Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 294 din 13 iunie 2025
Monitorul Oficial 615 din 01 Iulie 2025 (M. Of. 615/2025)
ORDIN nr. 4.294 din 13 iunie 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Naţional "Ion C. Brătianu" din municipiul Piteşti, judeţul Argeş EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 1 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 602 din 27 Iunie 2025 (M. Of. 602/2025)
ORDIN nr. 2.157 din 23 iunie 2025 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 602 din 27 iunie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 2.157r din 23.06.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 585 din 24 Iunie 2025 (M. Of. 585/2025)
ORDIN nr. 4.336 din 19 iunie 2025 pentru aprobarea Listei nominale a beneficiarilor Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare şi venitul maxim brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul financiar, pentru anul 2025 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 585 din 24 iunie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 4 din legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 4, art. 9 alin. (3) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) din normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.294/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– procesul-verbal nr. dgepÎp 2.907 din 11.06.2025 al comisiei centrale numite prin ordinul ministrului educaţiei nr. 3.787/2021 privind desemnarea membrilor comisiei centrale şi a comisiei de contestaţii pentru aplicarea legii nr. ...
Monitorul Oficial 571 din 19 Iunie 2025 (M. Of. 571/2025)
ORDIN nr. 1.866 din 17 iunie 2025 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 din 19 iunie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 1.866r din 17.06.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. ...
Monitorul Oficial 569 din 19 Iunie 2025 (M. Of. 569/2025)
ORDIN nr. 290 din 12 iunie 2025 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de ofertă - Runda nr. 103/2025 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării geologice a dioxidului de carbon PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 569 din 19 iunie 2025
În temeiul art. 2 alin. (5) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 privind înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 79/2025, al art. 15 alin. (4) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 41 din normele pentru aplicarea legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale ...
Monitorul Oficial 567 din 19 Iunie 2025 (M. Of. 567/2025)
DECIZIA nr. 111 din 31 martie 2025 referitoare la dreptul funcţionarilor publici de a beneficia de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% din salariul de funcţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 567 din 19 iunie 2025
Dosar nr. 2.444/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- ...
Monitorul Oficial 559 din 17 Iunie 2025 (M. Of. 559/2025)
ORDIN nr. 1.254 din 27 mai 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M." - S.A. EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 559 din 17 iunie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xxxiv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 556 din 16 Iunie 2025 (M. Of. 556/2025)
DECIZIA nr. 543 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 556 din 16 iunie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 528 bis din 06 Iunie 2025 (M. Of. 528 bis/2025)
ANEXE din 4 iunie 2025 privind cotele de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada iunie 2025-14 mai 2026 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 528 bis din 6 iunie 2025
──────────conţinute de ordinul nr. 1.540 din 4 iunie 2025, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 528 din 6 iunie 2025.──────────anexa 1 ministerul mediului, apelor Şi pĂdurilor centralizatorul nr. 1privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare2025/2026, la speciile cerb comun, cerb lopătar şi capră neagră┌────┬────┬─────────────────┬──────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ │ │ │fond cinegetic│cote de recoltă aprobate la: ...
Monitorul Oficial 509 din 30 Mai 2025 (M. Of. 509/2025)
HOTĂRÂRE nr. 524 din 29 mai 2025 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 509 din 30 mai 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2(1) prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 5 iunie 2025.(2) la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă hotărârea guvernului nr. 464/2024 pentru aprobarea listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de ...