Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CONVENTIA UNIUNII DE LA PARIS din 20 martie 1883 pentru protectia proprietatii industriale, revizuita la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925 si Londra la 2 iunie 1934*
ART. 1 (1) Ţãrile cãrora li se aplica prezenta Convenţie sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietãţii industriale. (2) Protecţia proprietãţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mãrcile de fabrica sau de comerţ, numele comercial şi indicaţiile de provenienta sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurentei neloiale. (3) Proprietatea industriala se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplica nu numai industriei şi comerţului propriu-zis, ci şi domeniului industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, graunte, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, fãina. (4) Termenul de brevete de invenţie cuprinde diferitele feluri de brevete industriale admise de legislatiile ţãrilor Uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale etc. ART. 2 (1) Cetãţenii fiecãrei tari a Uniunii se vor bucura în toate celelalte tari ale Uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietãţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acorda în prezent sau le vor acorda de acum înainte cetãţenilor lor, aceasta fãrã a prejudicia drepturile în mod special prevãzute de prezenta Convenţie. În consecinta, ei vor avea aceeaşi protecţie ca şi aceştia din urma şi aceleaşi mijloace legale impotriva oricãrei atingeri adusã drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalitãţilor impuse cetãţenilor tarii respective. (2) Totuşi nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea în ţara în care este cerutã protecţia nu poate fi impusa cetãţenilor ţãrilor care fac parte din Uniune, pentru a se bucura de vreun drept de proprietate industriala. (3) Sunt în mod expres rezervate dispoziţiile legislative fiecãrei tari contractante referitoare la procedura judiciarã şi administrativã şi la competenta, precum şi cu privire la alegerea de domiciliu sau la stabilirea unui mandatar, pe care le-ar cere legile asupra proprietãţii industriale. ART. 3 Sunt asimilaţi cetãţenii ţãrilor Uniunii cetãţenii ţãrilor care fac parte din Uniune şi care sunt domiciliaţi sau au întreprinderi industriale şi comerciale efective şi serioase pe teritoriul uneia din ţãrile Uniunii. ART. 4 A. (1) Orice persoana care a fãcut în condiţii reglementare depozitul unei cereri de brevet de invenţie, al unui model de utilitate, al unui desen sau model industrial, al unei mãrci de fabrica sau de comerţ într-una din ţãrile contractante, sau reprezentantul sau (ayant cause) va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte tari şi sub rezerva drepturilor terţilor, de un drept de prioritate în termenele stabilite mai jos. (2) Se recunoaşte ca dând naştere dreptului de prioritate orice depozit care are valoarea unui depozit naţional regulat în virtutea legii interne a fiecãrei tari a Uniunii sau a tratatelor internaţionale încheiate între mai multe tari ale Uniunii. B) În consecinta, depozitul efectuat ulterior într-una din celelalte tari ale Uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea invalidat de fapte petrecute între timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea inventiei sau exploatarea sa, punerea în vânzare a unor exemplare ale desenului sau ale modelului, folosirea marcii şi aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept terţilor şi nici unei posesiuni personale. Drepturile câştigate de cãtre terţi înainte de ziua primei cereri, care serveşte ca baza dreptului de prioritate, sunt rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecãrei tari a Uniunii. C. (1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de douasprezece luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de şase luni pentru desenele şi modelele industriale şi pentru mãrcile de fabrica sau de comerţ. (2) Aceste termene încep sa curgã de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsã