Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 242 din 23 decembrie 2019
Monitorul Oficial 1250 din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1250/2024)
DECIZIA nr. 81 din 18 noiembrie 2024 referitoare la pronunţarea unei hotărâri privind plata orelor suplimentare, dacă este necesară emiterea unui ordin scris, conform art. 35 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv plata orelor prestate peste programul normal de lucru, potrivit prevederilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 27/2023 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată în cursul anului 2023 de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1250 din 12 decembrie 2024
Dosar nr. 1.935/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1229 bis din 06 Decembrie 2024 (M. Of. 1229 bis/2024)
PROCEDURĂ OPERAŢIONALĂ din 28 noiembrie 2024 privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile de plată aferente pachetului 8, măsura 10 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020/intervenţiei DR-03 - Agromediu şi climă - Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 bis din 6 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 441 din 28 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.229 din 6 decembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul agriculturii Şi dezvoltĂrii ruraleagenŢia naŢionalĂ pentru zootehnie "prof. dr. g. k. constantinescu"programul naŢional de dezvoltare ruralĂ 2014-2020Şi planul strategic pac 2023-2027procedura operaŢionalĂ privind efectuarea controlului peteren pentru cererile de platĂ aferente pachetului 8,mĂsura 10, "creŞterea animalelor de fermĂ din raselocale În pericol de abandon" din cadrul pndr 2014-2020 ŞiintervenŢiei dr-03 - agro- mediu Şi climĂ - creŞterea animalelor defermĂ din rase locale În pericol de abandondin cadrul planului strategic pac 2023-2027ediţia irevizia 0cod: po ...
Monitorul Oficial 1219 din 04 Decembrie 2024 (M. Of. 1219/2024)
ORDIN nr. 183 din 15 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1219 din 4 decembrie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 1.397 din 24.09.2024, întocmit de direcţia coordonare laboratoare şi produse medicinale veterinare din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa ...
Monitorul Oficial 1191 din 29 Noiembrie 2024 (M. Of. 1191/2024)
DECIZIA nr. 53 din 21 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (3) raportate la dispoziţiile art. 86 şi art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1191 din 29 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.630/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1084 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1084/2024)
NORME METODOLOGICE SPECIFICE din 19 noiembrie 2014 privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 din 30 octombrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. m.120 din 19 noiembrie 2014 (*republicat*), publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.084 din 30 octombrie 2024.──────────a. dispoziţii generale1. În ministerul apărării naţionale, controlul financiar preventiv propriu este organizat potrivit prevederilor ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale dispoziţiilor prezentelor norme metodologice specifice.1.1. controlul ...
Monitorul Oficial 879 bis din 02 Septembrie 2024 (M. Of. 879 bis/2024)
PLAN DE MANAGEMENT din 23 august 2024 al sitului Natura 2000 ROSCI0290 Coridorul Ialomiţei, al sitului Natura 2000 R0SPA0152 Coridorul Ialomiţei şi al ariei naturale protejate de interes naţional Pădurea Alexeni - cod III.2 (R0NPA0850) EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 879 bis din 2 septembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.851 din 23 august 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 879 din 2 septembrie 2024.──────────cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.3. descrierea ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.3. limitele ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.4. zonarea internă a ariei naturale protejate2. mediul abiotic al ariilor naturale protejate2.1. geologie2.2. hidrografie2.3. pedologie2.4. clima2.5. elemente de interes conservativ, de tip abiotic3. mediul biotic al ariilor ...
Monitorul Oficial 1031 din 15 Octombrie 2024 (M. Of. 1031/2024)
ORDIN nr. 2.142 din 7 octombrie 2024 privind aprobarea derogării în scop ştiinţific pentru 333 de specii de păsări EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1031 din 15 octombrie 2024
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale biodiversitate nr. dgb/140.793 din 2.10.2024,ţinând seama de avizul academiei române nr. 307 din 20.06.2024,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări ...
Monitorul Oficial 977 din 30 Septembrie 2024 (M. Of. 977/2024)
ORDIN nr. 2.040 din 18 septembrie 2024 pentru aprobarea derogării în scopul cercetării ştiinţifice pentru unele specii de peşti EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 30 septembrie 2024
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale biodiversitate nr. 140.657 din 9.09.2024, ţinând seama de avizul academiei române nr. 246 din 21.05.2024,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi ...
Monitorul Oficial 887 bis din 03 Septembrie 2024 (M. Of. 887 bis/2024)
Monitorul Oficial 866 din 29 August 2024 (M. Of. 866/2024)
DECIZIA nr. 749 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 din 29 august 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...