Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 353 din 6 octombrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 353 din 6 octombrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1210 din 30 decembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.707/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela Vişan  │- judecător la Secţia I│
│              │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Dascălu       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia  │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora      │- judecător la Secţia a│
│Condoiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria  │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia a│
│Mîneran       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila  │- judecător la Secţia  │
│Farmathy      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Doina Vişan   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ramona Maria  │- judecător la Secţia  │
│Gliga         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihnea Adrian │- judecător la Secţia  │
│Tănase        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.707/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de:
    Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă privind următoarele probleme de drept:
    I. În interpretarea art. 10, art. 38, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2021, Hotărârii Guvernului nr. 1.447/2022, salariul de bază al unui asistent personal, încadrat în cursul anului 2020, gradaţia 5, se calculează:
    a) conform anexei nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“ la Legea-cadru nr. 153/2017 pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, nr. crt. 45 (părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist), nivelul studiilor M, G sau conform art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017?
    b) în ipoteza în care salariul de bază se calculează conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, gradaţia 5 se aplică salariului de bază din anexă sau salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază din anexă?

    II. În interpretarea art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a anexei nr. 9 pct. I lit. A.1 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“, asistentul personal beneficiază de sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare?
    III. În interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006:
    a) asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap are dreptul la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale?
    b) în măsura în care asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap nu are dreptul la plata de ore suplimentare, persoana cu handicap are dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006?

    IV. În interpretarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) şi (3) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi art. 26 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, indemnizaţia prevăzută de aceste texte legale pentru situaţia de absenţă temporară a asistentului personal (concediu) se acordă în cuantum fix sau proporţional cu numărul de zile de absenţă a acestuia?

    Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă cu privire la următoarele probleme de drept:
    a) Dacă pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, raportat la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, anexa nr. II „Familia ocupaţională sănătate şi asistenţă socială“ subcap. 3 pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază trebuie calculat prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare, la salariul minim pe economie stabilit în plată?
    b) Dacă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. V art. 4 lit. B care reglementează sporul pentru condiţii deosebite de muncă (stres sau risc) trebuie interpretate în sensul că trebuie avute în vedere pentru stabilirea unui astfel de drept în favoarea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu?
    c) Dacă prevederile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că indemnizaţia de concediu pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap trebuie să cuprindă toate sporurile permanente, inclusiv indemnizaţia de hrană?

    Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă cu privire la următoarea problemă de drept:
    Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, respectiv art. 150 din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate?

    5. După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularii sesizărilor şi chestiunile de drept sesizate
    6. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 noiembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept anterior menţionate.
    7. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 noiembrie 2024, cu nr. 2.707/1/2024.
    8. Ulterior, pe rolul instanţei supreme au fost înregistrate:
    - cu nr. 2.977/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, respectiv cu nr. 323/1/2025, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept anterior menţionate.

    9. Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi cel al sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.977/1/2024 şi nr. 323/1/2025 la Dosarul nr. 2.707/1/2024.

    II. Normele legale incidente
    10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii
    "ART. 150
    (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
    (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
    (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu."
    Art. 160 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 14 noiembrie 2024)
    "(2) Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remuneraţiei brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri.
(3) Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil, conform prevederilor art. 162 alin. (1).
(4) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent."

    Art. 164 [astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 14 noiembrie 2024 care, printre altele, transpune Directiva (UE) 2022/2.041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J.O.U.E.), seria L, nr. 275 din 25 octombrie 2022]
    "(1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor, cu actualizarea periodică o dată pe an, după consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la numărul mediu lunar de ore, potrivit programului legal de muncă aprobat.
(2) Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte şi se actualizează potrivit dispoziţiilor alin. (1), pe baza procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(6) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază brute, prin contractul individual de muncă şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, sub valoarea salariului de bază minim brut orar, prevăzut la alin. (1).
(7) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), prin hotărâre a Guvernului sau negocieri colective nu pot fi stabilite salarii minime brute sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(11) Toate drepturile şi obligaţiile stabilite, potrivit legii, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1).
(12) Angajatorul este obligat să garanteze în plată salariaţilor un salariu de bază brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut prevăzut la art. 160 alin. (3)."

    11. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017
    "ART. 10
    Salariile de bază şi gradaţiile
    (1) Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.
    (2) Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I-IX, precum şi a personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
    (3) Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I-VIII pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0.
    (4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele:
    a) gradaţia 1 - de la 3 ani la 5 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;
    b) gradaţia 2 - de la 5 ani la 10 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
    c) gradaţia 3 - de la 10 ani la 15 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
    d) gradaţia 4 - de la 15 ani la 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
    e) gradaţia 5 - peste 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.
    (5) Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare.
    (6) Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradaţiei deţinute.
    (7) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare."
     Art. 12 alin. (2) „Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.“

    "ART. 23
    Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate."

    "ART. 38
    (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (…)
    (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

    "ART. 39
    (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată."
    Anexa nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“    CAP. I
    Unităţi sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială
    3. Instituţii şi unităţi de asistenţă socială/servicii sociale cu sau fără cazare
    3.2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică
    Nr. crt. 45 Părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist

    CAP. II
    Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale

    Art. 14 alin. (1)
    "În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…)
    d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective."

    12. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul-cadru
    "    ANEXA 9

    la Regulamentul-cadru
    Mărimea sporului pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare
    ARTICOL UNIC
    Personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
    I. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare
    A. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din:
    1. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi şi copii) cu handicap psihic sau mintal.
    IV. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare
    A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în:
    2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice.
    V. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite (stres sau risc), conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare
    B. Spor de 15% din salariul de bază, acordat pentru personalul din:
    4. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu sau fără cazare, care acordă servicii persoanelor cu handicap (adulţi şi copii), altele decât cele menţionate la pct. I."

    13. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 448/2006
    "Art. 37 - (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:
    a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
    b) program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână;
    c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice;
    d) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 23;
    e) transport interurban, în condiţiile prevăzute la art. 24.
(2) Pe perioada absenţei temporare a asistentului personal, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal.
(3) În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro."
    Art. 42 alin. (4) „Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.“
    Art. 43 alin. (1) „Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.“

    14. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice
     Art. 26 alin. (1) „Indemnizaţia prevăzută la art. 37 alin. (3) din lege se asigură o singură dată pe an, indiferent dacă asistentul personal efectuează concediul de odihnă în tranşe.“

    III. Expunerea succintă a proceselor
    15. În Dosarul nr. 2.707/1/2024, prin acţiunea introductivă, reclamantul, persoană fizică, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al unei minore, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Asistenţă Socială (...) şi Direcţia de Sănătate Publică (...), în esenţă, următoarele:
    - obligarea pârâtei D.A.S. (...) la recalcularea salariului de bază brut al reclamantului asistent personal;
    – obligarea pârâtei D.A.S. (...) la efectuarea demersurilor necesare pentru expertizarea locului de muncă al reclamantului asistent personal şi a pârâtei Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului (...) la eliberarea buletinului de expertizare a locului de muncă al reclamantului;
    – obligarea pârâtei D.A.S. (...) ca, în raport cu concluziile buletinului de expertizare a locului de muncă, să acorde reclamantului asistent personal sporul de 15% din salariul de bază brut, pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă, prevăzut de anexa nr. 9 pct. IV lit. A pct. 2 din Regulamentul-cadru;
    – obligarea pârâtei D.A.S. (...) ca, în raport cu concluziile buletinului de expertizare a locului de muncă, să acorde sporul cuprins între 50% şi 75% din salariul de bază acordat personalului din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi sau copii) cu handicap psihic sau mintal, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. I lit. A subpct. 1;
    – obligarea pârâtei D.A.S. (...) la acordarea şi recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru reclamantul asistent personal, retroactiv pentru anii 2020, 2021, 2022 şi în continuare, cu respectarea legislaţiei în vigoare (includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană şi a sporului de 15% pentru condiţii periculoase şi vătămătoare sau a sporului între 50% şi 75% pentru condiţii deosebit de periculoase, dacă vor fi acordate prin hotărârea dată în prezenta cauză);
    – obligarea pârâtei D.A.S. (...) la asigurarea serviciilor de îngrijire personală prin asistent personal pentru reclamanta persoană cu handicap grav, pentru zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.

