Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Rãmasã definitiva prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 8 martie 1994.
Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Miklos Fazakas - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Alexandru Grigorie - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent.
Pe rol pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal, invocatã de Axente Vasile şi Popov Chirila în dosarul nr. 3736/1991 al Judecãtoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 30 iunie 1993, în lipsa reclamanţilor Axente Vasile şi Popov Chirila şi a partii civile Societatea Comercialã "Piscicolã" - S.A. Sulina, care, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat, concluziile procurorului fiind consemnate pe larg în încheierea din aceeaşi data, pronunţarea aminindu-se la 14 iulie 1993 şi apoi la 29 septembrie 1993.
Procurorul a susţinut, în esenta, ca soluţionarea exceptiei nu este de competenta Curţii Constituţionale întrucît, pe de o parte, potrivit art. 150 şi art. 151 din Constituţie, Consiliul Legislativ este singurul în mãsura sa examineze conformitatea legislaţiei anterioare cu noua Constituţie şi sa facã Parlamentului sau, dupã caz, Guvernului, propuneri corespunzãtoare, iar, pe de alta parte, fiind vorba de o problema de interpretare a legii, competenta aparţine instanţelor judecãtoreşti.
Pe fond, a apreciat ca excepţia nu este intemeiata întrucît reglementarea prin art. 135 din Constituţie a doua tipuri fundamentale de proprietate - publica şi privatã - nu exclude proprietatea de grup, recunoscuta şi prevãzutã expres în art. 145 din Codul penal, astfel ca sustragerile sub orice forma din regiile autonome, societãţile comerciale cu capital integral sau parţial de stat, instituţii, cooperatie, precum şi din oricare organizaţie care desfãşoarã o activitate utila din punct de vedere social, urmeazã sa fie sancţionate, în continuare, potrivit titlului IV din Codul penal.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin rechizitoriul nr. 583/P/1992 al Procuraturii locale Tulcea au fost trimişi în judecata Axente Vasile pentru sãvîrşirea infracţiunii de furt în paguba avutului obştesc - art. 224 din Codul penal - şi Popov Chirila pentru comiterea infracţiunii de tainuire în paguba avutului obştesc - art. 234 din Codul penal.
În fata Judecãtoriei Tulcea, la termenul de 8 ianuarie 1993, apãrãtorii inculpaţilor au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal, sustinind ca nu mai exista temei legal pentru a se sanctiona diferenţiat sustragerile în raport cu tipul de proprietate şi a se asimila societãţile comerciale cu capital de stat cu avutul obştesc, notiune cuprinsã în cap. IV din Codul penal, data fiind prevederea constituţionalã potrivit cãreia proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular [art. 41 alin. (2)].
Judecãtoria Tulcea, prin Încheierea din 8 ianuarie 1993, a sesizat Curtea Constituţionalã exprimindu-şi opinia în sensul ca excepţia este intemeiata. În susţinerea opiniei se retine ca dispoziţiile art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal au devenit desuete, ele contravenind prevederilor Constituţiei care consacra doua forme de proprietate - publica şi privatã - , notiuni juridice ce diferã în conţinutul lor de proprietatea personalã şi avutul obştesc prevãzute de Codul penal. Avutul obştesc nu mai exista din punct de vedere juridic şi nu poate fi substituit prin noţiunea de proprietate publica, mai ales ca o parte din ceea ce era inclus în avutul obştesc trece în sectorul privat care, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, este ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titular.
În vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, potrivit legii, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere cu privire la neconstituţionalitatea art. 224 şi a art. 234 din Codul penal, susţine ca excepţia invocatã "nu este intemeiata din cel puţin doua motive: unul de principiu şi altul de fond", argumentind, în esenta, urmãtoarele: cu privire la motivul de principiu - excepţia trebuie examinata cu precãdere din punct de vedere procedural, pentru a vedea dacã aceasta este o problema de ordin constituţional sau o chestiune de interpretare juridicã. Despre neconstituţionalitatea dispoziţiilor care incrimineaza şi sancţioneazã infracţiunile contra avutului obştesc se poate discuta numai dacã acestea au fost elaborate dupã adoptarea Constituţiei sau dacã raporturile juridice s-au nãscut dupã aceasta data în temeiul unor reglementãri legale anterioare, în vigoare. În sprijinul acestei opinii sînt invocate prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 150 alin. (2) din Constituţie, precum şi al <>art. 23-26 din Legea nr. 47/1992 .