în termen. (3) Dacã ultima zi a termenului este o sãrbãtoare legalã sau zi în care biroul nu este deschis pentru a primi depozite de cereri în ţara în care se cere protecţia termenul va fi prelungit pana la prima zi lucrãtoare care urmeazã. D. (1) Oricine va voi sa se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa facã o declaraţie arãtând data şi ţara acestui depozit. Fiecare ţara va stabili termenul pana la care va trebui facuta aceasta declaraţie. (2) Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile care emana de la administraţia competenta, în special cele cu privire la brevete şi la descrierea acestora. (3) Ţãrile Uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declaraţie de prioritate sa prezinte o copie a cererii (descriere, desene etc.) depusa anterior. Copia, certifica pentru conformitate de cãtre Administraţia care a primit aceasta cerere, va fi scutitã de orice legalizare şi va putea fi depusa în toate cazurile şi în orice moment în termen de trei luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca aceasta copie sa fie însoţitã de un certificat constatând data depozitului emis de aceasta Adminsitratie, şi de o traducere. (4) Alte formalitãţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de prioritate, în momentul depozitului cererii. Fiecare ţara a Uniunii va stabili consecinţele omisiunii formalitãţilor prevãzute de prezentul articol, fãrã ca aceste consecinţe sa fie mai grave decât pierderea dreptului de prioritate. (5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificãri. E. (1) Când un desen sau model industrial a fost depus într-o ţara în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decât cel stabilit pentru desene şi modele industriale. (2) În afarã de acestea, este ingaduit sa se depunã într-o ţara un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa. F. Nici o ţara a Uniunii nu va putea refuza o cerere de brevet pentru motivul ca ea conţine revendicarea de prioritati multiple, cu condiţia ca sa existe o unitate a inventiei în sensul legii tarii respective. G. Dacã la examinare se dovedeşte ca o cerere de brevet este complexa, cel care a depus cererea, va putea sa o împartã într-un anumit numãr de cereri divizate, pãstrând ca data a fiecãrei cereri divizate data cererii iniţiale şi, dacã este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. H. Prioritatea nu poate fi refuzatã pentru motivul ca anumite elemente ale inventiei pentru care se revendica prioritatea nu figureazã printre revendicarile formulate în cerere în ţara de origine, cu condiţia ca ansamblul actelor cererii sa arate în mod precis elementele menţionate. ART. 4 BIS (1) Brevetele cerute în diferitele tari contractante de cãtre cetãţeni ai ţãrilor care fac parte din Uniune vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte tari care au aderat sau nu la Uniune. (2) Aceasta dispoziţie trebuie inteleasa în mod absolut, mai ales în sensul ca brevetele cerute în termenul de prioritate sunt independente atât din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de decãdere cat şi din punct de vedere al duratei normale. (3) Ea se aplica la toate brevetele care exista la data intrãrii sale în vigoare. (4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderãrii unor tari noi, brevetelor care exista de o parte şi de alta la data aderãrii. (5) Brevetele obţinute cu beneficiul prioritatii se vor bucura, în diferitele tari ale Uniunii, de o durata egala aceleia de care s-ar bucura dacã ar fi cerute sau eliberate fãrã beneficiul prioritatii. ART. 4 TER Inventatorul are dreptul sa fie menţionat ca atare în brevet. ART. 5 A. (1) Introducerea, de cãtre brevetat, în ţara unde a fost acordat brevetul de obiecte fabricate într-una din ţãrile Uniunii nu va avea ca urmare decãdere din drepturile conferite de brevet. (2) Totuşi, fiecare din ţãrile contractante va avea dreptul de a lua mãsurile legislative necesare pentru a preveni abuzurile care ar putea sa rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, cum ar fi de exemplu