    16. Prin Sentinţa civilă nr. 447/LM din 29 aprilie 2024, Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Direcţia de Sănătate Publică (...) şi, în consecinţă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să recalculeze reclamantului indemnizaţiile de concediu de odihnă, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizaţiei de hrană, începând cu 1 mai 2020 şi în continuare, până la intervenirea unor modificări legislative şi să plătească reclamantului diferenţele salariale rezultate, actualizate, fiind respinsă în rest cererea.
    17. În motivare, s-a reţinut că, în raport cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu art. 7 lit. m) şi art. 18 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, precum şi cu statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anume Decizia nr. 5/2020 (paragrafele 72 şi 85), indemnizaţia de hrană are natura juridică a unui venit de natură salarială şi, prin urmare, se impune ca, în conformitate cu art. 150 alin. (1) din Codul muncii, să fie luat în considerare la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei concediului de odihnă, având caracterul unui venit permanent.
    18. Cu privire la celelalte pretenţii, instanţa a dispus respingerea acestora, întrucât:
    - drepturile salariale ale reclamantului asistent personal au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale succesive, anual printr-un act normativ fiind stabilit salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar în cazul concret al asistenţilor personali se modifică doar salariile prevăzute la gradaţia 0, salariile de la celelalte gradaţii rămânând neschimbate, respectând cotele procentuale prevăzute de art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017;
    – premisa acordării sporului de 15% o reprezintă împrejurarea că personalul este angajat în unităţi de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare, or, reclamantul nu este angajat într-o asemenea unitate; în aceste condiţii, s-a dat eficienţă Deciziei nr. 23/2023 a instanţei supreme;
    – doar asistentului personal profesionist îi este recunoscut sporul de 50-75% din salariul de bază, nu şi asistentului personal, în speţă, reclamantul, deoarece acesta nu îşi desfăşoară activitatea într-o unitate sau centru de asistenţă socială, ci asigură servicii la propriul domiciliu, care este comun cu cel al persoanei asistate, în speţă, copilul său;
    – îngrijirea pe care reclamantul o acordă fiicei sale peste durata celor 8 ore de muncă pe zi, în zilele libere, sâmbăta, duminica şi în concediu se circumscrie obligaţiei de întreţinere pe care părinţii o datorează copilului, obligaţie deopotrivă morală şi materială, astfel încât nu se impune modificarea contractului individual de muncă încheiat între părţi;
    – indemnizaţia de însoţitor se acordă persoanei cu handicap (asigurându-se posibilitatea de a plăti o altă persoană pentru îngrijire) sau aceasta poate fi găzduită într-un centru pe perioada lipsei asistentului personal angajat cu contract de muncă, suspendat pe perioada în care nu are în îngrijire persoana cu handicap grav; aşadar, pârâta nu are obligaţia de a angaja permanent un alt asistent personal pentru aceeaşi persoană cu handicap grav.

    19. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, iar în cadrul soluţionării apelului, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme.
    20. În Dosarul nr. 2.977/1/2024, prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul Sindicatul Judeţean al Asistenţilor Personali în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (...) a solicitat în contradictoriu cu pârâta unitatea administrativ-teritorială (...), reprezentată prin primar:
    - obligarea pârâtei la stabilirea salariului lunar de bază prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare la salariul minim pe economie stabilit în plată, pentru reclamantă, începând cu 1 noiembrie 2020 şi în continuare;
    – acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu 1 noiembrie 2020, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 - anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2, iar în subsidiar, în cazul în care nu sunt întrunite condiţiile pentru acest spor, acordarea sporului de condiţii deosebite (risc sau stres) conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 actualizat, anexa nr. 9 pct. V lit. B subpct. 4, pentru fiecare reclamant începând cu 1 noiembrie 2020 şi în continuare;
    – recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru reclamantă începând cu anul 2023 şi în continuare, prin includerea sporurilor permanente şi a indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă, inclusiv calcularea acestei indemnizaţii pentru numărul corect de zile conform vechimii în câmpul muncii.

    21. În cadrul soluţionării acţiunii, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme.
    22. În Dosarul nr. 323/1/2025, prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat, persoană fizică, a chemat în judecată pârâta Direcţia de Asistenţă Socială (...), solicitând recalcularea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi, în continuare, cu luarea în calcul a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare pentru perioada martie 2020-ianuarie 2023 şi a indemnizaţiei de hrană începând cu ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi până la 1.01.2022 şi plata diferenţelor dintre sumele de bani reprezentând indemnizaţia de concediu încasată şi cea cuvenită, după recalcularea prin includerea în calculul indemnizaţiei de concediu a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi a indemnizaţiei de hrană, sume actualizate până la data plăţii integrale.
    23. Tribunalul Dâmboviţa, prin Sentinţa civilă nr. 232 din 22 februarie 2024, a admis acţiunea, reţinând, în esenţă, că sporul de condiţii vătămătoare are caracter permanent, deoarece a fost acordat lunar în considerarea riscurilor specifice locului de muncă, pe baza unui buletin de expertizare cu valabilitate de trei ani. Faptul că acest buletin are valabilitatea pe durată determinată, fiind necesară reevaluarea condiţiilor de muncă la intervale de trei ani, nu determină concluzia că sporul pentru condiţii vătămătoare nu ar avea caracter nepermanent, deoarece permanenţa acordării sporului se poate stabili şi prin raportare la o anumită perioadă de timp. De asemenea, indemnizaţia de hrană are caracter permanent, deoarece a fost acordată lunar, nefiind relevant că această indemnizaţie are un cuantum variabil în raport cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară. Prin urmare, în temeiul art. 23 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, atât sporul de condiţii vătămătoare, cât şi indemnizaţia de hrană se includ în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu cuvenite membrului de sindicat.
    24. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, iar în cadrul soluţionării apelului, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme.

    IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor
    25. În Dosarul nr. 2.707/1/2024, Curtea de Apel Oradea a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu mai multe capete de cerere întemeiate pe prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi ale Legii nr. 448/2006.
    26. Constatând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea unor drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept ce urmează a fi menţionate depinde soluţionarea litigiului, s-a reţinut ca admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar pentru acele petite pentru a căror rezolvare este necesară o dezlegare vizând probleme de drept asupra cărora instanţa supremă nu s-a mai pronunţat şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    27. În Dosarul nr. 2.977/1/2024, Tribunalul Maramureş a constatat faptul că persoanele reprezentate în cauză de către Sindicatul Judeţean al Asistenţilor Personali (...) fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind angajaţi în calitate de asistenţi personali ai unor persoane cu dizabilităţi.
    28. Drepturile care fac obiectul prezentului litigiu sunt drepturi de natură salarială, acestea fiind stabilite potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, iar achitarea acestora este realizată din fonduri publice.
    29. La data la care a fost reţinută spre soluţionare prezenta cerere, ca urmare a verificărilor efectuate, nu a fost identificată practică judiciară care să interpreteze problema de drept, raportat la prevederile legale anterior menţionate.
    30. În Dosarul nr. 323/1/2025, analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că obiectul învestirii instanţei este reprezentat de solicitarea recalculării indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare, cu luarea în calcul (şi) a sporului pentru condiţii de muncă periculoase/vătămătoare pentru perioada începând cu luna martie 2022 şi până în luna ianuarie 2023, respectiv de plată a diferenţelor astfel rezultate.
    31. În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    32. Totodată, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi dispusă atât de un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, cât şi de un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în calea de atac, iar existenţa elementului de noutate al problemei de drept nu mai reprezintă o condiţie de admisibilitate.
    33. Referitor la condiţia ca sesizarea să privească o chestiune de drept, faţă de obiectul cererii de sesizare a instanţei supreme, ţinând cont că, în concret, se solicită ca instanţa supremă să lămurească interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru, respectiv art. 150 din Codul muncii, cu privire la împrejurarea dacă la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate, s-a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită.
    34. Totodată, chestiunea de drept supusă dezbaterii este, în opinia instanţei de trimitere, una calificată, reală, veritabilă, ce prezintă un grad de dificultate suficient de ridicat, necesitând cu pregnanţă a fi lămurită prin intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării ei de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.
    35. Astfel, normele juridice aplicabile pot fi interpretate într-o manieră divergentă, posibilitate care a dat naştere deja unei practici judiciare neunitare la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.
    36. De dezlegarea acestei probleme de drept depinde soluţionarea cauzei, având în vedere că în cauză diferendul constă în aceea de a se statornici dacă, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă, trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate.
    37. De asemenea, se constată că, asupra chestiunii de drept (propriu-zise), de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, aceasta nu face obiectul unei sesizări în acest sens şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    38. Este adevărat că prin Decizia nr. 23/2023 s-a stabilit că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, însă, în cauza de faţă, elementul suplimentar diferenţiator ce atrage necesitatea sesizării instanţei supreme constă în recunoaşterea acestui spor de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă, acest spor fiind şi acordat efectiv în perioada de activitate, acesta fiind, de altfel, motivul adăugării, în acest context, a dispoziţiilor art. 150 din Codul muncii, temei de drept menţionat şi în cererea de chemare în judecată.
    39. În concluzie, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor
    40. În Dosarul nr. 2.707/1/2024, cu privire la modalitatea de calcul al salariului de bază al unui asistent personal, încadrat în cursul anului 2020, gradaţia 5, Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în situaţia unei persoane încadrate în perioada de aplicare etapizată a legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază se stabileşte conform art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 38 din acelaşi act normativ şi ţinând cont de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Legea nr. 5/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023.
    41. Cu privire la sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut de anexa nr. 9 pct. I lit. A subpct. 1 din Regulamentul-cadru, s-a arătat că norma de drept se adresează personalului din unităţi de asistenţă socială, centre sau servicii sociale cu sau fără cazare care deservesc persoane cu handicap, aceasta neputându-se extinde la asistentul personal ce acordă servicii la domiciliul persoanei bolnave.
    42. Referitor la dreptul asistentului personal - părinte al persoanei cu handicap la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale şi corelativ la dreptul persoanei cu handicap la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, s-a apreciat că, în ipoteza asistentului personal, părinte al persoanei cu handicap, orice activitate prestată în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale se circumscrie obligaţiei legale de întreţinere.
    43. Corelativ, nu se poate reţine că, de vreme ce asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap nu beneficiază de plata de ore suplimentare, s-ar naşte dreptul bolnavului la indemnizaţia prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006.
    44. Părintele copilului cu handicap are un drept de alegere între asistent personal şi indemnizaţie, cele două forme de sprijin neputând fi cumulate/intercalate.
    45. Ipoteza în care Legea nr. 448/2006 mai face trimitere la plata indemnizaţiei este situaţia de absenţă temporară a asistentului personal, care se raportează tot la durata normală a programului de muncă, respectiv la perioada de concediu, atunci când angajatorul, dacă nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, acordă persoanei cu handicap grav indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) din lege sau găzduirea într-un centru.
    46. Cu privire la cuantumul indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 448/2006 pentru situaţia de absenţă temporară a asistentului personal, s-a reţinut că, pentru perioada în care asistentul personal se află în concediu, persoana cu handicap are dreptul la o indemnizaţie, ce se achită o dată pe an, al cărei cuantum este egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
    47. În Dosarul nr. 2.977/1/2024, în privinţa solicitării de a se dispune calcularea salariului de bază aferent gradaţiei 0 prin raportare la salariul minim pe economie, s-a reţinut că legiuitorul a apreciat că salariul acordat pentru munca prestată nu poate să fie inferior salariului minim pe economie, aflat în plată. Din această perspectivă, în măsura în care acest principiu este respectat, trebuie analizat dacă legiuitorul a impus obligaţia ca salariul minim pe economie să fie avut în vedere ca etalon pentru stabilirea tuturor salariilor de bază aferente gradaţiei 0, potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017.
    48. Având în vedere faptul că nu a fost stabilit un asemenea principiu, nu se poate reţine faptul că o astfel de prevedere legală există în prezenta cauză.
    49. În privinţa celei de-a doua probleme, se poate reţine faptul că, pentru soluţionarea litigiului, este necesară interpretarea prevederilor legale din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. V lit. B subpct. 4, respectiv dacă prevederile legale care reglementează sporul pentru condiţii deosebite de muncă trebuie interpretate în sensul că s-a stabilit un astfel de drept în favoarea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi personali angajaţi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale şi care îşi desfăşoară activitatea la domiciliul său.
    50. Pentru sporul aferent condiţiilor vătămătoare s-a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 23/2023 că nu este posibil să fie acordat un astfel de spor asistenţilor personali care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu.
    51. Din această perspectivă, pe de o parte, se reţine faptul că pentru condiţii deosebite (stres sau risc) nu a fost pronunţată o hotărâre care să interpreteze, pentru situaţia asistentului personal, îndreptăţirea pentru a beneficia de acest drept. Raportat la Decizia nr. 23/2023, se apreciază că interpretarea şi în prezentul litigiu trebuie să fie în aceeaşi notă.
    52. În privinţa normei de hrană solicitate de reclamantul sindicat, în numele membrilor, se poate reţine faptul că suma aferentă indemnizaţiei de hrană care face obiectul prezentului litigiu este achitată doar în perioada în care angajatul îşi desfăşoară activitatea, astfel încât nici pe perioada concediului de odihnă nu este îndreptăţit la acordarea acestor drepturi.
    53. În Dosarul nr. 323/1/2025, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute în legea-cadru.
    54. Din cuprinsul acestor dispoziţii s-a reţinut că legiuitorul a prevăzut, în esenţă, necesitatea reglementării prin lege a drepturilor salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, cum este şi cazul asistenţilor personali.
    55. Or, în condiţiile în care asistentul personal nu beneficiază, de principiu, de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare (după cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 23/2023), acesta nu ar putea beneficia de sporul respectiv nici chiar în condiţiile în care acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate.
    56. Această recunoaştere/acordare a fost făcută, în fapt, printr-o adăugare la lege, aşa încât concluzia ce se desprinde ar fi că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă, nu ar trebui avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care, în ciuda faptului că acesta nu este reglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, au beneficiat, în realitate, în perioada de activitate.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    57. În Dosarul nr. 2.707/1/2024, apelanţii s-au opus sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că problema dedusă judecăţii în prezenta cauză nu implică o chestiune de drept nouă, incertă sau care să necesite lămuriri suplimentare, aspectele de dreptul muncii şi salarizării din speţă fiind deja clar reglementate prin Legea-cadru nr. 153/2017 şi Codul muncii, existând şi o jurisprudenţă consistentă în acest sens.
    58. Intimata Direcţia de Sănătate Publică (...) a arătat că, în ceea ce priveşte expertizarea locului de muncă, nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât această instanţă s-a pronunţat în acest sens, iar în ceea ce priveşte celelalte critici din apel a lăsat la aprecierea instanţei necesitatea sesizării instanţei supreme.
    59. În Dosarul nr. 2.977/1/2024, părţile nu au formulat niciun punct de vedere.
    60. În Dosarul nr. 323/1/2025, apelanta-pârâtă Direcţia de Asistenţă Socială (...) a opinat că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenită personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici, impunându-se sesizarea instanţei supreme, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la includerea în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu şi a sporului de condiţii de muncă vătămătoare.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    Dosarul nr. 2.707/1/2024
    Prima întrebare
    61. Într-o opinie, s-a apreciat că salariul de bază al unui asistent personal, încadrat în cursul anului 2020, gradaţia 5, se calculează conform anexei nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“ din Legea-cadru nr. 153/2017 pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, nr. crt. 45 (părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist) nivelul studiilor M, G, aplicându-se salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază din anexă (Tribunalul Bihor).
    62. Într-o altă opinie, s-a arătat că salariul de bază se stabileşte conform art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 38 din acelaşi act normativ şi ţinând cont de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Legea nr. 5/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023 (Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău).
    63. La nivelul curţilor de apel Timişoara, Constanţa, Oradea şi Galaţi, acţiunile având acest obiect au fost respinse.

