Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 652 din 10 iunie 2008
Monitorul Oficial 334 din 20 Aprilie 2023 (M. Of. 334/2023)
LEGE nr. 101 din 13 aprilie 2023 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ialineatul (3) al articolului 51 din ordonanţa guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) producţia unui film realizat cu ajutorul creditului pentru producţie, al sprijinului financiar automat pentru succes de public, precum şi al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depăşească 3 ani de la acea dată."art. ...
Monitorul Oficial 311 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 311/2023)
DECIZIA nr. 652 din 15 decembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 311 din 12 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 235 din 22 Martie 2023 (M. Of. 235/2023)
DECIZIA nr. 3 din 30 ianuarie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 235 din 22 martie 2023
Dosar nr. 2.219/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 170 bis din 28 Februarie 2023 (M. Of. 170 bis/2023)
ANEXE din 27 februarie 2023 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 170 bis din 28 februarie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 83 din 27 februarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 170 din 28 februarie 2023.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 178 din 02 Martie 2023 (M. Of. 178/2023)
HOTĂRÂRE nr. 168 din 1 martie 2023 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 178 din 2 martie 2023
Luând în considerare prevederile programului de guvernare 2021-2024,având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin regulamentul (ue) 2019/316 al comisiei din 21 februarie 2019 de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de ...
Monitorul Oficial 1279 bis din 30 Decembrie 2022 (M. Of. 1279 bis/2022)
ANEXE din 27 decembrie 2022 privind modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1279 bis din 30 decembrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 9 din 27 decembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1279 din 30 decembrie 2022.──────────anexa 1 modificări şi completări ale reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, prevăzute de anexa la ordinul băncii naţionale a româniei nr. 6/20151. la capitolul i, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:"3^1. În înţelesul reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, instituţia de credit reprezintă orice entitate care corespunde definiţiei instituţiei de credit prevăzute la art. 4 alin.(1) pct.1 din regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 575/2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile ...
Monitorul Oficial 1274 din 30 Decembrie 2022 (M. Of. 1274/2022)
DECIZIA nr. 386 din 5 iulie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1274 din 30 decembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 1273 din 29 Decembrie 2022 (M. Of. 1273/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.569 din 28 decembrie 2022 privind aprobarea programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1273 din 29 decembrie 2022
Luând în considerare prevederile programului de guvernare 2021-2024, având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin regulamentul (ue) 2019/316 al comisiei din 21 februarie 2019 de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis, potrivit ...