Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 353 din 8 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 353 din 8 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, obiecţie formulată de 28 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.149 din 1 iulie 2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.067A/2025.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii sesizării susţin, cu privire la admisibilitatea acesteia, că instanţa de contencios constituţional este legal sesizată şi este competentă să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    4. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Constituţie, autorii sesizării apreciază că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe acordă Guvernului prerogative care, prin natura lor, echivalează cu exercitarea puterii legislative, în mod aparent egal sau concurent cu Parlamentul. Această delegare extinsă, lipsită de o delimitare clară şi riguroasă a competenţelor, contravine principiului separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi principiului pluralismului democratic. Astfel, Guvernul ar exercita atribuţii legislative într-un mod necontrolat, ceea ce afectează echilibrul constituţional dintre puterile statului şi subminează statul de drept.
    5. Dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie impun o limită a întinderii delegării, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare să stabilească, în mod lipsit de echivoc, materiile ce urmează să fie reglementate prin ordonanţe. Pe de altă parte, în cazul de faţă, se face un transfer efectiv de competenţă, de la Parlament la Guvern, chiar dacă, potrivit art. 115 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuşi conţinutul legii de abilitare.
    6. Autorii sesizării susţin că legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii - cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât conţine norme generale, imprecise şi excesiv de largi, care nu definesc cu exactitate sfera şi limitele competenţelor delegate Guvernului. Mandatul conferit este vag şi ambiguu, ceea ce face imposibilă o înţelegere clară a măsurilor legislative ce pot fi adoptate prin ordonanţe. Lipsa unor criterii clare şi a unor obiective precise facilitează exercitarea discreţionară a puterii legislative, în absenţa unui control parlamentar prealabil, încălcând astfel exigenţele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi principiul calităţii legii, garantat constituţional.
    7. Dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu pot fi interpretate în sensul că Guvernul poate primi competenţe legislative extinse, cu domenii de reglementare vagi şi imprecise, cum este cazul legii criticate. Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe trebuie să asigure o delimitare clară, precisă şi previzibilă a competenţelor delegate Guvernului, nu să lase o sferă largă şi neunitară, ce permite o interpretare discreţionară. Domeniile de reglementare trebuie să fie definite cu precizie, iar nu doar generic, pentru a nu submina principiul clarităţii şi calităţii legii impus de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Această lipsă de claritate şi previzibilitate constituie o gravă încălcare a principiilor statului de drept. Legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde atât dispoziţii detaliate, cât şi prevederi excesiv de generale, fără o coerenţă legislativă, ceea ce generează incertitudine şi riscuri majore privind limitarea puterii executive. Aceasta creează premisele unor abuzuri şi intervenţii legislative discreţionare, încălcând principiile constituţionale.
    8. Autorii sesizării susţin că, din analiza prevederilor legii supuse controlului de constituţionalitate, rezultă o reglementare neunitară, dispoziţiile care stabilesc domenii concrete în care Guvernul primeşte abilitare (acte normative enumerate expres în vederea operării de modificări pe calea ordonanţelor) alternând cu dispoziţii care se limitează la a indica doar sfera relaţiilor sociale ce urmează a fi reglementate, o atare structură fiind de natură să afecteze legea de abilitare, în ansamblu, sub aspectul condiţiilor de claritate şi previzibilitate constituind inclusiv un element ce ţine de domeniul tehnicii legislative.
    9. Prin adoptarea unor asemenea „norme imprecise“ se evită dezbaterea parlamentară privind necesitatea soluţiilor preconizate prin adoptarea ordonanţelor şi nici nu există un control parlamentar anterior adoptării ordonanţelor.
    10. Argumentul conform căruia Parlamentul ar putea controla ulterior ordonanţele emise, votând pentru aprobarea sau respingerea acestora, nu poate justifica delegarea excesivă şi neclară a competenţelor legislative către Guvern. Controlul ulterior nu substituie necesitatea unui control parlamentar anterior şi a unei delimitări clare a competenţelor. Astfel, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în această formă, permite o delegare ce exclude o dezbatere parlamentară reală şi un control efectiv, ceea ce contravine principiului separaţiei puterilor în stat şi securităţii juridice.
    11. Prin urmare, adoptarea unei legi speciale de abilitare care stabileşte domenii atât de largi şi neprecizate, fără o limitare clară a mandatului Guvernului, încalcă securitatea juridică şi principiul clarităţii legii, componente obligatorii ale art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    12. Autorii sesizării susţin că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe contravine art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie referitor la interdicţia reglementării prin ordonanţe a domeniilor ce fac obiectul legilor organice, întrucât actul normativ criticat nu respectă interdicţia constituţională expresă ca Guvernul să reglementeze prin ordonanţe în domeniile rezervate legilor organice. În mod concret, prin această lege se acordă Guvernului competenţe să emită ordonanţe în domenii ce ţin de legi organice, cum sunt reglementările privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor administrative autonome şi instituţiile din domeniul sănătăţii, reglementări în domeniul muncii şi protecţiei sociale.
    13. Sensul abilitării legislative este acela al învestirii Guvernului cu componenta stabilirii unor măsuri legislative care însă să nu afecteze, în niciun fel, domeniile rezervate legii organice. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat nu numai de scopul prevăzut de legea de abilitare, dar şi de interdicţia constituţională de a depăşi sfera legii ordinare printr-o ingerinţă în domeniul legii organice.
    14. Delegarea legislativă către Guvern trebuie să fie strict limitată şi să nu includă, sub nicio formă, domenii rezervate legilor organice. Însă prevederile legii criticate permit Guvernului, prin formulări ambigue şi insuficient delimitate, să intervină în domenii ce ţin exclusiv de legile organice, încălcând astfel art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    15. Criticile trebuie examinate şi cu privire la faptul că proiectul oferă Guvernului posibilitatea să adopte ordonanţe care conţin dispoziţii ce depăşesc limitele legii ordinare, intrând în domeniul legilor organice, ceea ce este în mod evident neconstituţional. Chiar dacă legea nu prevede explicit acest lucru, riscul unei asemenea încălcări este evident şi semnificativ, iar delegarea legislativă nu poate lăsa loc unor astfel de interpretări discreţionare.
    16. Autorii mai susţin că textul art. 1 din legea criticată nu delimitează explicit domeniile interzise, iar formularea „domenii care nu fac obiectul legilor organice“ este insuficientă pentru a preveni depăşirea limitelor constituţionale. Aceasta creează incertitudine cu privire la sfera exactă a competenţelor delegate, ceea ce contravine exigenţelor stricte ale art. 115 din Constituţie. Aşadar, această critică nu pot fi tratată ca o simplă eventualitate, ci reprezintă o ameninţare concretă şi reală pentru respectarea Constituţiei, deoarece legea de abilitare creează premisele unei ingerinţe neconstituţionale, iar anticiparea unor reglementări viitoare ipotetice nu poate legitima o delegare atât de vagă şi neclară.
    17. În cazul în care Guvernul emite ordonanţe care afectează domenii rezervate legilor organice, Parlamentul poate decide să le respingă, însă această eventuală acţiune a legiuitorului nu poate înlocui garanţiile constituţionale care cer prevenirea de la bun început a unei asemenea delegări nepermise. În plus, această situaţie afectează securitatea juridică şi poate genera efecte iremediabile pe durata aplicării ordonanţelor neconstituţionale.
    18. Autorii sesizării susţin că delegarea legislativă încalcă domeniile rezervate legilor organice. Astfel, delegarea legislativă relativă la probleme din domeniul muncii, protecţiei sociale, familiei şi tineretului (art. 1 pct. IV din legea criticată) nu poate privi alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generală a muncii, care se reglementează numai prin lege organică - art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie. Aspectele enumerate se identifică, în toate componentele lor, cu organizarea generală a muncii şi urmăresc, prin scopurile şi modalităţile în care se vor efectua, îmbunătăţirea acestui proces naţional în cadrul regimului general al domeniului muncii. Aşa fiind, legea de abilitare permite Guvernului să emită ordonanţe de urgenţă întrun domeniu rezervat exclusiv legiuitorului.
    19. Autorii sesizării apreciază că art. 1 pct. VI poziţia 4 din legea criticată, prin referirea expresă la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, certifică încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la interdicţia de a se legifera în domeniul legilor organice. De asemenea, art. 1 pct. VI poziţia 6 din legea criticată este neclar, deoarece nu face distincţia dintre autorităţile publice centrale care formează administraţia publică de specialitate şi autorităţile administrative autonome. Pe cale de consecinţă, există posibilitatea ca Guvernul să procedeze la modificarea unor reglementări legale cu caracter organic privind autorităţile administrative autonome, acţiune care ar încălca dispoziţiile art. 117 alin. (3) din Constituţie.
    20. Se mai susţine că art. 1 pct. XI poziţia 4 din legea criticată încalcă art. 31 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care se prevede posibilitatea Guvernului de a reglementa serviciile publice de radio şi de televiziune, care sunt autonome, iar organizarea lor se reglementează prin lege organică.
    21. În concluzie, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în integralitate, contravine prevederilor Constituţiei, subminând principiile statului de drept, ale separaţiei puterilor şi ale securităţii juridice.
    22. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    23. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră, în esenţă, că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    24. În acest sens, referitor la pretinsa încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, se apreciază că adoptarea unei legi de abilitare, cu caracter special, reprezintă una dintre modalităţile de conlucrare/cooperare dintre Guvern şi Parlament, în temeiul căreia autoritatea executivă este învestită prin lege, în baza unei prevederi constituţionale, cu exercitarea limitată şi parţială a competenţei de a emite norme cu putere de lege doar dacă întruneşte în mod cumulativ anumite condiţii. Ca urmare, ordonanţele emise de Guvern în temeiul legii de abilitare nu reprezintă expresia funcţiei primare de legiferare a autorităţii legiuitoare, pe care Parlamentul nici nu are competenţa să o transfere, ci doar un act de executare a legii de abilitare. În acelaşi sens, se menţionează prevederile art. 115 alin. (3) din Constituţie, conform cărora autoritatea legiuitoare poate decide ca ordonanţele să fie supuse aprobării prin lege, în termenul stabilit tot prin legea de abilitare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 355 din 25 iunie 2014).