    A doua întrebare
    64. În interpretarea art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a anexei nr. 9 pct. I lit. A subpct. 1 din Regulamentul-cadru, asistentul personal nu beneficiază de sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare (Tribunalul Bihor, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Buzău).

    A treia întrebare
    65. În interpretarea art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap nu are dreptul la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale.
    66. În măsura în care asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap nu are dreptul la plata de ore suplimentare, persoana cu handicap nu are dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 (hotărârile înaintate de Tribunalul Bihor şi puncte de vedere ale Tribunalului Vaslui şi Tribunalului Buzău).

    A patra întrebare
    67. Sensul reglementării este opţiunea între asistent personal salarizat şi beneficiul unei indemnizaţii. Prin urmare, în cazul absenţei temporare a asistentului personal, plata indemnizaţiei se poate face doar proporţional cu numărul de zile de absenţă a asistentului. În caz contrar, s-ar ajunge la cumulul de beneficii, care nu este acoperit legal (Tribunalul Vaslui).

    Dosarul nr. 2.977/1/2024
    Prima întrebare
    68. Într-o orientare, practica este de respingere, având în vedere prevederile art. 45 din Legea nr. 5/2020, ale art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.
    69. În acest sens sunt hotărârile şi punctele de vedere înaintate de Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Ilfov.
    70. Într-o altă orientare, s-a apreciat că salariul lunar de bază trebuie calculat prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare la salariul minim pe economie stabilit în plată (Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui).

    A doua întrebare
    71. Referitor la aplicarea sporului pentru condiţii deosebite de muncă în favoarea asistenţilor personali angajaţi în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, prin Decizia nr. 23/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că acesta se cuvine exclusiv asistenţilor personali profesionişti, iar nu şi asistenţilor personali neprofesionişti, respingând acţiunile asistenţilor personali angajaţi în unităţi administrativ-teritoriale (Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui).

    A treia întrebare
    72. Acţiunile având ca obiect acordarea indemnizaţiei de concediu au fost respinse, întrucât, potrivit art. 150 din Codul muncii, indemnizaţia de hrană, deşi este un drept „lunar“, se acordă proporţional „cu timpul efectiv lucrat“, ceea ce înseamnă că pentru orice interval de timp în afara celui considerat „efectiv lucrat“ nu se acordă o astfel de indemnizaţie, iar prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că indemnizaţia de hrană nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici (Tribunalul Timiş, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui).
    73. Prevederile art. 150 din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că indemnizaţia de concediu pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap trebuie să cuprindă indemnizaţia de hrană (Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Maramureş).
    74. În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata şi recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă cu includerea în calcul a sporurilor pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, practica Curţii de Apel Galaţi nu este unanimă.

    Dosarul nr. 323/1/2025
    75. Din hotărârile şi punctele de vedere teoretice înaintate de Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Cluj, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Suceava, într-o opinie, s-a apreciat că, în condiţiile în care asistentul personal nu beneficiază, de principiu, de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare (după cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 23/2023), acesta nu ar putea beneficia de sporul respectiv nici chiar în condiţiile în care acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate, această recunoaştere/acordare fiind făcută, în fapt, printr-o adăugare la lege.
    76. În sens contrar sunt punctele de vedere şi hotărârile înaintate de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui.
    77. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opinii teoretice exprimate de către judecători.
    78. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemelor de drept ce formează obiectul sesizărilor conexate.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale
    79. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 23 din 27 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2024 (denumită Decizia nr. 23/2023 în cuprinsul prezentei decizii), în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a prevederilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
    80. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, a stabilit că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.

