Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hot r re nr 452 din 8 mai 2025
Monitorul Oficial 30 din 16 Ianuarie 2026 (M. Of. 30/2026)
HOTĂRÂRE nr. 7 din 14 ianuarie 2026 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului "Sistem informatic integrat al Administraţiei Fondului pentru Mediu" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 30 din 16 ianuarie 2026
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului „sistem informatic integrat al administraţiei fondului pentru mediu“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile din fondul european de dezvoltare regională, în cadrul programului operaţional „creştere inteligentă, digitalizare şi instrumente financiare (p.o.c.i.d.i.f.) 2021-2027“, titlu apel: 2.2.1: e-guv în administraţia/instituţiile publice, măsura 1: servicii ...
Monitorul Oficial 1179 din 19 Decembrie 2025 (M. Of. 1179/2025)
HOTĂRÂRE nr. 1.105 din 18 decembrie 2025 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1179 din 19 decembrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 84 alin. (1) din legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 3.686.198 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale pe anul 2025, pentru sprijinirea unui număr total de 866 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, accidente ori ...
Monitorul Oficial 1147 din 11 Decembrie 2025 (M. Of. 1147/2025)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 307 din 29 mai 2023 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1147 din 11 decembrie 2025
Dosar nr. 644/33/2021instanţa constituită din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│preşedinte │- antoniu simon │├────────────┼─────────────────────────┤│grefier │- iuliu traian crişan │└────────────┴─────────────────────────┘pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii …... şi …... în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor, având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ ordinul mapdr nr. 423/25.06.2009.s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2023, ...
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 982 bis din 24 Octombrie 2025 (M. Of. 982 bis/2025)
PROGRAM din 16 octombrie 2025 statistic naţional anual 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 982 bis din 24 octombrie 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 870 din 16 octombrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 982 din 24 octombrie 2025.──────────institutul naŢional de statisticĂ programul statistic naţional anual 2025cuprinscadrul legalregulamente europenedirectivedecrete şi deciziilegiordonanţe ale guvernuluiordonanţe de urgenţă ale guvernuluihotărâri ale guvernului ordinelistĂ de abrevieri1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor Înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, ...
Monitorul Oficial 976 bis din 23 Octombrie 2025 (M. Of. 976 bis/2025)
ACT ADIŢIONAL nr. 1 din 16 octombrie 2025 pentru anul 2025 la Contractul de activitate şi performanţă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 976 bis din 23 octombrie 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 869 din 16 octombrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 976 din 23 octombrie 2025.──────────art. 1 prezentul act adiţional la contractul de activitate şi performanţă al companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2021-2025, denumit în continuare contract, se încheie potrivit prevederilor art. 37 şi 39 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată în monitorul oficial, partea i nr. 834 din 09 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 30 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 481 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1-4 şi pct. 7-25, ale art. II pct. 1-5, ale art. III pct. 1-10, ale art. IV-art. IX, ale art. XII pct. 1-14, pct. 16-51, ale art. XV pct. 1 şi 2, ale art. XVI-XX, ale art. XXI pct. 1-4, art. XXII, ale art. XXIV pct. 1-3, ale art. XXIX pct. 1-52, ale art. XXXII, ale art. XXXIII şi ale art. XXXVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos csaba │- judecător ││ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1007 din 31 Octombrie 2025 (M. Of. 1007/2025)
HOTĂRÂRE nr. 916 din 30 octombrie 2025 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale acestui sistem în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2025-31 martie 2026 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1007 din 31 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. o) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se constituie comandamentul energetic de iarnă, având, în principal, următoarele obiective:a) monitorizarea funcţionării sistemului electroenergetic naţional şi a sistemului naţional de transport al gazelor naturale în perioada 1 noiembrie 2025-31 martie 2026;b) identificarea situaţiilor de disfuncţionalitate ce pot apărea în sectorul de energie şi în cel de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2025-31 martie 2026 şi stabilirea măsurilor operative, altele decât cele administrative, privind ...
Monitorul Oficial 922 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 922/2025)
SENTINŢA nr. 57 din 27 aprilie 2023 referitoare la Ordinul privind aprobarea Instrucţiunilor pentru evaluarea efectivelor unor specii de faună cinegetică admise la vânătoare. Fundamentare precară a ordinului, contrară art. 6, art. 7 şi art. 20 din Legea nr. 24/2000. Încălcarea Directivei 2009/147/CE a Consiliului - Directiva „Păsări“. Anularea ordinului EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 922 din 7 octombrie 2025
Dosar nr. 687/64/2022completul compus din:preşedinte: tiberiu-adrian vîrgolici - judecătorgrefier: mihaela cincanpentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta asociaţia „alianţa pentru combaterea abuzurilor“ în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor, prin ministru, având ca obiect „anulare act administrativ“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30.03.2023, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, în vederea deliberării, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 6.04.2023, 13.04.2023, apoi pentru ...
Monitorul Oficial 887 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 887/2025)
DECIZIA nr. 293 din 30 iunie 2025 referitoare la stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii deosebit de periculoase pentru medicii rezidenţi detaşaţi pentru efectuarea unor stagii de pregătire în alte unităţi sanitare în baza Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025
Dosar nr. 194/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...