    25. Cu privire la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se apreciază că legea dedusă controlului de constituţionalitate respectă, în ansamblul său, cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice pe care le conţine. Prevederile sunt clare, întrucât în conţinutul lor nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, sunt precise, fiind redactate într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. De asemenea, conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar soluţiile normative sunt redate în mod previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, actul normativ criticat este constituţional prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform cărora respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. Se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată prin Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, anterior menţionată, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017.
    26. Se consideră că este lipsită de fundament juridic susţinerea privind încălcarea securităţii juridice, ca parte componentă a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin simplul fapt al adoptării unei legi de abilitare care, prin conţinutul său normativ, stabileşte domeniul delegării prin recurgerea la norme generale. De altfel, exprimarea autorilor conform căreia legea contestată „stabileşte domenii atât de largi şi neprecizate“ generează confuzie în interpretare, nefiind clar cum, pe lângă reglementarea unor domenii prea largi, aceştia invocă în acelaşi timp reglementarea unor „domenii neprecizate“ în legea de abilitare.
    27. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, se susţine că în partea dispozitivă a art. 1 din legea criticată este reglementată pentru Guvern interdicţia „să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice“. În eventualitatea în care ordonanţele emise de Guvern în temeiul legii de abilitare ar depăşi limita impusă în partea dispozitivă a art. 1, Parlamentul, cu prilejul dezbaterii legilor de aprobare a acestora (a se vedea prevederile art. 2 din legea contestată), şi Curtea Constituţională, pe calea contenciosului constituţional, au în mod constituţional acordat dreptul de a înlătura orice eventuală afectare a regimului juridic rezervat reglementării prin lege organică.
    28. Se susţine că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x nr. 211/2025 la Camera Deputaţilor) nu reglementează înfiinţarea vreunei autorităţi administrative autonome, la art. 1 pct. IV, denumit „Muncă şi solidaritate socială“, dispunând „reglementarea unor măsuri în domeniul muncii, protecţiei sociale, familiei şi tineretului“, iar la art. 1 pct. VI, denumit „Sănătate“, dispunând modificarea şi completarea unor legi expres identificate şi adoptarea de către Guvern a unor reglementări privind „înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Transplant şi a Institutului Naţional de Transfuzie Sangvină“, precum şi a unor măsuri privind „reorganizarea instituţiilor şi unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii“. Astfel, autorii sesizării pun în discuţie modul de interpretare şi eventual de aplicare a unor dispoziţii ale legii contestate şi, în drept, nu invocă o anumită prevedere legală şi nu argumentează încălcarea unei dispoziţii constituţionale expres indicate. În acest context, reglementarea unor măsuri în domeniul muncii şi al protecţiei sociale nu echivalează în mod automat cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, fiind avute în vedere măsuri care nu se circumscriu „regimului general privind raporturile de muncă (...) şi protecţia socială“. Argumentele prezentate de autorii sesizării adaugă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă care, în opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor, excedează intenţiei de reglementare avute în vedere de legiuitor şi, în consecinţă, nu pot fi reţinute ca fiind relevante în situaţia examinată. Aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul prevederii referitoare la înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Transplant. Denumirea acestei entităţi publice nu reprezintă un criteriu în încadrarea sa în categoria juridică a autorităţilor administrative autonome. Pentru a fi astfel calificată autoritatea vizată ar trebui să întrunească în mod cumulativ criteriile conforme reglementate în Codul administrativ. Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) corelate cu cele ale art. 69 din Codul administrativ, „autorităţile administrative autonome (…) sunt autorităţi ale administraţiei publice centrale a căror activitate este supusă controlului Parlamentului, în condiţiile prevăzute de legile lor de înfiinţare, organizare şi funcţionare şi care nu se află în raporturi de subordonare faţă de Guvern, de ministere sau faţă de organele de specialitate ale acestora“. Se mai arată că măsurile privind organizarea asistenţei medicale, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (3) din Constituţie, se reglementează prin lege organică. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în absenţa unei practici judiciare cvasiunanime, faptul că pot exista interpretări şi aplicări diferite ale înţelesului unei norme juridice în sens larg nu conduce automat la neconcordanţa acesteia cu Legea fundamentală (a se vedea în acest sens Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).
    29. Guvernul consideră, în esenţă, că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) din Constituţie, se arată că instituţia delegării legislative are un suport constituţional expres, fiind reglementată de art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, textul art. 114 alin. (1) din Constituţie - devenit art. 115 alin. (1) din Constituţia, revizuită - nu impune o limită anume întinderii delegării, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare să aprecieze care sunt materiile ce urmează să fie reglementate prin ordonanţe. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de un transfer de competenţă de la Parlament la Guvern atât timp cât, potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuşi conţinutul legii de abilitare, aşa cum s-a şi procedat în speţă. Libera apreciere a Parlamentului cu privire la obiectul legii de abilitare este tocmai expresia oferirii posibilităţii pentru executiv de a emite reglementări prin ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare, în domenii pe care Parlamentul însuşi, deşi le apreciază ca prioritare în perioada respectivă, nu le poate reglementa prin lege. În această perioadă, asupra acestei aprecieri, câtă vreme prevederile art. 114 din Constituţie sunt respectate, Curtea Constituţională nu are calitatea să se pronunţe, aşa cum s-a reţinut în mod constant în practica acesteia. În acelaşi sens, a se vedea şi Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014 şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017.