neexploatarea. (3) Aceste mãsuri nu vor putea sa prevadã decãderea din drepturile conferite de brevet decât dacã concesiunea de licenţe obligatorii nu ar fi suficienta pentru a preveni aceste abuzuri. (4) În orice caz, concesiunea unei licenţe obligatorii nu va putea fi cerutã înainte de expirarea a trei ani de la data acordãrii brevetului şi aceasta licenta nu va putea fi acordatã decât brevetatului nu prezintã justificãri legitime. Nici o acţiune în decãdere sau în revocarea unui brevet nu va putea fi introdusã înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licenţe obligatorii. (5) Dispoziţiile precedente vor fi aplicabile modelelor de utilitate, sub rezerva modificãrilor necesare. B. Protecţia desenelor şi a modelelor industriale nu poate fi atinsa de vreo decãdere din cauza introducerii de obiecte întocmai celor care sunt protejate. C. (1) Dacã într-o ţara folosirea înregistrãrii este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulatã decât dupã un termen echitabil şi dacã cel interesat nu justifica cauzele inacţiunii sale. (2) Folosirea unei mãrci de fabrica sau de comerţ de cãtre proprietar, sub o forma care diferã prin elemente care nu schimba caracterul distinctiv al marcii, în forma sub care a fost înregistratã într-una din ţãrile Uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrãrii şi nu va micşora protecţia acordatã marcii. (3) Folosirea simultanã a aceleiaşi mãrci pe produse identice sau similare de cãtre întreprinderi industriale sau comerciale considerate copropietare ale marcii conform dispoziţiilor legii naţionale a tarii în care este cerutã protecţia nu va impiedica înregistrarea şi nu va micşora în nici un chip protecţia acordatã marcii respective în oricare din ţãrile Uniunii, cu condiţia ca folosirea respectiva sa nu aibã ca efect inducerea în eroare a publicului şi sa nu fie contrarã interesului public. D. Pentru recunosterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un semn sau vreo menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrãrii marcii de fabrica sau de comerţ, sau a depozitului desenat sau modelul industrial. ART. 5 BIS (1) Un termen de graţie, care va trebui sa fie de minimum trei luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevãzute pentru menţinerea drepturilor de proprietate industriala, în schimbul plãţii unei taxe suplimentare dacã legatia nationala o impune. (2) Pentru brevetele de invenţie, ţãrile contractante se mai obliga fie sa prelungeascã termenul de graţie la cel puţin şase luni, fie sa prevadã restabilirea brevetului lipsit de valabilitate ca urmare a neplatii taxelor, aceste mãsuri rãmânând supuse condiţiilor prevãzute de legislaţia interna. ART. 5 TER În nici una din ţãrile contractante nu se va considera ca aducând atingere drepturilor brevetului: 1. folosirea, pe bordul navelor celorlalte tari ale Uniunii, a mijloacelor care formeazã obiectul brevetului sau în corpul navei, în maşini, aparate de manevrare, echipament de navigaţie şi alte accesorii, când aceste nave vor pãtrunde în mod temporar sau accidental în apele tarii, cu condiţia ca aceste mijloace sa fie folosite acolo exclusiv pentru trebuinţele navei; 2. folosirea mijloacelor care formeazã obiectul brevetului în construcţia sau în funcţionarea aeronavelor sau vehiculelor terestre aparţinând altor tari ale Uniunii, sau a accesoriilor aeronavelor sau vehiculelor terestre, atunci când acestea vor pãtrunde în mod temporar sau accidental în ţara respectiva. ART. 6 A. Orice marca de fabrica, de comerţ înregistratã reglementar în ţara de origine va fi admisã la depozit şi protejata, ca atare, în celelalte tari ale Uniunii sub rezervele indicate mai jos. Aceste tari vor putea cere, înainte de a proceda la înregistrare în ţara de origine, certificat eliberat de autoritatea competenta. Nu se va cere nici o legalizare a acestui certificat. B. (1) Totuşi, vor putea fi refuzate sau invaliditate: 1. mãrcile care sunt de natura sa aducã o atingere drepturilor dobândite de cãtre terţi în ţara în care este cerutã protecţia; 2. mãrcile lipsite de orice