Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 14 mai 2003
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 396 din 01 Iulie 2013 (M. Of. 396/2013)
ORDIN nr. M.63 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului onorurilor si ceremoniilor militare EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 1 iulie 2013
Pentru aplicarea prevederilor art. 32 lit. a)-d) din legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cu modificările ulterioare, ale art. 3 lit. d) şi art. 10 lit. d) din legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului româniei, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema româniei de către autorităţile şi instituţiile publice, ale art. 17 alin. 3 din legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 din hotărârea guvernului nr. 1.802/2004 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea ...
Monitorul Oficial 394 din 01 Iulie 2013 (M. Of. 394/2013)
HOTARARE nr. 55 din 26 iunie 2013 privind modificarea si completarea Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, aprobat prin Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 4/1992 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013
În temeiul art. 67 din constituţia româniei, republicată,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i regulamentul şedinţelor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:"regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului"2. Înaintea capitolului i se introduce un nou capitol, capitolul i^1, cuprinzând articolele 1^1-1^12, cu următorul cuprins:"capitolul i^1organizarea structurilor comune ale camerei deputaţilor şi senatuluisecŢiunea 1dispoziţii generaleart. 1^1. - parlamentul este ...
Monitorul Oficial 377 din 26 Iunie 2013 (M. Of. 377/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 64 din 19 iunie 2013 privind infiintarea si acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor in agricultura si acordarea de compensatii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 26 iunie 2013
În contextul dificultăţilor economice şi financiare care afectează sectorul agricol din românia, este importantă oferirea unui cadru legal producătorilor agricoli care să sprijine înfiinţarea de fonduri mutuale menite să îi ajute să facă faţă pierderilor economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.uniunea europeană acordă sprijin producătorilor agricoli prin intermediul plăţilor directe şi al programelor de dezvoltare rurală, regulamentul (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme ...
Monitorul Oficial 369 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 369/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 54 din 29 mai 2013 privind unele masuri pentru reorganizarea prin divizare partiala a Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin si infiintarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara - RATEN EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013
Având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă în prezent sucursala romag prod şi sucursala romag-termo, care afectează şi buna funcţionare a celor două sucursale scn şi siton, blocajul financiar la nivelul regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin, cât şi la nivelul sucursalelor constând în blocarea conturilor şi împiedicarea activităţilor care privesc securitatea nucleară,întrucât este necesară adoptarea unor măsuri urgente pentru a evita destabilizarea activităţii celor două sucursale, scn şi siton, cu consecinţe ireversibile asupra activităţilor legate de securitatea instalaţiilor nucleare,întrucât neadoptarea acestor măsuri conduce la imposibilitatea asigurării cu utilităţi şi materiale necesare operării instalaţiilor nucleare şi poate ...
REGULAMENT din 29 mai 2013 de organizare si functionare a Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) regia autonomă tehnologii pentru energia nucleară, denumită în continuare raten, este persoană juridică română aflată sub autoritatea ministerului economiei. raten se organizează şi funcţionează ca regie de interes strategic, respectând regimul juridic al regiilor autonome şi în conformitate cu actele normative în vigoare care guvernează activitatea de cercetare şi domeniul nuclear, precum şi cu prezentul regulament.(2) raten are sediul în mioveni, str. câmpului nr. 1, judeţul argeş, şi preia de la regia autonomă pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin (raan), cele două sucursale, sucursala cercetări nucleare piteşti (scn) şi sucursala inginerie tehnologică obiective nucleare bucureşti măgurele (siton), ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
HOTARARE din 8 ianuarie 2013 in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Strasbourg(cererea nr. 40238/02)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bucur şi toma împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.238/02 îndreptată împotriva româniei, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnii constantin bucur ...
Monitorul Oficial 323 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 323/2013)
ORDIN nr. 688 din 23 mai 2013 privind componenta si functionarea Comisiei fiscale centrale EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 4 iunie 2013
În temeiul:- art. 6 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 5 alin. (2) şi art. 37 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 3 alin. (1) pct. 36, art. 10 alin. (4) şi art. 14 din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1(1) activitatea de aplicare unitară a legislaţiei fiscale de către comisia fiscală centrală, activitate prevăzută la art. 6 din legea nr. 571/2003 privind ...
Monitorul Oficial 311 din 30 Mai 2013 (M. Of. 311/2013)
HOTARARE nr. 298 din 29 mai 2013 privind organizarea si functionarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc si pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 30 mai 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 11 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea oficiului naţional pentru jocuri de noroc şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) oficiul naţional pentru jocuri de noroc, denumit în continuare oficiul, este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul jocurilor de noroc, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului româniei.(2) preşedintele oficiului poate delega atribuţiile sale prin ...
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...








