Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 668 din 31 iulie 2019
Monitorul Oficial 1074 din 13 Noiembrie 2020 (M. Of. 1074/2020)
ORDIN nr. 319 din 6 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1-3 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 194/2019 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2019 pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice" prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1074 din 13 noiembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 16.471 din 28.10.2020 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi ...
Monitorul Oficial 1030 din 04 Noiembrie 2020 (M. Of. 1030/2020)
DECIZIA nr. 637 din 23 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1005 din 29 Octombrie 2020 (M. Of. 1005/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 186 din 28 octombrie 2020 privind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 şi pentru modificarea art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1005 din 29 octombrie 2020
Având în vedere contextul actual generat de evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale determinată de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru care a fost instituită starea de urgenţă prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei şi prelungită prin decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, măsuri continuate prin declararea stării de alertă pe teritoriul româniei prin hotărârea guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin hotărârea guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe ...
Monitorul Oficial 1001 din 29 Octombrie 2020 (M. Of. 1001/2020)
DECIZIA nr. 641 din 23 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1001 din 29 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 951 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 951/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 172 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru reglementarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate urbane EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 951 din 15 octombrie 2020
Având în vedere faptul că serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate alături de serviciile de transport public local de călători sau de alimentare cu gaze naturale fac parte din categoria serviciilor comunitare de utilităţi publice care angajează românia şi localităţile urbane pe drumul ireversibil al modernizării şi creşterii standardelor de locuit,luând în considerare faptul că proiectele de infrastructură de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor urbane şi rurale au sursa de finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile, respectiv în cadrul programului operaţional infrastructură mare, denumit în continuare poim, în perioada de programare 2014-2020, ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 781 din 27 August 2020 (M. Of. 781/2020)
DECIZIA nr. 203 din 28 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 781 din 27 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 682 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 682/2020)
DECIZIA nr. 41 din 25 mai 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 31 iulie 2020
Dosar nr. 397/1/2020 ┌──────────┬───────────────────────────┐│denisa │- preşedintele secţiei de ││angelica │contencios administrativ şi││stănişor │fiscal - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│gheza │- judecător la secţia de ││attila │contencios administrativ şi││farmathy │fiscal │├──────────┼───────────────────────────┤│virginia │- judecător ...
Monitorul Oficial 668 din 28 Iulie 2020 (M. Of. 668/2020)
ORDIN nr. 207 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Coslogeni din judeţul Călăraşi, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 668 din 28 iulie 2020
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 282.464/6 din 2.07.2020 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere ...