Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 223 din 11 iulie 2005
Monitorul Oficial 335 din 01 Aprilie 2021 (M. Of. 335/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 31 martie 2021 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 1 aprilie 2021
În contextul finalizării suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică a elevilor şi studenţilor în unităţile, respectiv instituţiile de învăţământ, se impune luarea unor măsuri de natură să sprijine sistemul naţional de învăţământ, astfel încât să se creeze posibilitatea unei abordări în concordanţă cu normele europene în vederea internaţionalizării actului de educaţie. o abordare integrată a politicilor la nivelul sistemului de învăţământ superior constituie premisa suficientă şi necesară ca universităţile din românia să poată recupera pierderile suferite în contextul pandemic pe care îl traversăm. introducerea noţiunii de joint degree (program integrat) este o măsură prevăzută şi în programul de guvernare ...
Monitorul Oficial 302 din 25 Martie 2021 (M. Of. 302/2021)
DECIZIA nr. 139 din 3 martie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 302 din 25 martie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 295 din 24 Martie 2021 (M. Of. 295/2021)
DECIZIA nr. 101 din 17 februarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 295 din 24 martie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...