Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr m 213 din 9 decembrie 2022
Monitorul Oficial 615 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 615/2022)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 23 iunie 2022
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 50/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 434 din 4 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevăzute de constituţie.(2) senatul se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor constituţiei, ale legii nr. ...
Monitorul Oficial 540 din 02 Iunie 2022 (M. Of. 540/2022)
HOTĂRÂRE nr. 707 din 25 mai 2022 privind modificarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Penitenciarului Bistriţa, din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi trecerea unui imobil din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 540 din 2 iunie 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 288 şi art. 361 alin. (1) şi ...
Monitorul Oficial 513 din 25 Mai 2022 (M. Of. 513/2022)
ORDIN nr. 66 din 2 mai 2022 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 25 mai 2022
Văzând referatul de aprobare nr. 1.518 din 3.06.2021, întocmit de direcţia generală siguranţa alimentelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009, (ue) nr. 1.151/2012, (ue) nr. 652/2014, (ue) 2016/429 şi (ue) 2016/2.031 ...
Monitorul Oficial 496 din 19 Mai 2022 (M. Of. 496/2022)
REGULAMENT din 6 mai 2022 de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 19 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.973/c din 6 mai 2022, publicat in monitorul oficial, partea i, nr. 496 din 19 mai 2022.──────────titlul idispoziţii generaleart. 1ministerul justiţiei, denumit în continuare ministerul, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului, care contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.art. 2(1) organizarea şi funcţionarea ministerului sunt prevăzute de hotărârea guvernului nr. 652/2009, cu modificările şi completările ulterioare.(2) competenţa şi atribuţiile ministerului sunt stabilite de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă ...
Monitorul Oficial 467 bis din 10 Mai 2022 (M. Of. 467 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 10 mai 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local EMITENT: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 bis din 10 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 999 din 10 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 467 din 10 mai 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelurilor de proiecte pnrr/2022/c10 componenta c10 - fondul localpreambulacest document se aplică apelurilor de proiecte din componenta 10 - fondul local în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelurile de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), https://investitii. mdlpa. ro.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelurile de proiecte mai sus-menţionate.interpretarea ...
Monitorul Oficial 455 din 06 Mai 2022 (M. Of. 455/2022)
ORDIN nr. 823 din 7 aprilie 2022 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 ale unităţilor cu personalitate juridică ale Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1-23 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 455 din 6 mai 2022
Având în vedere referatul de aprobare nr. r 9.084/bt din 7.04.2022,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
Monitorul Oficial 427 din 03 Mai 2022 (M. Of. 427/2022)
ORDIN nr. 842 din 11 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 4, 6, 7 şi 9 la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.090/2019 privind transpunerea în legislaţia naţională a apendicelor A-I ale anexei Directivei (UE) 2015/996 a Comisiei din 19 mai 2015 de stabilire a unor metode comune de evaluare a zgomotului, în conformitate cu Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 427 din 3 mai 2022
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei evaluare impact şi controlul poluării nr. deicp/129.867 din 2.02.2022,ţinând seama de prevederile art. 90 din legea nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant,în temeiul art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. ianexele nr. 4, 6, 7 şi 9 la ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor ...
Monitorul Oficial 367 din 13 Aprilie 2022 (M. Of. 367/2022)
DECIZIA nr. 56 din 16 februarie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II şi ale art. III din Legea pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 din 13 aprilie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 358 din 11 Aprilie 2022 (M. Of. 358/2022)
DECIZIA nr. 55 din 16 februarie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 fraza a doua, ale art. II pct. 1, ale art. IV pct. 1 fraza a treia şi ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 358 din 11 aprilie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 348 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 348/2022)
ORDIN nr. 1.002 din 4 aprilie 2022 pentru modificarea si completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 8 aprilie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar 5.710/2022 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 993 din 31.03.2022 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale ...