Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 423  din 14 octombrie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 423 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 285 din 8 aprilie 2026

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina │- preşedinte │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin │- judecător │
│Dragoş │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (4^1) şi ale art. 4^2 din Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, excepţie ridicată de Societatea Ges-Green Energy Specialists - S.R.L. din Bistriţa în Dosarul nr. 33.007/3/2015/a7 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.241D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 397D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 23/2014, excepţie ridicată de Societatea BN Solar Park - S.R.L. din Bistriţa, prin administrator judiciar RTZ & Partners - S.P.R.L. din ClujNapoca, în Dosarul nr. 26.866/3/2014/a7 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
    4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Angela Porumb, din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul autoarei, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 397D/2021 la Dosarul nr. 2.241D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate contravin principiului consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la accesibilitatea, claritatea şi previzibilitatea legii. Totodată, susţine că acestea contravin şi art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală referitor la securitatea raporturilor juridice, respectiv contractuale în cauza de faţă. Stabilirea cotelor de energie electrică de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care, pentru determinarea acestora, trebuie să facă evaluări anuale, conduce la imprevizibilitate, chiar şi în rândul profesioniştilor, asupra preţurilor de tranzacţionare şi afectează raporturile juridice contractuale.
    7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat, în mod constant, că statul are posibilitatea să intervină legislativ pe anumite pieţe, inclusiv pe piaţa energiei. În măsura în care există o autoritate care să emită măsuri obligatorii în ceea ce priveşte funcţionarea pe această piaţă, ea trebuie să îşi desfăşoare activitatea în condiţiile respectării legii.
    8. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate face precizarea că Societatea BN Solar Park - S.R.L. nu se mai află în stare de insolvenţă.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 33.007/3/2015/a7 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4^1) şi ale art. 4^2 din Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
    10. Prin Încheierea din 8 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 26.866/3/2014/a7, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 23/2014.
    11. Excepţia a fost invocată de Societatea Ges-Green Energy Specialists - S.R.L. din Bistriţa şi de Societatea BN Solar Park - S.R.L. din Bistriţa, prin administrator judiciar RTZ & Partners S.P.R.L. din Cluj-Napoca, în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul previzibilităţii, al clarităţii şi al accesibilităţii legii, prin faptul că Legea nr. 23/2014 înlocuieşte sistemul cotelor obligatorii anuale fixe privind energia electrică, stabilite precis prin Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu un sistem în care îi revine Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei obligaţia de a determina nivelul cotelor obligatorii anuale.
    13. Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt redactate într-un mod lipsit de precizie şi claritate, fiind în contradicţie şi cu art. 7 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, nerespectarea dispoziţiilor privind claritatea şi precizia legii duce la încălcarea art. 11 coroborat cu art. 20 din Constituţie prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind necesitatea respectării condiţiilor de claritate şi previzibilitate a legii, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    14. Aşadar, printr-o astfel de reglementare s-a modificat, într-un mod imprevizibil, sistemul de tranzacţionare a certificatelor verzi, fiind contrar art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală raportat la principiul constituţional al previzibilităţii, clarităţii şi accesibilităţii legii. Or, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă pentru a se evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii.
    15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În realitate, critica formulată vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale criticate în raport cu situaţia de fapt ce urmează a fi reţinută de către instanţa judecătorească.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile „art. 1 alin. (4^1) şi ale art. 4^2 din Legea nr. 23/2014“, respectiv ale art. 1 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 23/2014. Referitor la prevederile criticate, examinând considerentele încheierii de sesizare, notele scrise ale autoarei excepţiei şi criticile de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea se referă, în realitate, la alin. (4^2), şi nu la art. 4^2, astfel cum reţine instanţa judecătorească în dispozitivul încheierii de sesizare.
    20. Totodată, având în vedere că dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta (art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010), Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 4 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, modificată şi completată prin Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014, care au următorul cuprins:
    "(4^1) Începând cu anul 2014, ANRE monitorizează anual cotele anuale realizate de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi, în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final, estimează, publică pe site-ul propriu şi informează Guvernul până la data de 30 iunie a anului curent asupra nivelului cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul următor.
(4^2) Pentru perioada 2015-2020, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, se stabileşte anual şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Energie, în termen de 60 de zile de la data comunicării acesteia de către ANRE."

    21. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 31 martie 2017. Cu toate acestea, având în vedere că dispoziţiile legale criticate au produs efecte în cauzele deduse judecăţii instanţei judecătoreşti, Curtea urmează să le analizeze în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.
    22. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind principiul legalităţii, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 108 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 10 mai 2016, şi Decizia nr. 665 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, a respins criticile de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut, în esenţă, că, în scopul stimulării creşterii producţiei de energie regenerabilă şi atingerii obiectivului impus la nivelul Uniunii Europene de creştere cu 20% până în 2020 a resurselor regenerabile de energie, prin Legea nr. 220/2008 au fost adoptate unele dispoziţii de natură să asigure investitorilor români şi străini un sprijin pentru promovarea activităţilor economice în acest domeniu. Între facilităţile acordate potrivit legii se regăseşte acordarea cu titlu gratuit de certificate verzi, care, în urma valorificării pe piaţa centralizată sau pe piaţa bilaterală, are scopul de a asigura obţinerea unor venituri suplimentare producătorilor de energie din surse regenerabile.
