Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 756 din 14 decembrie 2023
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 1087 bis din 25 Noiembrie 2025 (M. Of. 1087 bis/2025)
ACORD din 3 septembrie 2025 dintre Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la 22 august 2025, 26 august 2025, 27 august 2025, 29 august 2025, 2 septembrie 2025 şi 3 septembrie 2025, de aderare, amendare şi reiterare a Acordului de finanţare din 17 octombrie 2024 dintre Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi Banca Europeană de Investiţii EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1087 bis din 25 noiembrie 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 986 din 20 noiembrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1087 din 25 noiembrie 2025.────────── (a se vedea imaginea asociată) agenŢia pentru dezvoltare regionalĂ sud muntenia Şi agenŢia de dezvoltare regionalĂ nord - vest Şi agenŢia pentru dezvoltare regionalĂ nord - est Şi agenŢia pentru dezvoltare regionalĂ centru Şi agenŢia pentru dezvoltare regionalĂ sud-vest oltenia Şi agenŢia pentru dezvoltare regionalĂ sud est Şi banca europeanĂ de investiŢiiacord de aderare, amendare şi reiterare a acordului de finanţare semnat între agenţia pentru dezvoltare regională sud muntenia, agenţia pentru dezvoltare regională nord vest, agenţia pentru dezvoltare regională nord est şi banca europeană de investiţii, din data de 17 octombrie 2024prezentul acord de ...
Monitorul Oficial 934 din 09 Octombrie 2025 (M. Of. 934/2025)
DECIZIA nr. 187 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 din Codul penal, precum şi ale art. 5 şi ale art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 934 din 9 octombrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 797 bis din 27 August 2025 (M. Of. 797 bis/2025)
PLANUL DE MANAGEMENT INTEGRAT din 21 august 2025 al zonei costiere EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 bis din 27 august 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 689 din 21 august 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 din 27 august 2025.──────────cuprins:listă de abrevieri1. planul de management integrat al zonei costiere1.1. introducere1.2. cadrul instituţional şi legislativ actual referitor la managementul integrat al zonei costiere şi problemele identificate1.2.1. cadrul instituţional actual şi problemele identificate1.2.2. cadrul legislativ actual şi problemele identificate1.3. delimitarea zonei costiere1.4. descrierea generală a caracteristicilor zonei costiere1.4.1. cadrul natural1.4.1.1. relief şi climă1.4.1.2. geologie1.4.1.3. hidrologie1.4.2. calitatea aerului, apelor şi solurilor1.4.2.1. aer1.4.2.2. ape1.4.2.3. soluri1.4.3. biodiversitate1.4.4. resurse naturale1.4.4.1. resursa stuficolă1.4.4.2. resursa piscicolă1.4.4.3. resursa de apă subterană1.4.4.4. călcare şi şisturi verzi1.4.4.5. nisip1.4.4.6. ...
Monitorul Oficial 809 din 30 August 2025 (M. Of. 809/2025)
DECIZIE nr. 132 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 30 august 2025
┌─────────────────┬─┬──────────────────┐│marian enache │-│preşedinte │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│mihaela ciochină │-│judecător │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│cristian deliorga│-│judecător │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │-│judecător ││licu │ │ │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│gheorghe stan │-│judecător │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│livia doina │-│judecător ...
Monitorul Oficial 767 din 18 August 2025 (M. Of. 767/2025)
DECIZIA nr. 321 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 621 alin. (2) din Codul civil EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 767 din 18 august 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 692 din 24 Iulie 2025 (M. Of. 692/2025)
DECIZIA nr. 122 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 11 alin. (8) şi (9) şi ale art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 692 din 24 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 688 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 688/2025)
HOTĂRÂREA din 7 ianuarie 2025 în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 23 iulie 2025
(cererea nr. 59.012/17 şi alte 27 - a se vedea tabelul anexat)strasbourg(reparaţie echitabilă) ┌──────────────────────────────────────┐│art. 41 • reparaţie echitabilă • ││acordarea de despăgubiri pentru ││prejudiciu material cauzat prin ││încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1││în legătură cu bunurile confiscate sau││naţionalizate de regimul comunist • ││statul pârât trebuie să asigure, prin ││mijloace adecvate, executarea ││deciziilor pronunţate în favoarea ││reclamanţilor, care implică ...
Monitorul Oficial 682 din 21 Iulie 2025 (M. Of. 682/2025)
DECIZIA nr. 9 din 16 iunie 2025 referitoare la interpretarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 21 iulie 2025
Dosar nr. 922/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie -preşedintele││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei││popoiag │i civile │├───────────────┼──────────────────────┤│adina ...
Monitorul Oficial 660 din 14 Iulie 2025 (M. Of. 660/2025)
HOTĂRÂRE nr. 580 din 14 iulie 2025 pentru suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2018 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Roşiuţa, judeţul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone/an", precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
Având în vedere sentinţa civilă nr. 171 din 20.06.2024, pronunţată de tribunalul gorj în dosarul nr. 4.158/95/2022, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 441 din 27.11.2024, pronunţată de curtea de apel craiova, sentinţa civilă nr. 205 din 12.09.2023, pronunţată de tribunalul gorj în dosarul nr. 1.765/95/2022, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 253 din 4.07.2024, pronunţată de curtea de apel craiova, sentinţa civilă nr. 145 din 28.05.2024, pronunţată de tribunalul gorj în dosarul nr. 603/95/2022, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 396 din 12.11.2024, pronunţată de curtea de apel craiova, şi sentinţa civilă nr. 56 din 11.03.2024, pronunţată de tribunalul ...








