Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 74 din 29 martie 2004

‹‹ Pagina 94 din 157

Monitorul Oficial 802 bis din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802 bis/2011)

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 814 din 17 Noiembrie 2011 (M. Of. 814/2011)

LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicata*) privind regimul armelor si al munitiilor*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 17 noiembrie 2011

*t*─────────*) republicatã în temeiul art. vii din legea nr. 117/2011 pentru modificarea şi completarea legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 446 din 27 iunie 2011, dându-se textelor o nouã numerotare.legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 30 iunie 2004, iar ulterior a mai fost modificatã şi completatã prin:- ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 141/2004 pentru prorogarea termenului prevãzut la art. 145 alin. (1) din legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al ...

Monitorul Oficial 780 din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 780/2011)

ORDIN nr. 76 din 26 octombrie 2011 privind abrogarea unor acte normative din domeniul sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor referitoare la materiile prime furajere, furajele combinate, furajele destinate unor scopuri nutritionale speciale si produsele utilizate pentru nutritia animalelor EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 3 noiembrie 2011

Vãzând referatul de aprobare nr. 2.555 din 17 iunie 2011, întocmit de direcţia generalã sanitarã veterinarã şi pentru siguranţa lanţului alimentar din cadrul autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,luând în considerare prevederile regulamentului (ce) nr. 767/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piaţã şi utilizarea furajelor, de modificare a regulamentului (ce) nr. 1.831/2003 al parlamentului european şi al consiliului şi de abrogare a directivei 79/373/cee a consiliului, a directivei 80/511/cee a comisiei, a directivelor 82/471/cee , 83/228/cee , 93/74/cee , ...

Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)

METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011

---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...

Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)

ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011

În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...

Monitorul Oficial 749 din 25 Octombrie 2011 (M. Of. 749/2011)

ORDIN nr. 2.656 din 18 octombrie 2011 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 25 octombrie 2011

În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.________*) anexa se publicã şi în buletinul construcţiilor editat ...

Monitorul Oficial 678 din 23 Septembrie 2011 (M. Of. 678/2011)

NORME METODOLOGICE din 21 septembrie 2011 de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 23 septembrie 2011

Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) familiile şi persoanele singure cu venituri reduse beneficiazã pe perioada sezonului rece, în baza ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 70/2011 privind mãsurile de protecţie socialã în perioada sezonului rece, denumitã în continuare ordonanţã de urgenţã, de ajutoare acordate pentru acoperirea integralã sau, dupã caz, a unei pãrţi din cheltuielile cu încãlzirea locuinţei.(2) ajutoarele prevãzute la alin. (1) se definesc în funcţie de sistemul de încãlzire utilizat şi sunt:a) ajutor pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã furnizatã în sistem centralizat, denumit în continuare ajutor pentru energie termicã;b) ajutor pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale, denumit în ...

HOTARARE nr. 920 din 21 septembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 23 septembrie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 38 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 70/2011 privind mãsurile de protecţie socialã în perioada sezonului rece,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 70/2011 privind mãsurile de protecţie socialã în perioada sezonului rece, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abrogã hotãrârea guvernului nr. 1.350/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare ...

Monitorul Oficial 676 din 22 Septembrie 2011 (M. Of. 676/2011)

 ORDIN nr. 37 din 21 septembrie 2011 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 22 septembrie 2011

Având în vedere dispoziţiile art. 99, ale art. 100 alin. (1) lit. b) din legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. ianexa nr. 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 3/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor ...

‹‹ Pagina 94 din 157
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016