    30. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta privind calitatea legii, se arată că, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că actele normative trebuie să respecte principiul legalităţii, care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Astfel, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Aşadar, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele ce pot rezulta dintr-un act determinat. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, aceasta trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Astfel, sunt respectate cerinţele de precizie şi previzibilitate atunci când destinatarul normei juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia. Totodată, prin Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie.
    31. Se mai arată că, prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie se referă, în general, la domeniile în care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe, respectiv circumscrierea acestor domenii în afara obiectului de reglementare al legilor organice, iar nu la dispoziţii exprese ale unor acte normative sau la măsuri legislative individualizate. În consecinţă, este evident că un domeniu de reglementare nu poate avea aceeaşi precizie sau claritate cu o dispoziţie expresă, domeniul de reglementare fiind reprezentat de sfera relaţiilor sociale care sunt vizate de reglementare, în vreme ce măsurile legislative delegate constituie soluţia normativă concretă cuprinsă în dispoziţiile actului normativ şi sub incidenţa căreia se află relaţiile sociale pe care le vizează. Aşa fiind, legea de abilitare trebuie să prezinte un grad suficient de generalitate care să-i permită Guvernului să determine, să individualizeze şi să reglementeze măsurile ce vor face obiectul ordonanţelor pe care le emite. Este adevărat că din analiza prevederilor legii supuse controlului de constituţionalitate rezultă o reglementare aparent neunitară, dispoziţiile care stabilesc domenii concrete în care Guvernul primeşte abilitare (acte normative enumerate expres în vederea operării de modificări pe calea ordonanţelor) alternând cu dispoziţii care se limitează la a indica doar sfera relaţiilor sociale ce urmează să fie reglementate, însă o atare structură nu este de natură a afecta legea de abilitare în ansamblu sub aspectul condiţiilor de claritate şi previzibilitate, constituind un element ce ţine, eventual, de domeniul tehnicii legislative.
    32. Cu privire la argumentele autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prin adoptarea unor asemenea „norme imprecise“ se evită dezbaterea parlamentară privind necesitatea soluţiilor preconizate prin adoptarea ordonanţelor sau că nu există niciun control parlamentar anterior adoptării ordonanţelor, Curtea a constatat că, potrivit art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, Parlamentul dezbate şi se exprimă prin vot atât cu privire la domeniile în care Guvernul va avea competenţa să emită ordonanţe, cât şi cu privire la aprobarea sau respingerea ordonanţei, după ce aceasta a fost emisă. Desigur, dacă există îndoieli cu privire la legitimitatea sau oportunitatea unei anumite acţiuni/soluţii legislative care ar putea fi adoptată de Guvern într-un domeniu dat, Parlamentul nu va abilita Guvernul să adopte ordonanţe în acel domeniu, refuzându-i, aşadar, acest drept, sau, dacă l-a abilitat şi nu este de acord cu soluţia Guvernului, va respinge ordonanţa prin lege.
    33. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 115 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, se menţionează că, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că sensul abilitării legislative este acela al învestirii Guvernului cu componenta stabilirii unor măsuri legislative care însă să nu afecteze, în niciun fel, domeniile rezervate legii organice. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat nu numai de scopul prevăzut de legea de abilitare, dar şi de interdicţia constituţională de a depăşi sfera legii ordinare printr-o ingerinţă în domeniul legii organice. Domeniile rezervate legilor organice îşi găsesc enumerarea limitativă şi expresă în textul Constituţiei, iar intervenţia instanţei constituţionale în cercetarea constituţionalităţii legilor de abilitare este de natură să asigure că delegarea legislativă nu aduce atingere limitei instituite de prevederile Legii fundamentale. În acelaşi timp, controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură a-şi întemeia cenzura pe simple eventualităţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997 şi Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragrafele 41 şi 42). De aceea, criticile formulate trebuie să fie examinate sub un dublu aspect; în ce măsură formulările cuprinse în legea de abilitare dau expresie unei încălcări a textelor constituţionale invocate şi dacă prevederile legii criticate apar autorilor sesizărilor ca înfrângând Legea fundamentală, doar prin prisma unor viitoare şi ipotetice dispoziţii ale ordonanţelor ce se vor emite şi care ar dobândi un conţinut propriu legilor organice, devenind prin aceasta neconstituţionale. Cât priveşte al doilea aspect, este, desigur, evident că o ordonanţă, în măsura în care depăşeşte, pe orice cale, limitele impuse de Constituţie, ea contravine acesteia şi urmează să îi fie aplicate rigorile ce se impun în urma efectuării controlului de constituţionalitate. De aceea, chiar dacă unele domenii din legea de abilitare nu sunt suficient de riguros precizate, astfel cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţa Curţii, Guvernul este obligat, când emite o ordonanţă pe baza unei legi de abilitare, să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, deşi o asemenea circumstanţiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare.
