Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIA nr. 25 din 5 mai 1993 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 27 aprilie 1993, de cãtre 50 de deputaţi, respectiv de domnii Alexandru Konya Hamar, Ştefan Sinko, Matei Barna Elek, Eugen Matis, Ervin Zoltan Szekely, Ladislau Borbely, Gheorghe Tokay, Arpad-Francisc Marton, Csaba Albert Takacs, Imre Andras, Zoltan Szilagyi, Nicolae Alexandru, Victor Babiuc, Attila Varga, Lazar Madaras, Teodor Vintilescu, Laurentiu Priceputu, Viorel Lixandroiu, Emilian Bratu, George Stanescu, Ion Berciu, Vasile Gheorghe Victor Pop, Ion Hui, Gheorghe Comanescu, Costel Paunescu, Gavril Dejeu, Ioan Victor Pica, Viorel Pavel, Vasile Popovici, Horia Mircea Rusu, doamna Teodora Bertzi şi domnii Doru-Mihai Dobrescu, Ion Hristu, Francisc Baranyi, Sergiu Cunescu, Otto-Ernest Weber, Mihail Nica, Valentin Vasilescu, Laszlo Zsigmond, Ferenc Asztalos, Ioan Nemeth, Benedek Nagy, Istvan Antal, Mihnea-Tudor Ionita, Karoly Kerekes, Iosif Alfred Mazalik, Vasile Mandroviceanu, Alexandru Athanasiu, Ludovic Rakoczi, Zsolt Szilagyi, asupra neconstitutionalitatii art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, adoptatã de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din 21 aprilie 1993. În sesizare, grupul de deputaţi susţine ca prevederile art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sînt neconstituţionale întrucît, conform lor, în cazul neachitarii în termen a impozitelor, taxelor şi altor vãrsãminte obligatorii datorate, potrivit legii, bugetului de stat şi bugetelor locale, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor pot sa dispunã retragerea sumelor respective din conturile agenţilor economici, prin dispoziţii de încasare, care constituie titluri executorii, ceea ce este contrar art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţia României şi incalca principiul separaţiei puterilor în stat. Curtea Constituţionalã, în temeiul <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca este competenta sa soluţioneze sesizarea, care s-a fãcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Potrivit <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , s-a solicitat celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere în legatura cu sesizarea primitã. În punctul de vedere al Camerei Deputaţilor se arata, în esenta, ca garantarea şi ocrotirea, în mod egal, a proprietãţii private, indiferent de titular, potrivit art. 41 din Constituţie, ca şi consacrarea caracterului sau inviolabil, prin art. 135 alin. ultim, trebuie interpretate în contextul prevederilor constituţionale referitoare la consacrarea şi ocrotirea proprietãţii publice - art. 135 alin. (1) şi (2) -, la obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã - art. 134 alin. (2) lit. b) - şi la obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice - art. 53 alin. (1). Dacã se au în vedere şi prevederile art. 136 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale sînt reglementate prin lege, rezulta ca, prin lege, se pot stabili instrumente juridice, inclusiv de ordin financiar, pentru protejarea intereselor naţionale, cum sînt cele ale art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, care, de aceea, nu au semnificatia instituirii unei situaţii privilegiate a proprietãţii publice fata de cea privatã. O asemenea mãsura nu contravine principiului separaţiei puterilor în stat, din moment ce art. 372 din Codul de procedura civilã permite ca executarea silitã sa se poatã face şi pe temeiul altui titlu executoriu decît o hotãrîre judecãtoreascã, iar legislaţia în vigoare - Decretul nr. 221/1960 - permite ca un asemenea titlu sa fie actul prin care s-a stabilit impozitul, taxa sau amenda datorate bugetului de stat. De altfel, potrivit legii, orice parte ce se considera vãtãmatã în drepturile sale prin acte de executare silitã se poate adresa instanţei de judecata printr-o contestaţie la executare. În punctul de vedere al Guvernului se precizeazã ca în legislaţia în vigoare nu exista un sistem de control judecãtoresc asupra stabilirii, urmãririi şi încasãrii veniturilor bugetului de stat, titlurile de creanta fiscalã constituindu-se pe cale financiar-administrativã. De aceea, un titlu de creanta fiscalã devenit executoriu poate fi pus în aplicare fãrã acceptul plãtitorului. În consecinta, prevederea art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 nu constituie o încãlcare a garantarii proprietãţii private, prevãzute de art. 41 alin. (1) din Constituţie, întrucît, potrivit alin. (6) al acestui articol, dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor care, conform legii, revin proprietarului, în cadrul acestora fiind şi cele fiscale. De altfel, neplata impozitului este şi o încãlcare a obligaţiei prevãzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, referitoare la îndatorirea cetãţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. De aceea, instituirea prin lege a unui sistem de urmãrire silitã a obligaţiilor fiscale pentru sumele la care a expirat scadenta şi dupã ce debitorul a fost înştiinţat asupra obligaţiei de plata neachitata este legitima, astfel asigurindu-se ca debitorii neplatnici sa nu poatã sustrage aceste sume, o perioada de timp, de la îndeplinirea obligaţiei fiscale spre a le folosi în acest scop, dereglind în acest fel ritmicitatea constituirii veniturilor bugetare. Aceasta nu impiedica pe agenţii economici lezati printr-un abuz al autoritãţii fiscale sa se adreseze instanţei judecãtoreşti, pe calea contestaţiei la executare. În ce priveşte ocrotirea dreptului de proprietate, art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 se referã la realizarea unor drepturi de creanta, nu la regimul proprietãţii, iar oportunitatea mãsurii rezulta din faptul ca în anul 1992 au rãmas neîncasate peste 65 miliarde lei. Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ examinînd sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor şi Guvernului, precum şi concordanta dintre textul legal ce face obiectul sesizãrii şi dispoziţiile constituţionale, retine urmãtoarele: Potrivit art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, în cazul neachitarii la termen a impozitelor, taxelor şi altor vãrsãminte obligatorii datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor pot dispune retragerea sumelor respective din conturile agenţilor economici, prin introducerea de dispoziţii de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sînt obligate a le onora, fãrã acceptul debitorilor, în condiţiile legii. În cazul lipsei disponibilitãţilor bãneşti în conturile bancare, lichidarea creanţelor statului se face prin aplicarea gradelor de urmãrire silitã prevãzute de lege asupra elementelor patrimoniale ale debitorilor. În sesizare se contesta constituţionalitatea acestor prevederi pe motiv ca ar fi contrare garantarii dreptului de proprietate potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie. Garantarea dreptului de proprietate implica, însã, potrivit alin. (6) al art. 41 din Constituţie, şi respectarea de cãtre proprietar a obligaţiilor ce îi revin în aceasta calitate. În cadrul obligaţiilor respective sînt şi sarcinile fiscale, întrucît ele se stabilesc în raport cu valoarea proprietãţii. De aceea, în ipoteza în care debitorul obligaţiei fiscale nu a executat-o la scadenta, instituirea unui instrument de executare silitã este legitima şi nu constituie o violare a dreptului de proprietate privatã. Dimpotriva, executarea silitã, în aceste condiţii, sancţioneazã încãlcarea obligaţiei constituţionale ce revine debitorului cu privire la sarcinile ce afecteazã propriul sau drept de proprietate - în speta, plata impozitului şi taxelor fiscale - şi pe care titularul acestui drept nu şi le-a respectat. Executarea facindu-se în condiţiile legii, se desfãşoarã potrivit ordinii legale de preferinta. Pe de alta parte, inviolabilitatea dreptului de proprietate, potrivit art. 135 alin. (6), nu poate avea caracter absolut, însuşi textul constituţional prevazind ca limitele sale sînt cele stabilite prin lege, iar art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 se încadreazã în aceste limite, întrucît asigura executarea silitã a unei obligaţii constituţionale. De altfel, îndatorirea proprietarului de a-şi îndeplini sarcinile fiscale este în concordanta cu obligaţia constituţionalã a fiecãrui cetãţean de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, consacratã de prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie. În sesizare se mai susţine ca prevederile art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 contravin principiului prevãzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal, indiferent de titular. Sub acest aspect este de observat ca prevederile art. 39 nu disting între formele de proprietate - publica sau privatã - şi nici între titularii sau deţinãtorii ei. Agentul economic va fi supus aceluiaşi sistem de urmãrire silitã a creanţelor fiscale, indiferent dacã patrimoniul sau cuprinde bunuri din proprietatea publica, pe care le are în administrare, închiriate sau concesionate, sau bunuri în proprietate privatã. În ce priveşte creanţele fiscului, cît timp debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia la scadenta, executarea lui silitã printr-un titlu executoriu constituit în considerarea obligaţiei statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiarã, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificatã prin necesitatea asigurãrii certitudinii în constituirea ritmica a resurselor financiare ale statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale şi combaterii evaziunii fiscale. Or, este în afarã de orice indoiala ca încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principala de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apãrãrii intereselor naţionale pe plan financiar. În stadiul actual al legislaţiei, obţinerea de titluri executorii pe cale judecãtoreascã ar duce la intirzieri foarte mari în încasarea impozitelor şi taxelor, care ar paraliza intreaga viata social-economicã şi culturalã a tarii. Sub alt aspect, în sesizare se arata ca prevederile art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 ar constitui o încãlcare a principiului separaţiei puterilor în stat, întrucît permit executarea silitã a creanţelor fiscale fãrã constituirea titlului executoriu printr-o hotãrîre judecãtoreascã. Este de menţionat, însã, ca însuşi Codul de procedura civilã, la art. 372, prevede posibilitatea executãrii silite pe baza de hotãrîre judecãtoreascã sau alt titlu executoriu. Deci, potrivit legii, nu numai hotãrîrile judecãtoreşti investite cu formula executorie constituie titluri executorii, ci şi alte titluri, în cazul în care legea le conferã aceasta calitate. Astfel sînt, de exemplu, titlurile notariale, iar legiuitorul poate, cu respectarea prevederilor constituţionale şi din motive de oportunitate, sa instituie asemenea instrumente legale de executare. Ele nu au semnificatia încãlcãrii regimului de separaţie între puterea legiuitoare şi cea judecãtoreascã, cît timp debitorul are posibilitatea ca, pe calea contestaţiei la executare, sa supunã litigiul ce ar rezulta din opunerea sa la executare instanţei judecãtoreşti. Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile <>art. 20 alin (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, În numele legii DECIDE:
1. Dispoziţiile cuprinse în art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sînt constituţionale. 2. Prezenta decizie se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 5 mai 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent, Constantin Burada
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