    IX. Opinia specialiştilor consultaţi asupra primei chestiuni de drept
    81. Universitatea Ecologică din Bucureşti, cu titlu prealabil, a arătat că Legea nr. 53/2003 - Codul muncii are caracter de drept comun pentru toate raporturile juridice de muncă, fie că izvorăsc sau nu din contractele individuale de muncă, art. 164 din Codul muncii fiind modificat şi completat prin Legea nr. 283/2024 care transpune Directiva (UE) 2022/2.041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, care are în vedere toate categoriile de lucrători.
    82. S-a apreciat că Legea-cadru nr. 153/2017, deşi normă specială pentru personalul bugetar, nu derogă de la dispoziţia comună privind salariul minim brut în plată, iar, drept consecinţă, acesta stă la baza calculării tuturor elementelor salariale prevăzute de lege.
    83. În acest context, baza va fi reprezentată de salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Toate grilele de salarizare ar trebui să aibă la bază salariul minim pe economie şi la acesta se va aplica şi majorarea de 10% şi tranşele de vechime etc. Dacă nu s-ar proceda în acest fel ar exista o discriminare între salariaţii supuşi Legii-cadru nr. 153/2017 şi cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat unde se aplică deja obligatoriu Hotărârea Guvernului nr. 1.506/2024.
    84. Pe de altă parte, art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 consacră două principii esenţiale: nondiscriminarea şi egalitatea de şanse pentru muncă de valoare egală. Prin ignorarea gradaţiei şi a coeficienţilor de ierarhizare s-ar elimina diferenţele dintre salariaţii aflaţi în grade şi vechimi diferite. Astfel, pot exista salariaţi cu vechime în aceeaşi funcţie salarizaţi identic cu debutanţii, deşi au atribuţii sporite şi mai complexe, dar şi nivelul de responsabilitate crescut derivat din experienţa acumulată.
    85. Dacă nu s-ar pleca de la principiul calculării salariului la toate grilele de la salariul minim garantat în plată şi s-ar actualiza doar pentru unii salariaţi, ar fi încălcat principiul nondiscriminării, consacrat şi de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
    86. Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, prin opinia înaintată, a concluzionat că salariul de bază al asistentului personal se stabileşte iniţial conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru gradaţia 0. Se adaugă gradaţiile de vechime prevăzute de art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017, în funcţie de tranşele de vechime în muncă. Salariul în plată din decembrie 2022, care include gradaţiile şi eventuala ajustare la salariul minim, se majorează cu 10% conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, fără a depăşi nivelul salariului de bază din anexa nr. II pentru 2022 (inclusiv gradaţiile corespunzătoare). Rezultatul se compară cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată (stabilit prin hotărâre a Guvernului în baza art. 164 din Codul muncii). Dacă este mai mic, salariul se ajustează la nivelul minim garantat, fără a aplica gradaţiile peste acest prag. Astfel, se respectă ierarhia grilei salariale şi protecţia socială obligatorie, deşi ajustarea la salariul minim poate egaliza salariile între gradaţii.
    87. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că salariul de bază - lei gradaţia 0 pentru un asistent personal şi asistent personal profesionist - este stabilit prin anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivelul de 2.535 lei, un nivel inferior salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărârile de Guvern adoptate periodic în baza art. 164 din Codul muncii. În cazul asistenţilor personali, salariul corespunzător gradaţiei 0 era încă de la început inferior celui minim pe ţară stabilit pentru anul 2022, respectiv 2.550 lei.
    88. Trebuie observat că arhitectura Legii-cadru nr. 153/2017, care prevede tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, se sprijină pe reperul salariului de bază stabilit potrivit anexelor nr. I-IX la lege. Problema vizează măsura în care pentru asistenţii personali salariul trebuie calculat prin aplicarea gradaţiilor de vechime la salariul minim brut pe ţară sau la salariul de bază corespunzător anului 2022. Altfel spus, întrebarea care se ridică este dacă se consideră Legea-cadru nr. 153/2017 ca derogând de la Codul muncii sau se vor aprecia aplicabile şi în privinţa personalului bugetar dispoziţiile privind salariul minim brut pe ţară.
    89. S-a considerat că salariul minim brut garantat în plată reprezintă un standard de protecţie generală, aplicabil tuturor salariaţilor, inclusiv celor bugetari, în lipsa unei derogări exprese.
    90. Ca urmare, salariul de bază se calculează prin aplicarea gradaţiei de vechime la salariul prevăzut în grila din Legea-cadru nr. 153/2017. Ulterior, salariul rezultat se compară cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Dacă salariul calculat (inclusiv gradaţia) este mai mic decât salariul minim, se aplică acest din urmă cuantum.
    91. Aceasta deoarece, pe de-o parte, nu s-ar putea considera salariul minim brut pe ţară, stabilit prin hotărârile de Guvern succesive, ca punct de plecare pentru aplicarea gradaţiilor, pentru că, într-un astfel de calcul, s-ar nesocoti ierarhia salarială statornicită prin Legea-cadru nr. 153/2017. Punctul de plecare în această piramidă salarială îl constituie salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022, după cum prevede şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Tot astfel şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, prevede că salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II la legea-cadru se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
    92. Pe de altă parte, nu se poate considera că salariaţilor din sectorul bugetar nu li s-ar aplica salariul minim brut pe ţară, în condiţiile art. 164 din Codul muncii, deoarece numai o derogare expresă de la prevederile acestui articol ar deschide posibilitatea stabilirii unui salariu minim diferit de cel general.
    93. Aşadar, cu dezavantajul egalizării salariilor unor categorii de personal cu vechime diferită, singura soluţie acceptabilă este aceea a aplicării gradaţiilor la nivelul stabilit în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu majorarea sumei obţinute până cel puţin la nivelul salariului minim brut pe ţară stabilit pentru momentul respectiv prin hotărâre a Guvernului. În ce priveşte majorarea de 10% din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, aceasta se aplică salariului de bază din plată, fără a depăşi nivelul din anexa nr. II pentru 2022. Gradaţiile se adaugă la salariul din anexa nr. II, iar rezultatul se ajustează la salariul minim, dacă este mai mic decât acesta.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    94. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 10, art. 38, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021, Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022, salariul de bază pentru o anumită vechime în muncă al unui asistent personal se calculează potrivit eşalonării reglementate de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin raportare la cel stabilit pentru anul 2022 prin anexa nr. II - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“ pct. 3.2 nr. crt. 45 din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a se ajusta până la concurenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază calculat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, impunându-se, în rest, respingerea ca inadmisibile a sesizărilor.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    XI.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor
    95. Admisibilitatea sesizărilor este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.
    96. În lumina acestor prevederi legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente:
    - existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac;
    – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    97. Referitor la prima condiţie, se reţine că sesizările se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei, întrucât vizează plata drepturilor salariale cuvenite asistentului personal, plătit din fondurile publice.
    98. Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, respectiv în calea de atac a apelului.
    99. Referitor la cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se observa că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei probleme de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.
    100. Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi cel al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.
    101. În acest context, rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) cu privire la claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    102. Astfel cum s-a precizat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 68 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025), evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanţelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluţie de admitere, ci şi pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.
    103. Aşadar, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.
    104. În prezenta cauză, pentru ca problemele ce constituie obiect al sesizărilor să reprezinte veritabile chestiuni de drept, în coordonatele condiţiei de admisibilitate menţionate anterior, se impune a se verifica dacă normele incidente au un conţinut neclar, ambiguu, susceptibil de interpretări diferite şi în ce măsură există, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repere de interpretare care pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte dezlegarea acestora.
