Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
----------
*) Traducere.
ART. 1
Obiect
Obiectul prezentei convenţii este promovarea cooperãrii în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a criminalitatii transnationale organizate.
ART. 2
Terminologie
În sensul prezentei convenţii:
a) expresia grup infractional organizat desemneazã un grup structurat alcãtuit din trei sau mai multe persoane, care exista de o anumitã perioada şi acţioneazã în înţelegere, în scopul sãvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material;
b) expresia infracţiune grava înseamnã un act care constituie o infracţiune pasibila de o pedeapsa privativã de libertate al carei maximum nu trebuie sa fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsa mai grea;
c) expresia grup structurat desemneazã un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapãrat o infracţiune şi care nu deţine neapãrat un anumit rol de continuitate sau de structura elaborata pentru membrii sãi;
d) termenul bunuri înseamnã orice fel de bunuri, corporale sau incorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile, precum şi actele juridice ori documentele care atesta proprietatea asupra acestor bunuri sau alte drepturi referitoare la ele;
e) expresia produs al crimei se referã la orice bun care provine direct sau indirect din sãvârşirea unei infracţiuni ori care este obţinut direct sau indirect prin sãvârşirea ei;
f) termenii blocare sau sechestru se referã la interdicţia temporarã a transferului, conversiei, dispoziţiei ori circulaţiei de bunuri sau la faptul de a fi asumat temporar paza ori controlul de bunuri pe baza deciziei unei instanţe sau a unei alte autoritãţi competente;
g) termenul confiscare înseamnã deposedarea permanenta de bunuri, pe baza deciziei unei instanţe sau a unei alte autoritãţi competente;
h) expresia infracţiune principala înseamnã orice infracţiune în urma cãreia rezulta un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracţiuni prevãzute de art. 6 al prezentei convenţii;
i) expresia livrare supravegheatã se referã la metoda care consta în permiterea trecerii pe teritoriul unuia sau mai multor state a unor expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu stirea şi sub controlul autoritãţilor competente ale acestor state, în vederea anchetarii unei infracţiuni şi identificarii persoanelor implicate în sãvârşirea ei;
j) expresia organizaţie regionala de integrare economicã se referã la orice organizaţie constituitã de state suverane dintr-o regiune data, cãreia statele membre i-au transferat competente în ceea ce priveşte problemele reglementate de prezenta convenţie şi care a fost imputernicita în forma cuvenitã, conform procedurilor sale interne, pentru a semna, ratifica, accepta, aproba convenţia menţionatã sau a adera la aceasta; referirile la statele pãrţi din prezenta convenţie sunt aplicabile acestor organizaţii în limita competentei lor.
ART. 3
Sfera de aplicare
1. Prezenta convenţie se aplica, în afarã de o dispoziţie contrarã, anchetelor şi urmãririlor privind:
a) infracţiunile prevãzute la art. 5, 6, 8 şi 23 din prezenta convenţie; şi
b) infracţiunile grave, cum sunt cele prevãzute la art. 2 din prezenta convenţie, în cazul în care aceste infracţiuni sunt de natura transnationala, implicând un grup infractional organizat.
2. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol, o infracţiune este de natura transnationala dacã:
a) este sãvârşitã în mai mult de un stat;
b) este sãvârşitã într-un stat, dar o parte substantiala a pregãtirii, planificarii, conducerii sale sau a controlului sau are loc într-un alt stat;
c) este sãvârşitã într-un stat, dar implica un grup infractional organizat care desfãşoarã activitãţi infractionale în mai mult de un stat; sau
d) este sãvârşitã într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.
ART. 4
Protecţia suveranitãţii
1. Statele pãrţi îşi executa obligaţiile în baza prezentei convenţii, într-un mod compatibil cu principiile egalitãţii suverane şi al integritãţii teritoriale a statelor şi cu cel al neinterventiei în afacerile interne ale altor state.
2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu abiliteaza un stat parte sa exercite pe teritoriul unui alt stat o competenta şi funcţiuni care sunt rezervate exclusiv autoritãţilor acestui stat de cãtre dreptul sau intern.
ART. 5
Incriminarea participãrii la un grup infractional organizat
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, dacã a fost sãvârşitã cu intenţie:
a) unuia sau altuia dintre actele urmãtoare sau ambelor, ca infracţiuni distincte de cele care implica o tentativa de activitate infractionala ori consumarea acesteia:
(i) faptei de a se înţelege cu una sau mai multe persoane în vederea sãvârşirii unei infracţiuni grave cu un scop legat direct ori indirect de obţinerea unui avantaj financiar sau a altui avantaj material şi, când dreptul intern o cere, implicând un act sãvârşit de unul dintre participanţi în baza acestei înţelegeri ori implicând un grup infractional organizat;
(ii) participãrii active a unei persoane care are cunostinta fie de scopul şi de activitatea infractionala generalã a unui grup infractional organizat, fie de intenţia sa de a sãvârşi infracţiunile în cauza:
- activitãţilor infractionale ale grupului infractional organizat;
- altor activitãţi ale grupului infractional organizat, când aceasta persoana ştie ca participarea sa va contribui la realizarea scopului infractional sus-menţionat;
b) faptei de a organiza, a conduce, a facilita, a incuraja sau a favoriza prin ajutor ori sfaturi sãvârşirea unei infracţiuni grave implicând un grup infractional organizat.
2. Cunoaşterea, intenţia, scopul, motivarea sau înţelegerea prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol pot fi deduse din circumstanţele de fapt obiective.
3. Statele pãrţi al cãror drept intern subordoneazã stabilirea infracţiunilor prevãzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol implicarii unui grup infractional organizat vegheazã ca dreptul lor intern sa prevadã toate infracţiunile grave implicând grupuri infractionale organizate. Aceste state pãrţi, precum şi statele pãrţi al cãror drept intern subordoneazã stabilirea infracţiunilor prevãzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol sãvârşirii unui act în baza înţelegerii aduc aceasta informaţie la cunostinta secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care ele semneazã prezenta convenţie sau depun instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ART. 6
Incriminarea spalarii produsului infracţiunii
1. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, când actul a fost sãvârşit cu intenţie:
a) (i) schimbãrii sau transferului de bunuri despre care cel care le desfãşoarã ştie ca sunt produsul infracţiunii, în scopul de a ascunde ori de a deghiza originea ilicitã a bunurilor respective sau de a ajuta orice persoana care este implicata în sãvârşirea infracţiunii principale sa se sustragã consecinţelor juridice ale actelor sale;
(ii) disimularii sau deghizarii naturii veritabile, a originii, a amplasarii, a dispunerii, a schimbãrii ori a proprietãţii de bunuri sau a altor drepturi referitoare la acestea al cãror autor ştie ca sunt produsul infracţiunii;
b) şi, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic:
(i) achiziţiei, deţinerii sau utilizãrii de bunuri despre care cel care le achiziţioneazã, le deţine ori le utilizeazã ştie, în momentul în care le primeşte, ca sunt produsul infracţiunii;
(ii) participãrii la una dintre infracţiunile prevãzute conform prezentului articol sau la orice alta asociere, înţelegere, tentativa ori complicitate prin furnizarea de asistenta, ajutor sau sfaturi în vederea sãvârşirii ei.
2. În scopurile aplicãrii paragrafului 1 al prezentului articol:
a) fiecare stat parte se straduieste sa aplice paragraful 1 al prezentului articol celei mai largi sfere de infracţiuni principale;
b) fiecare stat parte include în infracţiunile principale toate infracţiunile grave, cum sunt cele prevãzute la art. 2 al prezentei convenţii şi infracţiunile prevãzute la art. 5, 8 şi 23. Fiind vorba de statele pãrţi a cãror legislaţie conţine o lista de infracţiuni principale specifice, ele includ în aceasta lista minimum o categorie completa de infracţiuni legate de grupurile infractionale organizate;
c) în scopurile lit. b), infracţiunile principale includ infracţiunile sãvârşite în interiorul şi în exteriorul teritoriului ce tine de competenta statului parte în cauza. Totuşi, o infracţiune sãvârşitã în exteriorul teritoriului ce tine de competenta unui stat parte nu constituie o infracţiune principala decât atunci când actul corespondent este o infracţiune în baza dreptului intern al statului în care el a fost sãvârşit şi ar constitui o infracţiune în baza dreptului intern al statului parte care aplica prezentul articol, dacã el a fost sãvârşit pe teritoriul sau;
d) fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricãrei modificãri ulterioare aduse acestor legi sau o descriere a acestor legi şi a modificãrilor ulterioare;
e) în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui stat parte o cer, se poate dispune ca infracţiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol sa nu se aplice persoanelor care au sãvârşit infracţiunea principala;
f) cunoaşterea, intenţia sau motivarea, ca elemente constitutive ale unei infracţiuni prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol, pot fi deduse din circumstanţele de fapte obiective.
ART. 7
Mãsuri de lupta impotriva spalarii banilor
1. Fiecare stat parte:
a) instituie un regim intern complet de reglementare şi de control al bãncilor şi instituţiilor financiare nebancare, precum şi, în caz de nevoie, al altor organisme supuse în mod deosebit riscului spalarii banilor, în limitele competentei sale, în scopul prevenirii şi descoperirii tuturor formelor de spalare a banilor, regim care pune accentul pe exigenţele în materie de identificare a clienţilor, de înregistrare a operaţiunilor şi de declarare a operaţiunilor suspecte;
b) se asigura, fãrã a se aduce atingere dispoziţiilor art. 18 şi 27 ale prezentei convenţii, ca autoritãţile administrative, de reglementare, de descoperire şi de reprimare şi altele, însãrcinate cu lupta impotriva spalarii banilor (inclusiv, când dreptul sau intern prevede, autoritãţile judiciare), sunt în mãsura sa coopereze şi sa schimbe informaţii la nivel naţional şi internaţional, în condiţiile definite de dreptul sau intern şi, în acest scop, are în vedere crearea unui serviciu de informaţie financiarã care va îndeplini rolul de centru naţional de colectare, analiza şi difuzare a informaţiilor privind eventuale operaţiuni de spalare a banilor.
