Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 583 din 3 noiembrie 2005
Monitorul Oficial 824 din 08 Decembrie 2008 (M. Of. 824/2008)
ORDIN nr. 96 din 4 noiembrie 2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Programului strategic privind monitorizarea, controlul si eradicarea pestei porcine clasice in Romania pentru anul 2008 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008
Văzând referatul de aprobare nr. 21.290 din 12 septembrie 2008, întocmit de direcţia generală sanitară veterinară,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 515/2008 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi alte acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, precum şi a tarifelor aferente acestora pentru anul 2008,în baza prevederilor art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu ...
Monitorul Oficial 804 din 02 Decembrie 2008 (M. Of. 804/2008)
HOTARARE nr. 1.463 din 12 noiembrie 2008 privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala "Elie Carafoli" - I.N.C.A.S. Bucuresti EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 2 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 11 alin. (3) şi al art. 18 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 637/2003 pentru aprobarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se înfiinţeazã institutul naţional de cercetare-dezvoltare aerospaţialã "elie carafoli" - i.n.c.a.s. bucureşti, denumit în continuare ...
Monitorul Oficial 550 din 21 Iulie 2008 (M. Of. 550/2008)
DECIZIE nr. 583 din 20 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 21 iulie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 415 din 03 Iunie 2008 (M. Of. 415/2008)
HOTARARE din 29 septembrie 2005 in Cauza Strungariu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 3 iunie 2008
(cererea nr. 23.878/02) strasbourg În cauza strungariu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, j. hedigan, l. caflisch, c. bîrsan, doamna m. tsatsa-nikolovska, domnul v. zagrebelsky, doamna a. gyulumyan, judecãtori, şi domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 septembrie 2005, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 398 din 27 Mai 2008 (M. Of. 398/2008)
DECIZIE nr. 373 din 25 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 lit. e) si ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 27 mai 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor ion tiucã ...
Monitorul Oficial 37 bis din 17 Ianuarie 2008 (M. Of. 37 bis/2008)
ACORD EUROPEAN (VOL. II) din 30 septembrie 1957 referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.) - text consolidat*) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 37 bis din 17 ianuarie 2008
──────────conţinut de legea nr. 333/2007, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 37 din 17 ianuarie 2008.──────────comisia economicĂ pentru europacomitetul pentru transporturi internerestructuratadraplicabil de la 1 ianuarie 2007volumul iinotĂdenumirile folosite şi prezentarea materialului care figurează în prezenta publicaţie nu implică din partea secretariatului organizaţiei naţiunilor unite o luare de poziţie în ceea ce priveşte statutul juridic al ţărilor, teritoriilor, oraşelor sau zonelor sau autorităţilor acestora, şi nici în ceea ce priveşte trasarea frontierelor sau limitelor acestora.┌──────────────────────────────────────┐│ece/trans/160 (vol. ii) │└──────────────────────────────────────┘copyright (c) registrul auto romântoate drepturile ...





