Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIA nr. 3 din 2 februarie 1993 exceptia de neconstitutionalitate a Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 17 mai 1993
Preşedinte - Antonie Iorgovan
Judecãtor - Mihai Constantinescu
Judecãtor - Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent - Florentina Geangu.
Convocat potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , completul de judecata, avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, deliberind, constata:
Judecãtoria sectorului 2 Bucureşti, avînd pe rol soluţionarea cauzei civile dintre reclamantul Marcu Vasile şi piritii Societatea Comercialã "Foisor" - S.A. şi Regia Autonomã "Imobiliarã" referitoare la revendicarea de cãtre reclamant a imobilului situat în Bucureşti, str. Orzari nr. 67, etaj 1, sector 2, a invocat, din oficiu, în temeiul <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a <>Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile.
Excepţia a fost pusã în discuţia pãrţilor, iar prin încheierea din 12 noiembrie 1992 instanta a sesizat Curtea Constituţionalã pentru a hotãrî asupra exceptiei ridicate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, suspendind, totodatã, potrivit <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , judecarea cauzei pe perioada soluţionãrii exceptiei.
Pãrţile, asa cum rezulta din încheierea din 12 noiembrie 1992, au fost de acord cu sesizarea Curţii Constituţionale pentru a hotãrî asupra exceptiei invocate, solicitind suspendarea cauzei pînã la soluţionarea acesteia.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
luind act de excepţia de neconstituţionalitate a <>Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, invocatã, din oficiu, de Judecãtoria sectorului 2 Bucureşti, în cauza ce formeazã obiectul dosarului nr. 6129/1992 al acestei instanţe, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia, deşi instanta de judecata a apreciat ca <>Decretul nr. 92/1950 ar fi neconstitutional, deoarece în cauza de fata nu se pune problema aplicãrii unei legi anterioare Constituţiei la raporturi juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, ci la constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor naţionalizate, ce face obiectul umor raporturi juridice stabilite în anul 1950. Rezulta, în consecinta, ca excepţia cu care a fost sesizatã Curtea se referã la efectele aplicãrii unei legi anterioare Constituţiei.
Instanta de judecata a invocat excepţia de neconstituţionalitate pe temeiul, în esenta, al urmãtoarelor motive:
a) Constituţia României asigura protecţia constituţionalã a proprietãţii private atît sub aspectul garantarii acestui drept, potrivit art. 41 alin. (1), inclusiv a dezmembramintelor sale, cît şi sub aspectul ocrotirii dreptului respectiv, regimul general al proprietãţii putind fi reglementat numai prin lege organicã;
b) protecţia constituţionalã a proprietãţii private se regaseste în constitutiile anterioare celei din 1991, cum ar fi în art. 8 al Constituţiei din 13 aprilie 1948, chiar dacã - asa cum se precizeazã în încheierea de sesizare a Curţii - uneori numai formal;
c) constitutiile statelor democrate ocrotesc şi garanteazã dreptul de proprietate, ca de exemplu Constituţia Statelor Unite ale Americii;
d) dreptul de proprietate este un drept natural, individual, permanent, transmisibil şi inegal, iar reglementarea acestui drept se regaseste în legislaţie, cum ar fi prevederile art. 475 şi 480 din Codul civil;
e) nationalizarea nu se întemeiazã pe o cauza de utilitate publica, care justifica, în sensul art. 481 din Codul civil, ca o persoana sa poatã fi silitã a ceda proprietatea sa, deoarece instanta considera ca nu au existat condiţiile cerute de un interes general şi ca, prin nationalizare, au foste lezate interesele terţilor, reglementate de instituţiile dreptului civil şi ale dreptului comercial referitoare la imobilele trecute în proprietatea statului.
Motivele legate de dispoziţiile legale invocate de instanta în susţinerea exceptiei corespund prevederilor constituţionale atît în ce priveşte garantarea, cît şi ocrotirea dreptului de proprietate privatã.