    34. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 1 pct. IV „Reglementarea unor măsuri în domeniul muncii, protecţiei sociale, familiei şi tineretului“, art. I pct. VI poziţia 4 „Modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor acte normative din domeniul sănătăţii“ şi art. 1 pct. XI poziţia 4 „Reglementări necesare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/1.083 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024 de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieţei interne şi de modificare a Directivei 2010/13/UE (Regulamentul european privind libertatea mass-mediei)“ din legea supusă controlului, criticile formulate se plasează în sfera unor eventualităţi, iar nu în sensul că Guvernul urmează să emită ordonanţe în domenii care ţin de cele rezervate legilor organice. Aşadar, Guvernul este obligat ca, în exercitarea prerogativelor conferite prin legea de abilitare, să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, orice prevedere dintr-o ordonanţă care ar încălca această limită fiind neconstituţională. Chiar dacă o asemenea circumstanţiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare, ea este implicită şi indiscutabilă faţă de prevederile constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992). Desigur, în măsura în care Guvernul va reglementa în domenii ce ţin de legea organică, Parlamentul poate respinge legea, iar Curtea Constituţională o poate constata ca fiind neconstituţională, chiar dacă ea a fost ulterior aprobată de Parlament (a se vedea Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 47, şi, mutatis mutandis, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009).
    35. Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    36. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 30 iunie 2025, care au următorul cuprins:
    "ART. 1
    În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2025, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
    I. Finanţe şi economie:
    1. modificarea şi completarea Legii nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni;
    2. modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. rectificarea bugetului de stat pe anul 2025;
    6. rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025;
    7. reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
    8. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, cu modificările şi completările ulterioare;
    9. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
    10. modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul guvernanţei corporative;
    11. modificarea şi completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    12. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 98/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
    13. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare;
    14. măsuri pentru implementarea regulamentelor europene în domeniul proiectării ecologice şi etichetării energetice a produselor;
    15. măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2023/988 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 mai 2023 privind siguranţa generală a produselor, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Directivei (UE) 2020/1.828 a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 87/357/CEE a Consiliului;
    16. măsuri privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor;
    17. măsuri pentru modificarea şi completarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
    18. măsuri pentru modificarea şi completarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare şi utilizare a decontului precompletat RO e-TVA şi valorificarea datelor şi informaţiilor prin implementarea unui sistem de guvernanţă specific, precum şi alte măsuri fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
    II. Dezvoltare, lucrări publice şi administraţie:
    1. modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice;
    2. măsuri de eficientizare a activităţii în administraţia publică;
    3. măsuri privind reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul acestuia şi măsuri de reorganizare şi eficientizare a instituţiilor şi autorităţilor aflate în subordine sau în coordonare.
    III. Agricultură:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2024 privind gestionarea financiară a alocărilor din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură aferente politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027, precum şi pentru stingerea unor obligaţii fiscale datorate de beneficiarii Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2017-2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2024;
    2. aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înfiinţarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducţie, creştere şi îngrăşare;
    3. măsuri de reorganizare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor autorităţi şi instituţii subordonate, precum şi modificarea unor acte normative;
    4. modificarea alin. (1) al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2023 privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. instituirea unor măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare;
    6. modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, creditării şi gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente politicii agricole comune;
    7. stabilirea unor norme sanitar-veterinare referitoare la sănătatea şi bunăstarea animalelor, subprodusele care nu sunt destinate consumului uman, importul/exportul/tranzitul de animale vii, produse de origine animală şi nonanimală, laboratoarele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa animalelor, produsele medicinale veterinare, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, produsele medicinale veterinare, reagenţii şi kiturile de diagnostic de uz veterinar, pentru sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    IV. Muncă şi solidaritate socială:
    - reglementarea unor măsuri în domeniul muncii, protecţiei sociale, familiei şi tineretului.
    V. Digitalizare:
    - reglementări privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Consorţiul european EUROPEAUM.
    VI. Sănătate:
    1. modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea Legii nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
    3. reglementări privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Transplant şi a Institutului Naţional de Transfuzie Sangvină;
    4. modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor acte normative din domeniul sănătăţii;
    5. modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. măsuri privind reorganizarea instituţiilor şi unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.
    VII. Transporturi şi infrastructură:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar;
    3. modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    VIII. Mediu:
    1. adoptarea legislaţiei necesare pentru comasarea/ desfiinţarea/reorganizarea instituţiilor publice şi autorităţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în vederea eficientizării funcţionării acestora, precum şi a reducerii cheltuielilor cu funcţionarea acestora;
    2. modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. adoptarea strategiilor naţionale pentru biodiversitate şi gestionarea apelor, transpunerea documentelor programatice în domeniul deşeurilor şi calităţii aerului;
    4. măsuri privind optimizarea implementării răspunderii extinse a producătorilor în domeniul deşeurilor şi al economiei circulare, inclusiv în domeniul deşeurilor textile şi al celor din materiale de construcţii şi demolări;
    5. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    IX. Afaceri externe, activităţi consulare şi investiţii străine:
    1. măsuri de reorganizare a Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior;
    2. măsuri de reorganizare a Institutului Cultural Român;
    3. modificarea Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.