    24. Curtea a mai reţinut că adoptarea Legii nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie [prin care au fost introduse în cuprinsul legii prevederile art. 4 alin. (4^1) şi (4^2)] nu echivalează cu încheierea unui contract între statul român şi potenţialii investitori români sau străini şi nici nu garantează în favoarea acestora un drept de proprietate asupra unei anumite valori a certificatelor verzi atribuite, ci doar creează cadrul legislativ care, ţinând seama de imperativele dreptului la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, să le ofere investitorilor un climat de afaceri atrăgător.
    25. Ceea ce modifică noua reglementare este modalitatea de stabilire a cotelor anuale obligatorii. Dacă vechea lege prevedea în chiar conţinutul său cuantumul cotei, actuala reglementare stabileşte că acesta poate varia în funcţie de anumite criterii, instituind un mecanism suficient de flexibil care să permită o adaptare dinamică la condiţiile existente pe piaţă. Modificarea a fost justificată în expunerea de motive ce însoţeşte legea. Astfel, Curtea a reţinut că noua lege introduce obligaţia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei de a reglementa, cu aprobarea Guvernului, prin cote anuale, cantitatea de energie electrică din surse regenerabile care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Naţional, cu beneficiul sistemului de promovare prin certificate verzi, pe baza unor contracte încheiate cu producătorii de energie electrică din surse regenerabile. Tranzacţionarea certificatelor verzi se realizează, în continuare, pe piaţa de certificate verzi, care este o piaţă concurenţială, separată de piaţa de energie electrică. Deşi legea stabileşte un preţ minim al certificatului verde, Curtea a constatat că nici vechea reglementare nu garanta şi nici actuala schemă de sprijin nu garantează un venit minim pentru beneficiarii săi. În plus, prin Decizia Comisiei Europene nr. 2.886 din 4 mai 2015 - Ajutor de stat S.A. 37177 (2015/NN) - România - Modificări ale schemei de sprijin pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile prin certificate verzi, rectificată prin Decizia nr. 5.149 din 28 iulie 2015, Comisia Europeană a autorizat modificările aduse schemei, inclusiv pe cele aduse prin Legea nr. 23/2014, la paragraful 79. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin aplicarea schemei de sprijin, în patrimoniul beneficiarilor nu s-a născut un drept de proprietate privată asupra unui venit minim (bun), ci, legea acordă o facilitate investitorilor, sub forma unor venituri suplimentare celor realizate din vânzarea energiei produse, de natură să compenseze costurile generate de investiţiile efectuate pentru implementarea tehnologiilor necesare producerii de energie electrică din surse regenerabile.
    26. Dispoziţiile legale criticate nu prevăd eliminarea facilităţilor acordate investitorilor, ci doar reglementarea obligaţiei Guvernului de a stabili, prin hotărâre, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, cotă anuală comunicată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Potrivit noilor norme, cota anuală nu este fixă, prestabilită, ci variază de la an la an, fiind calculată în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final, pe baza unor criterii economice clare şi previzibile, adaptate pieţei astfel reglementate.
    27. Curtea a reţinut drept o certitudine faptul că numărul de certificate verzi necesare pe piaţă într-un anumit an este direct proporţional cu nivelul cotei anuale obligatorii, astfel că orice modificare a acesteia produce un efect asupra numărului de certificate verzi ce vor putea fi valorificate de beneficiarii acestora, respectiv de producătorii de energie electrică din surse regenerabile. Însă, în măsura în care autorităţile cu competenţe de monitorizare în domeniu au constatat o supracompensare a acestor costuri, coroborată cu dezvoltarea susţinută a capacităţilor instalate, pe de o parte, şi cu problemele de suportabilitate a preţului energiei din partea consumatorilor finali, pe de altă parte, opţiunea legiuitorului român de a adapta schema de sprijin la noile realităţi sociale şi economice sub aspectul reevaluării cuantumului cotei anuale obligatorii de energie electrică apare ca fiind nu doar justificată, ci şi necesară şi oportună. O atare modificare nu produce însă nicio consecinţă asupra valabilităţii certificatelor verzi deja emise, valorificarea acestora urmând a se realiza în concordanţă cu dispoziţiile legii.
    28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a apreciat că este neîntemeiată, întrucât normele modificatoare respectă exigenţele de calitate inerente unui text de lege, conţinutul lor fiind suficient de clar, precis şi previzibil, astfel încât se pot determina neechivoc drepturile şi obligaţiile destinatarilor legii.
    29. De altfel, Curtea a subliniat că nu există o echivalenţă semantică între noţiunea de previzibilitate a normei juridice şi cea de previzibilitate a pieţei certificatelor verzi şi, prin urmare, susţinerile de neconstituţionalitate ale autoarei excepţiei, referitoare la imprevizibilitatea normelor criticate, sunt neîntemeiate.
    30. Referitor la noţiunea de previzibilitate a normelor juridice, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă.
    31. Curtea a observat că din cuprinsul prevederilor art. 4 alin. (4), (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 220/2008 reiese că stabilirea nivelului cotei de energie electrică se face, anual, prin hotărâre a Guvernului, ca urmare a unor analize ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, iar stabilirea anuală a nivelului cotei de energie electrică, în funcţie de exigenţele sistemului energetic, nu are semnificaţia lipsei de claritate şi previzibilitate a normelor legale criticate.
    32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Ges-Green Energy Specialists - S.R.L. din Bistriţa în Dosarul nr. 33.007/3/2015/a7 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi, respectiv, de Societatea BN Solar Park - S.R.L. din Bistriţa, prin administrator judiciar RTZ & Partners S.P.R.L. din Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 26.866/3/2014/a7 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (4^1) şi (4^2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 octombrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016