2. Statele pãrţi au în vedere înfãptuirea unor mãsuri realizabile de descoperire şi de supraveghere a circulaţiei transfrontaliere de numerar şi de titluri negociabile corespunzãtoare, sub rezerva garanţiilor permitand asigurarea unei folosiri corecte a informaţiilor şi fãrã sa se împiedice în nici un fel circulaţia capitalurilor licite. Se poate îndeosebi institui obligaţia pentru particulari şi întreprinderi de a semnala transferurile transfrontaliere ale unor cantitãţi importante de moneda şi titluri negociabile corespunzãtoare.
3. În cazul când se instituie un regim intern de reglementare şi de control conform prevederilor prezentului articol şi fãrã a se aduce atingere oricãrui alt articol al prezentei convenţii, statele pãrţi sunt invitate sa ia ca linii directoare initiativele pertinente luate de organizaţiile regionale, interregionale şi multilaterale pentru lupta impotriva spalarii banilor.
4. Statele pãrţi se straduiesc sa dezvolte şi sa promoveze cooperarea mondialã, regionala, subregionala şi bilaterala între autoritãţile judiciare, serviciile de descoperire şi de represiune şi autoritãţile de reglementare financiarã, în vederea luptei impotriva spalarii banilor.
ART. 8
Incriminarea coruptiei
1. Fiecare stat parte adopta mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul când actele au fost sãvârşite cu intenţie:
a) faptei de a promite, a oferi sau a acorda unui agent public, direct ori indirect, un avantaj necuvenit, pentru el însuşi sau pentru o alta persoana ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine sa îndeplineascã un act în exercitarea funcţiilor sale oficiale;
b) faptei unui agent public de a solicita sau de a accepta, direct ori indirect, un avantaj necuvenit, pentru el însuşi sau pentru o alta persoana ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine sa îndeplineascã un act în exercitarea funcţiilor sale oficiale.
2. Fiecare stat parte ia în considerare adoptarea de mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol care implica un agent public strãin sau un funcţionar internaţional. De asemenea, fiecare stat parte are în vedere sa atribuie caracterul de infracţiune altor forme de corupţie.
3. Fiecare stat parte adopta, de asemenea, mãsurile necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei de a se face complice la o infracţiune prevãzutã de prezentul articol.
4. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol şi al art. 9, termenul agent public înseamnã un agent public sau o persoana care asigura un serviciu public, asa cum acest termen este definit în dreptul intern şi aplicat în dreptul penal al statului parte în care persoana în cauza exercita aceasta funcţie.
ART. 9
Mãsuri impotriva coruptiei
1. În afarã mãsurilor menţionate la art. 8 al prezentei convenţii, fiecare stat parte, dupã cum este necesar şi în conformitate cu sistemul sau juridic, adopta mãsuri eficiente de ordin legislativ, administrativ sau altele pentru a promova integritatea şi a preveni, a descoperi şi a pedepsi corupţia agenţilor publici.
2. Fiecare stat parte ia mãsuri pentru a se asigura ca autoritãţile sale acţioneazã în mod eficient în materie de prevenire, descoperire şi reprimare a coruptiei agenţilor publici, inclusiv acordându-le o independenta suficienta pentru a impiedica orice influenta nepotrivita asupra acţiunilor lor.
ART. 10
Responsabilitatea persoanelor juridice
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru stabilirea rãspunderii persoanelor juridice care participa la infracţiuni grave implicând un grup infractional organizat şi care savarsesc infracţiunile prevãzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii.
2. Sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, rãspunderea persoanelor juridice poate fi penalã, civilã sau administrativã.
3. Aceasta responsabilitate nu exclude rãspunderea penalã a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.
4. Fiecare stat parte vegheazã îndeosebi ca persoanele juridice care rãspund conform prezentului articol sa facã obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi de descurajare de natura penalã sau nepenala, inclusiv sancţiuni bãneşti.
ART. 11
Urmãriri judiciare, judecata şi sancţiuni
1. Fiecare stat parte face ca sãvârşirea unei infracţiuni prevãzute la art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii sa fie pasibila de sancţiuni care ţin seama de gravitatea acestei infracţiuni.
2. Fiecare stat parte se straduieste sa facã în asa fel încât orice putere judiciarã discretionara conferita de dreptul sau intern şi aferentã urmãririlor judiciare pornite impotriva indivizilor pentru infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie sa fie exercitatã în scopul optimizarii eficacitatii mãsurilor de descoperire şi de reprimare a acestor infracţiuni, ţinând seama în modul cuvenit de necesitatea de a exercita un efect de descurajare în ceea ce priveşte sãvârşirea lor.
3. Referitor la infracţiunile prevãzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii, fiecare stat parte ia mãsurile corespunzãtoare conform dreptului sau intern şi ţinând seama în modul cuvenit de dreptul la apãrare, pentru a face în asa fel încât condiţiile cãrora le sunt subordonate deciziile de punere în libertate în asteptarea judecaţii sau a procedurii de apel sa ţinã seama de necesitatea de a se asigura prezenta aparatorului în timpul procedurii penale ulterioare.
4. Fiecare stat parte se asigura ca instanţele judecãtoreşti sau alte autoritãţi competente ţin seama de gravitatea infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie atunci când examineazã eventualitatea unei liberari anticipate sau condiţionate de persoane recunoscute ca vinovate pentru aceste infracţiuni.
5. Dacã este cazul, fiecare stat parte stabileşte, în cadrul dreptului sau intern, o perioada de prescripţie prelungitã în cursul cãreia pot fi pornite urmãriri pentru una dintre infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, aceasta perioada fiind mai lungã atunci când autorul prezumat al infracţiunii s-a sustras justiţiei.
6. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere principiului conform cãruia definirea infracţiunilor stabilite conform acesteia şi a mijloacelor juridice de apãrare aplicabile, precum şi alte principii juridice care guverneazã legalitatea incriminarilor ţin exclusiv de dreptul intern al unui stat parte şi potrivit cãruia infracţiunile respective sunt urmãrite şi pedepsite conform dreptului acestui stat parte.
ART. 12
Confiscare şi sechestru
1. Statele pãrţi adopta, în mãsura posibilitãţilor, în cadrul sistemelor lor juridice naţionale, mãsurile necesare pentru a permite confiscarea:
a) produsului infracţiunii provenit din infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie sau a bunurilor a cãror valoare corespunde celei a produsului;
b) bunurilor, materialelor şi a altor instrumente folosite sau destinate sa fie folosite pentru infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie.
2. Statele pãrţi adopta mãsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea sau sechestrarea a tot ce este menţionat la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul eventualei confiscari.
3. Dacã produsul infracţiunii a fost transformat sau convertit, în parte sau în totalitate, în alte bunuri, acestea din urma pot face obiectul mãsurilor prevãzute în prezentul articol în locul şi în schimbul acestui produs.
4. Dacã produsul infracţiunii a fost amestecat cu bunuri achiziţionate în mod legal, aceste bunuri, fãrã prejudicierea competentelor de blocare sau de sechestrare, pot fi confiscate pana la concurenta valorii estimate a produsului cu care a fost amestecat.
5. Veniturile sau alte avantaje obţinute din produsul infracţiunii, bunuri în care produsul a fost transformat sau convertit ori bunuri cu care a fost amestecat pot, de asemenea, face obiectul mãsurilor prevãzute în prezentul articol, în acelaşi mod şi în aceeaşi mãsura ca produsul infracţiunii.
6. În scopurile prezentului articol şi al art. 13, fiecare stat parte împuterniceşte instanţele judecãtoreşti sau alte autoritãţi competente sa ordone prezentarea ori sechestrarea de documente bancare, financiare sau comerciale. Statele pãrţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza sa dea efect dispoziţiilor prezentului paragraf.
7. Statele pãrţi pot avea în vedere sa ceara ca autorul unei infracţiuni sa stabileascã originea licita a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscari, în mãsura în care aceasta exigenta este conformã principiilor dreptului lor intern şi naturii procedurii judiciare şi a altor proceduri.
8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz sa aducã atingere drepturilor terţilor de buna-credinţa.
9. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere principiului conform cãruia mãsurile care sunt prevãzute în acesta sunt definite şi executate conform dreptului intern al fiecãrui stat parte şi potrivit dispoziţiilor acestui drept.
ART. 13
Cooperarea internationala în scopul confiscãrii
1. În mãsura posibilitãţilor, în cadrul sistemului sau juridic naţional, un stat parte care a primit de la un alt stat parte, având competenta de a investiga o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie, o cerere de confiscare a produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau a altor instrumente prevãzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenţii, care sunt situate pe teritoriul sau:
a) transmite cererea autoritãţilor competente în vederea pronunţãrii unei decizii de confiscare şi, în cazul în care aceasta intervine, sa fie executatã; sau
b) transmite autoritãţilor sale competente, cu scopul de a fi executatã în limitele cererii, decizia de confiscare data de un tribunal situat pe teritoriul statului parte solicitant, conform paragrafului 1 al art. 12 al prezentei convenţii, în ceea ce priveşte produsul infracţiunii, bunurile, materialele şi alte instrumente prevãzute la paragraful 1 al art. 12, situate pe teritoriul statului parte solicitat.
