţie la judecătoria“, din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conţinut:
    - Art. 39 alin. (16): „(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.“;
    – Art. 56 alin. (9): „(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.“

    11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituţie, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi prin prisma exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, precum şi ale art. 126 alin. (3) privind competenţa instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013, Curtea reţine că textul criticat a mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, Decizia nr. 135 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017, Decizia nr. 326 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 august 2017, Decizia nr. 177 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 mai 2022, Decizia nr. 587 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 19 aprilie 2023, Decizia nr. 305 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 1 septembrie 2023, şi Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1224 din 5 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    13. Prin Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024, paragraful 14, Curtea a reţinut că prevederile criticate din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 39 din lege dispune atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea a reţinut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului.
    14. Aşa fiind, Curtea a constatat prin aceeaşi decizie, paragraful 16, că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Curtea a invocat, deopotrivă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabó împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33. Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunţată în soluţionarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu este adusă la judecată. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.
    15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    16. Totodată, Curtea nu poate reţine criticile autorului excepţiei, formulate cu privire la dispoziţiile art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, cu referire la sintagma „pot formula contestaţie la judecătoria“, din perspectiva faptului că judecătoria nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe parcursul executării hotărârii penale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 475 din Codul de procedură penală. Curtea reaminteşte că stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, precum şi exercitarea drepturilor persoanelor condamnate privesc activitatea ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, care nu este supusă regulilor de procedură ce guvernează faza de judecată a procesului penal, situaţia juridică a persoanei condamnate nefiind identică cu cea a inculpatului. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept poate avea loc doar „în cursul judecăţii“. În acest sens, instanţa supremă poate fi sesizată de către un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, „învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă“, dacă există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde „soluţionarea pe fond“ a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    17. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudenţe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunţate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzelor, pentru a evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv. Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. Curtea constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept constituie un instrument procesual propriu fazei de judecată a procesului penal, iar nu punerii în executare a hotărârilor penale, astfel că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate.
    18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.382/235/2020 al Judecătoriei Gherla şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (9), cu referire la sintagma „pot formula contestaţie la judecătoria“, din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Gherla şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 498 din 21 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"