Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare nr 207 din 10 iunie 2020
Monitorul Oficial 1141 din 26 Noiembrie 2021 (M. Of. 1141/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 122 din 26 noiembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 şi la instituirea cadrului legal pentru acordarea unui împrumut subordonat de către statul român, prin Ministerul Finanţelor, în calitate de acţionar, către CEC Bank - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1141 din 26 noiembrie 2021
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulate pe parcursul primelor zece luni ale anului 2021;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele zece luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor necesare pentru derularea programelor naţionale de sănătate, precum şi pentru implementarea măsurilor de combatere a pandemiei şi stimulare a vaccinării anti covid-19;e) asigurarea fondurilor pentru plata despăgubirilor acordate proprietarilor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluţiei pestei porcine africane şi a scrapiei;f) asigurarea ...
Monitorul Oficial 921 din 27 Septembrie 2021 (M. Of. 921/2021)
DECIZIE nr. 1.148 din 17 septembrie 2021 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b),art. 3 alin. (1) lit. a) şi lit. d),art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi ale art. 21^2 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii ...
Monitorul Oficial 594 bis din 14 Iunie 2021 (M. Of. 594 bis/2021)
PROCEDURĂ din 14 iunie 2021 de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 bis din 14 iunie 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 991 din 14 iunie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 594 din 14 iunie 2021.──────────1. obiectivul schemei de ajutor de stat1.1. obiectivul schemei de ajutor de stat, denumită în continuare schema, îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei covid 19.1.2. schema este implementată de către ministerul economiei, antreprenoriatului şi turismului, denumit în continuare meat, prin intermediul direcţiei generale ajutor de stat, în parteneriat cu agenţiile pentru Întreprinderi ...
Monitorul Oficial 77 din 25 Ianuarie 2021 (M. Of. 77/2021)
DECIZIA nr. 1 din 13 ianuarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6, 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 77 din 25 ianuarie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 544 din 24 Iunie 2020 (M. Of. 544/2020)
RECTIFICARE nr. 207 din 10 iunie 2020 referitoare la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 207/2020 EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 din 24 iunie 2020
În anexa la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate nr. 207/2020 privind publicarea listei unităţilor sanitare cu paturi încadrate în categoriile de acreditare în luna iunie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 514 din 16 iunie 2020, se face următoarea rectificare:- la numerele curente 7-14 din tabel, în coloana „perioada de încadrare în categoria de acreditare (reîncadrarea* se face în funcţie de nivelul de îndeplinire a graficului de remediere a neconformităţilor)“, în loc de: „4.06.2020-3.06.2026“, „4.06.2020-3.06.2027“, „4.06.2020-3.06.2028“, „4.06.2020-3.06.2029“, „4.06.2020-3.06.2030“, „4.06.2020-3.06.2031“, „4.06.2020-3.06.2032“ şi „4.06.2020-3.06.2033“ se va citi: „4.06.2020-3.06.2025“.---------
Monitorul Oficial 468 din 03 Iunie 2020 (M. Of. 468/2020)
ORDIN nr. 1.107 din 28 mai 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 3 iunie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. ii şi iv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, ale art. 120 şi 122 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 798.580 din 25.05.2020,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum ...
Monitorul Oficial 211 bis din 16 Martie 2020 (M. Of. 211 bis/2020)
GHID GENERAL din 20 februarie 2020 aplicabil etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 211 bis din 16 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 269 din 20 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 211 din 16 martie 2020.──────────cuprins1. introducere2. procesul de evaluare a impactului asupra mediului în context european2.1. eim: concept şi etape2.2. principalele modificări aduse directivei eim3. ghid metodologic privind etapa de încadrare aferentă procesului de evaluare a impactului asupra mediului3.1. etapa de evaluare iniţială3.2. etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului3.2.1. derularea etapei de încadrare3.2.2. luarea deciziei etapei de încadrare3.2.3. liste de control pentru etapa de încadrare3.2.4. alte considerente privind etapa de încadrare4. ghid metodologic pentru etapa de definire ...