Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 274 din 7 iunie 2002
Monitorul Oficial 901 din 01 Octombrie 2025 (M. Of. 901/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 1 octombrie 2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 1 octombrie 2025
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor opt luni ale anului 2025;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele opt luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale;e) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;f) prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare;g) asigurarea fondurilor necesare ...
Monitorul Oficial 797 bis din 27 August 2025 (M. Of. 797 bis/2025)
PLANUL DE MANAGEMENT INTEGRAT din 21 august 2025 al zonei costiere EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 bis din 27 august 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 689 din 21 august 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 din 27 august 2025.──────────cuprins:listă de abrevieri1. planul de management integrat al zonei costiere1.1. introducere1.2. cadrul instituţional şi legislativ actual referitor la managementul integrat al zonei costiere şi problemele identificate1.2.1. cadrul instituţional actual şi problemele identificate1.2.2. cadrul legislativ actual şi problemele identificate1.3. delimitarea zonei costiere1.4. descrierea generală a caracteristicilor zonei costiere1.4.1. cadrul natural1.4.1.1. relief şi climă1.4.1.2. geologie1.4.1.3. hidrologie1.4.2. calitatea aerului, apelor şi solurilor1.4.2.1. aer1.4.2.2. ape1.4.2.3. soluri1.4.3. biodiversitate1.4.4. resurse naturale1.4.4.1. resursa stuficolă1.4.4.2. resursa piscicolă1.4.4.3. resursa de apă subterană1.4.4.4. călcare şi şisturi verzi1.4.4.5. nisip1.4.4.6. ...
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 21 august 2025 privind gospodărirea integrată a zonei costiere EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 bis din 27 august 2025
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 689 din 21 august 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 bis din 27 august 2025.──────────cuprins:strategia naŢionalĂ privind gospodĂrirea integratĂ a zonei costierelistă de abrevieri1.1. introducere1.2. priorităţile, politicile şi cadrul legal existente1.3. analiza contextului şi definirea problemelor actuale1.3.1. cadrul natural1.3.2. situaţia actuală a mediului, probleme şi nevoi identificate1.3.3. aspecte socio-demografice1.3.4. dezvoltare socio-economică1.3.5. principalele presiuni în zona costieră1.3.6. cadrul instituţional şi legislativ actual. probleme şi nevoi identificate1.4. viziunea1.5. obiectivele generale şi specifice1.6. program / plan de acţiune1.7. rezultatele aşteptate1.8. indicatori1.9. procedurile de monitorizare şi evaluare1.10. instituţiile responsabile1.11. implicaţiile bugetare şi sursele de finanţare1.12. ...
Monitorul Oficial 75 din 12 Septembrie 2025 (M. Of. 75/2025)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 685 din 28 aprilie 2025 încheiat la nivelul Sectorului de Negociere Colectivă "Sector 25 - Construcţii Civile şi Industriale", înregistrat la M.M.F.T.S.S. - U.P.D.S.P.S. EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 7 din 12 septembrie 2025
În temeiul legii dialogului social nr. 367/2022 (în cele ce urmează legea nr. 367/2022), între părţile contractante:a. angajatorii, prin organizaţia patronală federaţia patronatelor societăţilor din construcţii (fpsc), denumită în continuare "partea patronală", cu sediul social în bucureşti, sectorul 1, str. alexandrina nr. 20-22, persoană juridică legal înfiinţată prin hotărârea definitivă nr. 15298/3/2007 a secţiei a v-a civilă a tribunalului bucureşti, la data de 09.10.2007 şi reprezentativă la nivelul sectorului de activitate "construcţii civile şi industriale", în baza sentinţei civile a tribunalului bucureşti nr. 5/fed/13.02.2023, şib. angajaţii, prin organizaţia sindicală federaţia generală a sindicatelor "familia" (fgs "familia"), denumită în continuare "partea sindicală", ...
Monitorul Oficial 791 din 25 August 2025 (M. Of. 791/2025)
DECIZIA nr. 186 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 791 din 25 august 2025
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 592 bis din 25 Iunie 2025 (M. Of. 592 bis/2025)
GHID din 21 iunie 2025 al solicitantului - Condiţii specifice de accesare a finanţării - "Sprijin pentru modernizarea instalaţiilor EU-ETS la nivelul BAT pentru creşterea eficienţei energetice" EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 bis din 25 iunie 2025
──────────aprobat prin ordinul nr. 677 din 21 iunie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 592 din 25 iunie 2025.────────── (a se vedea imaginea asociată) fondul pentru modernizareprogramul-cheie 7: eficienţă energetică în instalaţii industrialeincluse în eu- ets - sprijin pentru achiziţionarea şi folosirea deinstalaţii de captare, transport, stocare şi folosire a co_2 - ccs/ccuşi pentru modernizarea la nivel bat a instalaţiilor incluse în eu-etsdin industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale,producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare2025cuprinsfondul pentru modernizarecap. 1informaŢii despre apelul competitiv1.1. programul cheie 7 şi obiectivul specific1.2. tipul apelului şi perioada de depunere a ...
Monitorul Oficial 550 din 16 Iunie 2025 (M. Of. 550/2025)
ORDIN nr. 597 din 12 iunie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli modificat pe anul 2025 al Autorităţii Navale Române EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 550 din 16 iunie 2025
Având în vedere referatul direcţiei economice nr. 2.386/18.741 din 11.06.2025, prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli modificat pe anul 2025 al autorităţii navale române,în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii navale române, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite prezentul ordin.art. 1(1) se aprobă ...