Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CONVENTIA UNIUNII DE LA PARIS din 20 martie 1883 pentru protectia proprietatii industriale, revizuita la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925 si Londra la 2 iunie 1934 si la Lisabona la 31 octombrie 1958*)
ART. 1 (1) Ţãrile cãrora li se aplica prezenta Convenţie sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietãţii industriale. (2) Protecţia proprietãţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mãrcile de fabrica sau de comerţ, numele comercial şi indicaţiile de provenienta sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurentei neloiale. (3) Proprietatea industriala se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplica nu numai industriei şi comerţului propriu-zis, ci şi în domeniul industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, graunte, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, fãina. (4) Termenul de brevete de invenţie cuprinde diferitele feluri de brevete industriale admise de legislatiile ţãrilor Uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale etc. ART. 2 (1) Cetãţenii fiecãrei tari a Uniunii se vor bucura în toate celelalte tari ale Uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietãţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acorda în prezent sau le vor acorda de acum înainte cetãţenilor lor, aceasta fãrã a prejudicia drepturile în mod special prevãzute de prezenta Convenţie. În consecinta, ei vor avea aceeaşi protecţie ca şi aceştia din urma şi aceleaşi mijloace legale impotriva oricãrei atingeri adusã drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalitãţilor impuse cetãţenilor tarii respective. (2) Totuşi nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea în ţara în care este cerutã protecţia nu poate fi impusa cetãţenilor ţãrilor care fac parte din Uniune, pentru a se bucura de vreun drept de proprietate industriala. (3) Sunt în mod expres rezervate dispoziţiile legislaţiei fiecãrei tari a Uniunii referitoare la procedura judiciarã şi administrativã şi la competenta, precum şi cu privire la alegerea de domiciliu sau la stabilirea unui mandatar, pe care le-ar cere legile asupra proprietãţii industriale. ART. 3 Sunt asimilaţi cetãţenilor ţãrilor Uniunii cetãţenii ţãrilor care fac parte din Uniune şi care sunt domiciliaţi sau au întreprinderi industriale şi comerciale efective şi serioase pe teritoriul uneia din ţãrile Uniunii. ART. 4 A. (1) Orice persoana care a fãcut în condiţii reglementare depozitul unei cereri de brevet de invenţie, al unui model de utilitate, al unui desen sau model industrial, al unei mãrci de fabrica sau de comerţ într-una din ţãrile contractante, sau reprezentantul sau (ayant cause) va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte tari şi sub rezerva drepturilor terţilor, de un drept de prioritate în termenele stabilite mai jos. (2) Se recunoaşte ca dând naştere dreptului de prioritate orice depozit care are valoarea unui depozit naţional regulat în virtutea legii interne a fiecãrei tari a Uniunii sau a tratatelor internaţionale încheiate între mai multe tari ale Uniunii. (3) Prin depozit naţional regulat se va înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost depusa cererea în ţara respectiva, oricare ar fi soarta ulterioara a acestei cereri. B. În consecinta, depozitul efectuat ulterior într-una din celelalte tari ale Uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea fi invalidat de fapte petrecute între timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea inventiei sau exploatarea sa, punerea în vânzare a unor exemplare ale desenului sau ale modelului, folosirea marcii, şi aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept terţilor şi nici unei posesiuni personale. Drepturile câştigate de cãtre terţi înainte de ziua primei cereri, care serveşte ca baza dreptului de prioritate, sunt rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecãrei tari a Uniunii. C. (1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de douasprezece luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de şase luni pentru desenele şi modelele industriale şi pentru mãrcile de fabrica sau de comerţ. (2) Aceste termene încep sa curgã de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsã în termen. (3) Dacã ultima zi a termenului este o sãrbãtoare legalã sau zi în care biroul nu este deschis pentru a primi depozite de cereri în ţara în care se cere protecţia, termenul va fi prelungit pana la prima zi lucrãtoare care urmeazã. (4) Va fi consideratã ca prima cerere a carei data de depozit va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioara având acelaşi obiect ca o prima cerere anterioarã în sensul alineatului (2) de mai sus, depusa în aceeaşi ţara a Uniunii, cu condiţia ca aceasta cerere anterioarã sa fi fost retrasã, abandonatã sau refuzatã la data depozitului cererii ulterioare, fãrã sa fi fost supusã controlului public şi fãrã a lasa sa subsiste drepturi, şi sa nu fi servit încã drept baza pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea anterioarã