2. În cazul când o cerere este facuta de un alt stat parte care are competenta de a investiga o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie, statul parte solicitat ia mãsuri pentru a identifica, a localiza şi a bloca sau a sechestra produsul infracţiunii, bunurile, materialele sau alte instrumente prevãzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenţii, în vederea unei eventuale confiscari, fie ordonatã de statul parte solicitant, fie ca urmare a unei cereri formulate în baza paragrafului 1 al prezentului articol de cãtre statul parte solicitat.
3. Dispoziţiile art. 18 al prezentei convenţii se aplica mutatis mutandis prezentului articol. În afarã informaţiilor prevãzute la paragraful 15 al art. 18, cererile fãcute conform prezentului articol conţin:
a) în cazul când cererea se referã la lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol, o descriere a bunurilor care urmeazã sa fie confiscate şi o expunere a faptelor pe care se bazeazã statul parte solicitant, care sa îi permitã statului parte solicitat sa pronunţe o decizie de confiscare în cadrul dreptului sau intern;
b) în cazul când cererea se referã la lit. b) a paragrafului 1 al prezentului articol, o copie certificatã a deciziei de confiscare date de statul parte solicitant, pe care se bazeazã cererea, o expunere a faptelor şi informaţiilor, indicând limitele în care se cere executarea deciziei;
c) în cazul când cererea se referã la paragraful 2 al prezentului articol, o expunere a faptelor pe care se bazeazã statul parte solicitant şi o descriere a mãsurilor solicitate.
4. Deciziile sau mãsurile prevãzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol sunt luate de statul parte solicitat, conform dreptului sau intern şi conform dispoziţiilor acestui drept şi potrivit regulilor sale de procedura sau ale oricãrui tratat, acord sau aranjament bilateral sau multilateral care îl leagã de statul parte solicitant.
5. Fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor şi regulamentelor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricãrei modificãri ulterioare aduse acestor legi şi regulamente sau o descriere a acestor legi, regulamente şi modificãri ulterioare.
6. Dacã un stat parte decide sa subordoneze adoptarea mãsurilor prevãzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol existenţei unui tratat în materie, el considera prezenta convenţie ca baza conventionala necesarã şi suficienta.
7. Un stat parte poate refuza sa dea curs unei cereri de cooperare în baza prezentului articol în situaţia în care infracţiunea la care se referã nu este o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz sa aducã atingere drepturilor terţilor de buna-credinţa.
9. Statele pãrţi au în vedere sa încheie tratate, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale cu scopul de a întãri eficacitatea cooperãrii internaţionale instaurate în scopurile prezentului articol.
ART. 14
Dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate
1. Un stat parte care confisca produsul infracţiunii sau bunuri în aplicarea art. 12 sau a paragrafului 1 al art. 13 al prezentei convenţii dispune de acestea conform dreptului sau intern şi procedurilor sale administrative.
2. În cazul când statele pãrţi acţioneazã la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 13 al prezentei convenţii, ele trebuie, în mãsura în care dreptul lor intern le permite şi dacã li s-a adresat o cerere, sa aibã în vedere cu titlu prioritar restituirea produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate statului parte solicitant, cu scopul ca acesta din urma sa poatã indemniza victimile infracţiunii ori sa restituie acest produs al infracţiunii sau aceste bunuri proprietarilor lor legitimi.
3. În cazul când un stat parte acţioneazã la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 12 şi 13 ale prezentei convenţii, el poate avea în vedere în mod special sa încheie acorduri sau aranjamente care sa prevadã:
a) sa depunã valoarea acestui produs sau a acestor bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor sau o parte a acestora în contul stabilit în aplicarea lit. c) a paragrafului 2 al art. 30 al prezentei convenţii şi la organisme interguvernamentale specializate în lupta impotriva criminalitatii organizate;
b) sa împartã cu alte state pãrţi, sistematic ori de la caz la caz, acest produs sau aceste bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor, conform dreptului sau intern sau procedurilor sale administrative.
ART. 15
Competenta
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii în cazurile urmãtoare:
a) când infracţiunea este sãvârşitã pe teritoriul sau; sau
b) când infracţiunea este sãvârşitã la bordul unei nave care poarta pavilionul sau sau la bordul unei aeronave înmatriculate conform dreptului sau intern în momentul în care infracţiunea respectiva a fost sãvârşitã.
2. Sub rezerva art. 4 al prezentei convenţii, un stat parte poate, de asemenea, sa îşi stabileascã competenta în ceea ce priveşte una dintre aceste infracţiuni în cazurile urmãtoare:
a) când infracţiunea este sãvârşitã impotriva unuia dintre nationalii sãi;
b) când infracţiunea este sãvârşitã de unul dintre nationalii sãi sau de o persoana apatridã care îşi are resedinta pe teritoriul sau; sau
c) în cazul în care infracţiunea este:
(i) una dintre cele stabilite conform paragrafului 1 al art. 5 al prezentei convenţii şi este sãvârşitã în afarã teritoriului sau, în vederea sãvârşirii pe teritoriul sau a unei infracţiuni mai grave;
(ii) una dintre cele stabilite conform lit. b) (ii) a paragrafului 1 al art. 6 al prezentei convenţii şi este sãvârşitã în afarã teritoriului sau, în vederea sãvârşirii pe teritoriul sau a unei infracţiuni prevãzute la lit. a) (i) sau (ii) sau b) (i) ale paragrafului 1 al art. 6 al prezentei convenţii.
3. În scopurile paragrafului 10 al art. 16 al prezentei convenţii, fiecare stat parte adopta mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie când autorul prezumat se afla pe teritoriul sau şi nu este extrãdat pentru singurul motiv ca este nationalul sau.
4. Fiecare stat parte poate, de asemenea, sa adopte mãsurile necesare pentru a stabili competenta sa în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie când autorul prezumat se afla pe teritoriul sau şi pe care nu îl extrãdeazã.
5. Dacã un stat parte care îşi exercita competenta în baza paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol a fost avizat ori a aflat în orice alt mod ca unul sau mai multe alte state pãrţi instrumenteaza o ancheta ori au pornit urmãriri sau o procedura judiciarã privind acelaşi act, autoritãţile competente ale acestor state pãrţi se consulta, pentru a-şi coordona acţiunile.
6. Fãrã a aduce atingere normelor de drept internaţional general, prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricãrei competente penale stabilite de un stat parte conform dreptului sau intern.
ART. 16
Extrãdarea
1. Prezentul articol se aplica infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie sau în cazurile în care un grup infractional organizat este implicat într-o infracţiune prevãzutã la lit. a) sau b) a paragrafului 1 al art. 3, iar persoana care face obiectul cererii de extrãdare se afla în statul parte solicitat, cu condiţia ca infracţiunea pentru care se solicita extrãdarea sa fie pedepsita de dreptul intern al statului parte solicitant şi al statului parte solicitat.
2. Dacã cererea de extrãdare se referã la mai multe infracţiuni grave distincte, din care unele nu sunt prevãzute de prezentul articol, statul parte solicitat poate aplica de asemenea acest articol acestor ultime infracţiuni.
3. Fiecare dintre infracţiunile cãrora li se aplica prezentul articol este de plin drept inclusã în orice tratat de extrãdare în vigoare între statele pãrţi ca infracţiune al carei autor poate fi extrãdat. Statele pãrţi se angajeazã sa includã aceste infracţiuni ca infracţiuni al cãror autor poate fi extrãdat conform oricãrui tratat de extrãdare pe care îl vor încheia între ele.
4. Dacã un stat parte care subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat primeşte o cerere de extrãdare de la un stat parte cu care el nu a încheiat un astfel de tratat, el poate considera prezenta convenţie ca baza legalã a extrãdãrii pentru infracţiunile cãrora li se aplica prezentul articol.
5. Statele pãrţi care subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat:
a) în momentul depunerii instrumentelor lor de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare la prezenta convenţie comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite dacã ele considera prezenta convenţie ca baza legalã pentru a coopera în materie de extrãdare cu alte state pãrţi; şi
b) dacã ele nu considera prezenta convenţie ca baza legalã pentru a coopera în materie de extrãdare, se obliga, dacã este cazul, sa încheie tratate de extrãdare cu alte state pãrţi în scopul aplicãrii prezentului articol.
6. Statele pãrţi care nu subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat recunosc între ele infracţiunilor cãrora li se aplica prezentul articol caracterul de infracţiune al carei autor poate fi extrãdat.
7. Extrãdarea este subordonata condiţiilor prevãzute de dreptul intern al statului parte solicitat sau de tratatele de extrãdare aplicabile, inclusiv, îndeosebi, condiţiilor privind pedeapsa minima prevãzutã pentru a extrada şi motivelor pentru care statul parte poate refuza extrãdarea.
8. Statele pãrţi se straduiesc, sub rezerva dreptului lor intern, sa accelereze procedurile de extrãdare şi sa simplifice exigenţele în materie de probe în ceea ce priveşte infracţiunile cãrora li se aplica prezentul articol.
9. Sub rezerva dispoziţiilor din dreptul sau intern şi a tratatelor de extrãdare pe care le-a încheiat, statul parte solicitat poate, la cererea statului parte solicitant şi dacã considera ca exista circumstanţe justificative şi urgenta, sa punã în stare de deţinere o persoana aflatã pe teritoriul sau, a carei extrãdare este cerutã, sau sa ia toate mãsurile corespunzãtoare pentru a asigura prezenta sa cu ocazia procedurii de extrãdare.
