Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hot r re nr 705 din 17 septembrie 2019
Monitorul Oficial 828 din 09 Septembrie 2025 (M. Of. 828/2025)
HOTĂRÂRE nr. 723 din 4 septembrie 2025 privind trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Covasna, Maramureş, Braşov, Sibiu, Ilfov, Constanţa, Brăila, Dolj, Argeş, Vrancea şi municipiul Bucureşti, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 828 din 9 septembrie 2025
În conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din domeniul public ...
Monitorul Oficial 815 din 03 Septembrie 2025 (M. Of. 815/2025)
HOTĂRÂRE nr. 704 din 28 august 2025 privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, administrate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi concesionate Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., prevăzute în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificărilor constatate la inventarierea efectuată în anul 2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 815 din 3 septembrie 2025
Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii guvernului nr. 1.176/2024 pentru aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea şi actualizarea datelor de identificare, a codurilor de clasificare şi a valorilor de inventar ...
Monitorul Oficial 812 din 02 Septembrie 2025 (M. Of. 812/2025)
HOTĂRÂRE nr. 707 din 28 august 2025 privind trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Constanţa, Neamţ, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Olt, Cluj, Dolj şi în municipiul Bucureşti, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 2 septembrie 2025
În conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din domeniul public ...
Monitorul Oficial 705 din 29 Iulie 2025 (M. Of. 705/2025)
DECIZIA nr. 194 din 26 mai 2025 referitoare la actualizarea soldei de grad în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 705 din 29 iulie 2025
Dosar nr. 2.712/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
DECIZIA nr. 53 din 25 februarie 2025 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. VII-X din acelaşi act normativ, în special EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 705 din 29 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
DECIZIA nr. 30 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 37 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările aduse prin art. I pct. 106 din Legea nr. 127/2014 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi a Legii petrolului nr. 238/2004 şi prin art. I pct. 107 din Legea nr. 155/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 705 din 29 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 671 din 17 Iulie 2025 (M. Of. 671/2025)
DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 671 din 17 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 669 din 16 Iulie 2025 (M. Of. 669/2025)
DECIZIA nr. 498 din 3 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 din 16 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 668 din 16 Iulie 2025 (M. Of. 668/2025)
DECIZIA nr. 177 din 19 mai 2025 referitoare la calcularea soldelor de funcţie de care beneficiază reclamanţii în calitate de angajaţi (cadre militare active) ai Direcţiei Generale de Jandarmi EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 668 din 16 iulie 2025
Dosar nr. 2.960/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 308 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 308/2025)
DECIZIA nr. 22 din 27 ianuarie 2025 referitoare la sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de unde electromagnetice, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 308 din 8 aprilie 2025
Dosar nr. 2.516/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...