caracter distinctiv sau formate exclusiv din semne sau indicaţii putând servi, în comerţ, pentru a indica specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau care au devenit uzuale în vorbirea curenta sau în obiceiurile de buna-credinţa şi constante ale comerţului din ţara în care este cerutã protecţia. În aprecierea caracterului distinctiv al unei mãrci va trebui sa se ţinã seama de toate circumstanţele de fapt, mai ales de durata de folosire a marcii; 3. mãrcile care sunt contrare moralei sau ordinii publice mai ales cele care sunt de natura sa însele publicul. O marca nu va putea fi consideratã ca fiind contrarã ordinii publice pentru simplu fapt ca ea nu este în conformitate cu vreo dispoziţie a legislaţiei asupra marcilor, în afarã de cazul când însãşi dispoziţia priveşte ordinea publica. (2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte tari ale Uniunii mãrcile de fabrica sau de comerţ pentru singurul motiv ca ele nu diferã de mãrcile protejate în ţara de origine decât prin elemente care nu altereaza caracterul distinctiv şi nu au legatura cu identitatea marcilor în forma sub care acestea au fost inregistrarte în ţara de origine respectiva. C. Va fi consideratã ca ţara de origine acea ţara a Uniunii în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercialã efectivã şi serioasã sau, dacã nu are o astfel de întreprindere, acea ţara a Uniunii în care îşi are domiciliul şi, dacã nu are domiciliul în cadrul Uniunii, ţara naţionalitãţii sale în cazul când este cetãţeanul unei tari a Uniunii. D. Când o marca de fabrica sau de comerţ va fi înregistratã reglementar în ţara de origine, apoi într-una sau mai multe tari ale Uniunii, fiecare din aceste mãrci naţionale va fi consideratã de la data înregistrãrii ca independenta de marca din ţara de origine, cu condiţia ca ea sa fie conformã legislaţiei interne a tarii de import. E. În nici un caz reînnoirea înregistrãrii unei mãrci în ţara de origine nu va atrage obligaţia de a reînnoi înregistrarea în celelalte tari ale Uniunii în care marca a fost înregistratã. F. Beneficiul prioritatii rãmâne câştigat depozitelor de mãrci efectuate în termenul prevãzut la articolul 4, chiar atunci când înregistrarea în ţara de origine nu intervine decât dupã expirarea acestui termen. ART. 6 BIS (1) Ţãrile Uniunii se obliga sa refuze sau sa invalideze, fie din oficiu, dacã legislaţia tarii o permite, fie la cerea celui interesat, înregistrarea unei mãrci de fabrica sau de comerţ care ar constitui reproducerea sau imitatia susceptibilã de a crea confuzie cu o marca pe care autoritatea competenta a tarii unde are loc înregistrarea o va considera ca este notoriu cunoscutã în acea ţara ca fiind deja marca unui cetãţean al unei alte tari contractante şi folositã pentru produse de acelaşi gen sau de un gen similar. (2) Un termen de minimum trei ani va trebui sa fie acordat pentru a cere radierea acestor mãrci. Termenul va curge de la data înregistrãrii marcii. (3) Nu se va stabili nici un termen pentru a cere radierea marcilor înregistrate cu rea-credinţa. ART. 6 TER (1) Ţãrile contractante convin sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzicã prin mãsuri corespunzãtoare folosirea fãrã autorizaţia autoritãţilor competente, fie ca mãrci de fabrica sau de comerţ, fie ca elemente ale acestor mãrci, a stemelor, a drapelelor şi a altor embleme de stat ale ţãrilor contractante, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de cãtre acestea, precum şi a oricãrei imitatii de blazoane. (2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie se va aplica numai în cazul când mãrcile care le vor cuprinde vor fi destinate folosirii pe mãrfurile de acelaşi gen sau de un gen similar. (3) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţãrile contractante convin sa-şi comunice reciproc, prin intermediul Biroului internaţional de la Berna, lista emblemelor de stat, a semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie pe care doresc sau vor dori sa le punã, în mod absolut sau în anumite limite, sub protecţia prezentului