10. Un stat parte pe teritoriul cãruia se afla autorul prezumtiv al infracţiunii, dacã nu extrãdeazã aceasta persoana pentru infracţiunea cãreia i se aplica prezentul articol pentru singurul motiv ca este unul dintre nationalii sãi, este ţinut, la cererea statului parte care solicita extrãdarea, de a supune cauza fãrã întârziere excesiva autoritãţilor sale competente în scopul urmãririi. Autoritatile respective decid şi conduc urmãrirea în acelaşi mod ca şi pentru orice alta infracţiune grava, în baza dreptului intern al acestui stat parte. Statele pãrţi interesate coopereazã între ele, în special în materie de procedura şi probe, cu scopul de a asigura eficienta urmãririlor.
11. Când un stat parte, în baza dreptului sau intern, nu este autorizat sa extrãdeze sau sa predea într-o alta forma pe unul dintre nationalii sãi decât dacã este apoi trimis în acest stat parte pentru a executa pedeapsa pronunţatã la terminarea procesului sau a procedurii care se afla la originea cererii de extrãdare sau de predare şi când acest stat parte şi statul parte solicitant se înţeleg asupra acestei optiuni şi a altor condiţii pe care le pot considera corespunzãtoare, aceasta extrãdare sau predare condiţionatã este suficienta în scopurile executãrii obligaţiei menţionate la paragraful 10 al prezentului articol.
12. Dacã extrãdarea, cerutã în scopul executãrii unei pedepse, este refuzatã deoarece persoana care face obiectul acestei cereri este un naţional al statului parte solicitat, acesta, dacã dreptul sau intern îi permite, în conformitate cu prevederile acestui drept şi la cererea statului parte solicitant, ia în considerare sa dispunã el însuşi executarea pedepsei care a fost pronunţatã conform dreptului intern al statului parte solicitant sau a restului care a rãmas de executat.
13. Oricãrei persoane care face obiectul unei urmãriri pentru una dintre infracţiunile cãreia i se aplica prezentul articol i se garanteazã un tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv folosirea tuturor drepturilor şi a tuturor garanţiilor prevãzute de dreptul intern al statului parte pe teritoriul cãruia se afla.
14. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu trebuie interpretatã în sensul creãrii unei obligaţii pentru statul parte solicitat de a extrada dacã are motive serioase sa considere ca cererea a fost prezentatã în scopul urmãririi sau pedepsirii unei persoane din cauza sexului, rasei, religiei, naţionalitãţii, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau ca dând curs acestei cereri s-ar cauza un prejudiciu acestei persoane pentru unul dintre aceste motive.
15. De asemenea, statele pãrţi nu pot refuza o cerere de extrãdare pentru singurul motiv ca infracţiunea este consideratã având legatura cu probleme fiscale.
16. Înainte de a refuza extrãdarea, statul parte solicitat consulta, în caz de nevoie, statul parte solicitant cu scopul de a-i oferi toate posibilitãţile de a-şi prezenta opiniile şi de a da informaţii în sprijinul afirmaţiilor sale.
17. Statele pãrţi se straduiesc sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale pentru a permite extrãdarea sau pentru a-i creste eficacitatea.
ART. 17
Transferul persoanelor condamnate
Statele pãrţi pot lua în considerare încheierea de acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale referitoare la transferul pe teritoriul lor de persoane condamnate la pedepse cu închisoarea sau la alte pedepse privative de libertate ca urmare a infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, cu scopul ca acestea sa îşi poatã executa acolo restul pedepsei.
ART. 18
Asistenta judiciarã
1. Statele pãrţi îşi acorda reciproc cea mai larga asistenta judiciarã posibila cu prilejul anchetelor, urmãririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, dupã cum se prevede la art. 3, şi îşi acorda reciproc o asistenta similarã când statul parte solicitant are motive rezonabile sa presupunã ca infracţiunea prevãzutã la lit. a) sau b) a paragrafului 1 al art. 3 este de natura transnationala, inclusiv când victimele, martorii, produsul, instrumentele sau elementele de proba ale acestor infracţiuni se afla în statul parte solicitat şi când un grup infractional organizat este implicat în acestea.
2. Cea mai larga asistenta judiciarã posibila este acordatã, în mãsura în care legile, tratatele, acordurile şi aranjamentele pertinete ale statului parte solicitat o permit, în cursul anchetelor, urmãririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiuni în care o persoana juridicã poate fi ţinuta responsabilã în statul parte solicitant conform art. 10 al prezentei convenţii.
3. Asistenta judiciarã care se acorda în aplicarea prezentului articol poate fi solicitatã în scopurile urmãtoare:
a) strângerea de dovezi sau de depozitii;
b) înmânarea actelor judiciare;
c) efectuarea de perchezitii şi sechestre, precum şi de blocari;
d) examinarea de obiecte şi cercetarea la fata locului;
e) transmiterea de informaţii, de probe şi de rapoarte de expertiza;
f) transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale documentelor şi dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor societãţilor comerciale;
g) identificarea sau localizarea produselor infracţiunii, bunurilor, instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strangerii elementelor de proba;
h) facilitarea înfãţişãrii voluntare a persoanelor în statul parte solicitant;
i) acordarea oricãrei alte asistente compatibile cu dreptul intern al statului parte solicitat.
4. Fãrã prejudicierea dreptului sau intern, autoritãţile competente ale unui stat parte pot, fãrã cerere prealabilã, sa comunice informaţii privind cauzele penale unei autoritãţi competente a unui alt stat parte, dacã apreciazã ca aceste informaţii ar putea servi începerii sau încheierii anchetelor şi urmãririlor penale, sau sa determine acest din urma stat parte sa formuleze o cerere în baza prezentei convenţii.
5. Comunicarea de informaţii conform paragrafului 4 al prezentului articol se face fãrã prejudicierea anchetelor şi urmãririlor penale în statul ale cãrui autoritãţi competente transmit informaţiile. Autoritãţile competente care primesc aceste informaţii vor fi de acord cu oricare cerere tinzând ca aceste informaţii sa rãmânã confidenţiale chiar temporar sau ca folosirea lor sa fie însoţitã de restrictii. Totuşi, aceasta nu impiedica statul parte care primeşte informaţiile sa dezvaluie, cu prilejul procedurii judiciare, informaţiile justificative în favoarea unui invinuit. În acest din urma caz statul parte care primeşte informaţiile avizeazã statul parte care le comunica, înaintea dezvaluirii lor, şi, la cererea acestuia, îl consulta. Dacã, într-un caz excepţional, o notificare prealabilã nu este posibila, statul parte care primeşte informaţiile încunoştinţeazã fãrã întârziere despre dezvaluire statul parte care le comunica.
6. Dispoziţiile prezentului articol nu afecteazã cu nimic obligaţiile care rezulta din oricare alt tratat bilateral sau multilateral care guverneazã ori trebuie sa guverneze, în întregime sau în parte, asistenta judiciarã.
7. Paragrafele 9-29 ale prezentului articol sunt aplicabile cererilor fãcute în conformitate cu prezentul articol, dacã statele pãrţi în cauza nu sunt legate de un tratat de asistenta judiciarã. Dacã aceste state pãrţi sunt legate de un asemenea tratat, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzãtoare ale acestuia, numai dacã statele pãrţi nu convin sa aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 9-29 ale prezentului articol. Statele pãrţi sunt încurajate în mod deosebit sa aplice aceste paragrafe dacã ele faciliteazã cooperarea.
8. Statele pãrţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenta judiciarã prevãzutã de prezentul articol.
9. Statele pãrţi pot invoca absenta dublei incriminari pentru a refuza sa dea curs unei cereri de asistenta judiciarã prevãzutã de prezentul articol. Statul parte solicitat poate totuşi, când apreciazã potrivit, sa acorde aceasta asistenta în mãsura în care el hotãrãşte dupã vointa sa, independent de faptul ca actul constituie sau nu o infracţiune conform dreptului intern al statului parte solicitat.
10. Orice persoana detinuta sau care executa o pedeapsa pe teritoriul unui stat parte, a carei prezenta este solicitatã într-un alt stat parte în scopul identificarii sau audierii ori pentru ca aceasta sa îşi dea concursul în orice alt mod la obţinerea de probe în cadrul anchetelor, urmãririlor sau procedurii judiciare privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, poate face obiectul unui transfer dacã sunt reunite condiţiile care urmeazã:
a) persoana în cauza consimte la aceasta în mod liber, în deplina cunostinta de cauza;
b) autoritãţile competente ale celor doua state pãrţi în cauza consimt la aceasta, sub rezerva condiţiilor pe care aceste state pãrţi le considera corespunzãtoare.
11. În scopul paragrafului 10 al prezentului articol:
a) statul parte cãtre care se efectueazã transferul are împuternicirea şi obligaţia sa menţinã persoana în cauza în detenţie, cu excepţia cererii sau autorizãrii contrare din partea statului parte din care persoana a fost transferata;
b) statul parte cãtre care se efectueazã transferul îşi îndeplineşte fãrã întârziere obligaţia de a-l preda pe interesat în paza statului parte din care transferul a fost efectuat, conform celor convenite în prealabil sau a ceea ce autoritãţile competente ale celor doua state pãrţi au hotãrât altfel;
c) statul parte cãtre care se efectueazã transferul nu poate cere statului parte din care se efectueazã transferul sa întreprindã o procedura de extrãdare pentru ca interesatul sa îi fie remis;
d) se tine seama de perioada în care interesatul a fost în detenţie în statul parte cãtre care a fost transferat, în scopurile reducerii din pedeapsa de executat în statul parte din care a fost transferat.