nu va mai putea servi atunci ca baza pentru revendicarea dreptului de prioritate. D. (1) Oricine va voi sa se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa facã o declaraţie arãtând data şi ţara acestui depozit. Fiecare ţara va stabili termenul pana la care va trebui facuta aceasta declaraţie. (2) Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile care emana de la administraţia competenta, în special cele cu privire la brevete şi la descrierea acestora. (3) Ţãrile Uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declaraţie de prioritate sa prezinte o copie a cererii (descriere, desene etc.) depusa anterior. Copia, certificatã pentru conformitate de cãtre Administraţia care a primit aceasta cerere, va fi scutitã de orice legalizare şi va putea fi depusa în toate cazurile şi în orice moment în termen de trei luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca aceasta copie sa fie însoţitã de un certificat cu data depozitului emis de aceasta Adminsitratie, şi de o traducere. (4) Alte formalitãţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de prioritate, în momentul depozitului cererii. Fiecare ţara a Uniunii va stabili consecinţele omisiunii formalitãţilor prevãzute de prezentul articol, fãrã ca aceste consecinţe sa fie mai grave decât pierderea dreptului de prioritate. (5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificãri. Acela care se prevaleazã de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa indice numãrul acelui depozit; aceasta indicaţie va fi publicatã în condiţiile prevãzute de alineatul (2) de mai sus. E. (1) Când un desen sau model industrial a fost depus într-o ţara în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decât cel stabilit pentru desene şi modele industriale. (2) În afarã de acestea, este ingaduit sa se depunã într-o ţara un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa. F. Nici o ţara a Uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul ca depunatorul revendica prioritati multiple, chiar când provin din tari diferite, sau pentru motivul ca o cerere care revendica una sau mai multe prioritati conţine unul sau mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a cãror prioritate este revendicata, cu condiţia ca, în ambele cazuri, sa existe o unitate a inventiei în sensul legii tarii respective. În ceea ce priveşte elementele care nu sunt cuprinse în cerere sau în cererile a cãror prioritate este revendicata, depozitul cererii ulterioare da naştere unui drept de prioritate în condiţiile obişnuite. G. (1) Dacã la examinare se dovedeşte ca o cerere de brevet este complexa, cel care a depus cererea, va putea sa o împartã într-un anumit numãr de cereri divizate, pãstrând ca data a fiecãrei cereri divizate data cererii iniţiale şi, dacã este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. (2) Cel care a fãcut cererea de brevet va putea de asemenea sa o împartã, din proprie initiativa, pãstrând ca data a fiecãrei cereri divizate data cererii iniţiale şi, dacã este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. Fiecare ţara a Uniunii va avea facultatea sa stabileascã condiţiile în care va fi autorizata aceasta divizare. H. Prioritatea nu poate fi refuzatã pentru motivul ca anumite elemente ale inventiei pentru care se revendica prioritatea nu figureazã printre revendicarile formulate în cerere în ţara de origine, cu condiţia ca ansamblul actelor cererii sa arate în mod precis elementele menţionate. ART. 4 BIS (1) Brevetele cerute în diferitele tari contractante de cãtre cetãţeni ai ţãrilor care fac parte din Uniune vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte tari care au aderat sau nu la Uniune. (2) Aceasta dispoziţie trebuie inteleasa în mod absolut, mai ales în sensul ca brevetele cerute în termenul de prioritate sunt independente atât din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de decãdere cat şi din punct de vedere al duratei normale. (3) Ea se aplica la toate brevetele care exista la data intrãrii sale în vigoare. (4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderãrii unor tari noi, brevetelor care exista de o parte şi de alta la data aderãrii. (5) Brevetele obţinute cu beneficiul prioritatii se vor bucura, în diferitele tari ale Uniunii, de o durata egala aceleia de care s-ar bucura dacã ar fi cerute sau eliberate fãrã beneficiul prioritatii. ART. 4 TER Inventatorul are dreptul sa fie menţionat ca atare în brevet. ART. 4 QUARTER Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzatã şi un brevet nu va putea fi invalidat pentru motivul ca vânzarea produsului brevetat sau obţinut printr-un procedeu brevetat este supusã unor restrictii sau îngrãdiri care rezulta din legislaţia nationala. ART. 5 A. (1) Introducerea, de cãtre brevetat, în ţara unde a fost acordat brevetul, de obiecte fabricate într-una din ţãrile Uniunii nu va avea ca urmare decãdere din drepturile conferite de brevet. (2) Fiecare din ţãrile Uniunii va avea dreptul de a lua mãsurile legislative necesare pentru a preveni abuzurile care ar putea sa rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, cum