articol precum şi orice modificãri ulterioare aduse acestei liste. Fiecare ţara a Uniunii va pune la dispoziţia publicului, în timp util, listele notificate. (4) Orice ţara a Uniunii va putea sa transmitã tarii interesate, în termen de douasprezece luni de la primirea notificãrii, eventualele sale obiecţiuni, prin intermediul Biroului internaţional de la Berna. (5) Pentru emblemele de stat notoriu cunoscute, mãsurile prevãzute la alineatul 1 se vor aplica numai marcilor înregistrare dupã 6 noiembrie 1925. (6) Pentru emblemele de stat care nu ar fi notoriu cunoscute şi pentru semnele şi sigiliile oficiale, aceste dispoziţii nu se vor aplica decât marcilor înregistrate dupã doua luni de la primirea notificãrii prevãzute la alineatul (3). (7) În caz de rea-credinţa, ţãrile vor avea dreptul sa radieze chiar şi mãrcile înregistrate înainte de semnarea prezentului Act şi care coporta embleme de stat, semne şi sigilii. (8) Cetãţenii fiecãrei tari care vor fi autorizaţi sa foloseascã embleme de stat, semne şi sigilii ale tarii lor vor putea sa le foloseascã, chiar dacã exista similitudine cu cele dintr-o alta ţara. (9) Ţãrile contractante se obliga sa interzicã folosirea neutralizata, în comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte tari contractante, atunci când aceasta folosire ar fi de natura sa induca în eroare asupra originii produselor. (10) Dispoziţiilor precedente nu constituie o piedica pentru exercitarea de cãtre tari a dreptului de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea alineatului 2 şi pct. 3 al articolului 6, mãrcile care conţin, fãrã autorizaţie, steme, drapele, decoraţii şi alte embleme de stat sau semne şi sigilii oficiale de o ţara a Uniunii. ART. 6 QUARTER (1) Când, în conformitate cu legislaţia unei tari a Uniunii, cesiunea unei mãrci nu este valabilã decât dacã este efectuatã în acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ cãruia aparţine marca, va fi de ajuns, pentru ca aceasta valabilitate sa fie admisã, ca partea întreprinderii sau a fondului de comerţ situata în acea ţara sa fie transmisã cesionarului cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în acea ţara produsele care poarta marca cedata. (2) Aceasta dispoziţie nu impune ţãrilor Uniunii obligaţia de a considera ca valabil transferul unei mãrci a carei folosire de cãtre cesionar ar fi, de fapt, de natura a induce publicul în eroare, mai ales în ceea ce priveşte provenienta, natura sau calitãţile substanţiale ale produselor pe care este aplicatã marca. ART. 7 Natura produsului pe care trebuie sa fie aplicatã marca de fabrica sau de comerţ nu poate, în nici un caz, sa constituie un obstacol la înregistrarea marcii. ART. 7 BIS (1) Ţãrile contractante se obliga sa admitã în depozit şi sa protejeze mãrcile aparţinând colectivitãţilor a cãror existenta nu este contrarã legii tarii de origine, chiar dacã aceste colectivitãţi nu poseda o întreprindere industriala sau comercialã. (2) Fiecare ţara va decide asupra condiţiilor speciale în care o colectivitate va fi protejata şi va putea refuza protecţia, dacã aceasta marca este contrarã interesului public. (3) Totuşi, protecţia acestor mãrci nu va putea fi refuzatã nici unei colectivitãţi a carei existenta nu este contrarã legilor tarii de origine pentru motivul ca aceasta nu este stabilitã în ţara în care se cere protecţia sau ca nu este constituitã în conformitate cu legislaţia acestei tari. ART. 8 Numele comercial va fi protejat în toate ţãrile Uniunii, fãrã obligaţia depozitului sau a înregistrãrii, indiferent dacã el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comerţ. ART. 9 (1) Orice produs care poarta în mod ilicit o marca de fabrica sau de comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la import în acele tari ale Uniunii în care aceasta marca sau acest nume comercial au dreptul la protecţia legalã. (2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuatã în ţara în care a avut loc aplicarea ilicitã sau în ţara în care va fi importat produsul. (3) Sechestrarea va fi efectuatã la cererea fie