12. În afarã de cazul în care statul parte din care o persoana trebuie sa fie transferata în baza paragrafelor 10 şi 11 ale prezentului articol nu îşi da acordul, aceasta persoana, oricare ar fi naţionalitatea sa, nu va fi urmãritã, detinuta, pedepsita sau supusã altor restrictii ale libertãţii sale de mişcare pe teritoriul statului parte cãtre care a fost trasferata, din motive de acte, omisiuni sau condamnãri anterioare plecãrii sale din teritoriul statului parte din care ea a fost transferata.
13. Fiecare stat parte desemneazã o autoritate centrala care are responsabilitatea şi competenta de a primi cereri de asistenta judiciarã pe care fie le executa, fie le transmite autoritãţilor competente pentru executare. Dacã un stat parte are o regiune sau un teritoriu special în care se aplica un sistem de asistenta judiciarã diferit, el poate desemna o autoritate centrala distinctã care va avea aceeaşi funcţie pentru aceasta regiune sau teritoriu. Autoritãţile centrale asigura executarea şi transmiterea rapida şi în buna şi cuvenitã forma a cererilor primite.
Dacã autoritatea centrala transmite cererea unei autoritãţi competente pentru executare, ea încurajeazã executarea rapida şi în buna şi cuvenitã forma a cererii de cãtre autoritatea competenta. Autoritatea centrala desemnatã în acest scop face obiectul unei notificãri adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care fiecare stat parte depune instrumentele sale de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. Cererile de asistenta judiciarã şi orice comunicare referitoare la acestea sunt transmise autoritãţilor centrale desemnate de statele pãrţi. Prezenta dispoziţie se înţelege fãrã a prejudicia dreptul oricãrui stat parte de a solicita ca aceste cereri şi comunicãri sa fie adresate pe cale diplomaticã şi, în caz de urgenta, dacã statele pãrţi convin aceasta, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, dacã aceasta este posibil.
14. Cererile sunt adresate în scris sau, dacã este posibil, prin orice alt mijloc în mãsura sa producã un document scris, într-o limba acceptabilã pentru statul parte solicitat, în condiţii permitand acelui stat parte sa îi stabileascã autenticitatea. Limba sau limbile acceptabile pentru fiecare stat parte sunt notificate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care acest stat parte îşi depune instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. În caz de urgenta şi dacã statele pãrţi convin în acest fel, cererile pot fi fãcute oral, dar trebuie sa fie confirmate fãrã întârziere în scris.
15. O cerere de asistenta judiciarã trebuie sa conţinã informaţiile urmãtoare:
a) desemnarea autoritãţii care emite cererea;
b) obiectul şi natura anchetei, a urmãririlor sau a procedurii judiciare la care se referã cererea, precum şi denumirea şi funcţiile autoritãţii care a fost imputernicita;
c) un rezumat al faptelor pertinente, în afarã de cererile adresate în scopurile inmanarii de acte judiciare;
d) o descriere a asistenţei solicitate şi detaliile oricãrei proceduri speciale cerute de statul parte solicitant pentru a fi aplicatã;
e) dacã este posibil, identitatea, adresa şi naţionalitatea oricãrei persoane urmãrite; şi
f) scopul în care sunt cerute mãrturia, informaţiile sau mãsurile.
16. Statul parte solicitat poate cere un supliment de informaţii dacã acesta apare necesar pentru executarea cererii conform dreptului sau intern sau când poate facilita executarea cererii.
17. Oricare cerere este executatã conform dreptului intern al statului parte solicitat şi, în mãsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat şi când este posibil, conform procedurilor specificate în cerere.
18. În cazul când este posibil şi conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, dacã o persoana care se afla pe teritoriul unui stat parte trebuie sa fie ascultata ca martor sau ca expert de autoritãţile judiciare ale unui alt stat parte, primul stat parte poate, la cererea celuilalt, sa autorizeze audierea sa prin videoconferinta, dacã nu este posibil şi nu se doreşte ca ea sa se înfãţişeze în persoana pe teritoriul statului parte solicitant. Statele pãrţi pot conveni ca audierea sa fie condusã de o autoritate judiciarã a statului parte solicitant şi ca o autoritate judiciarã a statului parte solicitat sa asiste la aceasta.
19. Statul parte solicitant nu comunica, nici nu foloseşte informaţiile sau elementele de proba transmise de statul parte solicitat pentru anchete, urmãriri sau proceduri judiciare, altele decât cele prevãzute în cerere, fãrã consimţãmântul prealabil al statului parte solicitat. Nici o prevedere a prezentului paragraf nu impiedica statul parte solicitant sa dezvaluie, în cursul procedurii, informaţiile sau elementele de proba pentru dezvinovatire. În acest ultim caz statul parte solicitant avizeazã statul parte solicitat înaintea dezvaluirii şi, dacã i se adreseazã o cerere, consulta statul parte solicitat. Dacã, într-un caz excepţional, o notificare prealabilã nu este posibila, statul parte solicitant informeazã fãrã întârziere statul parte solicitat despre dezvaluire.
20. Statul parte solicitant poate cere ca statul parte solicitat sa pãstreze secretul asupra cererii şi conţinutului sau, în afarã mãsurilor necesare pentru a-l executa. Dacã statul parte solicitat nu poate satisface aceasta exigenta, el informeazã fãrã întârziere statul parte solicitant.
21. Asistenta judiciarã poate fi refuzatã:
a) dacã cererea nu este facuta în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol;
b) dacã statul parte solicitat apreciazã ca executarea cererii este susceptibilã sa aducã atingere suveranitãţii, securitãţii, ordinii sale publice sau altor interese esenţiale;
c) în cazul în care dreptul intern al statului parte solicitat ar interzice autoritãţilor sale sa ia mãsurile cerute, dacã este vorba de o infracţiune analoagã care face obiectul unei anchete, urmãriri sau proceduri judiciare în cadrul propriei sale competente;
d) în cazul în care ar fi contrarã sistemului juridic al statului parte solicitat privind asistenta judiciarã de acceptare a cererii.
22. Statele pãrţi nu pot refuza, de asemenea, o cerere de asistenta judiciarã pentru singurul motiv ca infracţiunea este consideratã având legatura cu probleme fiscale.
23. Orice refuz de asistenta judiciarã trebuie sa fie motivat.
24. Statul parte solicitat executa cererea de asistenta judiciarã cat mai prompt posibil şi tine seama, în mãsura posibilitãţilor, de orice termene sugerate de statul parte solicitant şi care sunt motivate, de preferinta în cerere. Statul parte solicitat rãspunde cererilor rezonabile ale statului parte solicitant privind progresele înregistrate în executarea cererii. Când asistenta solicitatã nu mai este necesarã, statul parte solicitant informeazã prompt statul parte solicitat.
25. Asistenta judiciarã poate fi amânatã de statul parte solicitat pe motiv ca ea ar putea impiedica anchete, urmãriri sau proceduri judiciare în curs.
26. Înainte de a refuza o cerere în baza paragrafului 21 şi a prezentului articol sau de a amana executarea în baza paragrafului 25, statul parte solicitat examineazã cu statul parte solicitant posibilitatea acordãrii asistenţei, sub rezerva condiţiilor pe care le considera necesare. Dacã statul parte solicitant accepta asistenta sub rezerva acestor condiţii, el se conformeazã acestora.
27. Fãrã prejudicierea aplicãrii paragrafului 12 al prezentului articol, un martor, un expert sau o alta persoana care, la cererea statului parte solicitant, consimte sa facã o depozitie în cursul unei proceduri sau sa colaboreze la o ancheta, la o urmãrire sau la o procedura judiciarã pe teritoriul statului parte solicitat nu va fi urmãritã, detinuta, pedepsita sau supusã altor restrictii ale libertãţii sale personale pe acest teritoriu pentru motive de fapte, omisiuni sau condamnãri anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului parte solicitat.
Aceasta imunitate înceteazã când martorul, expertul sau acea persoana care a avut, pentru o perioada de 15 zile consecutive sau pentru orice alta perioada convenitã de statele pãrţi, socotitã de la data la care ei au fost informati oficial ca prezenta lor nu mai este cerutã de autoritãţile judiciare, posibilitatea de a pãrãsi teritoriul statului parte solicitant, rãmânând totuşi în mod voluntar sau parasindu-l, au revenit de buna voie.
28. Cheltuielile obişnuite fãcute pentru executarea unei cereri sunt în sarcina statului parte solicitat, în afarã de cazul în care s-a convenit altfel între statele pãrţi respective. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare sunt sau se dovedesc ulterior necesare pentru executarea cererii, statele pãrţi se consulta pentru a fixa condiţiile conform cãrora cererea va fi executatã, precum şi modul în care vor fi preluate cheltuielile.
29. Statul parte solicitat:
a) transmite statului parte solicitant copii ale dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în baza dreptului sau intern, publicul are acces;
b) poate, de buna voie, sa transmitã statului parte solicitant, integral, în parte sau în condiţiile pe care le apreciazã corespunzãtoare, copii ale tuturor dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în virtutea dreptului sau intern, publicul nu are acces.
30. Statele pãrţi au în vedere, dacã este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care servesc obiectivelor şi dispoziţiilor prezentului articol, le dau aplicabilitate practica sau le intaresc.
ART. 19
Anchete comune
Statele pãrţi au în vedere sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale în baza cãrora, pentru cauzele care fac obiectul anchetelor, urmãririlor sau procedurii judiciare în unul sau mai multe state, autoritãţile competente respective pot stabili instanţe de ancheta comune. În absenta unor asemenea acorduri sau aranjamente, pot fi hotãrâte anchete comune de la caz la caz. Statele pãrţi interesate vegheazã ca suveranitatea statului parte pe teritoriul cãruia se desfãşoarã ancheta sa fie pe deplin respectata.
ART. 20
Tehnici de anchete speciale
1. Dacã principiile fundamentale ale sistemului sau juridic naţional permit, fiecare stat parte, ţinând seama de posibilitãţile sale şi conform condiţiilor prevãzute de dreptul sau intern, ia mãsurile necesare pentru a permite sa se recurgã în mod corespunzãtor la livrãrile supravegheate şi, când considera potrivit, la alte tehnici de anchete speciale, cum sunt supravegherea electronica sau alte forme de supraveghere şi operaţiunile de infiltrare, de cãtre autoritãţile sale competente pe teritoriul sau în vederea combaterii eficiente a criminalitatii organizate.
2. În scopurile anchetelor asupra infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, statele pãrţi sunt încurajate sa încheie, dacã este necesar, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale corespunzãtoare pentru recurgerea la tehnici de anchete speciale în cadrul cooperãrii internaţionale. Aceste acorduri sau aranjamente sunt încheiate şi aplicate cu respectarea deplina a principiului egalitãţii suverane a statelor şi sunt puse în aplicare cu respectarea stricta a dispoziţiilor pe care le conţin.
3. În absenta acordurilor sau aranjamentelor prevãzute la paragraful 2 al prezentului articol, deciziile de a se recurge la tehnici de anchete speciale la nivel internaţional sunt luate de la caz la caz şi pot, dacã este necesar, sa ţinã seama de înţelegeri şi aranjamente financiare în ceea ce priveşte exercitarea competentei lor de statele pãrţi interesate.
4. Livrãrile supravegheate la care s-a hotãrât sa se recurgã la nivel internaţional pot include, cu consimţãmântul statelor pãrţi respective, metode de interceptare a mãrfurilor şi de autorizare a urmãririi dirijarii lor, fãrã modificare sau dupã sustragerea ori înlocuirea în întregime sau în parte a acestora.
ART. 21
Transferul procedurilor penale
Statele pãrţi au în vedere posibilitatea de a-şi transfera reciproc procedurile referitoare la urmãrirea unei infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie în cazurile în care acest transfer este considerat necesar în interesul unei bune administrãri a justiţiei şi, în special, când cauza priveşte mai multe jurisdicţii, în vederea centralizarii urmãririlor.
ART. 22
Stabilirea antecedentelor judiciare
Fiecare stat parte poate adopta mãsuri legislative sau alte mãsuri necesare pentru a tine seama, în condiţiile şi în scopurile pe care le considera corespunzãtoare, de orice condamnare al carei autor prezumat al unei infracţiuni ar fi fãcut anterior obiectul într-un alt stat, în scopul folosirii acestei informaţii în cadrul unei proceduri penale referitoare la o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
ART. 23
Incriminarea împiedicãrii bunei funcţionari a justiţiei
Fiecare stat parte adopta mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune când actele au fost sãvârşite cu intenţie:
a) faptei de a recurge la forta fizica, la ameninţãri sau la intimidare ori de a promite, a oferi sau a acorda un avantaj necuvenit pentru obţinerea unei mãrturii mincinoase ori a impiedica o mãrturie sau prezentarea de elemente de proba într-o procedura referitoare la sãvârşirea de infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie;
b) faptei de a recurge la forta fizica, la ameninţãri sau intimidare pentru a impiedica un agent al justiţiei ori un agent al serviciilor de descoperire şi de reprimare de a-şi exercita îndatoririle funcţiei lui la sãvârşirea de infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie. Nici o prevedere a prezentului alineat nu aduce atingere dreptului statelor pãrţi de a dispune de o legislaţie destinatã sa protejeze alte categorii de agenţi publici.
ART. 24
Protecţia martorilor
1. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, mãsuri corespunzãtoare pentru a asigura o protecţie eficace impotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor care, în cadrul procedurii penale, depun mãrturie privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie şi, în caz de nevoie, a pãrinţilor lor şi a altor persoane apropiate.
2. Mãsurile avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol pot consta mai ales, fãrã prejudicierea drepturilor pârâtului, inclusiv dreptul la o procedura normalã, în:
a) stabilirea, pentru protecţia fizica a acestor persoane, a unor proceduri privind îndeosebi, dupã nevoie şi în mãsura posibilitãţilor, de a li se oferi un nou domiciliu şi de a li se permite, în caz de nevoie, ca informaţiile privind identitatea lor şi locul unde se afla sa nu fie dezvãluite sau ca dezvaluirea lor sa fie limitatã;
b) prevederea unor reguli de probaţiune care sa permitã martorilor sa depunã într-un mod care sa le garanteze securitatea, în special sa fie autorizaţi sa depunã mãrturie recurgand la tehnici de comunicare cum sunt legãturile video sau alte mijloace adecvate.
3. Statele pãrţi au în vedere sa încheie aranjamente cu alte state în vederea stabilirii unui nou domiciliu persoanelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol.
4. Dispoziţiile prezentului articol se aplica de asemenea victimelor, când acestea sunt martori.
ART. 25
Acordarea de asistenta şi protecţie victimelor
1. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, mãsuri corespunzãtoare pentru a da asistenta şi a acorda protecţie victimelor infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, îndeosebi în caz de ameninţare cu represalii sau de intimidare.
2. Fiecare stat parte stabileşte proceduri corespunzãtoare pentru a permite victimelor unor infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie sa obţinã reparaţii.
3. Fiecare stat parte, sub rezerva dreptului sau intern, face în asa fel încât opiniile şi preocuparile victimelor sa fie prezentate şi sa fie luate în considerare în stadiile corespunzãtoare ale procedurii penale începute impotriva autorilor unor infracţiuni, într-un mod care sa nu aducã prejudicii drepturilor apãrãrii.
ART. 26
Mãsuri destinate sa întãreascã cooperarea cu serviciile de investigaţii şi de reprimare
1. Fiecare stat parte ia mãsuri corespunzãtoare pentru a incuraja persoanele care participa sau au participat la grupuri infractionale organizate:
a) sa furnizeze informaţii utile autoritãţilor competente în scopurile anchetei şi culegerii de probe asupra unor chestiuni cum sunt:
(i) identitatea, natura, alcãtuirea, structura sau activitãţile grupurilor infractionale organizate ori locul unde se afla ele;
(ii) legãturile, inclusiv la nivel internaţional, cu alte grupuri infractionale organizate;
(iii) infracţiunile pe care grupurile infractionale organizate le-au sãvârşit sau ar putea sa le sãvârşeascã;
b) sa acorde un ajutor efectiv şi concret autoritãţilor competente, care ar putea contribui la privarea grupurilor infractionale organizate de resursele lor sau de produsul infracţiunii.
2. Fiecare stat parte are în vedere sa prevadã posibilitatea, în cazurile corespunzãtoare, micsorarii pedepsei de care este pasibil un invinuit care coopereazã într-un mod substanţial la ancheta sau la urmãririle referitoare la o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
3. Fiecare stat parte are în vedere sa prevadã posibilitatea, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, acordãrii de imunitate de urmãrire unei persoane care coopereazã în mod substanţial la ancheta sau la urmãriri referitoare la o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
4. Protecţia persoanelor este asigurata conform prevederilor art. 24 al prezentei convenţii.
5. Când o persoana la care se referã paragraful 1 al prezentului articol şi care se afla într-un stat parte poate contribui la cooperarea substantiala cu autoritãţile competente ale unui alt stat parte, statele pãrţi respective pot avea în vedere încheierea unor acorduri sau aranjamente, conform dreptului lor intern, privind o eventuala acordare de cãtre celãlalt stat parte a tratamentului prevãzut la paragrafele 2 şi 3 ale prezentului articol.
ART. 27
Cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare
1. Statele pãrţi coopereazã strâns, conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea intaririi eficacitatii descoperirii şi reprimãrii infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie. În special, fiecare stat parte adopta mãsuri eficiente pentru:
a) întãrirea sau, dacã este necesar, stabilirea de cai de comunicaţie între autoritãţile sale, organismele şi serviciile competente pentru a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii privind toate aspectele infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, inclusiv, dacã statele pãrţi respective socotesc potrivit, legãturile cu alte activitãţi infractionale;
b) cooperarea cu alte state pãrţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, în conducerea anchetei, referitor la punctele urmãtoare:
(i) identitatea şi activitãţile persoanelor banuite de implicare în aceste infracţiuni, locul unde se afla ele sau locul unde se afla alte persoane în cauza;
(ii) circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din sãvârşirea de infracţiuni;
(iii) circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a fi folosite în sãvârşirea acestor infracţiuni;
c) transmiterea, când este cazul, a pieselor şi cantitãţilor de substanţe necesare în scopurile analizei sau anchetei;
d) facilitarea unei coordonari eficiente între autoritãţile, organismele şi serviciile competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi, inclusiv, sub rezerva existenţei de acorduri sau de aranjamente bilaterale între statele pãrţi respective, detasarea de agenţi de legatura;
e) schimbul de informaţii cu alte state pãrţi privind mijloacele şi procedeele specifice folosite de grupurile infractionale organizate, inclusiv, dacã este cazul, în legatura cu itinerarele şi mijloacele de transport, precum şi asupra folosirii de identitãţi false, de documente modificate sau falsificate sau a altor mijloace de ascundere a activitãţilor lor;
f) schimbul de informaţii şi coordonarea mãsurilor administrative şi a altora luate, dupã cum se decide, pentru a descoperi cat mai repede infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie.
