Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 660 din 3 mai 2017
Monitorul Oficial 885 din 29 Septembrie 2020 (M. Of. 885/2020)
NORMĂ din 4 septembrie 2020 pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export, tranzit şi comerţ intraunional de produse alimentare de origine nonanimală şi de produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 29 septembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 152/3.476/2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 885 din 29 septembrie 2020.──────────cap. idefiniţiiart. 1În înţelesul prezentei norme, termenii şi sintagmele de mai jos au următoarele semnificaţii:a) produse alimentare de origine nonanimală - legume, plante, rădăcini şi tuberculi alimentari, fructe, cafea, ceai, mate şi mirodenii, cereale, seminţe, gume, răşini, seve şi extracte vegetale, grăsimi şi uleiuri de origine vegetală, zaharuri, băuturi alcoolice, nealcoolice şi oţet, procesate sau nu, produse obţinute din acestea, suplimente alimentare, produse chimice anorganice şi organice utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare, precum şi orice alte produse care sunt destinate consumului uman ...
Monitorul Oficial 795 din 31 August 2020 (M. Of. 795/2020)
ORDIN nr. 2.660 din 31 august 2020 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., în cadrul Programului TEZAUR, aferent lunii septembrie 2020 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 795 din 31 august 2020
Având în vedere prevederile: - ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 2.311/452/2018 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei prin subunităţile poştale din reţeaua companiei naţionale „poşta română“ - s.a., în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 682 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 682/2020)
DECIZIA nr. 41 din 25 mai 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 31 iulie 2020
Dosar nr. 397/1/2020 ┌──────────┬───────────────────────────┐│denisa │- preşedintele secţiei de ││angelica │contencios administrativ şi││stănişor │fiscal - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│gheza │- judecător la secţia de ││attila │contencios administrativ şi││farmathy │fiscal │├──────────┼───────────────────────────┤│virginia │- judecător ...
Monitorul Oficial 619 din 15 Iulie 2020 (M. Of. 619/2020)
ORDIN nr. 1.272 din 14 iulie 2020 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 619 din 15 iulie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 5.560/2020 al direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile:- art. 51 alin. (5) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. inormele tehnice de realizare a programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 581 din 02 Iulie 2020 (M. Of. 581/2020)
DECIZIA nr. 458 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 2 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 494 din 11 Iunie 2020 (M. Of. 494/2020)
ORDIN nr. 2.012 din 4 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 660/2017 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 494 din 11 iunie 2020
În temeiul prevederilor art. 47 alin. (16),art. 79 alin. (4) şi art. 80 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere avizul autorităţii pentru digitalizarea româniei comunicat prin adresa nr. 7.710 din 25.05.2020,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. iprocedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între ministerul finanţelor publice/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, aprobată prin ordinul ministrului finanţelor publice ...
Monitorul Oficial 486 din 09 Iunie 2020 (M. Of. 486/2020)
DECIZIA nr. 7 din 17 februarie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 486 din 9 iunie 2020
Dosar nr. 3.033/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 418 din 20 Mai 2020 (M. Of. 418/2020)
DECIZIA nr. 24 din 22 ianuarie 2020 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2019 pentru numirea unui vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 418 din 20 mai 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 383 bis din 13 Mai 2020 (M. Of. 383 bis/2020)
NORME METODOLOGICE din 6 mai 2020 privind întocmirea raportării contabile anuale pentru necesităţi de informaţii ale Ministerului Finanţelor Publice, aplicabile instituţiilor de credit EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 383 bis din 13 mai 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 2 din 6 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 383 din 13 mai 2020.──────────cap. ireguli generale privind întocmirea, semnarea, verificarea şi depunerea raportării contabile anuale1. generalităţi1.1. instituţiile de credit au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile anuale la unităţile teritoriale ale ministerului finanţelor publice, distinct de situaţiile financiare anuale întocmite în conformitate cu ordinul băncii naţionale a româniei nr. 27/2010 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile instituţiilor de credit, republicat, cu excepţia sucursalelor instituţiilor de credit din alte state membre, care au obligaţia să întocmească ...