Referitor la motivul de fond, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã deoarece, deşi Constituţia recunoaşte cele doua forme fundamentale de proprietate - privatã şi publica - , nu exclude ca anumite categorii juridice, cum este cea de avut obştesc sa ramina operationale, în mãsura în care nu s-au conturat încã suficient granitele dintre cele doua forme de proprietate. Interesul obştesc, în sens de interes general, este implicat nu numai în conceptul de proprietate publica, ci şi în cazul proprietãţii unor persoane juridice, constituitã cu bunurile statului sau ale unui colectiv de persoane, cum este cazul cooperativelor de consum şi credit (<>art. 1 din Decretul-lege nr. 67/1990 ) sau al cooperativelor meşteşugãreşti, inclusiv de invalizi (<>art. 2 din Decretul-lege nr. 66/1990 ). Prin aceasta, nu afirma însã ca în cazul cooperativelor este vorba de o proprietate cooperatista în sensul vechi, ci ea poate fi consideratã chiar de tip privat. Într-un anumit sens se poate vorbi de o detaşare a conceptului de avut obştesc fata de tipul de proprietate.
În concluzie, socoteşte ca "atît noţiunea de avut obştesc folositã de art. 145 din Codul penal, cît şi categoria juridicã de avut obştesc nu sînt contrare Constituţiei, aceasta din urma categorie avînd o sfera mai larga decît conceptul de avut public în care se identifica doar bunurile proprietate publica".
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere.
Curtea constata ca este competenta sa soluţioneze excepţia chiar dacã este vorba de o lege adoptatã anterior Constituţiei, întrucît sînt în discuţie raporturi juridice de drept substanţial stabilite dupã intrarea în vigoare a acesteia. De menţionat ca în aceasta situaţie trebuie fãcut în prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constituţiei, pentru ca numai astfel se poate stabili dacã legea a fost sau nu abrogatã implicit.
De altfel, potrivit dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã este singura în drept sa hotãrascã, desigur în condiţiile legii, asupra competentei sale conform art. 144 din Constituţie iar, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, competenta Curţii nu poate fi contestatã de nici o autoritate.
Cu privire la problema de fond, şi anume dacã prevederile art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal au fost sau nu implicit abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, se reţin urmãtoarele:
Conceptul de avut obştesc urmeazã a fi raportat la formele proprietãţii consacrate şi reglementate de Constituţie, pentru a constata dacã între acestea exista ori nu concordanta şi deci, dacã poate fi sau nu vorba de abrogarea totalã sau parţialã a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obştesc.
În sensul art. 145 din Codul penal care se referã la "organizaţiile de stat, organizaţiile obşteşti sau orice organizaţii care desfãşoarã o activitate utila din punct de vedere social şi care funcţioneazã potrivit legii", termenul de avut obştesc a fost interpretat în practica judiciarã anterioarã extensiv, incluzind proprietatea de stat, cooperatista şi a altor organizaţii obşteşti, care s-au bucurat de un regim juridic de favoare, în comparatie cu proprietatea care constituie avutul personal.
Art. 135 alin. (1) din Constituţie prevede ca statul ocroteşte proprietatea, iar prin art. 41 alin. (1) se garanteazã dreptul de proprietate privatã.
Proprietatea este publica sau privatã, prevede art. 135 alin. (2) din Constituţie, iar potrivit art. 135 alin. (3) din Constituţie, proprietatea publica aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale, adicã judeţelor, municipiilor, oraşelor ori comunelor.
Pe cale de consecinta, dat fiind ca nu se defineste proprietatea privatã, rezulta ca proprietatea care nu este publica este privatã.
Este de reţinut, de asemenea, ca bunurile care sînt proprietate publica nu au toate acelaşi regim juridic. Într-adevãr, unele bunuri sînt enumerate expres de art. 135 alin. (4) din Constituţie, iar altele sînt "stabilite de lege", ca, de exemplu, <>Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi <>Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României.
Aceste "alte legi" folosesc doua metode de a determina bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice:
Unele enumera bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice, cum face <>art. 5 din Legea nr. 18/1991 , cu privire la terenuri, precum şi <>art. 4 lit. a) alin. (2) din Legea nr. 56/1992 care se referã la fisia de protecţie a frontierei de stat şi art. 74 privind imobilele în care funcţioneazã punctele pentru trecerea frontierei rutiere, iar altele precizeazã criteriul cu ajutorul cãruia se poate determina dacã bunul este obiect exclusiv al proprietãţii publice. Astfel, <>art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 se referã la terenurile "care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public", iar art. 4 ultimul alineat din aceeaşi lege se referã la terenurile "afectate unei utilitãţi publice".