2. În scopul aplicãrii prezentei convenţii, statele pãrţi au în vedere sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care sa prevadã o cooperare directa între serviciile lor de investigaţii şi de reprimare şi, când exista deja astfel de acorduri sau aranjamente, sa le modifice. În absenta unor asemenea acorduri sau aranjamente între statele pãrţi respective, acestea din urma se pot baza pe prezenta convenţie pentru stabilirea unei cooperãri în materie de descoperire şi de reprimare privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie. De fiecare data când este cazul, statele pãrţi utilizeazã pe deplin acordurile sau aranjamentele, inclusiv organizaţiile internaţionale sau regionale, pentru a întãri cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare.
3. Statele pãrţi se straduiesc sa coopereze, în mãsura mijloacelor lor, pentru a face fata criminalitatii transnationale organizate comise cu mijloace moderne.
ART. 28
Culegere, schimb şi analiza de informaţii asupra criminalitatii organizate
1. Fiecare stat parte are în vedere sa analizeze, prin consultare cu cercurile ştiinţifice şi universitare, tendintele criminalitatii organizate pe teritoriul sau, circumstanţele în care opereazã, precum şi grupurile profesionale şi tehnicile implicate.
2. Statele pãrţi au în vedere sa dezvolte capacitatile lor de analiza a activitãţilor infractionale organizate şi a le asocia între ele şi prin intermediul organismelor internaţionale şi regionale. În acest scop, definiţii, norme şi metode comune ar trebui sa fie elaborate şi aplicate dupã cum se cuvine.
3. Fiecare stat parte are în vedere sa aplice politicile sale şi mãsurile concrete luate pentru combaterea criminalitatii organizate şi sa evalueze punerea lor în aplicare şi eficienta lor.
ART. 29
Formare şi asistenta tehnica
1. Fiecare stat parte stabileşte, dezvolta sau imbunatateste, în mãsura necesitãţilor, programele de formare specifice pentru personalul serviciilor sale de investigaţii şi de reprimare, inclusiv pentru procurori, judecãtorii de instrucţie şi agenţii de vama, precum şi pentru alte categorii de personal însãrcinate sa previnã, sa descopere şi sa reprime infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie. Aceste programe pot sa prevadã detaşãri şi schimburi de personal. Ele se referã îndeosebi, în mãsura în care dreptul intern permite, la punctele urmãtoare:
a) metode folosite pentru a preveni, a descoperi şi a combate infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie;
b) itinerarele urmate şi tehnicile folosite de persoanele suspectate de implicare în infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, inclusiv în statele de tranzit, şi mãsurile de lupta adecvate;
c) supravegherea circulaţiei produselor de contrabanda;
d) descoperirea şi supravegherea circulaţiei produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau altor instrumente şi metode de transfer, de disimulare sau de deghizare a acestui produs, a acestor bunuri materiale sau a altor instrumente, precum şi metodele de lupta impotriva spalarii banilor şi impotriva infracţiunilor financiare;
e) strângerea elementelor de proba;
f) tehnici de control în zonele şi porturile libere;
g) materiale şi tehnici moderne de descoperire şi de reprimare, inclusiv supravegherea electronica, livrãrile supravegheate şi operaţiunile de infiltrare;
h) metode utilizate pentru combaterea criminalitatii transnationale organizate sãvârşite cu ajutorul calculatoarelor, reţelelor de telecomunicaţii sau al altor tehnici moderne; şi
i) metode folosite pentru protecţia victimelor şi martorilor.
2. Statele pãrţi coopereazã pentru planificarea şi executarea programelor de cercetare şi de formare concepute pentru schimbul de cunoştinţe specializate în domeniile prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol şi, în acest scop, organizeazã, dacã este cazul, conferinţe şi seminarii regionale şi internaţionale pentru a favoriza cooperarea şi stimularea schimburilor de opinii asupra problemelor comune, inclusiv problemele şi necesitãţile speciale ale statelor de tranzit.
3. Statele pãrţi încurajeazã activitãţile de formare şi de asistenta tehnica de natura sa faciliteze extrãdarea şi asistenta judiciarã. Aceste activitãţi de formare şi de asistenta tehnica pot include o formare lingvistica, detaşãri şi schimburi între personalul autoritãţilor centrale sau al organismelor având responsabilitãţi în domeniile respective.
4. În cazul când exista acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale în vigoare, statele pãrţi intaresc, în mãsura în care este necesar, mãsurile luate pentru optimizarea activitãţilor operationale şi de formare în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale şi în cadrul altor acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale în materie.
ART. 30
Alte mãsuri: aplicarea Convenţiei pentru dezvoltarea economicã şi asistenta tehnica
1. Statele pãrţi iau mãsuri de natura sa asigure cea mai buna aplicare posibila a prezentei convenţii prin cooperarea internationala, ţinând seama de efectele negative ale criminalitatii organizate asupra societãţii în general şi asupra dezvoltãrii durabile în special.
2. Statele pãrţi fac eforturi concrete, în mãsura posibilitãţilor şi în coordonare unele cu altele, precum şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale:
a) pentru dezvoltarea cooperãrii lor la diferite niveluri cu ţãrile în curs de dezvoltare, în vederea intaririi capacitãţii acestora în prevenirea şi combaterea criminalitatii transnationale organizate;
b) pentru creşterea asistenţei financiare şi materiale acordate ţãrilor în curs de dezvoltare, în scopul sprijinirii eforturilor pe care acestea le fac pentru a lupta eficient impotriva criminalitatii transnationale organizate şi pentru a le ajuta sa aplice cu succes prezenta convenţie;
c) pentru a acorda asistenta tehnica ţãrilor în curs de dezvoltare şi ţãrilor cu economie în tranzitie, cu scopul de a le ajuta sa rãspundã necesitãţilor în vederea aplicãrii prezentei convenţii. În acest sens, statele pãrţi se straduiesc sa depunã voluntar contribuţii adecvate şi regulate într-un cont stabilit în acest scop în cadrul unui mecanism de finanţare a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Statele pãrţi pot, de asemenea, sa aibã în vedere în special, conform dreptului lor intern şi dispoziţiilor prezentei convenţii, sa depunã în contul sus-menţionat o cota-parte din fondurile sau din valoarea produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate în aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii;
d) pentru a incuraja şi a convinge alte state şi instituţii financiare, dupã caz, sa se asocieze eforturilor fãcute conform prezentului articol, mai ales oferind ţãrilor în curs de dezvoltare mai multe programe de formare şi material modern în scopul de a le ajuta sa atinga obiectivele prezentei convenţii.
3. În mãsura posibilitãţilor, aceste mãsuri sunt luate fãrã prejudicierea angajamentelor existente în materie de asistenta strãinã sau a altor aranjamente de cooperare financiarã la nivel bilateral, regional sau internaţional.
4. Statele pãrţi pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale privind asistenta materialã şi logistica, ţinând seama de aranjamentele financiare necesare pentru a asigura eficienta mijloacelor de cooperare internationala prevãzute de prezenta convenţie şi pentru a preveni, a descoperi şi a combate criminalitatea transnationala organizatã.
ART. 31
Preventia
1. Statele pãrţi se straduiesc sa elaboreze şi sa evalueze proiectele naţionale, precum şi sa punã în practica şi sa promoveze cele mai bune practici şi politici pentru prevenirea criminalitatii transnationale organizate.
2. Conform principiilor fundamentale ale dreptului lor intern, statele pãrţi se straduiesc sa reducã, prin mãsuri legislative, administrative sau alte mãsuri potrivite, posibilitãţile actuale sau viitoare ale grupurilor infractionale organizate de a participa la activitatea pieţei ilicite utilizând produsul infracţiunii. Aceste mãsuri ar trebui sa fie axate pe:
a) întãrirea cooperãrii între serviciile de investigaţii şi de reprimare sau între procurori şi entitatile private interesate, mai ales în industrie;
b) promovarea elaborãrii de norme şi proceduri care sa apere integritatea entitatilor publice şi entitatilor private interesate, precum şi a codurilor de deontologie pentru profesiunile respective, îndeosebi cele de jurist, notar, consilier fiscal şi contabil;
c) prevenirea folosirii improprii de cãtre grupurile infractionale organizate a procedurilor de cerere de oferta organizate de autoritãţile publice, precum şi subvenţiile şi licentele acordate de autoritãţile publice pentru o activitate comercialã;
d) prevenirea folosirii improprii de cãtre grupurile infractionale organizate a persoanelor juridice; aceste mãsuri ar putea include:
(i) stabilirea de registre publice ale persoanelor juridice şi fizice implicate în înfiinţarea, gestionarea şi finanţarea persoanelor juridice;
(ii) posibilitatea de a decadea din dreptul de a conduce persoane juridice pe teritoriul lor, pe o perioada rezonabila, persoanelor recunoscute ca vinovate de sãvârşirea infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, prin decizii judiciare sau prin orice mijloace adecvate;
(iii) stabilirea de registre naţionale ale persoanelor decãzute din dreptul de a conduce persoane juridice; şi
(iv) schimbul de informaţii conţinute în registrele menţionate la pct. (i) şi (iii) ale prezentului alineat cu autoritãţile competente ale altor state pãrţi.
3. Statele pãrţi se straduiesc sa promoveze reintegrarea în societate a persoanelor recunoscute ca vinovate de infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie.
4. Statele pãrţi se straduiesc sa evalueze periodic instrumentele juridice şi practicile administrative pertinente pentru a determina dacã ele conţin lacune permitand grupurilor infractionale organizate sa le foloseascã într-un mod necorespunzãtor.
5. Statele pãrţi se straduiesc sa sensibilizeze mai mult publicul asupra existenţei, cauzelor şi gravitatii criminalitatii transnationale organizate şi a ameninţãrii pe care o reprezintã. Ele pot sa o facã, dupã cum se cuvine, prin intermediul mass-media şi adoptând mãsuri destinate sa promoveze participarea publicului la activitãţile de prevenire şi de combatere.
