Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 617 din 31 martie 2021
Monitorul Oficial 238 din 27 Martie 2026 (M. Of. 238/2026)
ORDIN nr. 167 din 4 martie 2026 privind modificarea şi completarea Ghidului solicitantului - Condiţii specifice de accesare a finanţării din Fondul pentru modernizare - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.431/2023 EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2026
Având în vedere:- prevederile art. 10d din directiva 2003/87/ce a parlamentului european şi a consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul uniunii şi de modificare a directivei 96/61/ce a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, privind înfiinţarea fondului pentru modernizare;– regulamentul de punere în aplicare (ue) 2020/1.001 al comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a directivei 2003/87/ce a parlamentului european şi a consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea fondului pentru modernizare care sprijină investiţiile ...
Monitorul Oficial 230 din 25 Martie 2026 (M. Of. 230/2026)
DECIZIA nr. 9 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de până la" din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a prevederilor art. 21 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, a sintagmei "de până la" din cuprinsul art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, a sintagmei "structurile centrale ale instituţiilor" din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 230 din 25 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 193 bis din 12 Martie 2026 (M. Of. 193 bis/2026)
ANEXE din 11 martie 2026 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2026 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 193 bis din 12 martie 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 67 din 11 martie 2026, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 193 din 12 martie 2026.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 209 din 18 Martie 2026 (M. Of. 209/2026)
DECIZIA nr. 282 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 209 din 18 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 168 din 04 Martie 2026 (M. Of. 168/2026)
ORDIN nr. 139 din 25 februarie 2026 pentru aprobarea tarifelor de pilotaj aplicate de către Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi pentru pilotajul navelor maritime şi fluviomaritime EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 168 din 4 martie 2026
Având în vedere prevederile convenţiei despre regimul navigaţiei pe dunăre, semnată la belgrad la 18 august 1948, ratificată prin decretul nr. 298/1948,având în vedere avizul consiliului concurenţei - consiliului de supraveghere din domeniul transportului naval întrunit în şedinţa din data de 5.11.2025,în temeiul art. 51 alin. (2) ordonanţa guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
Monitorul Oficial 150 din 26 Februarie 2026 (M. Of. 150/2026)
DECIZIA nr. 153 din 18 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2, ale art. IV şi ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 150 din 26 februarie 2026
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 41 din 20 Ianuarie 2026 (M. Of. 41/2026)
ORDIN nr. 2.036 din 23 decembrie 2025 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 41 din 20 ianuarie 2026
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 28, art. 36 alin. (3) şi ale art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 14 din ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor emite următorul ordin: art. 1potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute ...