În conformitate cu regimul constituţional al dreptului de proprietate privatã instituit prin Constituţia din 1991, nationalizarea - asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 4/1992 - este o mãsura neconstitutionala, singura posibilitate de trecere silitã în proprietate publica a unor bunuri proprietate privatã fiind exproprierea în condiţiile art. 41 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi confiscarea, în condiţiile alin. (8) al aceluiaşi articol.
Suprematia dispoziţiilor constituţionale referitoare la regimul juridic al proprietãţii private, ca de altfel suprematia legii fundamentale, prevãzutã de art. 51 din Constituţie, se aplica, însã, exclusiv legilor şi altor reglementãri adoptate sub imperiul Constituţiei actuale. Pe baza acestui criteriu, al supremaţiei legii fundamentale, nu se poate constata violarea de cãtre o lege anterioarã Constituţiei din 1991 a unor reguli instituite de aceasta, întrucît ele nu existau la data cînd acea lege a fost adoptatã. Aplicarea criteriului ierarhic al supremaţiei Constituţiei fata de o lege anterioarã ar insemna sa confere regimului constituţional actual un efect retroactiv, cu încãlcarea principiului neretroactivitatii legii, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi a art. 150 alin. (1), potrivit cãruia legea anterioarã contrarã Constituţiei este abrogatã, ceea ce exclude de plano posibilitatea ca ea sa încalce suprematia unei norme constituţionale.
Deci, fata de legile anterioare Constituţiei, cum este şi <>Decretul nr. 92/1950 , ţinînd seama de art. 150 alin. (1) din Constituţie, se poate pune numai problema dacã acestea sînt sau nu în vigoare, dupã cum sînt conforme sau incalca o prevedere constituţionalã.
Rezulta ca motivele invocate de instanta spre a se constata neconstituţionalitatea <>Decretului nr. 92/1950 fiind întemeiate exclusiv pe criteriul ierarhic, al supremaţiei normei constituţionale, nu pot fi reţinute pentru soluţionarea exceptiei. În considerarea supremaţiei Constituţiei, o lege poate fi apreciatã numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul cãruia a fost adoptatã. Legea, în înţeles de act juridic, este supusã regulii "tempus regit actum", adicã regimului constituţional din perioada cînd a fost adoptatã, inclusiv în ce priveşte posibilitatea controlului constituţionalitãţii sale. Contradictia unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia fiind un aspect al conflictului legilor în timp are drept consecinta abrogarea ei, totalã sau parţialã, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit principiului "lex posteriori derogat priori".
Pentru soluţionarea conflictului legilor în timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioarã nu poate atinge dreptul nãscut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicatã retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi cerinţelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice. Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naşte, cum ar fi în cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioarã. Dar, fãrã retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioarã a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusã regulii "tempus regit actum". De aceea, chiar dacã nationalizarea nu este constituţionalã potrivit prevederilor Constituţiei din 1991, legiuitorul actual neavînd un suport constituţional pentru a adopta o asemenea mãsura, dreptul subiectiv de proprietate al statului asupra imobilelor naţionalizate, întrucît s-a constituit anterior Constituţiei, nu este stins ca efect al intrãrii în vigoare a acesteia. Desigur, acest drept - ca, de altfel, orice alt drept de proprietate - se poate exercita, în prezent, numai cu respectarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietate. Este un aspect care, însã, nu priveşte existenta dreptului, ci regimul sau juridic.
Potrivit <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , neconstituţionalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Aceasta prevedere, prin ipoteza, este aplicabilã exclusiv legilor anterioare Constituţiei, deoarece, fata de legile posterioare, în mod inevitabil, raporturile juridice corespunzãtoare nu se pot stabili decît dupã intrarea în vigoare a acesteia. Deci, cu referire la legile anterioare, fata de care art. 150 alin. (1) din Constituţie prevede ca ele sînt abrogate în mãsura în care vin în conflict cu o dispoziţie constituţionalã, <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit principiului "lex posteriori", limiteazã efectul abrogator la data intrãrii în vigoare a Constituţiei. Aceasta regula este însã inaplicabila imobilelor naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 , deoarece în cazul acestor imobile dreptul subiectiv de proprietate al statului s-a constituit, deci raporturile juridice corespunzãtoare s-au stabilit anterior Constituţiei.
Fata de cele arãtate, rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este în mod vadit contrarã principiului neretroactivitatii legii, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi dispoziţiilor <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul la proprietate al statului, constituit pe baza <>Decretului nr. 92/1950 , reprezintã o situaţie juridicã în curs.
Conflictul rezultat din succesiunea în timp a legilor implica doua aspecte, şi anume: dreptul şi efectele sale sub imperiul legii anterioare, pe de o parte, respectiv efectele dreptului constituit pe baza legii anterioare în curs de desfãşurare sub regimul legii posterioare, pe de alta parte. Prima ipoteza este guvernata exclusiv de legea anterioarã, deoarece orice alta soluţie implica aplicarea retroactivã a noii legi. În cea de-a doua ipoteza, însã, este necesar sa se deosebeasca constituirea dreptului care, pentru acelaşi motiv, al neretroactivitatii legii, nu poate fi decît pe temeiul vechii legi, de efectele sale dupã intrarea în vigoare a noii legi, care pot fi modificate de aceasta. De aceea, dreptului de proprietate al statului, constituit potrivit <>Decretului nr. 92/1950 , îi sînt aplicabile prevederile regimului constituţional actual, chiar dacã, atunci cînd el s-a constituit, regimul sau juridic era altul. Este consecinta aplicãrii imediate a noii legi asupra acestui regim juridic, care are în vedere exclusiv efectele dreptului, chiar şi atunci cînd îl desfiinţeazã - încetarea acestor efecte -, nu modalitatea sa de constituire, care este un aspect anterior şi prealabil aplicãrii în timp a noii legi. În consecinta, din regimul actual de exercitare a dreptului de proprietate al statului nu se poate deduce stingerea acestui drept, cît timp legea pe baza cãreia el s-a constituit a fost adoptatã pe baza altui regim constituţional.
Prin excepţia de neconstituţionalitate invocatã se urmãreşte repararea, în natura, a daunelor suferite de persoanele ale cãror imobile au fost naţionalizate. Potrivit <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , repararea daunelor suferite anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementeazã prin lege. În acelaşi sens, <>art. 77 din Legea nr. 58/1991 prevede ca reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specialã. Rezulta din aceste prevederi vointa evidenta a legiuitorului ca repararea daunelor pentru bunurile preluate de stat sa se reglementeze prin lege. Deci repararea unor asemenea daune este o problema rezervatã legii şi nici un organ de jurisdicţie nu poate, fãrã încãlcarea acestor prevederi, sa se substituie legiuitorului în soluţionarea problemei respective. Dacã ar face-o, aceasta ar insemna o încãlcare a principiului separaţiei puterilor în stat de cãtre puterea judecãtoreascã, care, în sens larg, cuprinde toate organele de jurisdicţie, indiferent de natura lor, în dãuna puterii legislative, o încãlcare a prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora justiţia se înfãptuieşte în numele legii, deci prin aplicarea ei, nu prin ignorarea unei dispoziţii legale. Excepţia de neconstituţionalitate invocatã, avînd ca scop repararea, în natura, a daunelor suferite prin efectul nationalizarii, promoveazã o conceptie care incalca în mod vadit principiul separaţiei puterilor în stat prin transferarea rãspunderii politice pentru modul de soluţionare a problemei acestor daune de la Parlament, ca organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, la organele de jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, art. 13 lit. A) c), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (1) şi <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria sectorului 2 Bucureşti, în cauza ce formeazã obiectul dosarului nr. 6129/1992 al acestei instanţe.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã la 2 februarie 1993.
PREŞEDINTE
conf. univ. dr. Antonie Iorgovan
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