6. Fiecare stat parte comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite numele şi adresa autoritãţii sau autoritãţilor susceptibile de a ajuta alte state pãrţi sa ia mãsuri de prevenire a criminalitatii transnationale organizate.
7. Statele pãrţi colaboreazã, dupã caz, între ele şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale competente în vederea promovãrii şi luãrii mãsurilor prevãzute în prezentul articol. Cu acest titlu, ele participa la proiecte internaţionale pentru prevenirea criminalitatii transnationale organizate, de exemplu actionand asupra factorilor care marginalizeaza grupurile sociale, vulnerabile la acţiunea acestei criminalitati.
ART. 32
Conferinţa pãrţilor la convenţie
1. O conferinţa a statelor pãrţi la convenţie se instituie pentru îmbunãtãţirea capacitãţii statelor pãrţi de a combate criminalitatea transnationala organizatã şi pentru a promova şi examina aplicarea prezentei convenţii.
2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca Conferinţa pãrţilor cel mai târziu dupã un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Conferinţa pãrţilor va adopta un regulament interior şi reguli care sa reglementeze activitãţile descrise la paragrafele 3 şi 4 ale prezentului articol (inclusiv regulile cu privire la finanţarea cheltuielilor pentru aceste activitãţi).
3. Conferinţa pãrţilor stabileşte mecanismele în vederea realizãrii obiectivelor vizate la paragraful 1 al prezentului articol, astfel:
a) faciliteazã activitãţile desfãşurate de statele pãrţi în aplicarea art. 29, 30 şi 31 ale prezentei convenţii, inclusiv prin încurajarea mobilizãrii contribuţiilor voluntare;
b) faciliteazã schimbul de informaţii între statele pãrţi asupra caracteristicilor şi tendinţelor criminalitatii transnationale organizate şi a practicilor eficiente pentru a le combate;
c) coopereazã cu organizaţiile regionale şi internaţionale şi cu organizaţiile neguvernamentale competente;
d) examineazã la intervale regulate aplicarea prezentei convenţii;
e) formuleazã recomandãri în vederea îmbunãtãţirii prezentei convenţii şi a aplicãrii sale.
4. În scopul realizãrii lit. d) şi e) ale paragrafului 3 din prezentul articol, Conferinţa pãrţilor se informeazã asupra mãsurilor adoptate şi dificultãţilor intampinate de cãtre statele pãrţi pentru aplicarea prezentei convenţii, folosind informaţiile pe care acestea le comunica, precum şi mecanismele complementare de examinare pe care ea le poate stabili.
5. Fiecare stat parte comunica Conferintei pãrţilor, dupã cum aceasta o cere, informaţii asupra programelor, planurilor şi practicii lor, cat şi asupra mãsurilor legislative şi administrative privind aplicarea prezentei convenţii.
ART. 33
Secretariat
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asigura serviciile de secretariat necesare Conferintei pãrţilor la convenţie.
2. Secretariatul:
a) ajuta Conferinţa pãrţilor sa îşi realizeze activitãţile descrise la art. 32 din prezenta convenţie, ia mãsuri şi oferã serviciile necesare pentru sesiunile Conferintei pãrţilor;
b) ajuta statele pãrţi, la cererea lor, sa comunice informaţii Conferintei pãrţilor conform prevederilor paragrafului 5 al art. 32 al prezentei convenţii; şi
c) asigura coordonarea necesarã cu secretariatul organizaţiilor regionale şi internaţionale competente.
ART. 34
Aplicarea convenţiei
1. Fiecare stat parte ia mãsurile necesare, inclusiv legislative şi administrative, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, pentru a asigura executarea obligaţiilor sale în baza prezentei convenţii.
2. Infracţiunile prevãzute la art. 5, 6, 8 şi 23 din prezenta convenţie sunt stabilite în dreptul intern de fiecare stat parte, independent de natura lor transnationala sau de implicarea unui grup infractional organizat, cum sunt enumerate la paragraful 1 al art. 3 din prezenta convenţie, în afarã de mãsura în care, conform art. 5 al prezentei convenţii, s-ar cere implicarea unui grup infractional organizat.
3. Fiecare stat parte poate sa adopte mãsuri mai stricte sau mai severe decât cele care sunt prevãzute în prezenta convenţie în scopul prevenirii şi combaterii criminalitatii transnationale organizate.
ART. 35
Reglementarea diferendelor
1. Statele pãrţi se straduiesc sa soluţioneze diferendele privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii pe cale de negociere.
2. Orice diferend între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu poate fi soluţionat pe cale de negociere într-o perioada rezonabila este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre statele pãrţi. Dacã în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj statele pãrţi nu se pot înţelege asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, adresand o cerere conform Statutului Curţii.
3. Fiecare stat parte poate, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii sau aderãrii la aceasta, sa declare ca nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol. Celelalte state pãrţi nu sunt legate de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol fata de oricare stat parte care a formulat o asemenea rezerva.
4. Orice stat parte care a formulat o rezerva în baza paragrafului 3 al prezentului articol o poate retrage în orice moment adresand o notificare secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 36
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare
1. Prezenta convenţie va fi deschisã spre semnare tuturor statelor din 12 pana la 15 decembrie 2000 la Palermo (Italia) şi, în continuare, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, pana la 12 decembrie 2002.
2. Prezenta convenţie este de asemenea deschisã spre semnare organizaţiilor regionale de integrare economicã, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei astfel de organizaţii sa fi semnat prezenta convenţie conform paragrafului 1 al prezentului articol.
3. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O organizaţie regionala de integrare economicã poate depune instrumentele sale de ratificare, de acceptare sau de aprobare dacã cel puţin unul dintre statele sale membre a fãcut aceasta. În acest instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, aceasta organizaţie declara sfera competentei sale privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informeazã, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinenta a sferei sale de competenta.
4. Prezenta convenţie este deschisã aderãrii oricãrui stat sau oricãrei organizaţii regionale de integrare economicã din care cel puţin un stat membru este parte la prezenta convenţie. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În momentul aderãrii sale o organizaţie regionala de integrare economicã îşi declara sfera de competenta privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informeazã, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinenta privind sfera competentei sale.
ART. 37
Relaţia cu protocoalele
1. Prezenta convenţie poate fi completatã prin unul sau mai multe protocoale.
2. Pentru a deveni parte la un protocol, un stat sau o organizaţie regionala de integrare economicã trebuie sa fie, de asemenea, parte la prezenta convenţie.
3. Un stat parte la prezenta convenţie nu este legat printr-un protocol dacã el nu devine parte la protocolul respectiv conform dispoziţiilor acestuia.
4. Orice protocol la prezenta convenţie este interpretat împreunã cu prezenta convenţie, ţinând seama de obiectul acestui protocol.
ART. 38
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi care urmeazã datei de depunere a celui de al patruzecilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. În scopul prezentului paragraf, nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regionala de integrare economicã nu este considerat instrument care sa se adauge instrumentelor deja depuse de statele membre ale acestei organizaţii.
2. Pentru fiecare stat sau organizaţie regionala de integrare economicã care va ratifica, va accepta sau va aproba prezenta convenţie sau va adera la aceasta dupã depunerea celui de al patruzecilea instrument pertinent, prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii instrumentului pertinent de cãtre acest stat sau aceasta organizaţie.
ART. 39
Amendamente
1. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, un stat parte poate propune un amendament al cãrui text sa îl depunã la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care comunica atunci propunerea de amendament statelor pãrţi şi Conferintei pãrţilor la convenţie în vederea examinãrii propunerii şi adoptãrii unei decizii. Conferinţa pãrţilor nu precupeteste nici un efort pentru a ajunge la un consens asupra tuturor amendamentelor. Dacã toate eforturile în acest sens au fost epuizate fãrã sa intervinã un acord, va trebui, în ultima instanta, pentru ca amendamentul sa fie adoptat, un vot cu o majoritate de doua treimi a statelor pãrţi prezente la Conferinţa pãrţilor care sa exprime votul lor.
2. Organizaţiile regionale de integrare economicã dispun, pentru a exercita în baza prezentului articol dreptul lor de vot în domeniile care ţin de competenta lor, de un numãr de voturi egal cu numãrul statelor membre pãrţi la prezenta convenţie. Ele nu îşi exercita dreptul de vot dacã statele lor membre îl exercita şi invers.
3. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii statelor pãrţi.
4. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare pentru un stat parte dupã 90 de zile de la data depunerii de cãtre acest stat parte la Secretariatul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a acestui amendament.
5. Un amendament intra în vigoare cu forta obligatorie fata de statele pãrţi care şi-au exprimat consimţãmântul de a fi legate de acesta. Celelalte state pãrţi rãmân legate de dispoziţiile prezentei convenţii şi de orice amendamente anterioare pe care le-au ratificat, acceptat sau aprobat.
ART. 40
Denunţarea
1. Un stat parte poate denunta prezenta convenţie prin notificare scrisã adresatã Secretariatului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O astfel de denunţare are efect dupã un an de la data primirii notificãrii de secretarul general.
2. O organizaţie regionala de integrare economicã înceteazã de a fi parte la prezenta convenţie atunci când toate celelalte state membre au denunţat-o.
3. Denunţarea prezentei convenţii conform paragrafului 1 al prezentului articol atrage denunţarea oricãrui protocol referitor la aceasta.
ART. 41
Depozitarul şi limbile folosite
1. Secretariatul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este depozitarul prezentei convenţii.
2. Originalul prezentei convenţii, ale cãrui texte în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii plenipotentiari, împuterniciţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