a procuraturii, fie a oricãrei alte autoritãţii competente, fie a unei pãrţi interesate, persoana fizica sau juridicã, în conformitate cu legislaţia interna a fiecãrei tari. (4) Autoritãţile nu vor fi obligate sa efectueze sechestrarea în caz de tranzit. (5) Dacã legislaţia unei tari nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuitã cu prohibirea importului sau cu sechestrarea în interior. (6) Dacã legislaţia unei tari nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste mãsuri vor fi înlocuite, pana la modificarea corespunzãtoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea acestei tarii le asigura, în asemenea caz, cetãţenilor sãi. ART. 10 (1) Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile oricãrui produs care poarta în mod fals, ca indicaţie de provenienta, numele unei localitãţi sau al unei tari determinate, când aceasta indicaţie va fi legatã de un nume comercial fictiv sau folositã cu intenţie frauduloasã. (2) Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesatã, fie ca este vorba de o persoana fizica sau juridicã, orice producãtor, fabricant sau comerciant, angajat în producţia, fabricarea sau comerţul acestui produs şi stabilit fie în localitatea indicatã în mod fals ca loc de provenienta, fie în regiunea în care este situata aceasta localitate, fie în ţara indicatã în mod fals, fie în ţara în care este folositã falsa indicaţie de provenienta. ART. 10 BIS (1) Ţãrile contractante sunt obligate sa asigure cetãţenilor ţãrilor care fac parte din Uniune protecţie efectivã impotriva concurentei neloiale. (2) Constituie un act de concurenta neloialã orice act de concurenta contrar uzantelor cinstite în materie industriala sau comercialã. (3) Mai ales vor trebui interzise: 1. orice fapte de natura a crea confuzie, prin orice mijloc, cu produsele unui concurent; 2. afirmatiile false, în exercitarea comerţului, de natura a discredita produsele unui concurent. ART. 10 TER (1) Ţãrile contractante se obliga sa asigure cetãţenilor celorlalte tari ale Uniunii mijloace legale corespunzãtoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevãzute la articolele 9, 10 şi 10 bis. (2) În afarã de aceasta, ele se obliga sa prevadã mãsuri care sa permitã sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintã industria sau comerţul interesat şi a cãror existenta nu este contrarã legilor tarii lor, sa acţioneze în justiţie sau în fata autoritãţilor administrative, în scopul reprimãrii faptelor prevãzute de articolele 9, 10 şi 10 bis, în mãsura în care legea tarii în care este cerutã protecţia o permite sindicatelor şi asociaţiilor acestei tari. ART. 11 (1) Ţãrile contractante vor acorda în conformitate cu legislaţia lor interna, protecţie temporarã inventiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, ca şi marcilor de fabrica sau de comerţ pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia dintre ele. (2) Aceasta protecţie temporarã nu va prelungi termenele prevãzute la articolul 4. Dacã mai târziu este invocat dreptul de prioritate, Administraţia fiecãrei tari va putea stabili ca termenul sa curgã de la data introducerii produsului în expoziţie. (3) Fiecare ţara va putea cere ca dovada a identitãţii obiectului expus şi a datei introducerii, actele justificative pe care le va socoti necesare. ART. 12 (1) Fiecare din ţãrile Uniunii se obliga sa stabileascã un serviciu special al proprietãţii industriale şi un depozit central pentru comunicarea cãtre public a brevetelor de invenţie, a modelor de utilitate, a desenelor sau modelelor industriale şi a marcilor de fabrica sau de comerţ. (2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodicã oficialã. El va publica în mod regulat: a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurta descriere a inventiilor brevetate; b) reproducerea marcilor înregistrate. ART. 13 (1) Oficiul internaţional instituit la Berna sub numele de Biroul internaţional pentru protecţia proprietãţii industriale este pus sub inalta autoritate a Guvernului Confederatiei elvetiene, care îi reglementeazã organizarea