ar fi de exemplu neexploatarea. (3) Decãderea din drepturile conferite de brevet decât dacã concesiunea de licenţe obligatorii nu ar fi suficienta pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o acţiune în decãdere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi introdusã înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licenţe obligatorii. (4) O licenta obligatorie nu va putea fi cerutã pentru motiv de neexploatare sau de insuficienta exploatare înainte de expirarea unui termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet sau de trei ani de la acordarea brevetului, termenul care expira cel mai târziu fiind acela care trebuie aplicat; ea va fi refuzatã dacã brevetatul îşi motiveaza inactiunea cu justificãri legitime. O astfel de licenta obligatorie nu va fi exclusiva şi nu va putea fi transmisã, nici chiar sub forma de concesiune de sub-licenta, decât împreunã cu partea întreprinderii sau fondului de comerţ care o exploateazã. (5) Dispoziţiile precedente vor fi aplicabile modelelor de utilitate, sub rezerva modificãrilor necesare. B. Protecţia desenelor şi a modelelor industriale nu poate fi atinsa de vreo decãdere din cauza introducerii de obiecte întocmai celor care sunt protejate. C. (1) Dacã într-o ţara folosirea marcii înregistrate este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulatã decât dupã un termen echitabil şi dacã cel interesat nu justifica cauzele inacţiunii sale. (2) Folosirea unei mãrci de fabrica sau de comerţ de cãtre proprietar, sub o forma care diferã prin elemente care nu schimba caracterul distinctiv al marcii, în forma sub care a fost înregistratã într-una din ţãrile Uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrãrii şi nu va micşora protecţia acordatã marcii. (3) Folosirea simultanã a aceleiaşi mãrci pe produse identice sau similare de cãtre întreprinderi industriale sau comerciale considerate coproprietare ale marcii conform dispoziţiilor legii naţionale a tarii în care este cerutã protecţia nu va impiedica înregistrarea şi nu va micşora în nici un chip protecţia acordatã marcii respective în oricare din ţãrile Uniunii, cu condiţia ca folosirea respectiva sa nu aibã ca efect inducerea în eroare a publicului şi sa nu fie contrarã interesului public. D. Pentru recunosterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un semn sau vreo menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrãrii marcii de fabrica sau de comerţ, sau a depozitului desenului sau modelul industrial. ART. 5 BIS (1) Un termen de graţie, care va trebui sa fie de minimum trei luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevãzute pentru menţinerea drepturilor de proprietate industriala, în schimbul plãţii unei taxe suplimentare dacã legatia nationala o impune. (2) Ţãrile Uniunii au dreptul sa prevadã restabilirea brevetelor de invenţie lipsite de valabilitate ca urmare a neplatii taxelor. ART. 5 TER În nici una din ţãrile contractante nu se va considera ca aducând atingere drepturile brevetului: 1. folosirea, pe bordul navelor celorlalte tari ale Uniunii, a mijloacelor care formeazã obiectul brevetului sau în corpul navei, în maşini, aparate de manevrare, echipament de navigaţie şi alte accesorii, când aceste nave vor pãtrunde în mod temporar sau accidental în apele tarii, cu condiţia ca aceste mijloace sa fie folosite acolo exclusiv pentru trebuinţele navei; 2. folosirea mijloacelor care formeazã obiectul brevetului în construcţia sau în funcţionarea aeronavelor sau vehiculelor terestre aparţinând altor tari ale Uniunii, sau a accesoriilor aeronavelor sau vehiculelor terestre, atunci când acestea vor pãtrunde în mod temporar sau accidental în ţara respectiva. ART. 5 QUARTER Când un produs este introdus într-o ţara a Uniunii în care exista un brevet care protejeaza un procedeu de fabricaţie a produsului respectiv, brevetatul va avea fata de produsul introdus toate drepturile pe care legislaţia tarii de import i le acorda, în baza brevetului pentru procedeu, asupra produselor fabricate în acea ţara. ART. 5 QUINQUIES Desenele şi modelele industriale vor fi protejate în toate ţãrile Uniunii. ART. 6 (1) Condiţiile depozitului şi ale înregistrãrii marcilor de fabrica sau de comerţ vor fi stabilite în fiecare ţara a Uniunii de legislaţia nationala. (2) Totuşi, o marca depusa de un cetãţean al unei tari a Uniunii într-o alta ţara a Uniunii nu va putea fi refuzatã sau invalidata pentru motivul ca ea nu ar fi fost depusa, înregistratã sau reînnoitã în ţara de origine. (3) O marca înregistratã reglementar într-una din ţãrile Uniunii va fi consideratã independenta de mãrcile înregistrate în celelalte tari ale Uniunii, inclusiv ţara de origine. ART. 6 BIS (1) Ţãrile Uniunii se obliga sa refuze sau sa invalideze, fie din oficiu, dacã legislaţia tarii o permite, fie la cererea celui interesat, înregistrarea unei mãrci de fabrica sau de comerţ care ar constitui reproducerea, imitatia sau traducerea susceptibilã de a crea confuzie cu o marca pe care autoritatea competenta a tarii unde are loc înregistrarea o va considera