Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 77 din 12 iulie 1996

‹‹ Pagina 69 din 126

Monitorul Oficial 553 din 24 Iulie 2015 (M. Of. 553/2015)

 LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 24 iulie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ialegerea senatului şi a camerei deputaţilorcap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru senat şi camera deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente.art. 2(1) alegerile parlamentare în românia se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului, în condiţiile prezentei legi.(2) cetăţenii români au dreptul de vot şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau origine socială, conform constituţiei şi legislaţiei în vigoare.(3) cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi exercită dreptul ...

Monitorul Oficial 540 din 20 Iulie 2015 (M. Of. 540/2015)

 ORDIN nr. 6 din 17 iulie 2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 20 iulie 2015

Având în vedere prevederile art. 22 şi 54 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 36 din ordonanţa guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 37 din legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. ...

Monitorul Oficial 534 din 17 Iulie 2015 (M. Of. 534/2015)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 13 iulie 2015 "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 17 iulie 2015

Cap. i prevederi generaleart. 1 (1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis, denumită "sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează acţiunile specifice şi beneficiarii eligibili conform fişelor tehnice ale submăsurii 6.2 "sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale" (întreprinderi nou-înfiinţate) şi submăsurii 6.4 "investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole" aferente măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor" din cadrul programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020).art. 2 acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se ...

 ORDIN nr. 1.731 din 13 iulie 2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 17 iulie 2015

Având în vedere referatul de aprobare nr. 80.478 din 8 iulie 2015, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, şi avizul consiliului concurenţei nr. 7.622 din 3 iulie 2015,în baza prevederilor:- art. 19 şi 81 din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea ...

Monitorul Oficial 522 din 14 Iulie 2015 (M. Of. 522/2015)

 LEGE nr. 196 din 9 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 522 din 14 iulie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i legea apelor nr. 107/1996, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2^1 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) reducerea progresivă a poluării datorate substanţelor prioritare şi încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor şi a pierderilor de substanţe prioritar periculoase, în conformitate cu lista substanţelor prioritare în domeniul apei, prevăzută în anexa nr. 5;"2. la articolul 2^12, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), ...

Monitorul Oficial 517 din 10 Iulie 2015 (M. Of. 517/2015)

 HOTĂRÂRE nr. 504 din 1 iulie 2015 privind actualizarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 10 iulie 2015

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă actualizarea datelor de identificare, a codului de clasificaţie şi a valorii de inventar a bunurilor aflate în domeniului public al statului şi în administrarea ministerului afacerilor externe, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ...

Monitorul Oficial 495 din 06 Iulie 2015 (M. Of. 495/2015)

 DECIZIE nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea ...

Monitorul Oficial 464 din 26 Iunie 2015 (M. Of. 464/2015)

 LEGE nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 464 din 26 iunie 2015

──────────*) notă ctce:conform art. unic din ordonanŢa nr. 6 din 27 iulie 2017, publicată în monitorul oficial nr. 614 din 28 iulie 2017, termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza întâi din legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 464 din 26 iunie 2015, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2018.conform art. ix din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 98 din 15 decembrie 2016, publicată în monitorul oficial nr. 1030 din 21 decembrie 2016, termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza ...

Monitorul Oficial 459 din 25 Iunie 2015 (M. Of. 459/2015)

 LEGE nr. 150 din 18 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 25 iunie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 83 din 7 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (4) se abrogă.2. la articolul 3, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) până la data de 31 decembrie 2016, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii ...

Monitorul Oficial 458 din 25 Iunie 2015 (M. Of. 458/2015)

 ORDIN nr. 794 din 9 iunie 2015 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ŞI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 25 iunie 2015

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014 şi ale art. 25 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, cu modificările ulterioare,ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri emite următorul ordin:art. 1 se aprobă procedura de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare ...

‹‹ Pagina 69 din 126
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016