Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 385 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 385 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 327 din 24 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra   │-                 │
│Buterez-Făşie      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi cele ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Alexandru-Dan Gună în Dosarul nr. 5.120/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.339D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei invocate. Arată, în esenţă, că nu există o discriminare a autorului excepţiei în raport cu celelalte categorii de contribuabili, întrucât se aplică regimuri fiscale diferite unor categorii diferite de contribuabili. În acest sens, reprezentantul Ministerului Public precizează că autorul excepţiei are posibilitatea de a beneficia de scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate acordată anumitor categorii de contribuabili, atât timp cât acesta deţine calitatea cerută de dispoziţiile legale în acest sens. Legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere în stabilirea sarcinilor fiscale pe care o anumită categorie de contribuabili ar trebui să le suporte.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.120/30/2019, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi a dispoziţiilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru-Dan Gună într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii acestuia de anulare a unei decizii de impunere.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 creează o vădită discriminare între diverse categorii de contribuabili, în condiţiile în care obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de venituri, enumerate limitativ de art. 296^27 alin. (1) din Legea 571/2003, este prevăzută doar în sarcina anumitor contribuabili, condiţionat de obţinerea de către aceştia a unor venituri de tipul celor menţionate în capitolul I din aceeaşi lege. Se mai susţine că prevederile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 creează premisele aplicării unor regimuri fiscale diferite unor categorii de contribuabili aflaţi în situaţii identice, motiv pentru care acestea contravin prevederilor art. 16 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie ce reglementează aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    6. Referitor la dispoziţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, autorul excepţiei apreciază că acestea nu respectă standardele de calitate a legii, întrucât nu permit subiecţilor de drept să determine care sunt condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru ca actele administrative fiscale emise, în lipsa semnăturii persoanelor împuternicite ale organelor fiscale, respectiv a ştampilei organului emitent, să fie valabile.
    7. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată şi, în acest sens, aminteşte considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 903 din 17 decembrie 2015 şi nr. 608 din 10 octombrie 2019, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, analizând critici similare celor din prezenta cauză.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015.
    12. Curtea observă că Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:
    - Art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
    "Persoanele care nu realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la cap. I, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum şi venituri de natura celor menţionate la art. 296^21 alin. (1) lit. a)-d), g) şi h), art. 52 alin. (1) lit. b)-d) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor prevăzute la alin. (1)."

    – Prevederile art. 296^27 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la care face referire textul criticat, au următorul cuprins: „Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi de către persoanele care realizează venituri din:
    "Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi de către persoanele care realizează venituri din:
    a) cedarea folosinţei bunurilor;
    b) investiţii;
    c) premii şi câştiguri din jocuri de noroc;
    d) operaţiunea de fiducie, potrivit titlului III;
    e) alte surse, astfel cum sunt prevăzute la art. 78.“"

    – Art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:
    "Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) şi tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie."

    – Prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la care face referire textul criticat, au următorul cuprins: „Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
    "Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
    a) denumirea organului fiscal emitent;
    b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
    c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;
    d) obiectul actului administrativ fiscal;
    e) motivele de fapt;
    f) temeiul de drept;
    g) numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
    h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent;
    i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
    j) menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului."