    105. Din această perspectivă se impune o analiză distinctă a întrebărilor ce constituie obiect al sesizărilor conexe.
    106. Prima problemă [pct. I din Dosarul nr. 2.707/1/2024 şi lit. a) din Dosarul nr. 2.297/1/2024] vizează modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 10, 38, 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu cele ale legilor anuale de salarizare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023) şi ale actelor normative cu putere infralegală date în aplicarea art. 164 din Codul muncii care stabilesc salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021, Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022). Astfel instanţa de trimitere întreabă dacă salariul de bază al unui asistent personal se calculează potrivit anexei nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“ din Legea-cadru nr. 153/2017 pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, nr. crt. 45 (părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist), nivelul studiilor M, G, caz în care gradaţia 5 se aplică salariului de bază din anexă sau se aplică salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază din anexă sau se calculează conform art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.
    107. Similar, în Dosarul conexat nr. 2.977/1/2024, întrebarea vizează interpretarea art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu cele ale anexei nr. II subcap. 3 pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la modalitatea de stabilire a salariului de bază pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv dacă acesta se calculează prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
    108. Chestiunea de drept astfel formulată are în vedere necesitatea stabilirii modalităţii în care dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 (care a stabilit o procedură etapizată de creştere a salariilor pe perioada 2017-2022, nivelul salariului stabilit pentru anul 2022 fiind menţinut şi în anii următori), cu distincţiile operate prin legile anuale de salarizare prin care se derogă în mod expres de la art. 12 alin. (2) din lege (a cărui aplicare ar fi permis stabilirea salariului de bază prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în grilele anexă cu suma salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată), se raportează la dispoziţiile art. 164 din Codul muncii şi ale hotărârilor de guvern date în aplicarea acestui text de lege care stabilesc, anual, suma reprezentând salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Necesitatea corelării acestor legi a apărut la momentul la care salariul de bază în plată al angajatului, care include şi gradaţiile corespunzătoare tranşelor de vechime plafonat la nivelul anului 2022, a devenit mai mic decât venitul minim garantat în plată.
    109. Cu alte cuvinte, problema care se pune este cum se interpretează dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 care reglementează stabilirea salariului de bază şi a gradaţiilor prevăzute de art. 10 din lege (calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta) prin raportare la prevederile art. 164 din Codul muncii, ţinând cont de intervenţia legilor anuale de salarizare prin care se derogă de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    110. În acest context se impune a analiza dacă Legea-cadru nr. 153/2017 constituie pentru personalul plătit din fondurile publice o normă specială, derogatorie de la dreptul comun în materia salarizării sau dispoziţia privind salariul minim brut în plată se aplică cu precădere şi stă la baza calculării elementelor salariale prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, caz în care algoritmul de calcul al salariului de bază brut lunar va fi afectat de dispoziţia care îl plafonează la nivelul anului 2022. Este de reţinut că nivelul acestuia poate creşte ca efect al majorărilor pe care legiuitorul le poate acorda prin legile anuale de salarizare, cum a fost, de exemplu, majorarea de 10% acordată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.
    111. Într-o opinie exprimată de instanţe se afirmă că, prioritar, se stabileşte salariul de bază (cuantum calculat conform art. 38 din lege în perioada eşalonării, ulterior, conform anexei nr. II la legea-cadru gradaţia 0 - dacă, pentru categoria socioprofesională respectivă s-a ajuns la nivelul prevăzut pentru anul 2022, căruia i se aplică gradaţiile pentru vechimea în muncă), acesta se compară cu venitul minim brut garantat în plată şi, dacă este mai mic, se ajustează la nivelul celui din urmă. Consecinţa aplicării acestui algoritm este aceea că salariile astfel calculate, care depăşesc salariul minim garantat, rămân neschimbate, întrucât art. 164 din Codul muncii nu impun corelarea salariilor într-o raportare progresivă, ci doar împiedică acordarea unui salariu mai mic decât acesta, pentru un program normal de muncă.
    112. Interpretarea astfel propusă şterge diferenţele rezultate din acordarea gradaţiilor de vechime, pentru cei ce rămân în plată cu salariul de bază ajuns la nivelul anului 2022, dar cu gradaţii superioare, care se egalizează cu cei care au în plată gradaţii inferioare, dar al căror salariu de bază s-a ajustat la nivelul celui minim brut în plată pentru anul respectiv.
    113. Într-o altă opinie, s-a apreciat că dispoziţiile hotărârilor de guvern care stabilesc salariul minim brut în plată nu pot fi valorificate în situaţia personalului salarizat în baza Legii-cadru nr. 153/2017 până la momentul la care va deveni aplicabil art. 12 din aceeaşi lege, aceasta fiind norma specială care permite luarea în calcul a venitului minim brut pe ţară garantat bază a sistemului de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice. În această situaţie s-a apreciat că Legea-cadru nr. 153/2017 şi legile anuale de salarizare constituie norme speciale care limitează salariul de bază la valoarea de pe grila anului 2022 şi că legiuitorul a „rostogolit“ salariul în plată din anul 2017 ajustat prin majorări în aplicarea etapizată a legii, conform dispoziţiilor tranzitorii ale Legii-cadru nr. 153/2017 cuprinse în art. 38, etapă prelungită şi după anul 2022, fără a se realiza punerea în plată de îndată a salarizării rezultate din reîncadrarea în lege, conform art. 39 alin. (2), decât în cazuri de excepţie.
    114. Este evident că în cauză există jurisprudenţă şi s-au exprimat opinii teoretice divergente asupra textelor de lege menţionate, susceptibile a primi o interpretare diferită, ce prefigurează generalizarea unei practici neunitare pe măsură ce majorarea salariului minim brut garantat în plată va duce la extinderea acestei problematici şi la nivelul altor categorii socioprofesionale. Din această perspectivă este îndeplinită şi condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile şi dificile asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o procedură de unificare.
    115. O a doua problemă [pct. II din Dosarul nr. 2.707/1/2024 şi lit. b) din Dosarul nr. 2.297/1/2024] vizează interpretarea art. 37 din Legea nr. 448/2006 privind îndreptăţirea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu, la plata unor sporuri prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“, respectiv sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut în anexa nr. 9 pct. I lit. A subpct. 1 sau sporul pentru condiţii deosebite de muncă (stres sau risc) prevăzut în anexa nr. 9 pct. V, lit. B subpct. 4.
    116. În legătură cu această chestiune nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind existenţa unei veritabile probleme de drept, întrucât problema îndreptăţirii asistentului personal la acordarea sporurilor prevăzute în Regulamentul-cadru a fost rezolvată în procedura de unificare a jurisprudenţei prin pronunţarea Deciziei nr. 23 din 27 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2024 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a prevederilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
    117. În această decizie se reţine faptul că anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru are în vedere personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare, conform prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 (paragraful 81). Menţiunea referitoare la categoria de servicii pentru prestarea cărora este prevăzut un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare nu trebuie desprinsă de enunţul principal al reglementării cuprinse în anexa nr. 9 pct. IV lit. A, care permite conturarea locurilor de muncă şi a categoriilor de personal beneficiare. În această modalitate, textul complet al reglementării stabileşte că de acest spor beneficiază personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi. Or, în categoria astfel descrisă nu ar putea fi incluşi decât asistenţii personali profesionişti, în condiţiile în care asistenţii personali, deşi îşi desfăşoară activitatea şi sunt remuneraţi în baza unui contract de muncă, nu lucrează în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare (paragrafele 86 şi 87). Legea specială, care reglementează serviciile destinate protecţiei persoanelor cu handicap grav, recunoaşte în mod expres şi autonom categoria asistenţilor personali, conferindu-i o serie de drepturi în cuprinsul art. 37 din Legea nr. 448/2006, care nu se suprapun în totalitate celor prevăzute la art. 47 din Legea nr. 448/2006 pentru categoria asistenţilor personali profesionişti. Această diferenţiere de tratament legal îşi are fundamentul în chiar cerinţele speciale de calificare impuse asistentului personal profesionist pentru derularea activităţii potrivit Hotărârii Guvernului nr. 548/2017, care determină aşteptări diferite referitoare la calitatea şi specializarea muncii efectiv prestate, precum şi nevoia de fidelizare a acestora în profesie. Prin urmare, regimul diferit de remunerare îşi are izvorul în chiar cuprinsul Legii nr. 448/2006, iar o modificare a acestuia nu se poate realiza indirect prin intermediul unei interpretări extinse a unei norme dintr-un act normativ cu forţă juridică inferioară adoptat de executiv exclusiv pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale generale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice (paragrafele 89 şi 90).