Prin urmare, natura bunurilor ori afectarea lor unei utilitãţi publice constituie criterii pentru determinarea bunurilor obiect exclusiv al proprie- tatii publice.
În felul acesta, legiuitorul are posibilitatea de a extinde ori de a restringe sfera bunurilor care sînt obiectul exclusiv al proprietãţii publice, fie prin enumerarea bunurilor, fie prin stabilirea destinaţiei lor "unei utilitãţi publice".
De asemenea, organul de stat competent sa stabileascã destinaţia concretã a unor bunuri, deci un alt organ decît cel legislativ, are posibilitatea sa determine cuprinderea bunurilor respective în categoria celor care formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Bunurile care sînt obiectul exclusiv al proprietãţii publice fac parte din "domeniul public" dupã cum prevede, de exemplu, <>art. 4 şi 5 din Legea nr. 18/1991 ori art. 4 lit. a) şi <>art. 74 din Legea nr. 56/1992 .
Dat fiind ca unele bunuri sînt obiectul exclusiv al proprietãţii publice, rezulta ca ele sînt inalienabile şi imprescriptibile atît extinctiv, cît şi achizitiv, potrivit art. 1844 din Codul civil. În acest sens, art. 135 alin. (5) din Constituţie dispune ca bunurile proprietate publica sînt inalienabile şi ca ele, în condiţiile legii, pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
Potrivit Constituţiei, toate bunurile, cu excepţia celor prevãzute de art. 135 alin. (4), pot fi obiect al proprietãţii publice sau al proprietãţii private.
Bunurile care nu sînt obiectul exclusiv al proprietãţii publice sînt alienabile şi prescriptibile şi, în consecinta, bunurile care fac parte din patrimoniul regiilor autonome ori al societãţilor comerciale cu capital de stat, în mãsura în care nu se încadreazã în categoria de mai sus, fiind date în administrare, concesionate ori închiriate acestora, aparţin proprietãţii private.
De altfel, potrivit art. 5 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , regiile autonome şi societãţile comerciale cu capital de stat sînt proprietare asupra bunurilor care fac parte din patrimoniul lor, afarã dacã - dupã cum s-a arãtat - au intrat în acest patrimoniu cu un alt titlu juridic.
În cazul societãţilor comerciale cu capital de stat, aparţin statului ori unitãţilor administrativ-teritoriale acţiunile sau pãrţile sociale, dar bunurile acestor societãţi constituie proprietatea lor dupã cum prevede <>Legea nr. 15/1990 .
În aceste condiţii, bunurile proprietatea regiilor autonome şi a societãţilor comerciale cu capital de stat nu constituie obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Tot astfel, bunurile ce aparţin organizaţiilor cooperatiste ori altor "organizaţii obşteşti" sînt proprietate privatã.
Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.
Rezulta ca statul sau unitãţile administrativ-teritoriale nu pot beneficia, cît priveşte bunurile ce nu formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice, de o apãrare juridicã diferita de cea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat.
Ca atare, termenul de avut obştesc, care el însuşi a devenit necorespunzãtor, nu mai poate cuprinde decît bunurile ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice. Pe cale de consecinta, textele din Codul penal care folosesc termenul de avut obştesc sînt abrogate parţial, raminind a fi aplicate numai bunurilor ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice şi aceasta numai de la data punerii în aplicare a Constituţiei, astfel cum rezulta din art. 150 alin. (1).
În raport cu cele arãtate, revine instanţelor de drept comun sa facã o corecta aplicare a legii, incadrind faptele fie potrivit textelor care se referã la infracţiunile contra bunurilor ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice, fie potrivit celor care se referã la bunurile care fac obiectul proprietãţii private.
Ca urmare, excepţia ridicatã de Axente Vasile şi Popov Chirila va fi admisã, constatindu-se ca art. 224 şi art. 234 din Codul penal au fost abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, ele urmînd a fi aplicate numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, care formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Adoptarea acestei soluţii se impune avînd în vedere şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993 prin care s-a statuat ca, fata de prevederile art. 41 şi art. 135 din Constituţie, termenul de avut obştesc se referã şi se aplica numai bunurilor ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice, interpretare care, potrivit art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, este obligatorie pentru toate completele de judecata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. c) şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia ridicatã de Axente Vasile şi Popov Chirila cu care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 8 ianuarie 1993 a Judecãtoriei Tulcea.
Constata ca dispoziţiile art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal au fost abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, acestea urmeazã sa se aplice numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica astãzi, 29 septembrie 1993.
PREŞEDINTE,
Victor Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
