Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 54 din 3 iunie 2008
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 630 din 23 Septembrie 2009 (M. Of. 630/2009)
REGULAMENT nr. 18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 23 septembrie 2009
Regulament nr. 18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitãţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvãrii capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activitãţilor acestora emitent: banca naŢionalà a romÂniei publicat În: monitorul oficial nr. 630 din 23 septembrie 2009 având în vedere prevederile art. 24 , art. 77 , art. 101 , art. 104 , art. 108 alin. (1) , art. 122 , art. 148 , art. 149 , art. 289 , art. ...
Monitorul Oficial 628 din 22 Septembrie 2009 (M. Of. 628/2009)
LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicata*) privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 22 septembrie 2009
Lege nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicatã*) privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din administraţia naţionalã a penitenciarelor emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 628 din 22 septembrie 2009 -------- *) republicatã în temeiul dispoziţiilor art. iv din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea şi completarea legii nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din administraţia naţionalã a penitenciarelor, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 105 din 11 februarie 2008, aprobatã cu ...
Monitorul Oficial 627 din 22 Septembrie 2009 (M. Of. 627/2009)
MESAJUL din 15 septembrie 2009 Presedintelui Romaniei adresat Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 22 septembrie 2009
Domnule preşedinte al senatului româniei, doamnã preşedinte a camerei deputaţilor, domnule prim-ministru, stimaţi membri ai guvernului, doamnelor şi domnilor parlamentari, stimaţi invitaţi, dragi români, aceastã zi este o zi importantã pentru românia. este un examen de maturitate pentru întreaga clasã politicã. guvernul româniei şi-a asumat rãspunderea pentru trei pachete de legi care pot aduce importante modificãri în funcţionarea statului. majoritatea românilor îşi doreşte un sistem de educaţie performant, care sã asigure şanse reale tinerilor pe piaţa muncii, iar comunitatea ...
Monitorul Oficial 580 din 20 August 2009 (M. Of. 580/2009)
ORDIN nr. 2.338 din 5 august 2009 pentru aprobarea Dispozitiilor generale de aparare impotriva incendiilor la obiective de cult EMITENT: MINISTERUL CULTURII, CULTELOR SI PATRIMONIULUI NATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 20 august 2009
Ordin nr. 2.338 din 5 august 2009 pentru aprobarea dispoziţiilor generale de apãrare împotriva incendiilor la obiective de cult emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor nr. 28 din 26 martie 2009 ministerul culturii, cultelor Şi patrimoniului naŢional nr. 2.338 din 5 august 2009 ...
ORDIN nr. 28 din 26 martie 2009 pentru aprobarea Dispozitiilor generale de aparare impotriva incendiilor la obiective de cult EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 20 august 2009
Ordin nr. 28 din 26 martie 2009 pentru aprobarea dispoziţiilor generale de apãrare împotriva incendiilor la obiective de cult emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor nr. 28 din 26 martie 2009 ministerul culturii, cultelor Şi patrimoniului naŢional nr. 2.338 din 5 august 2009 ...
Monitorul Oficial 568 din 14 August 2009 (M. Of. 568/2009)
ORDIN nr. 596 din 3 august 2009 pentru aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 14 august 2009
Ordin nr. 596 din 3 august 2009 pentru aprobarea listei cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii emitent: ministerul dezvoltÃrii regionale Şi locuinŢei publicat În: monitorul oficial nr. 568 din 14 august 2009 În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, precum şi al art. 12 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 33/2009 privind ...
Monitorul Oficial 564 din 13 August 2009 (M. Of. 564/2009)
ORDIN nr. 162 din 29 iulie 2009 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului internelor si reformei administrative nr. 490/2008 privind insemnele heraldice ale structurilor Ministerului Administratiei si Internelor EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009
Ordin nr. 162 din 29 iulie 2009 pentru modificarea şi completarea ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor ministerului administraţiei şi internelor emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor publicat În: monitorul oficial nr. 564 din 13 august 2009 În temeiul art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008 , cu modificãrile ulterioare, ...
Monitorul Oficial 535 din 03 August 2009 (M. Of. 535/2009)
LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 (*republicata*) privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 3 august 2009
Lege nr. 144 din 21 mai 2007 (*republicatã*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate*) emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 535 din 3 august 2009 -------- *) republicatã în temeiul art. ii din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 138/2007 pentru modificarea legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 843 din 8 decembrie 2007, aprobatã prin legea nr. 105/2008 , publicatã în ...