    118. Urmează a se observa că raţionamentul juridic dezvoltat în considerentele Deciziei nr. 23/2023 privind acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase poate fi preluat şi în analiza condiţiilor de acordare a sporurilor ce constituie obiect al prezentelor sesizări, întrucât considerentele deciziei analizează raportul juridic specific asistentului personal în raport cu asistentul profesionist angajat în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, în condiţiile în care Regulamentul-cadru indică în mod expres locurile de muncă pentru care se acordă sporul şi nu poate exceda sau contrazice legea care reglementează activitatea asistenţilor personali, Legea nr. 448/2006.
    119. Nu vor fi reţinute ca relevante în cauză deciziile nr. 76/2024 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025) şi nr. 106/2025 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 16 mai 2025), pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, care au în vedere metodologia de calcul al sporului cu referire la personalul angajat în astfel de unităţi de asistenţă socială sau centre, şi nu situaţia asistenţilor personali.
    120. Prin urmare, astfel cum s-a menţionat anterior, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare care sunt de natură a oferi instanţelor repere suficiente, care pot fi aplicate mutatis mutandis în soluţionarea unei astfel de cauze.
    121. De altfel, asupra acestui aspect concordă opiniile instanţelor care au aplicat dezlegările din decizia menţionată.
    122. O a treia chestiune de drept (pct. III din Dosarul nr. 2.707/1/2024) este cea prin care se solicită interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4) şi art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 în sensul de a se statua dacă asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap are dreptul la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale sau, în cazul unui răspuns negativ, dacă persoana cu handicap are dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006.
    123. Din analiza răspunsurilor înaintate de instanţele naţionale rezultă că interpretarea textelor de lege este unitară, în sensul că asistentul personal nu este îndreptăţit la plata orelor suplimentare, faţă de specificul raportului juridic de muncă.
    124. În acest sens s-a arătat că asistentul personal trebuie să realizeze planul de îngrijire într-un timp de lucru derulat în medie 8 ore pe zi şi maximum 40 de ore pe săptămână. Chiar dacă, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Codul muncii, orele suplimentare se efectuează la cererea angajatorului, premisele factuale ale întrebării nu vizează o astfel de situaţie şi nici perspectiva compatibilizării dispoziţiilor art. 37 (care reglementează drepturile asistentului personal) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 (care trimit la dispoziţiile Codului muncii doar în privinţa modalităţilor şi a condiţiilor de încheiere, modificare şi încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal) cu regimul juridic aplicabil orelor suplimentare în conformitate cu Codul muncii, ci situaţia în care asistentul personal al persoanei încadrate în grad de handicap este un membru de familie care continuă activitatea de îngrijire şi după epuizarea timpului de lucru. În acest caz, instanţele au apreciat că îngrijirea acordată în afara timpului de lucru este subsumată obligaţiei de îngrijire datorată reciproc între membrii familiei.
    125. Raportat la unitatea de interpretare dovedită în cauză, nu i se poate atribui normei juridice reprezentate de art. 37 din Legea nr. 448/2006 un conţinut neclar, lacunar sau îndoielnic, motiv pentru care nici în această situaţie nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate.
    126. La rândul său, indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 nu poate fi acordată persoanei cu handicap care a optat pentru un asistent personal, norma citată fiind clară şi neechivocă: „Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.“
    127. O a patra chestiune de drept (pct. IV din Dosarul nr. 2.707/1/2024) vizează interpretarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) şi (3) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi la art. 26 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv dacă indemnizaţia prevăzută de aceste texte legale pentru situaţia de absenţă temporară a asistentului personal (concediu) se acordă în cuantum fix sau proporţional cu numărul de zile de absenţă a acestuia.
    128. Şi în acest caz norma este clară şi nu este susceptibilă de interpretări divergente, în condiţiile în care, potrivit art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006, pe perioada absenţei temporare a asistentului personal, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal. În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro.
    129. Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, indemnizaţia lunară este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare al personalului plătit din fonduri publice.
    130. Art. 26 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 stipulează că indemnizaţia prevăzută la art. 37 alin. (3) din lege se asigură o singură dată pe an, indiferent dacă asistentul personal efectuează concediul de odihnă în tranşe.
    131. Or, din coroborarea textelor de lege rezultă că doar în situaţia efectuării concediului de odihnă de către asistentul personal indemnizaţia acordată persoanei cu handicap se plăteşte într-o singură tranşă anuală, rezultând dintr-o interpretare per a contrario că în celelalte situaţii de absenţă temporară (de exemplu, concedii medicale, zile libere plătite) nu există nicio interdicţie în a se calcula indemnizaţia proporţional cu numărul zilelor de absenţă.
    132. Prin urmare, nu se poate considera că problema de drept necesită o intervenţie pe fond, fiind suficientă o interpretare gramaticală şi sistematică a textelor de lege.
    133. În fine, ultima chestiune dedusă analizei [lit. c) din Dosarul nr. 2.297/1/2024 şi Dosarul nr. 323/1/2025] vizează interpretarea art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii prin raportare la art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, în privinţa stabilirii indemnizaţiei de concediu pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, respectiv dacă indemnizaţia trebuie să cuprindă toate sporurile permanente, inclusiv indemnizaţia de hrană, şi dacă trebuie să includă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut de pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru, de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate.
    134. Şi în această situaţie a fost dezvoltată jurisprudenţă în procedura de unificare a practicii judiciare care poate fi aplicată în raţionamentul judiciar necesar soluţionării cauzelor având acest obiect.
    135. Astfel, un prim reper jurisprudenţial îl reprezintă Decizia nr. 13/2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024), prin care s-a statuat că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.
    136. De asemenea, în privinţa criteriilor în funcţie de care se stabilesc sporurile permanente care intră în baza de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 23/2021 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022) - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 24 iulie 2023) - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    137. Referitor la ultima teză din sesizare, respectiv introducerea în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu a unui spor care nu are bază legală (sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut de pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru, care nu se cuvine asistenţilor personali, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 23/2023), sunt de reţinut dezlegările date în jurisprudenţa de unificare care afirmă că persoanele care nu se găsesc în situaţia premisă a unei dispoziţii legale nu pot beneficia de aceasta, principiul egalităţii neputând opera în favoarea lor împotriva sensului şi scopului normei, cu atât mai mult cu cât aceste persoane nu se pot prevala de existenţa unor atari hotărâri judecătoreşti pentru a obţine un drept salarial cu privire la care s-a statuat cu caracter obligatoriu în sens contrar printr-o decizie pronunţată în cadrul unui instrument de unificare a practicii (deciziile nr. 80/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, şi nr. 40/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
    138. Prin urmare, revine instanţelor de trimitere obligaţia de a decela asupra izvorului legal şi a caracterului permanent al sporurilor (în situaţiile ce excedează celor ce au constituit obiect al statuărilor explicite în mecanismele de unificare), pentru a statua care dintre acestea intră în baza de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă.

