Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 799 din 24 martie 2020
Monitorul Oficial 1074 din 13 Noiembrie 2020 (M. Of. 1074/2020)
ORDIN nr. 319 din 6 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1-3 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 194/2019 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2019 pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice" prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1074 din 13 noiembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 16.471 din 28.10.2020 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi ...
Monitorul Oficial 995 din 28 Octombrie 2020 (M. Of. 995/2020)
DECIZIA nr. 492 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 28 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 946 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 946/2020)
DECIZIA nr. 678 din 29 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 946 din 15 octombrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 482 din 05 Iunie 2020 (M. Of. 482/2020)
DECIZIA nr. 61 din 12 februarie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 482 din 5 iunie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 479 din 05 Iunie 2020 (M. Of. 479/2020)
HOTĂRÂREA nr. 720 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 479 din 5 iunie 2020
*) republicată în temeiul art. iii din hotărârea guvernului nr. 315/2020 privind modificarea şi completarea anexei la hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 336 din 24 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.hotărârea guvernului nr. 720/2008 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 523 din 10 ...
Monitorul Oficial 454 din 29 Mai 2020 (M. Of. 454/2020)
ORDIN nr. 115 din 27 aprilie 2020 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 194/2019 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2019 pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice" prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 454 din 29 mai 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 6.208 din 5.03.2020 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale (afir),în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c(2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european ...
Monitorul Oficial 354 din 04 Mai 2020 (M. Of. 354/2020)
ORDIN nr. 997 din 30 aprilie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada aprilie 2020-14 aprilie 2021 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 354 din 4 mai 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 136.067 din 2 martie 2019 şi avizul nr. 2/2020 al consiliului naţional de vânătoare,în conformitate cu prevederile art. 34 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) şi al art. 36 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor şi al art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind ...
Monitorul Oficial 211 bis din 16 Martie 2020 (M. Of. 211 bis/2020)
GHID din 20 februarie 2020 sectorial pentru incinerarea deşeurilor municipale, elaborat de Jaspers (2013) la cerinţele legislaţiei naţionale şi armonizarea ghidului sectorial pentru incinerarea deşeurilor municipale cu legislaţia UE în domeniu EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 211 bis din 16 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 269 din 20 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 211 din 16 martie 2020.──────────prefaŢĂacest ghid este destinat în primul rând experţilor în evaluarea impactului asupra mediului (eia) din cadrul autorităţilor competente din domeniul mediului şi, de asemenea, ar putea fi utilizat şi de către experţii în elaborarea rapoartelor privind evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele din acele sectoare care solicită mai frecvent sprijin financiar comunitar. acesta subliniază aspecte care pot ti relevante pentru raportul de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele de incinerare a deşeurilor municipale. de asemenea, ar putea fi important ...
Monitorul Oficial 252 din 26 Martie 2020 (M. Of. 252/2020)
ORDIN nr. 1.799 din 24 martie 2020 pentru aprobarea modalităţii de amânare la plată a ratelor şi dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de Ministerul Finanţelor Publice din venituri rezultate din privatizare unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 252 din 26 martie 2020
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. ii alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1(1) pentru împrumuturile acordate de ministerul finanţelor publice din venituri rezultate din privatizare unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, plata ratelor şi dobânzilor aferente se poate amâna pe o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare. (2) această facilitate nu ...
Monitorul Oficial 154 din 26 Februarie 2020 (M. Of. 154/2020)
DECIZIA nr. 683 din 31 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 154 din 26 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...