    X. Investiţii şi proiecte europene:
    1. reglementări privind gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României;
    2. reglementări privind gestionarea fondurilor europene alocate României prin Fondul social pentru climă;
    3. reglementări privind gestiunea în domeniul fondurilor europene aferente politicii de coeziune, inclusiv legate de Fondul pentru tranziţie justă şi modificarea şi completarea unor acte normative;
    4. reglementări privind pregătirea, aprobarea şi gestionarea Granturilor SEE şi Norvegiene;
    5. reglementări privind operaţionalizarea, mandatul şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare în contextul utilizării finanţărilor europene şi în colaborarea cu instituţiile financiare internaţionale.
    XI. Cultură:
    1. reglementări necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor având ca obiect gestiunea colectivă obligatorie pentru administrarea dreptului de comunicare către public, în acord cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prin modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul patrimoniului cultural;
    3. modificarea şi completarea legislaţiei privind organizarea, funcţionarea şi eficientizarea activităţii instituţiilor din domeniul culturii, precum şi a fondurilor gestionate de acestea, constituite pe baza contribuţiilor stabilite prin lege;
    4. reglementări necesare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/1.083 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024 de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieţei interne şi de modificare a Directivei 2010/13/UE (Regulamentul european privind libertatea mass-mediei).
    XII. Energie:
    - măsuri pentru aprobarea Programului naţional de investiţii «Energie verde».
    XIII. Măsuri pentru eficientizare, reorganizare şi reducere de cheltuieli în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
    XIV. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege
    ART. 2
    În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei."

    37. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi cea a securităţii juridice şi ale art. 115 alin. (1)-(3) privind delegarea legislativă în temeiul unei legi speciale de abilitare, prin raportare la art. 31 alin. (5) privind dreptul la informaţie, la art. 73 alin. (3) lit. p) referitoare la domeniile rezervate legii organice cu privire la regimul general privind raporturile de muncă şi la art. 117 alin. (3) potrivit căruia autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
    38. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 247 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 31 mai 2022, paragraful 15).
    39. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia care formează obiectul Dosarului nr. 3.067A/2025 îndeplineşte condiţia de admisibilitate, prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de 28 de senatori, care au dreptul să sesizeze Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    40. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“.
    41. Aşa cum a reţinut Curtea la paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, o sesizare a Curţii Constituţionale: (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii; (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă.
    42. Prin urmare, Curtea observă că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale la aceeaşi dată şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 1 iulie 2025. Într-o atare situaţie, Curtea constată că obiecţia a fost formulată în interiorul termenului prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aspect ce se încadrează în prima ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018.
    43. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptată de Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, în calitate de Cameră decizională, la data de 30 iunie 2025.
    44. Prin urmare, Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii criticate.
    45. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Constituţie, potrivit căreia legea criticată acordă Guvernului prerogative care, prin natura lor, echivalează cu exercitarea puterii legislative, în mod aparent egal sau concurent cu Parlamentul, realizând un transfer efectiv de competenţă de la Parlament la Guvern şi o delegare extinsă, lipsită de o delimitare clară şi riguroasă a competenţelor, Curtea constată netemeinicia acesteia.
    46. Astfel, în jurisprudenţa sa, referitor la delegarea legislativă, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie nu impun o limită anume întinderii delegării, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare să aprecieze care sunt materiile ce urmează să fie reglementate prin ordonanţe. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de un transfer de competenţă de la Parlament la Guvern, atât timp cât, potrivit art. 115 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuşi conţinutul legii de abilitare (a se vedea Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 15 iulie 1998, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 39, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 36).
    47. De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, precitată, paragraful 37, Curtea a precizat că Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare, indiferent dacă Parlamentul se află sau nu se află în sesiune, raţiunea unei asemenea soluţii derivând din rolul Guvernului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Astfel, pe de o parte, se realizează continuitatea actului legislativ pe tot parcursul anului şi, pe de altă parte, se asigură Guvernului posibilitatea de a adopta acte de reglementare primară în mod eficient pentru realizarea programului său de guvernare.
    48. Prin urmare, având în vedere cele menţionate, rezultă că per se adoptarea unei legi de abilitare nu este contrară art. 1 alin. (4) din Constituţie, prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1)-(3) fiind temeiul constituţional care stă la baza acestei delegări legislative.
    49. Totodată, Curtea subliniază importanţa principiului constituţional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie şi este garantat de alin. (5) al aceluiaşi articol constituţional; ca atare, revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale (a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30, Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21, sau Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 53).
    50. Cu privire la susţinerea potrivit căreia legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii - cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât conţine norme generale, imprecise şi excesiv de largi, care nu definesc cu exactitate sfera şi limitele competenţelor delegate Guvernului, ceea ce face imposibilă o înţelegere clară a măsurilor legislative ce pot fi adoptate prin ordonanţe, Curtea constată netemeinicia acesteia.