ca este notoriu cunoscutã în acea ţara ca fiind deja marca unei persoane admise sa beneficieze de prevederile Convenţiei şi folositã pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci când partea esenţialã a marcii constituie reproducerea unei asemenea mãrci notoriu cunoscutã sau o imitaţie susceptibilã de a crea confuzie cu aceasta marca. (2) Un termen de minimum cinci ani va trebui sa fie acordat de la data înregistrãrii pentru a cere radierea unei astfel de mãrci. Ţãrile Uniunii au dreptul sa prevadã un termen în care va trebui sa fie cerutã interzicerea folosirii. (3) Nu se va stabili nici un termen pentru a cere radierea marcilor înregistrate cu rea-credinţa. ART. 6 TER (1) a) Ţãrile contractante convin sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzicã prin mãsuri corespunzãtoare folosirea fãrã autorizaţia autoritãţilor competente, fie ca mãrci de fabrica sau de comerţ, fie ca elemente ale acestor mãrci, a stemelor, a drapelelor şi a altor embleme de stat ale ţãrilor contractante, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de cãtre acestea, precum şi a oricãrei imitatii de blazoane. b) Dispoziţiile de sub litera a) de mai sus se aplica de asemenea stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii, cu excepţia stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaţionale în vigoare destinate sa asigure protecţia lor. c) Nici o ţara a Uniunii nu este obligatã sa aplice dispoziţiile de sub litera b) de mai sus în detrimentul titularilor de drepturi câştigate cu buna-credinţa înainte de intrarea în vigoare a prezentei Convenţii în ţara respectiva. Ţãrile Uniunii nu sunt obligate sa aplice aceste dispoziţii când folosirea sau înregistrarea prevãzutã sub litera a) de mai sus nu este de natura sa sugereze publicului o legatura între organizaţia în cauza şi stemele, drapelele, emblemele, initialele sau denumirile respective, sau dacã nu este verosimil ca aceasta folosire sau înregistrare ar putea sa însele publicul cu privire la existenta unei legãturi între cel care le foloseşte şi organizaţie. (2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie se va aplica numai în cazul când mãrcile care le vor cuprinde vor fi destinate sa fie folosite pe mãrfuri de acelaşi gen sau de un gen similar. (3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţãrile contractante convin sa-şi comunice reciproc, prin intermediul Biroului internaţional de la Berna, lista emblemelor de stat, a semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie pe care doresc sau vor dori sa le punã, în mod absolut sau în anumite limite, sub protecţia prezentului articol precum şi orice modificãri ulterioare aduse acestei liste. Fiecare ţara a Uniunii va pune la dispoziţia publicului, în timp util, listele notificate. Totuşi, aceasta notificare nu este obligatorie, în ceea ce priveşte drapelele statelor. b) Dispoziţiile de la litera b) a alineatului (1) al prezentului articol sunt aplicabile numai stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale pe care acestea le-au comunicat ţãrilor Uniunilor prin intermediul Biroului internaţional. (4) Orice ţara a Uniunii va putea sa transmitã tarii sau organizaţiei internaţionale interguvernamentale interesate, în termen de douasprezece luni de la primirea notificãrii, eventualele sale obiecţiuni, prin intermediul Biroului internaţional. (5) Pentru emblemele de stat, mãsurile prevãzute la alineatul 1 se vor aplica numai marcilor înregistrare dupã 6 noiembrie 1925. (6) Pentru emblemele de stat altele decât drapelele pentru semnele şi sigiliile oficiale ale ţãrilor Uniunii şi pentru stemele, drapelele şi alte embleme, iniţiale sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, aceste dispoziţii nu se vor aplica decât marcilor înregistrate dupã doua luni de la primirea notificãrii prevãzute la alineatul (3) de mai sus. (7) În caz de rea-credinţa, ţãrile vor avea dreptul sa radieze chiar şi mãrcile înregistrate înainte de semnarea prezentului Act şi care coporta embleme de stat, semne şi sigilii. (8) Cetãţenii fiecare tari care vor fi autorizaţi sa foloseascã embleme de stat, semne şi sigilii ale tarii lor vor putea sa le foloseascã, chiar dacã exista similitudine cu cele dintr-o alta ţara. (9) Ţãrile Uniunii se obliga sa interzicã folosirea neutralizata, în comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte tari contractante, atunci când aceasta folosire ar fi de natura sa induca în eroare asupra originii produselor. (10) Dispoziţiile precedente nu constituie o piedica pentru exercitarea de cãtre tari a dreptului de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera B a articolului 6 quinquies, mãrcile care conţin, fãrã autorizaţie, steme, drapele şi alte embleme de stat sau semne şi sigilii oficiale de o ţara a Uniunii, precum şi semne distinctive ale organizaţiilor internaţionale interguvernamentale menţionate la alineatul (1) de mai sus. ART. 6 QUARTER (1) Când, în conformitate cu legislaţia unei tari a Uniunii, cesiunea unei mãrci nu este valabilã decât dacã este efectuatã în acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ cãruia aparţine marca, va fi de ajuns, pentru ca aceasta valabilitate sa fie admisã, ca partea întreprinderii sau a fondului de comerţ situata în acea ţara sa fie transmisã cesionarului cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în acea ţara produsele care poarta marca cedata. (2) Aceasta dispoziţie nu impune ţãrilor Uniunii obligaţia de a considera ca valabil transferul unei mãrci a carei folosire de cãtre cesionar ar fi, de fapt, de natura a induce publicul în eroare, mai ales în ceea ce priveşte provenienta, natura sau calitãţile substanţiale ale produselor pe care este aplicatã marca. ART. 6 QUINQUIES A. (1) Orice marca de fabrica sau de comerţ înregistratã reglementar în ţara de origine va fi admisã la depozit şi protejata, ca atare, în celelalte tari ale Uniunii, sub rezervele indicate în prezentul articol. Aceste tari vor putea cere înainte de a proceda la înregistrarea definitiva, prezentarea unui certificat de înregistrare în ţara de origine, eliberat de autoritatea competenta. Nu se va cere nici o legalizare a acestui certificat. (2) Va fi consideratã ca ţara de origine acea ţara a Uniunii în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercialã efectivã şi serioasã şi, dacã nu are o astfel de întreprindere în Uniune, acea ţara a Uniunii în care îşi are domiciliul şi, dacã nu are domiciliul în cadrul Uniunii, ţara naţionalitãţii sale în cazul când este cetãţeanul unei tari a Uniunii. B. Mãrcile de fabrica sau de comerţ la care se referã prezentul articol, nu vor putea fi refuzate la înregistrare sau invalidate decât în urmãtoarele cazuri: 1. când sunt de natura sa aducã o atingere drepturilor dobândite de cãtre terţi în ţara în care este cerutã protecţia; 2. când sunt lipsite de orice caracter distinctiv sau formate exclusiv din semne sau indicaţii putând servi, în comerţ, pentru a indica specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau care au devenit uzuale în vorbirea curenta sau în obiceiurile de buna-credinţa şi constante ale comerţului din ţara în care este cerutã protecţia; 3. când sunt contrare moralei sau ordinii publice mai ales cele care sunt de natura sa însele publicul. O marca nu va putea fi consideratã ca fiind contrarã ordinii publice pentru simplu fapt ca ea nu este în conformitate cu vreo dispoziţie a legislaţiei asupra marcilor, în afarã de cazul când însãşi dispoziţia priveşte ordinea publica. Cu toate acestea, dispoziţiile articolului 10 bis rãmân aplicabile. C. (1) Pentru a aprecia dacã marca este susceptibilã de protecţie, va trebui sa se ţinã seama de toate circumstanţele de fapt, mai ales de durata de folosire a marcii. (2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte tari ale Uniunii mãrcile de fabrica sau de comerţ pentru singurul motiv ca ele nu diferã de mãrcile protejate în ţara de origine decât prin elemente care nu altereaza caracterul distinctiv şi nu au legatura cu identitatea marcilor în forma sub care acestea au fost înregistrate în ţara de origine respectiva. D. Nimeni nu va putea beneficia de dispoziţiile prezentului articol dacã marca pentru care revendica protecţia nu este înregistratã în ţara de origine. E. Totuşi, în nici un caz reînnoirea înregistrãrii unei mãrci în ţara de origine nu va atrage obligatã de a reînnoi înregistrarea în celelalte tari ale Uniunii în care marca a fost înregistratã. F. Beneficiul prioritatii rãmâne câştigat depozitelor de mãrci efectuate în termenul prevãzut la articolul 4, chiar atunci când înregistrarea în ţara de origine nu intervine decât dupã expirarea acestui termen. ART. 6 SIXIES Ţãrile Uniunii se obliga sa protejeze mãrcile de serviciu. Ele nu sunt obligate sa prevadã înregistrarea acestor mãrci. ART. 6 SEPTIES (1) Dacã agentul sau reprezentantul titularului unei mãrci într-una din ţãrile Uniunii cere, fãrã autorizaţia acestui titular, înregistrarea în numele sau a marcii respective, în una sau mai multe din aceste tari, titularul va avea dreptul sa se opunã înregistrãrii cerute sau sa ceara radierea, sau dacã legea tarii permite, sa ceara transferul în favoarea sa a înregistrãrii respective, în afarã de cazul în care agentul sau reprezentantul justifica faptele sale. (2) Titularul marcii va avea dreptul, sub rezerva prevederilor alineatului (1) de mai sus, sa se opunã folosirei marcii de cãtre agentul sau reprezentantul sau dacã nu a autorizat aceasta folosire. (3) Legislatiile naţionale au dreptul sa prevadã un termen echitabil în care titularul unei mãrci va trebui sa valorifice drepturile prevãzute de prezentul articol. ART. 7 Natura produsului pe care trebuie sa fie aplicatã marca de fabrica sau de comerţ nu poate, în nici un caz, sa constituie un obstacol la înregistrarea marcii. ART. 7 BIS (1) Ţãrile Uniunii se obliga sa admitã în depozit şi sa protejeze mãrcile aparţinând colectivitãţilor a cãror existenta nu este contrarã legii tarii de origine, chiar dacã aceste colectivitãţi nu poseda o întreprindere industriala sau comercialã. (2) Fiecare ţara va decide asupra condiţiilor speciale în care o colectivitate va fi protejata şi