Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 115 din 21 ianuarie 2025
Monitorul Oficial 194 din 08 Martie 2024 (M. Of. 194/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 7 martie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 203/1999 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 194 din 8 martie 2024
Având în vedere faptul că statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale,dat fiind că guvernul româniei şi cultele religioase cooperează în domenii de interes comun, precum cel social-filantropic, cultural şi educaţional,în considerarea faptului că statul român, prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea cultelor religioase recunoscute,ţinând cont de necesităţile spiritual-pastorale şi administrative ale patriarhiei române, care solicită transformarea a două posturi de arhiereu-vicar în două posturi de episcop-vicar patriarhal şi înfiinţarea a două posturi de episcop pentru comunităţile ortodoxe româneşti din diaspora,având în vedere necesitatea corelării ...
Monitorul Oficial 171 din 01 Martie 2024 (M. Of. 171/2024)
NORME din 28 februarie 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 1 martie 2024
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 181 din 28 februarie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 171 din 1 martie 2024.──────────cap. icontractul de asigurare socială, declaraţia nominală de asigurare şi declaraţia individuală de asigurareart. 1(1) În situaţiile în care, pentru anumite perioade ulterioare datei de 31 martie 2001, stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv veniturile brute lunare realizate pe baza cărora se determină punctajul lunar nu pot fi dovedite prin declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de legea nr. 19/2000 privind sistemul public ...
Monitorul Oficial 124 din 13 Februarie 2024 (M. Of. 124/2024)
ORDIN nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 124 din 13 februarie 2024
Având în vedere prevederile art. 248 alin. (2) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 260 alin. (2) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. xxx din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 119 din 12 Februarie 2024 (M. Of. 119/2024)
ORDIN nr. 49 din 9 februarie 2024 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 57/2023 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru intervenţia DR-06 - Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 119 din 12 februarie 2024
Având în vedere referatul de aprobare nr. 4.446 din 9.02.2024 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură, ţinând seama de prevederile:- regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013;– regulamentului (ue) 2021/2.116 al parlamentului european şi al ...
Monitorul Oficial 111 din 07 Februarie 2024 (M. Of. 111/2024)
ORDIN nr. 3.694 din 1 februarie 2024 privind structura anului şcolar 2024-2025 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 111 din 7 februarie 2024
Având în vedere:- prevederile art. 115 alin. (2) lit. r) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul de aprobare nr. 3.202 din 27.12.2023 referitor la proiectul de ordin al ministrului educaţiei privind structura anului şcolar 2024-2025,în baza prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. 1(1) anul şcolar 2024-2025 începe la data de 1 septembrie 2024, se încheie la data de 31 august 2025 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. cursurile anului ...
Monitorul Oficial 54 din 22 Ianuarie 2024 (M. Of. 54/2024)
ORDIN nr. 3.073 din 16 ianuarie 2024 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.122/2019 privind stabilirea tipurilor de calificări profesionale de nivelurile 3 şi 4 ale Cadrului naţional al calificărilor şi a corespondenţei dintre acestea, din cadrul aceluiaşi profil la învăţământul liceal filiera tehnologică şi din cadrul învăţământului profesional EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 54 din 22 ianuarie 2024
Având în vedere:- legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior;– ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.121/2016 privind aprobarea standardelor de pregătire profesională (spp) pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4 ale cadrului naţional al calificărilor, pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul profesional şi tehnic;– ordinul ministrului educaţiei nr. 3.756/2023 privind aprobarea standardului de pregătire profesională (spp) pentru ...
Monitorul Oficial 30 din 15 Ianuarie 2024 (M. Of. 30/2024)
HOTĂRÂRE nr. 24 din 11 ianuarie 2024 privind instituirea Programului naţional "Masă sănătoasă" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 30 din 15 ianuarie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 77 alin. (6) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, al art. xxvi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) la nivelul sistemului naţional ...
Monitorul Oficial 23 bis din 11 Ianuarie 2024 (M. Of. 23 bis/2024)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 29 decembrie 2023 pentru formarea adulţilor în perioada 2024-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 bis din 11 ianuarie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.341 din 29 decembrie 2023, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 23 din 11 ianuarie 2024.──────────cuprinsi. introducereii. viziuneiii. priorităţile, politicile şi cadrul legal existenteiv. analiza contextului şi definirea problemelor1. context european2. context naţionalv. obiectivul general al strategieivi. obiective specifice si direcţii de acţiunevii. procedurile de monitorizare si evaluareviii. instituţii responsabileix. surse de finanţarex. planul de acţiunixi. anexălista de acronime si abrevieri┌───────┬──────────────────────────────┐│ajpis │agenţie judeţeană pentru plăţi││ │şi inspecţie socială │├───────┼──────────────────────────────┤│anc │autoritatea naţională pentru ││ ...
Monitorul Oficial 26 din 12 Ianuarie 2024 (M. Of. 26/2024)
LEGE nr. 11 din 8 ianuarie 2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 26 din 12 ianuarie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege reglementează statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi al personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică în cadrul institutului naţional de expertize criminalistice.(2) În înfăptuirea actului de justiţie, activitatea grefierilor şi a altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenţa acestor categorii ...
Monitorul Oficial 5 bis din 04 Ianuarie 2024 (M. Of. 5 bis/2024)
METODOLOGIA-CADRU din 22 decembrie 2023 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2024 - 2025 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 5 bis din 4 ianuarie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.877 din 22 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 5 din 4 ianuarie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş, municipiu, municipiul bucureşti.(3) prin isj/ismb, în cuprinsul prezentei metodologii, se înţelege inspectorat şcolar judeţean/inspectoratul Şcolar ...