şi îi supravegheazã funcţionarea. (2) Limba oficialã a Biroului internaţional este limba franceza. (3) Biroul internaţional centralizeazã informaţiile de orice natura referitoare la protecţia proprietãţii industriale, le reuneste şi le publica. Ele procedeazã la efectuarea studiilor de utilitate comuna care intereseazã Uniunea şi redacteazã, pe baza documentelor care îi sunt puse la dispoziţie de cãtre diferitele Administraţii, o publicaţie periodicã, în limba franceza, asupra problemelor care privesc obiectul Uniunii. (4) Fiecare numãr al acestei publicaţii precum şi toate documentele publicate de Biroul internaţional sunt repartizate Administraţiilor ţãrilor Uniunii în proporţia numãrului unitãţilor de contribuţie menţionate mai jos. Exemplarele şi documentele suplimentare care ar fi cerute, fie de Administraţiile menţionate, fie de societãţi sau de particulari, vor fi plãtite separat. (5) Biroul internaţional trebuie sa fie oricând la dispoziţia ţãrilor Uniunii pentru a le da informaţiile speciale de care ar putea avea nevoie asupra chestiunilor privind serviciul internaţional al proprietãţii industriale. Directorul Biroului internaţional face un raport anual asupra gestiunii sale, care este comunicat tuturor ţãrilor Uniunii. (6) Cheltuielile Biroului internaţional vor fi suportate în comun de ţãrile contractante. Pana la o noua dispoziţie, ele nu vor putea depãşi suma de o suta douãzeci de mii de franci elvetieni anual. Acesta suma va putea fi marita, la nevoie, prin hotãrârea unanima a uneia din Conferinţele prevãzute la articolul 14. (7) Cheltuielile curente nu cuprind cheltuielile aferente lucrãrilor Conferinţelor plenipotentiarilor sau Conferinţelor administrative, nici cheltuielile pe care le-ar putea antrena lucrãri speciale sau publicaţii efectuate în conformitate cu hotãrârile unei conferinţe. Aceste cheltuieli al cãror cuantum anual nu va putea depãşi 20.000 franci elvetieni, vor fi repartizate între ţãrile Uniunii proporţional cu contribuţia pe care ele o plãtesc pentru funcţionarea Biroului internaţional, în conformitate cu dispoziţiile alineatului (8) de mai jos. (8) Pentru a determina contribuţia fiecãrei tari la totalul cheltuielilor, ţãrile contractante şi cele care vor adera ulterior la Uniune sunt împãrţite în şase clase, contribuind fiecare în proporţia unui anumit numãr de unitãţi şi anume: Clasa 1 ................. 25 unitãţi Clasa a 2-a ............. 20 unitãţi Clasa a 3-a ............. 15 unitãţi Clasa a 4-a ............. 10 unitãţi Clasa a 5-a ............. 5 unitãţi Clasa a 6-a ............. 3 unitãţi Aceşti coeficienţi se inmultesc cu numãrul de tari din fiecare clasa şi suma produselor astfel obţinute da numãrul de unitãţi la care trebuie sa fie împãrţit totalul cheltuielilor. Catul reprezintã cuantumul unitãţii de cheltuiala. (9) Fiecare din ţãrile contractante va desemna, în momentul aderãrii sale, clasa în care doreşte sa fie incadrata. Totuşi, fiecare ţara a Uniunii va putea declara ulterior ca doreşte sa fie incadrata într-o alta clasa. (10) Guvernul Confederatiei elvetiene supravegheazã cheltuielile Biroului internaţional, acorda avansurile necesare şi stabileşte bilanţul anual care va fi comunicat tuturor celorlalte Administraţii. ART. 14 (1) Prezenta Convenţie va fi supusã la revizuiri periodice, în vederea introducerii imbunatatirilor de natura a perfectiona sistemul Uniunii. (2) În acest scop, vor avea loc succesiv, în câte una din ţãrile contractante, Conferinţe ale delegatiilor acestor tari. (3) Administraţia tarii unde va avea loc Conferinţa va pregati, cu concursul Biroului internaţional, lucrãrile acestei Conferinţe. (4) Directorul Biroului internaţional va asista la şedinţele Conferinţelor şi va lua parte la discuţii fãrã vot deliberativ. ART. 15 Ţãrile contractante îşi rezerva dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia proprietãţii industriale, în mãsura în care aceste aranjamente nu ar contraveni dispoziţiilor prezentei Convenţii. ART. 16 (1) Ţãrile care nu au participat la prezenta Convenţie vor fi admise, la