    XI.2. Asupra fondului cauzei referitor la prima problemă cuprinsă în sesizare
    139. Astfel cum s-a arătat cu ocazia analizei condiţiilor de admisibilitate, chestiunea ce necesită o dezlegare pe fondul cauzei vizează modalitatea de armonizare a Codului muncii cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 şi cele ale legilor anuale care dispun asupra modalităţii de aplicare a acesteia. Se solicită a se lămuri modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 10, 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la anexa nr. II pct. 3.2 nr. crt. 45 (unde este menţionată categoria socioprofesională a asistentului personal) şi la prevederile legilor anuale de salarizare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023), în condiţiile aplicării, în conformitate cu art. 164 din Codul muncii, a hotărârilor Guvernului care stabilesc anual salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021, Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022, Hotărârea Guvernului nr. 900/2023), în situaţia în care salariul de bază în plată al asistentului personal, care include şi gradaţia de vechime în muncă, a devenit mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
    140. Este de menţionat că, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţia României - „Munca şi protecţia socială a muncii“: „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.“
    141. Potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul de bază reprezintă componenta fixă a remuneraţiei brute plătite unui salariat, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri, salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, iar salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent.
    142. Prevederile art. 164 din Codul muncii instituie obligaţia pentru angajatori de a nu negocia şi stabili salarii de bază brute sub valoarea salariului de bază minim brut orar; de asemenea, prin hotărâre a Guvernului sau negocieri colective nu pot fi stabilite salarii minime brute sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; toate drepturile şi obligaţiile stabilite, potrivit legii, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar angajatorii sunt obligaţi să garanteze în plată salariaţilor un salariu de bază brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut prevăzut la art. 160 alin. (3) din acelaşi cod.
    143. Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 545/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 2 iulie 2012, în privinţa art. 47, că „nivelul de trai decent este un concept relativ, ceea ce înseamnă că, în stabilirea sau definirea acestuia, legiuitorul are un rol preponderent în funcţie de capacitatea economică şi financiară a ţării; or, salariile plătite din fonduri publice respectă un atare nivel, ele neputând coborî sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (referindu-se la Legea nr. 285/2010, Legea nr. 118/2010 şi hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aferente acelei perioade s.n.) (...) fiind deci, de principiu, superioare din punctul de vedere al cuantumului acestui nivel apreciat ca minim al decenţei în privinţa cuantumului salariilor“.
    144. Rezultă din textele de lege menţionate faptul că, în raporturile juridice de muncă guvernate de Codul muncii, angajatorii sunt obligaţi să stabilească un nivel al salariului de bază brut al angajaţilor care să nu fie mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
    145. Legea-cadru nr. 153/2017 vizează doar o categorie de angajaţi, şi anume pe cea a personalului plătit din fondurile publice. Deşi prin art. 12 alin. (2) se instituie obligaţia de a utiliza venitul brut minim garantat în plată ca bază 0 în stabilirea salariilor (începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare), potrivit dispoziţiilor art. 38, în perioada de aplicare etapizată a legii, 2017-2022, dar şi ulterior anului 2022, prin legile anuale de salarizare, a fost prorogată aplicarea art. 12 alin. (2) din legea-cadru, salariile de bază rămânând plafonate la nivelul anului anterior sau primind o majorare într-un procent prevăzut în legea anuală, distinctă de algoritmul de calcul prevăzut în legea-cadru şi fără a se depăşi nivelul prevăzut pentru anul 2022.
    146. Potrivit definiţiei legale conţinute în art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX.
    147. Necorelarea legislativă ce necesită interpretarea normelor juridice aplicabile a apărut în momentul în care, la nivelul unei categorii socioprofesionale cum este cea a asistenţilor personali, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a devenit mai mare decât salariul de bază calculat conform Legii-cadru nr. 153/2017 pentru o anumită vechime.
    148. Întrucât legile anuale de salarizare derogă de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în perioada de temporizare a aplicării acestei legi-cadru salariul de bază nu se stabileşte pornind de la un salariu minim brut pe ţară garantat în plată la care se aplică gradaţiile şi, ulterior, majorările, ci este reprezentat de cuantumul în plată în anul anterior care include gradaţiile corespunzătoare vechimii în muncă, căruia i se aplică majorările stabilite prin legile anuale de salarizare, potrivit dispoziţiilor acestora, plafonat fiind la valoarea nominală a anului 2022.
    149. Nu se poate considera că legea-cadru este o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel că personalului plătit din fondurile publice nu i se aplică prevederile art. 164 din Codul muncii, ci, exclusiv, dispoziţiile legii-cadru şi ale legilor anuale de salarizare, întrucât, pentru a reţine o astfel de interpretare, ar fi trebuit ca legiuitorul să deroge în mod expres de la prevederile art. 164 din Codul muncii, înlăturând de la aplicare, pentru personalul plătit din fondurile publice, acest text de lege.
    150. Astfel cum s-a susţinut şi în opinia specialiştilor care au răspuns solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-şi exprima un punct de vedere asupra interpretării dispoziţiilor menţionate, dispoziţiile art. 164 din Codul muncii reprezintă o normă general obligatorie aplicabilă tuturor raporturilor de muncă.
    151. Lipsa unei derogări exprese în acest sens impune concluzia că dispoziţiile art. 164 din Codul muncii se aplică şi sistemului bugetar, caz în care salariul de bază brut al personalului plătit din fonduri publice corespunzător unei anumite vechimi în muncă nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în raport cu care se vor calcula celelalte elemente salariale.
    152. Urmează a se avea în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale legilor anuale de salarizare ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023), începând cu anul 2018, salariul de bază brut lunar a fost majorat, cu observaţia că normele tranzitorii s-au raportat la nivelul aferent anului 2022. Această dispoziţie se aplică şi personalului angajat în perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, salarizat la nivelul stabilit pentru funcţii similare, potrivit art. 39 alin. (1), text de lege la care se face trimitere în sesizarea iniţială.
    153. În acest context, plecând de la premisa că salariul de bază pentru o anumită vechime în muncă, calculat conform Legii-cadru nr. 153/2017 şi legilor anuale privind salarizarea personalului bugetar, nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în mecanismul de stabilire a salariului în plată, cele două niveluri urmează a se supune unui proces de comparare. Dacă salariul de bază în plată care include şi gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă este în cuantum mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată, se majorează până la concurenţa acestuia din urmă, indiferent de gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.
    154. Consecinţa aplicării acestui algoritm este aceea că salariile astfel calculate, ce depăşesc salariul minim brut pe ţară garantat în plată, rămân neschimbate, întrucât dispoziţiile art. 164 din Codul muncii împiedică doar acordarea unui salariu mai mic decât acesta, pentru un program normal de muncă. Însă aplicarea coroborată a textelor de lege menţionate poate avea ca efect înlăturarea diferenţelor salariale rezultate prin nevalorificarea unei gradaţii superioare între salariaţii cu vechimi diferite, pe măsură ce salariul minim brut garantat în plată va creşte.
    155. Această interpretare ţine cont de principiul protecţiei sociale, astfel cum este definit în art. 160 alin. (4) din Codul muncii şi interpretat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 545/2012, în sensul că salariile plătite din fonduri publice nu pot coborî sub salariul minim brut garantat în plată. Totodată, respectă principiul sustenabilităţii financiare, astfel cum este reglementat de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii, egalizarea salariilor între gradaţii neputând fi asociată încălcării unui alt principiu cu forţă juridică egală celui enunţat anterior, care să instituie obligativitatea menţinerii diferenţierii salariale rezultând din acordarea gradaţiei, ci doar a algoritmului de calcul prevăzut de lege, situaţie ce nu va putea fi readusă în parametrii iniţiali decât prin intervenţia legiuitorului.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 10, 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022, stabileşte că:
    Salariul de bază pentru o anumită vechime de muncă al unui asistent personal se calculează potrivit eşalonării reglementate de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin raportare la cel stabilit pentru anul 2022 prin anexa nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“ pct. 3.2 nr. crt. 45 din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a se ajusta până la concurenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază calculat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
    Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de:
    1. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă cu privire la următoarele probleme de drept:
    - În interpretarea art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a anexei nr. 9 pct. I lit. A.1 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, asistentul personal beneficiază de sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare?
    – În interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006:
    a) asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap are dreptul la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale?
    b) în măsura în care asistentul personal - părinte al persoanei cu handicap nu are dreptul la plata de ore suplimentare, persoana cu handicap are dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006?

    – În interpretarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) şi (3) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi art. 26 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, indemnizaţia prevăzută de aceste texte legale pentru situaţia de absenţă temporară a asistentului personal (concediu) se acordă în cuantum fix sau proporţional cu numărul de zile de absenţă a acestuia?

    2. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă cu privire la următoarele probleme de drept:
    - Dacă pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţii angajaţi în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, raportat la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, anexa nr. II „Familia ocupaţională sănătate şi asistenţă socială“ subcap. 3 pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază trebuie calculat prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare, la salariul minim pe economie stabilit în plată?
    – Dacă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. V art. 4 lit. B care reglementează sporul pentru condiţii deosebite de muncă (stres sau risc) trebuie interpretate în sensul că trebuie avute în vedere pentru stabilirea unui astfel de drept în favoarea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu?
    – Dacă prevederile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că indemnizaţia de concediu pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap trebuie să cuprindă toate sporurile permanente, inclusiv indemnizaţia de hrană?

    3. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă cu privire la următoarea problemă de drept:
    Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, respectiv art. 150 din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate?

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 353 din 6 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 353 din 6 octombrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 353 din 6 octombrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006