    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 56 alin. (2) privind contribuţiile financiare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, autorul excepţiei apreciază că acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi ale art. 1 alin. (5) privind cerinţele de calitate ale legii.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, Curtea observă că reglementarea legală criticată face parte din capitolul III, intitulat „Contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum şi persoanele care nu realizează venituri“, cuprins în titlul IX^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, titlu referitor la contribuţiile sociale obligatorii. Aşa cum reiese din chiar titlul capitolului anterior menţionat, legiuitorul a distins între două categorii de situaţii, şi anume contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează alte venituri şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoane care nu realizează venituri.
    15. Referitor la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în jurisprudenţa sa, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015, paragraful 14 (reiterând cele reţinute în Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, şi în Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009), Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel încât obligaţia de a contribui la acest sistem reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Astfel, Curtea a observat că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii.
    16. Aşa fiind, Curtea a reţinut în Decizia nr. 903 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 9 martie 2016, paragrafele 18 şi 19, că obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, şi anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate (a se vedea, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15, şi cele ale Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011).
    17. De asemenea, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci şi obligaţia acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute expres în Legea nr. 95/2006 (şi în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintită. Din momentul în care se naşte această obligaţie, iar asiguratul plăteşte contribuţia, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Curtea a conchis că numai legiuitorul este în drept să stabilească acele categorii de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta unele categorii de venituri de la plata unor astfel de contribuţii reprezintă o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţă de ordin constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 19 august 2014).
    18. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 din Constituţie de către art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, Curtea a reţinut în Decizia nr. 903 din 17 decembrie 2015, precitată, paragraful 20, că aceste dispoziţii constituţionale prevăd obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, or, în cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor. Totodată, Curtea a arătat că dispoziţiile constituţionale ale art. 56 trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora. Astfel, contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. În acest context, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activităţile desfăşurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor Legii fundamentale.
    19. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, prin dispoziţiile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, Curtea a reţinut, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Or, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi, prin urmare, nici această critică nu poate fi primită.
    20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite anterior îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, criticate în prezenta cauză.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea observă că dispoziţiile criticate preiau soluţia legislativă cuprinsă iniţial în art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum acest articol a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar, ulterior, ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, a devenit art. 43 alin. (6), având acelaşi conţinut normativ.
    22. Totodată, Curtea reţine că textul criticat a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 608 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2020.
    23. Astfel, prin Decizia nr. 608 din 10 octombrie 2019, precitată, paragrafele 17, 18 şi 21-23, Curtea a reţinut că actele administrative fiscale care se emit în condiţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală de către organul fiscal central şi se tipăresc prin intermediul unui centru de imprimare masivă se stabilesc, potrivit art. 46 alin. (7) din acelaşi act normativ, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel că această categorie distinctă de acte administrative fiscale este determinată nu de destinatarul lor, ci de obiectul acestora. Acest element se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional, care justifică, în lumina exigenţelor ce caracterizează principiul egalităţii, tratamentul juridic diferit al acestei categorii de acte administrative fiscale faţă de celelalte - şi, implicit, al destinatarilor lor.
    24. De asemenea, referitor la critica privind lipsa de predictibilitate şi claritate a normei criticate, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale şi procedurale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 12 aprilie 2016, precum şi prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.097/2016 pentru aplicarea prevederilor art. 46 alin. (8) şi art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 5 decembrie 2016, este prevăzută lista actelor administrative fiscale, actelor de executare şi altor acte emise de organul fiscal local ce pot fi comunicate prin mijloace electronice de transmitere la distanţă sau tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite şi ştampila organului fiscal local. Prin urmare, aceste acte sunt limitative, fiind prevăzute strict în legislaţia în materie.
    25. Modalitatea de emitere a actului administrativ fiscal în condiţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, respectiv tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă, nu afectează în niciun fel exercitarea deplină a drepturilor persoanelor cărora acel act li se adresează. Aceasta deoarece actele administrative fiscale emise pe suport hârtie cuprind următoarele elemente de identificare: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune aceasta, precum şi menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului. Chiar dacă, din raţiuni practice, legiuitorul a prevăzut în mod explicit valabilitatea actului administrativ fiscal tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă, în lipsa semnăturii persoanei împuternicite şi a ştampilei organului fiscal emitent, un astfel de act cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificate atât organul emitent, cât şi persoana împuternicită a acestuia, pentru o eventuală răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în faţa legii în aceleaşi condiţii ca persoana care a semnat şi ştampilat actul administrativ fiscal (în acest sens, a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau Decizia nr. 1.355 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009).
    26. Prin urmare, lipsa celor două elemente reprezintă excepţia de la regula instituită de art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, text referitor la elementele şi condiţiile de formă pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal. Excepţia vizează în mod strict doar situaţia actelor administrative fiscale tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă şi se justifică tocmai prin modalitatea aparte de emitere, în sens fizic sau material, a respectivului document, fără a avea nicio altă implicaţie asupra forţei sale juridice. Raţiunea avută în vedere de legiuitor pentru a consacra o astfel de excepţie o constituie necesitatea de a reduce formalismul în cazul actelor administrative fiscale emise în număr foarte mare şi care privesc acelaşi tip de situaţie fiscală. Aşadar, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, adică act emis pe suport hârtie sau în formă electronică, are aceeaşi forţă juridică.
    27. Nu în ultimul rând, Curtea a subliniat în Decizia nr. 608 din 10 octombrie 2019, precitată, că, potrivit art. 13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului, aşa cum este exprimată în lege. În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, se ţine seama de scopul emiterii actului normativ. Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul legii, iar în cazul în care acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri, se interpretează în sensul care corespunde cel mai bine obiectului şi scopului legii, în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. Dacă după aplicarea regulilor de interpretare mai sus menţionate prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului. De altfel, aşa cum s-a subliniat de nenumărate ori în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (spre exemplu, Decizia nr. 129 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 24), în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109), oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna, astfel încât rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. Niciodată normele nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întregul cadru legislativ în materie fiscală.
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor nr. 443 din 29 octombrie 2013 şi nr. 608 din 10 octombrie 2019 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
    29. În ceea ce priveşte criticile autorului excepţiei cu privire la încălcarea normelor de tehnică legislativă, Curtea reţine că pentru a genera un viciu de neconstituţionalitate, nerespectarea normelor de tehnică legislativă trebuie să afecteze substanţa normativă, să altereze claritatea ideii conţinute de acestea sau să creeze o confuzie insolubilă cu privire la sensul prevederii legale. Or, aşa cum s-a arătat anterior, dispoziţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală îndeplinesc cerinţele de calitate ale legii, fiind clare, precise şi previzibile.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru-Dan Gună în Dosarul nr. 5.120/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Raluca-Alexandra Buterez-Făşie

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 385 din 18 septembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 385 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 385 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^27 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală