Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program din 3 iunie 2008
Monitorul Oficial 1212 din 30 Decembrie 2025 (M. Of. 1212/2025)
LEGE nr. 243 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi a Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 30 decembrie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. iordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 435 din 30 iunie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 3 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, pct. 2^1, cu următorul cuprins:"2^1. depozitar central de titluri de valoare - o persoană juridică, în sensul definiţiei de la art. 2 alin. ...
Monitorul Oficial 1210 din 30 Decembrie 2025 (M. Of. 1210/2025)
DECIZIA nr. 353 din 6 octombrie 2025 privind stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1210 din 30 decembrie 2025
Dosar nr. 2.707/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1170 bis din 17 Decembrie 2025 (M. Of. 1170 bis/2025)
NORME METODOLOGICE din 16 decembrie 2025 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2025 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1170 bis din 17 decembrie 2025
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.983 din 16 decembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.170 din 17 decembrie 2025.──────────cap. iÎncasarea veniturilor bugetare1.1. (1) impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2025 se achită de către persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unităţile trezoreriei statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 31 decembrie 2025.(2) ...
Monitorul Oficial 1178 din 19 Decembrie 2025 (M. Of. 1178/2025)
DECIZIA nr. 365 din 19 decembrie 2025 referitoare la prevederile art. 100 din Legea nr. 304/2004, art. 121 şi art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 2, 4 şi 7 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325 din 24 august 2005, art. 8 alin. (2) din Regulamentul privind concediul de odihnă şi alte concedii ale asistenţilor judiciari, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.430/C din 27 octombrie 2006, art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1178 din 19 decembrie 2025
Dosar nr. 727/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 1117 bis din 04 Decembrie 2025 (M. Of. 1117 bis/2025)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 27 noiembrie 2025 de promovare a produselor agroalimentare româneşti 2025-2029 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1117 bis din 4 decembrie 2025
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.039 din 27 noiembrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1117 din 4 decembrie 2025.──────────cuprinscapitolul iintroducerecapitolul iiviziuneacapitolul iiipriorităţile, politicile şi cadrul legal existentsecţiunea 1: cadrul legislativ specificcapitolul ivanaliza contextului şi definirea problemeisecţiunea 1: repere statistice privind contextul actual al industriei alimentare la nivel european şi naţionalcapitolul vobiectivele generale şi specificesecţiunea 1: obiectiv general: Îmbunătăţirea valorificării potenţialului agroalimentar al românieisecţiunea a 2-a: obiective specificecapitolul viprogramecapitolul viirezultate aşteptatesecţiunea 1: alinierea cu obiectivele de dezvoltare durabilăcapitolul viiiindicatoriicapitolul ixprocedurile de monitorizare şi evaluarecapitolul xinstituţii responsabile, implicaţii bugetare şi sursele de finanţarecapitolul xiimplicaţiile asupra cadrului juridicbibliografieacronimecap. iintroducereconform ...
Monitorul Oficial 1089 bis din 26 Noiembrie 2025 (M. Of. 1089 bis/2025)
METODOLOGIA-CADRU din 14 noiembrie 2025 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2026-2027 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 bis din 26 noiembrie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.089 din 26 noiembrie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş, municipiu, municipiul bucureşti.(3) prin isj/ismb, în cuprinsul prezentei metodologii, se înţelege inspectorat şcolar ...
Monitorul Oficial 1116 din 04 Decembrie 2025 (M. Of. 1116/2025)
DECIZIA nr. 338 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea pct. 11 al capitolului II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 4 decembrie 2025
Dosar nr. 239/1/2025┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1112 din 03 Decembrie 2025 (M. Of. 1112/2025)
DECIZIA nr. 330 din 29 septembrie 2025 referitoare la indemnizaţia prevăzută de dispoziţiile art. 3^1 alin. (1) lit. f) şi g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1112 din 3 decembrie 2025
Dosar nr. 2.920/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 481 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1-4 şi pct. 7-25, ale art. II pct. 1-5, ale art. III pct. 1-10, ale art. IV-art. IX, ale art. XII pct. 1-14, pct. 16-51, ale art. XV pct. 1 şi 2, ale art. XVI-XX, ale art. XXI pct. 1-4, art. XXII, ale art. XXIV pct. 1-3, ale art. XXIX pct. 1-52, ale art. XXXII, ale art. XXXIII şi ale art. XXXVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos csaba │- judecător ││ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1036 din 10 Noiembrie 2025 (M. Of. 1036/2025)
DECIZIA nr. 479 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1036 din 10 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...








