Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 374 din 21 Mai 2014 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 374 din 21 Mai 2014

Monitorul Oficial 374 din 21 Mai 2014 (M. Of. 374/2014)

1.  PRECIZĂRI din 9 mai 2014 privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 21 mai 2014

1. obligaţia efectuării inventarierii revine instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor, companiilor naţionale, institutelor de cercetare-dezvoltare, societăţilor cooperatiste, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor asemenea, persoanelor fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri, persoanelor fizice cărora li s-au atribuit în mod direct un drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunurilor imobile care alcătuiesc domeniul privat al statului, de către titularul dreptului de proprietate, conform legii, denumite în continuare entităţi.2. bunurile şi drepturile supuse inventarierii sunt:a) terenurile şi construcţiile asupra cărora statul are un drept de proprietate privată, denumite în continuare bunuri imobile proprietate privată a statului;b) drepturile reale ...

2.  ORDIN nr. 668 din 9 mai 2014 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 21 mai 2014

Având în vedere dispoziţiile art. 223, 537, 551 şi 553 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (31) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice şi ministrul delegat pentru buget emit următorul ordin:art. 1se aprobă ...

3.  ORDIN nr. 692 din 16 mai 2014 privind modificarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.161/2008 pentru aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului de participare JEREMIE din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" 2007-2013, axa prioritară 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient", domeniul major de intervenţie 1.2 "Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii" EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 21 mai 2014

Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale acordului de finanţare dintre guvernul româniei şi fondul european de investiţii privind programul jeremie în românia, semnat la bucureşti la 19 noiembrie 2013 şi la luxemburg la 15 noiembrie 2013, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 916/2013,în temeiul prevederilor art. 13 din hotărârea guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările şi completările ...

4.  RECTIFICARE nr. 875 din 29 iulie 2009 referitoare la Hotărârea Guvernului nr. 875/2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 21 mai 2014

La hotărârea guvernului nr. 875/2009 privind trecerea unor bunuri aflate în administrarea administraţiei naţionale "apele române" din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea casării, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 556 din 10 august 2009, se face următoarea rectificare:- în anexă, în coloana "valoarea" aferentă poziţiei 20, în loc de: "2.444,54" se va citi: "24.446,54". _________

5.  REGULAMENT nr. 2 din 8 mai 2014 privind abrogarea alin. (3) al art. 9 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 21 mai 2014

În temeiul art. 29 şi 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei,banca naţională a româniei emite prezentul regulament.art. 1alineatul (3) al articolului 9 din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de banca naţională a româniei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 882 din 30 septembrie 2005, se abrogă.art. 2prezentul regulament intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în monitorul oficial al româniei, partea i.  preşedintele consiliului de administraţieal băncii naţionale a româniei,   mugur constantin isărescubucureşti, 8 mai 2014.nr. 2.  ________

6.  ORDIN nr. 185 din 10 aprilie 2014 privind modificarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.161/2008 pentru aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului de participare JEREMIE din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" 2007-2013, axa prioritară 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient", domeniul major de intervenţie 1.2 "Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 21 mai 2014

Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale acordului de finanţare dintre guvernul româniei şi fondul european de investiţii privind programul jeremie în românia, semnat la bucureşti la 19 noiembrie 2013 şi la luxemburg la 15 noiembrie 2013, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 916/2013,în temeiul prevederilor art. 13 din hotărârea guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările şi completările ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016