Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 932 din 30 august 2023
Monitorul Oficial 932 din 09 Octombrie 2025 (M. Of. 932/2025)
ORDIN nr. 5.699 din 26 august 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncoveanu" Baciu din comuna Baciu, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 932 din 9 octombrie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.677 din 25 august 2025 privind ridicarea autorizării de funcţionare provizorie Societăţii Comerciale Sotiris Kindergarten - S.R.L. din municipiul Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Sfântul Nicolae" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 932 din 9 octombrie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare; – hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. ...
Monitorul Oficial 782 din 21 August 2025 (M. Of. 782/2025)
ORDIN nr. 1.335 din 14 august 2025 privind modificarea şi completarea unor instrucţiuni şi reglementări din domeniul feroviar EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 782 din 21 august 2025
Având în vedere prevederile:- art. 16 alin. (2) lit. i) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară;– art. 1 alin. (6) din ordonanţa guvernului nr. 14/2023 privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul feroviar în subordinea ministerului transporturilor şi infrastructurii;– art. 1 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 309/2023 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii de siguranţă feroviară române - asfr;– art. 2 lit. gg), hh) şi nn) din anexa la hotărârea guvernului nr. 309/2023 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii de siguranţă feroviară române - asfr,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea ...
Monitorul Oficial 635 din 07 Iulie 2025 (M. Of. 635/2025)
DECIZIA nr. 690 din 17 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în ceea ce priveşte suspendarea art. 210 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 din 7 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 621 din 02 Iulie 2025 (M. Of. 621/2025)
DECIZIA nr. 36 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 2 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...