cerere, sa adere la ea. (2) Aceasta aderare va fi notificatã pe cale diplomaticã Guvernului Confederatiei elvetiene şi de cãtre aceasta tuturor celorlate tari. (3) Ea va atrage, de plin drept, accesiunea la toate clauzele şi admiterea la toate avantajele stipulate prin prezenta Convenţie şi va produce efecte la o luna dupã notificarea facuta de cãtre Guvernul elvetian celorlalte tari ale Uniunii, afarã de cazul când ţara care a aderat nu a indicat o data posterioarã. ART. 16 BIS (1) Fiecare ţara a Uniunii poate oricând sa notifice în scris Guvernului Confederatiei elvetiene ca prezenta Convenţie se va aplica tuturor sau unei pãrţi a coloniilor, protectoratelor, teritoriilor sub mandat sau a oricãror altor teritorii supuse autoritãţii sale, sau oricãror teritorii aflate sub suzeranitatea sa şi Convenţia se va aplica tuturor teritoriilor desemnate în notificare la o luna dupã terminarea comunicãrii facuta de cãtre Guvernul Confederatiei elvetiene celorlalte tari ale Uniunii, afarã de cazul când în notificare s-a indicat o data posterioarã. În lipsa acestei notificãri, Convenţia nu se va aplica acestor teritorii. (2) Fiecare din ţãrile Uniunii poate, oricând, sa notifice în scris Guvernului Confederatiei elvetiene ca prezenta Convenţie înceteazã a se aplica tuturor sau unei pãrţi a teritoriilor care au fãcut obiectul notificãrii prezentei la alineatul precedent şi Convenţia va inceta sa se aplice teritoriilor desemnate în aceasta notificare, dupã douasprezece luni de la primirea notificãrii adresatã Guvernului Confederatiei elvetiene. (3) Toate notificãrile fãcute Guvernului Confederatiei elvetiene, în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) ale prezentului articol, vor fi comunicate de cãtre acest Guvern tuturor ţãrilor Uniunii. ART. 17 Executarea obligaţiilor reciproce cuprinse în prezenta Convenţie este subordonata, în mãsura în care acest lucru este necesar, îndeplinirii formalitãţilor şi regulilor stabilite de legile constituţionale ale acestor tari contractante care sunt ţinute sa le punã în aplicare, ceea ce ele se obliga sa facã în cel mai scurt termen posibil. ART. 17 BIS (1) Convenţia va rãmâne în vigoare un timp nedeterminat, pana la expirarea unui an din ziua când se va face denunţarea ei. (2) Aceasta denunţare va fi adresatã Guvernului Confederatiei elvetiene. Ea nu va produce efect decât fata de ţara în numele cãreia a fost facuta, Convenţia rãmânând executorie pentru celelalte tari ale Uniunii. ART. 18 (1) Prezentul Act va fi ratificat şi instrumentele de ratificare vor fi depuse la Londra cel mai târziu la 1 iulie 1938. El va intra în vigoare la o luna dupã aceasta data între ţãrile care l-au ratificat. Totuşi, dacã actul va fi ratificat mai înainte de aceasta data de cel puţin şase tari, el va intra în vigoare între aceste tari la o luna dupã ce Guvernul Confederatiei elvetiene le va notifica depunerea celei de-a sasea ratificãri, iar pentru ţãrile care îl vor ratifica dupã aceea, la o luna dupã notificarea fiecãreia din aceste ratificãri. (2) Ţãrile în al cãror nume nu se va depune instrumentul de ratificare în termenul arãtat la alineatul precedent, vor fi admise sa adere în condiţiile articolului 16. (3) Prezentul Act va înlocui, în raporturile dintre ţãrile cãrora li se aplica, Convenţia Uniunii de la Paris din 1883, şi actele de revizuire ulterioare. (4) În ceea ce priveşte ţãrile cãrora Actul de fata nu li se aplica dar cãrora li se aplica Convenţia Uniunii de la Paris din 1883 revizuitã la Haga în 1925, aceasta din urma va rãmâne în vigoare. (5) De asemenea, în ceea ce priveşte ţãrile cãrora nu li se aplica nici prezentul Act, nici Convenţia Uniunii de la Paris revizuitã la Haga, Convenţia Uniunii de la Paris revizuitã la Washington în 1911 va rãmâne în vigoare. ART. 19 (1) Prezentul Act va fi semnat într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. O copie certificatã va fi remisã de cãtre aceasta fiecãrei tari a Uniunii. Fãcut la Londra, într-un singur exemplar, la 2 iunie 1934.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