    51. Relativ la această susţinere, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie se referă, în general, la domeniile în care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe, respectiv circumscrierea acestor domenii în afara obiectului de reglementare al legilor organice, iar nu la dispoziţii exprese ale unor acte normative sau la măsuri legislative individualizate. În consecinţă, este evident că un domeniu de reglementare nu poate avea aceeaşi precizie sau claritate cu o dispoziţie expresă, domeniul de reglementare fiind reprezentat de sfera relaţiilor sociale care sunt vizate de reglementare, în vreme ce măsurile legislative delegate constituie soluţia normativă concretă cuprinsă în dispoziţiile actului normativ şi sub incidenţa căreia se află relaţiile sociale pe care le vizează. Aşa fiind, legea de abilitare trebuie să prezinte un grad suficient de generalitate care să permită Guvernului să determine, să individualizeze şi să reglementeze măsurile ce vor face obiectul ordonanţelor pe care le emite. Este adevărat că, din analiza prevederilor legii supuse controlului de constituţionalitate, rezultă o reglementare aparent neunitară, dispoziţiile care stabilesc domenii concrete în care Guvernul primeşte abilitare (acte normative enumerate expres în vederea operării de modificări pe calea ordonanţelor) alternând cu dispoziţii care se limitează la a indica doar sfera relaţiilor sociale ce urmează să fie reglementate, însă o atare structură nu este de natură să afecteze legea de abilitare în ansamblu sub aspectul condiţiilor de claritate şi previzibilitate, constituind un element ce ţine, eventual, de domeniul tehnicii legislative (Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, precitată, paragraful 40, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 39).
    52. Curtea reţine că situaţia din prezenta cauză este similară, atât din punctul de vedere al criticii de neconstituţionalitate, cât şi din cel al tehnicii legislative folosite în redactarea actului normativ, cu cea din cauzele în care au fost pronunţate deciziile nr. 355 din 25 iunie 2014 şi nr. 1 din 12 ianuarie 2017, aşa încât în speţa de faţă îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis considerentele anterior enunţate. Prin urmare, legea criticată nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii, respectiv claritatea, precizia şi previzibilitatea.
    53. Referitor la susţinerea potrivit căreia prin adoptarea unor asemenea „norme imprecise“ se evită dezbaterea parlamentară privind necesitatea soluţiilor preconizate prin adoptarea ordonanţelor şi nu există un control parlamentar anterior adoptării ordonanţelor, aşa încât adoptarea legii criticate încalcă securitatea juridică, Curtea reţine că, potrivit art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, Parlamentul dezbate şi se exprimă prin vot atât cu privire la domeniile în care Guvernul va avea competenţa de a emite ordonanţe, cât şi cu privire la aprobarea sau respingerea ordonanţei, după ce aceasta a fost emisă. Desigur, dacă există îndoieli cu privire la legitimitatea sau oportunitatea unei anumite acţiuni/soluţii legislative care ar putea fi adoptată de Guvern într-un domeniu dat, Parlamentul nu va abilita Guvernul să adopte ordonanţe în acel domeniu, refuzându-i, aşadar, acest drept, sau, dacă l-a abilitat şi nu este de acord cu soluţia Guvernului, va respinge ordonanţa prin lege (a se vedea Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 40).
    54. Ca atare, nu se poate susţine existenţa vreunei încălcări a securităţii juridice, parte componentă a art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin simpla adoptare a unei legi speciale de abilitare care, prin conţinutul său normativ, stabileşte în mod expres domeniul delegării.
    55. Cu privire la critica potrivit căreia legea supusă controlului de constituţionalitate contravine art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, întrucât actul normativ criticat nu respectă interdicţia constituţională expresă ca Guvernul să reglementeze prin ordonanţe în domeniile rezervate legilor organice, Curtea constată netemeinicia acestei susţineri.
    56. Referitor la limitele delegării legislative, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că sensul abilitării legislative este acela al învestirii Guvernului cu componenta stabilirii unor măsuri legislative care însă să nu afecteze, în niciun fel, domeniile rezervate legii organice. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat nu numai de scopul prevăzut de legea de abilitare, dar şi de interdicţia constituţională de a depăşi sfera legii ordinare printr-o ingerinţă în domeniul legii organice (Decizia nr. 75 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 25 iulie 1994). Domeniile rezervate legilor organice îşi găsesc enumerarea limitativă şi expresă în textul Constituţiei, iar intervenţia instanţei constituţionale în cercetarea constituţionalităţii legilor de abilitare este de natură să asigure ca delegarea legislativă să nu aducă atingere limitei instituite de prevederile Legii fundamentale. În acelaşi timp, controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură să îşi întemeieze cenzura pe simple eventualităţi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragrafele 41 şi 42, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 43).
    57. De aceea, criticile formulate trebuie să fie examinate sub un dublu aspect: în ce măsură formulările cuprinse în legea de abilitare dau expresie unei încălcări a textelor constituţionale invocate şi dacă prevederile legii criticate apar autorilor sesizărilor ca înfrângând Legea fundamentală, doar prin prisma unor viitoare şi ipotetice dispoziţii ale ordonanţelor ce se vor emite şi care ar dobândi un conţinut propriu legilor organice, devenind prin aceasta neconstituţionale. Cât priveşte al doilea aspect, este, desigur, evident că o ordonanţă, în măsura în care depăşeşte, pe orice cale, limitele impuse de Constituţie, ea contravine acesteia şi urmează să îi fie aplicate rigorile ce se impun în urma efectuării controlului de constituţionalitate. De aceea, chiar dacă unele domenii din legea de abilitare nu sunt suficient de riguros precizate, astfel cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţa Curţii, Guvernul este obligat, când emite o ordonanţă pe baza unei legi de abilitare, să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, deşi o asemenea circumstanţiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 43, sau Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 44).
