Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 048 din 31 mai 2024
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 1024 din 05 Noiembrie 2025 (M. Of. 1024/2025)
ORDIN nr. 371 din 31 octombrie 2025 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 137/2020 privind aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil pentru cererile de sprijin/plată, depuse conform angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor", aferentă măsurii 15 "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor", submăsura 15.1 "Plăţi pentru angajamente de silvomediu" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1024 din 5 noiembrie 2025
Având în vedere referatul de aprobare nr. 16.048 din 6.10.2025 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al ...
Monitorul Oficial 1007 din 31 Octombrie 2025 (M. Of. 1007/2025)
HOTĂRÂRE nr. 916 din 30 octombrie 2025 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale acestui sistem în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2025-31 martie 2026 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1007 din 31 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. o) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se constituie comandamentul energetic de iarnă, având, în principal, următoarele obiective:a) monitorizarea funcţionării sistemului electroenergetic naţional şi a sistemului naţional de transport al gazelor naturale în perioada 1 noiembrie 2025-31 martie 2026;b) identificarea situaţiilor de disfuncţionalitate ce pot apărea în sectorul de energie şi în cel de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2025-31 martie 2026 şi stabilirea măsurilor operative, altele decât cele administrative, privind ...
Monitorul Oficial 949 din 14 Octombrie 2025 (M. Of. 949/2025)
ORDIN nr. 5.679 din 25 august 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Grădiniţa cu program normal nr. 2 Valu lui Traian din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 949 din 14 octombrie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 911 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 911/2025)
DECIZIA nr. 268 din 30 iunie 2025 referitoare la obligarea la plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate şi care au fost achitate doar parţial de către Ministerul Justiţiei EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 911 din 3 octombrie 2025
Dosar nr. 3.048/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 840 din 11 Septembrie 2025 (M. Of. 840/2025)
DECIZIA nr. 16 din 30 iunie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă raportat la cele ale art. 46 alin. (3), art. 49 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 840 din 11 septembrie 2025
Dosar nr. 1.057/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 542 din 12 Iunie 2025 (M. Of. 542/2025)
ORDIN nr. 3.977 din 5 mai 2025 pentru aprobarea calificărilor nou-introduse în Registrul naţional al calificărilor profesionale din România EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 542 din 12 iunie 2025
Având în vedere prevederile:- art. 194 alin. (2) lit. b), art. 196 alin. (1) lit. b) şi o) şi ale pct. 58 din anexa la legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 46 din anexa la legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, cu modificările ulterioare;– art. 3 din hotărârea guvernului nr. 917/2018 privind aprobarea registrului naţional al calificărilor profesionale din românia;– art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.192/2024 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale ...
Monitorul Oficial 469 din 21 Mai 2025 (M. Of. 469/2025)
DECIZIA nr. 597 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 469 din 21 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 426 din 09 Mai 2025 (M. Of. 426/2025)
ORDIN nr. 1.048 din 28 aprilie 2025 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale - aparat central şi unităţi subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025 EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 426 din 9 mai 2025
Având în vedere:- hotărârea guvernului nr. 29/2025 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;– art. viii alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul de aprobare al direcţiei generale buget, achiziţii publice, investiţii şi administrare patrimoniu nr. 2.229/dgbapiap din 13.03.2025,în temeiul art. 14 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 29/2025 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, tineretului şi ...
Monitorul Oficial 280 din 31 Martie 2025 (M. Of. 280/2025)
ORDIN nr. 954 din 25 martie 2025 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 280 din 31 martie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 954r din 25.03.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului ...