va putea refuza protecţia, dacã aceasta marca este contrarã interesului public. (3) Totuşi, protecţia acestor mãrci nu va putea fi refuza nici unei colectivitãţi a carei existenta nu este contrarã legilor tarii de origine pentru motivul ca aceasta nu este stabilitã în ţara în care se cere protecţia sau ca nu este constituitã în conformitate cu legislaţia acestei tari. ART. 8 Numele comercial va fi protejat în toate ţãrile Uniunii, fãrã obligaţia depozitului sau a înregistrãrii, indiferent dacã el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comerţ. ART. 9 (1) Orice produs care poarta în mod ilicit o marca de fabrica sau de comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la import în acele tari ale Uniunii în care aceasta marca sau acest nume comercial au dreptul la protecţia legalã. (2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuatã în ţara în care a avut loc aplicarea ilicitã sau în ţara în care va fi importat produsul. (3) Sechestrarea va fi efectuatã la cererea fie a procuraturii, fie a oricãrei alte autoritãţi competente, fie a unei pãrţi interesate, persoana fizica sau juridicã, în conformitate cu legislaţia interna a fiecãrei tari. (4) Autoritãţile nu vor fi obligate sa efectueze sechestrarea în caz de tranzit. (5) Dacã legislaţia unei tari nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuitã cu prohibirea importului sau cu sechestrarea în interior. (6) Dacã legislaţia unei tari nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste mãsuri vor fi înlocuite, pana la modificarea corespunzãtoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea acestei tari le asigura, în asemenea caz, cetãţenilor sãi. ART. 10 (1) Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile oricãrui produs care poarta în mod fals, ca indicaţie de provenienta, numele unei localitãţi sau al unei tari determinate, când aceasta indicaţie va fi legatã de un nume comercial fictiv sau folositã cu intenţie frauduloasã. (2) Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesatã, fie ca este vorba de o persoana fizica sau juridicã, orice producãtor, fabricant sau comerciant, angajat în producţia, fabricarea sau comerţul acestui produs şi stabilit fie în localitatea indicatã în mod fals ca loc de provenienta, fie în regiunea în care este situata aceasta localitate, fie în ţara indicatã în mod fals, fie în ţara în care este folositã falsa indicaţie de provenienta. ART. 10 BIS (1) Ţãrile contractante sunt obligate sa asigure cetãţenilor ţãrilor care fac parte din Uniune protecţie efectivã impotriva concurentei neloiale. (2) Constituie un act de concurenta neloialã orice act de concurenta contrar uzantelor cinstite în materie industriala sau comercialã. (3) Mai ales vor trebui interzise: 1. orice fapte de natura a crea confuzie, prin orice mijloc, cu produsele unui concurent; 2. afirmatiile false, în exercitarea comerţului, de natura a discredita produsele unui concurent; 3. indicaţiile sau afirmatiile a cãror folosire, în exercitarea comerţului, este susceptibilã sa induca publicul în eroare în ceea ce priveşte natura, modul de fabricare, caracteristicile, aptitudinea pentru întrebuinţare sau cantitatea mãrfurilor. ART. 10 TER (1) Ţãrile contractante se obliga sa asigure cetãţenilor celorlalte tari ale Uniunii mijloace legale corespunzãtoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevãzute la articolele 9, 10 şi 10 bis. (2) În afarã de aceasta, ele se obliga sa prevadã mãsuri care sa permitã sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintã industria sau comerţul interesat şi a cãror existenta nu este contrarã legilor tarii lor, sa acţioneze în justiţie sau în fata autoritãţilor administrative, în scopul reprimãrii faptelor prevãzute de articolele 9, 10 şi 10 bis, în mãsura în care legea tarii în care este cerutã protecţia o permite sindicatelor şi asociaţiilor acestei tari. ART. 11 (1) Ţãrile Uniunii vor acorda în conformitate cu legislaţia lor interna, protecţie temporarã inventiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, ca şi marcilor de fabrica sau de comerţ pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute organizate pe teritoriul uneia dintre ele. (2) Aceasta protecţie temporarã nu va prelungi termenele prevãzute la articolul 4. Dacã mai târziu este invocat dreptul de prioritate, Administraţia fiecãrei tari va putea stabili ca termenul sa curgã de la data introducerii produsului în expoziţie. (3) Fiecare ţara va putea cere ca dovada a identitãţii obiectului expus şi a datei introducerii, actele justificative pe care le va socoti necesare. ART. 12 (1) Fiecare din ţãrile Uniunii se obliga sa stabileascã un serviciu special al proprietãţii industriale şi un depozit central pentru comunicarea cãtre public a brevetelor de invenţie, a modelor de utilitate, a desenelor sau modelelor industriale şi a marcilor de fabrica sau de comerţ. (2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodicã oficialã. El va publica în mod regulat: a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurta descriere a inventiilor brevetate; b) reproducerea