    58. Curtea, în analiza sa, va avea în vedere atât considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa sa cu privire la domeniul de reglementare al ordonanţei, cât şi textul normativ al art. 1 din lege, care stabileşte expressis verbis că „Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2025, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice (...)“. Prin urmare, sub acest aspect, Curtea are competenţa să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în legea de abilitare numai în măsura în care în mod expres sau implicit, prin formulările folosite, sunt vizate domenii care aparţin sferei de reglementare a legilor organice.
    59. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. IV - Muncă şi solidaritate socială - din legea supusă controlului de constituţionalitate, potrivit căreia delegarea legislativă nu poate privi alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generală a muncii, care se reglementează numai prin lege organică, Curtea constată că reglementarea unor măsuri în domeniul muncii, protecţiei sociale, familiei şi tineretului nu se identifică cu regimul general privind raporturile de muncă, astfel cum este stabilit de prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. p), aşa încât susţinerea este neîntemeiată.
    60. Referitor la critica potrivit căreia art. 1 pct. VI poziţia 4 din legea criticată, prin referirea expresă la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, certifică încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la interdicţia de a se legifera în domeniul legilor organice, Curtea constată netemeinicia acesteia, întrucât din cuprinsul prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţie nu rezultă că reglementările relative la domeniul sănătăţii fac parte din domeniul legilor organice. Fără îndoială, în conţinutul unor asemenea reglementări pot exista şi norme de domeniul legii organice, care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constituţie pentru astfel de legi. Însă aceasta nu înseamnă transformarea tuturor dispoziţiilor din domeniul sănătăţii în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează în mod expres acest domeniu.
    61. Autorii sesizării mai susţin că art. 1 pct. VI poziţia 6 din legea criticată este neclar, deoarece nu face distincţia dintre autorităţile publice centrale care formează administraţia publică de specialitate şi autorităţile administrative autonome, aşa încât există posibilitatea ca Guvernul să procedeze la modificarea unor reglementări legale cu caracter organic privind autorităţile administrative autonome, ceea ce ar încălca dispoziţiile art. 117 alin. (3) din Constituţie.
    62. Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că aspectele menţionate la art. 1 pct. VI poziţia 6 din legea criticată nu se identifică, în toate componentele lor, cu organizarea generală a autorităţilor administrative autonome, ci urmăresc, prin scopurile şi modalităţile în care se vor efectua, îmbunătăţirea procesului de reorganizare a instituţiilor şi unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii. Aşa fiind, în cadrul prezentului control de constituţionalitate asupra Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Curtea Constituţională nu îşi poate întemeia soluţia pe aprecieri asupra unui conţinut ipotetic al ordonanţelor ce vor fi emise de Guvern în baza legii de abilitare.
    63. Desigur că, în cazul în care o astfel de reglementare ar avea incidenţă asupra regimului general al autorităţilor administrative autonome şi, deci, ar conduce la neconstituţionalitatea ordonanţei sau a ordonanţelor respective, fie Parlamentul, cu prilejul dezbaterilor legilor de aprobare a acestora, fie Curtea Constituţională, pe calea contenciosului constituţional, are posibilitatea să înlăture orice eventuală afectare a regimului juridic rezervat reglementării prin lege organică, în conformitate cu prevederile Constituţiei.
    64. De asemenea, cât priveşte susţinerea potrivit căreia art. 1 pct. XI poziţia 4 din legea criticată încalcă art. 31 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care se prevede posibilitatea Guvernului de a reglementa serviciile publice de radio şi de televiziune, care sunt autonome, iar organizarea lor se reglementează prin lege organică, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Chiar dacă, potrivit Legii fundamentale, serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome şi trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă, iar organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică, scopurile şi modalităţile în care se vor adopta reglementările corespunzătoare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/1.083 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024 de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieţei interne şi de modificare a Directivei 2010/13/UE (Regulamentul european privind libertatea mass-mediei) urmăresc îmbunătăţirea acestui proces.
    65. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea constată că şi aceste critici de neconstituţionalitate punctuale se plasează în sfera unei eventualităţi, textele criticate nefiind unele exprese în sensul că Guvernul urmează să emită ordonanţe în domenii care ţin de cele rezervate legilor organice. Anticiparea unui ipotetic conţinut al viitoarelor reglementări cuprinse în ordonanţe, anticipare pe care se bazează, de fapt, argumentarea obiecţiei de neconstituţionalitate, reprezintă un procedeu care, în mod evident, nu poate fi folosit în cadrul controlului de constituţionalitate a unei legi de abilitare (Decizia nr. 113 din 20 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 iulie 1999, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 47).
    66. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 2 din legea criticată, în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025, iar nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
    67. În consecinţă, în măsura în care Guvernul va reglementa în domenii ce ţin de legea organică, Parlamentul poate respinge legea, iar Curtea Constituţională poate constata că este neconstituţională (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998 sau Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 47), chiar dacă aceasta a fost ulterior aprobată de Parlament (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, paragraful 48).
    68. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 28 de senatori şi constată că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 353 din 8 iulie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 353 din 8 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 353 din 8 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe