Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 265 din 15 mai 2002
Monitorul Oficial 1017 din 21 Decembrie 2017 (M. Of. 1017/2017)
NORME METODOLOGICE din 19 decembrie 2017 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2017 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 din 21 decembrie 2017
──────────aprobate prin ordinul nr. 3.244 din 19 decembrie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.017 din 21 decembrie 2017.────────── cap. iÎncasarea veniturilor bugetare1.1. (1) impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2017, se achită de către persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unităţile trezoreriei statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 29 ...
Monitorul Oficial 974 din 07 Decembrie 2017 (M. Of. 974/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 974 din 7 decembrie 2017
Luând în considerare:- necesitatea implementării în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a măsurilor din domeniul fiscal, cuprinse în programul de guvernare 2017-2020, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii guvernului, referitoare la creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la responsabilizarea angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale de asigurări de sănătate datorate de către angajaţi, precum şi la reducerea nivelului contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată;– necesitatea elaborării legii bugetului de stat pentru anul 2018;– necesitatea punerii ...
Monitorul Oficial 953 din 04 Decembrie 2017 (M. Of. 953/2017)
DECIZIE nr. 19 din 16 octombrie 2017 referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de Curtea de Apel Braşov vizând obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cauzele penale aflate în cursul judecăţii, atunci când din verificările efectuate a rezultat că inculpatul nu are niciun bun în proprietate EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 953 din 4 decembrie 2017
Dosar nr. 1.902/1/2017 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││ilie iulian │Înaltei curţi de casaţie ││dragomir │şi justiţie, preşedintele││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│doina │- pentru preşedintele ││popescu │delegat al secţiei i ││ ...
Monitorul Oficial 930 din 27 Noiembrie 2017 (M. Of. 930/2017)
ORDIN nr. 394 din 13 noiembrie 2017 privind aprobarea Contractului-cadru de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier pentru anul 2018 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 930 din 27 noiembrie 2017
În temeiul art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, şi în baza art. 5.9 şi 7.2 din anexa la hotărârea guvernului nr. 886/2002 privind aprobarea acordului petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a rezervoarelor, conductelor de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere, a instalaţiilor de pompare şi a celorlalte instalaţii şi echipamente aferente acestora, încheiat între agenţia naţională pentru resurse minerale şi societatea comercială „oil terminal“ - s.a. constanţa, cu modificările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite următorul ordin:art. 1se aprobă contractul-cadru de derulare a ţiţeiului ...
Monitorul Oficial 885 din 10 Noiembrie 2017 (M. Of. 885/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017
Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:- implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii guvernului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 496 din 29 iunie 2017; – elaborării legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a legii bugetului de stat pentru anul 2018;– asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri;– introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;– de a clarifica urgent situaţiile în care organele fiscale ...
Monitorul Oficial 714 bis din 04 Septembrie 2017 (M. Of. 714 bis/2017)
LISTA din 3 august 2017 standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la echipamentele individuale de protecţie EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 714 bis din 4 septembrie 2017
──────────aprobată de ordinul 1.535/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 4 septembrie 2017.────────── lista standardelor romÂne*1) ──────────*1) prezenta listă conţine standardele române care adoptă standarde europene publicate în jurnalul oficial al uniunii europene seria c nr. 118 din 12 aprilie 2017, prin comunicarea comisiei europene în cadrul implementării directivei nr. 89/686/cee a consiliului din 21 decembrie 1989 privind armonizarea legislativă a statelor membre referitoare la echipamentele individuale de protecţie.────────── ┌────┬───────────────────┬───────┬───────────────────┬───────────────────────────────────┬───────────┬────────────────────┬──────────────┐│ │ ...
Monitorul Oficial 737 din 13 Septembrie 2017 (M. Of. 737/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 13 septembrie 2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 737 din 13 septembrie 2017
având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 7 luni ale anului 2017;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2017;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea alocării fondurilor pentru programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation-românia";– ...
Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)
ORDIN nr. 2.332 din 30 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, se modifică după cum urmează:1. anexa nr. 1.1 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face ...
Monitorul Oficial 708 din 31 August 2017 (M. Of. 708/2017)
ORDONANŢĂ nr. 30 din 30 august 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 708 din 31 august 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i poz. 9 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. după alineatul (4) al articolului 2 se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins: "(5) activităţile de administrare a creanţelor fiscale desfăşurate de către instituţii publice care au calitatea de organe fiscale, ...
Monitorul Oficial 694 din 28 August 2017 (M. Of. 694/2017)
ACT ADIŢIONAL nr. 1 din 8 august 2017 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice de transport cu metroul pentru perioada 2016-2018 al Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A., aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 350/2016 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 28 august 2017
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.237 din 8 august 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 694 din 28 august 2017.────────── Încheiat între: ministerul transporturilor, cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, reprezentat legal prin domnul alexandru-răzvan cuc, ministrul transporturilor, în calitate de autoritate contractantă, şi societatea comercială de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a., denumită în continuare metrorex s.a., cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, prin domnul marin aldea, director general, în calitate de operator, în continuare denumite, în mod individual partea şi în mod colectiv părţile. părţile ...