marcilor înregistrate. ART. 13 (1) Oficiul internaţional instituit sub numele de Biroul internaţional pentru protecţia proprietãţii industriale este pus sub inalta autoritate a Guvernului Confederatiei elvetiene, care îi reglementeazã organizarea şi îi supravegheazã funcţionarea. (2) a) Limbile franceza şi engleza vor fi folosite de cãtre Biroul internaţional în îndeplinirea sarcinilor prevãzute la alineatele (3) şi (5) ale prezentului articol. b) Conferinţele şi întrunirile la care se referã articolul 14 se vor tine în limbile franceza, engleza şi spaniola. (3) Biroul internaţional centralizeazã informaţiile de orice natura referitoare la protecţia proprietãţii industriale, le reuneste şi le publica. Ele procedeazã la efectuarea studiilor de utilitate comuna care intereseazã Uniunea şi redacteazã, pe baza documentelor care îi sunt puse la dispoziţie de cãtre diferitele Administraţii, o publicaţie periodicã, în limba franceza, asupra problemelor care privesc obiectul Uniunii. (4) Fiecare numãr al acestei publicaţii precum şi toate documentele publicate de Biroul internaţional sunt repartizate Administraţiilor ţãrilor Uniunii în proporţia numãrului unitãţilor de contribuţie menţionate mai jos. Exemplarele şi documentele suplimentare care ar fi cerute, fie de administraţiile menţionate, fie de societãţi sau de particulari, vor fi plãtite separat. (5) Biroul internaţional trebuie sa fie oricând la dispoziţia ţãrilor Uniunii pentru a le da informaţiile speciale de care ar putea avea nevoie asupra chestiunilor privind serviciul internaţional al proprietãţii industriale. Directorul Biroului internaţional face un raport anual asupra gestiunii sale, care este comunicat tuturor ţãrilor Uniunii. (6) Cheltuielile curente ale Biroului internaţional vor fi suportate în comun de ţãrile Uniunii. Pana la o noua dispoziţie, ele nu vor putea depãşi suma de o suta douãzeci de mii de franci elvetieni anual. Aceasta suma va putea fi marita, la nevoie, prin hotãrârea unanima a uneia din Conferinţele prevãzute la articolul 14. (7) Cheltuielile curente nu cuprind cheltuielile aferente lucrãrilor Conferinţelor plenipotentiarilor sau Conferinţelor administrative, nici cheltuielile pe care le-ar putea antrena lucrãri speciale sau publicaţii efectuate în conformitate cu hotãrârile unei conferinţe. Aceste cheltuieli al cãror cuantum anual nu va putea depãşi 20.000 franci elvetieni, vor fi repartizate între ţãrile Uniunii proporţional cu contribuţia pe care ele o plãtesc pentru funcţionarea Biroului internaţional, în conformitate cu dispoziţiile alineatului (8) de mai jos. (8) Pentru a determina contribuţia fiecãrei tari la totalul cheltuielilor, ţãrile contractante şi cele care vor adera ulterior la Uniune sunt împãrţite în şase clase, contribuind fiecare în proporţia unui anumit numãr de unitãţi şi anume: Clasa 1 ................. 25 unitãţi Clasa a 2-a ............. 20 unitãţi Clasa a 3-a ............. 15 unitãţi Clasa a 4-a ............. 10 unitãţi Clasa a 5-a ............. 5 unitãţi Clasa a 6-a ............. 3 unitãţi Aceşti coeficienţi se inmultesc cu numãrul de tari din fiecare clasa şi suma produselor astfel obţinute da numãrul de unitãţi la care trebuie sa fie împãrţit totalul cheltuielilor. Catul reprezintã cuantumul unitãţii de cheltuiala. (9) Fiecare din ţãrile contractante va desemna, în momentul aderãrii sale, clasa în care doreşte sa fie incadrata. Totuşi, fiecare ţara a Uniunii va putea declara ulterior ca doreşte sa fie incadrata într-o alta clasa. (10) Guvernul Confederatiei elvetiene supravegheazã cheltuielile Biroului internaţional, precum şi evidentele contabile ale acestuia şi acorda avansurile necesare. (11) Bilanţul anual stabilit de cãtre Biroul internaţional va fi comunicat tuturor celorlalte Administraţii. ART. 14 (1) Prezenta Convenţie va fi supusã la revizuirii periodice, în vederea introducerii imbunatatirilor de natura a perfectiona sistemul Uniunii. (2) În acest scop, vor avea loc succesiv, în câte una din ţãrile contractante, Conferinţe ale delegatiilor acestor tari. (3) Administraţia tarii unde va avea loc Conferinţa va pregati, cu concursul Biroului internaţional, lucrãrile acestei Conferinţe. (4) Directorul Biroului internaţional va asista la şedinţele Conferinţelor şi va lua parte la discuţii fãrã vot deliberativ. (5) a) În intervalul dintre Conferinţele diplomatice de revizuire, se vor întruni, la fieare trei ani, Conferinţe ale reprezentanţilor tuturor ţãrilor Uniunii, în scopul stabilirii unui raport asupra cheltuielilor previzibile ale Biroului internaţional pentru fiecare perioada trienala care urmeazã şi al studierii problemelor referitoare la apãrarea şi la dezvoltarea Uniunii. b) În plus, aceste Conferinţe vor putea modifica prin hotãrâre luatã în unanimitate suma anuala maxima a cheltuielilor Biroului internaţional, cu condiţia ca ele sa fie întrunite în calitate de Conferinţe ale plenipotentiarilor tuturor ţãrilor Uniunii la convocarea Guvernului Confederatiei elvetiene. c) În afarã de aceasta, Conferinţele prevãzute la litera a) de mai sus vor putea fi convocate în intervalul dintre întrunirile lor trienale la initiativa fie a Directorului Biroului internaţional, fie a Guvernului Confederatiei elvetiene. ART. 15 Ţãrile Uniunii îşi rezerva dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia proprietãţii industriale, în mãsura în care aceste aranjamete nu ar contraveni dispoziţiilor prezentei Convenţii. ART. 16 (1) Ţãrile care nu au participat la prezenta Convenţie vor fi admise, la cerere, sa adere la ea. (2) Aceasta aderare va fi notificatã pe cale diplomaticã Guvernului Confederatiei elvetiene şi de cãtre aceasta tuturor celorlate tari. (3) Ea va atrage, de plin drept, accesiunea la toate clauzele şi admiterea la toate avantajele stipulate prin prezenta Convenţie şi va produce efecte la o luna dupã notificarea facuta de cãtre Guvernul elvetian celorlalte tari ale Uniunii, afarã de cazul când ţara care a aderat nu a indicat o data posterioarã. ART. 16 BIS (1) Fiecare ţara a Uniunii poate oricând sa notifice în scris Guvernului Confederatiei elvetiene ca prezenta Convenţie se va aplica tuturor sau unei pãrţi a coloniilor, protectoratelor, teritoriilor sub mandat sau a oricãror altor teritorii supuse autoritãţii sale, sau oricãror teritorii aflate sub suzeranitatea sa şi Convenţia se va aplica tuturor teritoriilor desemnate în notificare la o luna dupã terminarea comunicãrii facuta de cãtre Guvernul Confederatiei elvetiene celorlalte tari ale Uniunii, afarã de cazul când în notificare s-a indicat o data posterioarã. În lipsa acestei notificãri, Convenţia nu se va aplica acestor teritorii. (2) Fiecare din ţãrile Uniunii poate, oricând, sa notifice în scris Guvernului Confederatiei elvetiene ca prezenta Convenţie înceteazã a se aplica tuturor sau unei pãrţi a teritoriilor care au fãcut obiectul notificãrii prezentei la alineatul pecedent şi Convenţia va inceta sa se aplice teritoriilor desemnate în aceasta notificare, dupã douasprezece luni de la primirea notificãrii adresatã Guvernului Confederatiei elvetiene. (3) Toate notificãrile fãcute Guvernului Confederatiei elvetiene, în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) ale prezentului articol, vor fi comunicate de cãtre acest Guvern tuturor ţãrilor Uniunii. ART. 17 Orice ţara parte la prezenta Convenţie se obliga sa adopte în conformitate cu Constituţia sa mãsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestei Convenţii. S-a convenit ca în momentul depunerii unui instrument de ratificare sau de aderare în numele unei tari, aceasta ţara va fi în mãsura, în conformitate cu legislaţia sa interna, sa aplice dispoziţiile acestei Convenţii. ART. 17 BIS (1) Convenţia va rãmâne în vigoare un timp nedeterminat, pana la expirarea unui an din ziua când se va face denunţarea ei. (2) Aceasta denunţare va fi adresatã Guvernului Confederatiei elvetiene. Ea nu va produce efect decât fata de ţara care o va fi fãcut, Convenţia rãmânând executorie pentru celelalte tari contractante. ART. 18 (1) Prezentul Act va fi ratificat şi instrumentele de ratificare vor fi depuse la Berna cel mai târziu la 1 mai 1963. Ele vor intra în vigoare la o luna dupã aceasta data între ţãrile care l-au ratificat. Totuşi, dacã actul va fi ratificat mai înainte de aceasta data de cel puţin şase tari, el va intra în vigoare între aceste tari la o luna dupã ce Guvernul Confederatiei elvetiene le va notifica depunerea celei de-a sasea ratificãri, iar pentru ţãrile care îl vor ratifica dupã aceea, la o luna dupã notificarea fiecãreia din aceste ratificãri. (2) Ţãrile în al cãror nume nu se va depune instrumentul de ratificare în termenul arãtat la alineatul precedent, vor fi admise sa adere în condiţiile articolului 16. (3) Prezentul Act va înlocui, în raporturile dintre ţãrile cãrora li se aplica, Convenţia Uniunii de la Paris din 1883, şi actele de revizuire care au urmat. (4) În ceea ce priveşte ţãrile cãrora Actul de fata nu li se aplica dar cãrora li se aplica Convenţia Uniunii de la Paris din 1883 revizuitã la Londra în 1934, aceasta din urma va rãmâne în vigoare. (5) De asemenea, în ceea ce priveşte ţãrile cãrora nu li se aplica nici prezentul Act, nici Convenţia Uniunii de la Paris revizuitã la Londra, Convenţia Uniunii de la Paris revizuitã la Haga în 1925 va rãmâne în vigoare. (6) De asemenea, în ceea ce priveşte ţãrile cãrora nu li se aplica nici prezentul Act, nici Convenţia de la Paris revizuitã la Haga, Convenţia de la Paris revizuitã la Washington în 1911 va rãmâne în vigoare. ART. 19 (1) Prezentul Act va fi semnat într-un singur exemplar în limba franceza, care va fi depus în arhivele Guvernului Confederatiei elvetiene. O copie certificatã va fi remisã de cãtre aceasta fiecãrei tari a Uniunii. (2) Prezentul Act va rãmâne deschis pentru semnare ţãrilor Uniunii pana la 30 aprilie 1959. (3) Traduceri oficiale ale prezentului Act vor fi efectuate în limbile germanã, engleza, spaniola, italiana şi portughezã. Drept care plenipotenţiarii subsemnati, dupã prezentarea deplinelor lor puteri, au semnat prezentul Act. Fãcut la Lisabona, la 31 octombrie 1958.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
