Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 187 din 10 februarie 2011
Monitorul Oficial 475 din 30 Iunie 2015 (M. Of. 475/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 30 iunie 2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015
Luând în considerare necesitatea accelerării ritmului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, pentru a reduce presiunea de cheltuire a sumelor alocate în cadrul programelor operaţionale în ultimul an de eligibilitate a acestora, respectiv până la data de 31 decembrie 2015, cât şi în contextul suprapunerii cadrelor financiare 2007-2013 şi 2014-2020, anul 2015 reprezintă un an esenţial pentru românia.Ţinând cont de faptul că finanţarea proiectelor în cadrul programului operaţional sectorial mediu (pos mediu) reprezintă o prioritate pentru românia, atât din punctul de vedere al absorbţiei fondurilor europene nerambursabile disponibile în perioada 2007-2013, cât şi din punctul ...
Monitorul Oficial 469 din 29 Iunie 2015 (M. Of. 469/2015)
DECIZIE nr. 18 din 8 iunie 2015 referitoare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,care sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 29 iunie 2015
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului nr. 1.063/1/2015 este constituit conform dispoziţiilor art. xix alin. (2) din legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de domnul judecător ionel barbă, preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal.la şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef bogdan georgescu.Înalta curte de ...
Monitorul Oficial 467 din 29 Iunie 2015 (M. Of. 467/2015)
DECIZIE nr. 323 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 29 iunie 2015
Daniel marius morar - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 17 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2010 ...
Monitorul Oficial 461 din 26 Iunie 2015 (M. Of. 461/2015)
DECIZIE nr. 7 din 27 aprilie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958), raportate la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 26 iunie 2015
Dosar nr. 16/1/2014/hp/ciulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalpetronela cristina văleanu - judecător la secţia i civilărodica susanu ...
Monitorul Oficial 458 din 25 Iunie 2015 (M. Of. 458/2015)
DECIZIE nr. 10 din 11 mai 2015 privind dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 427/1/2015 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 25 iunie 2015
Dosar nr. 427/1/2015ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completuluirodica voicu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalzoiţa milăşan - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalliliana vişan - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalsimona camelia marcu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportorgabriela elena bogasiu - judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 424 din 15 Iunie 2015 (M. Of. 424/2015)
DECIZIE nr. 221 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 15 iunie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din legea nr. ...
Monitorul Oficial 419 din 12 Iunie 2015 (M. Of. 419/2015)
DECIZIE nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 12 iunie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi ...
DECIZIE nr. 208 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 53/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 12 iunie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii nr. 53/2014 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 420 din 12 Iunie 2015 (M. Of. 420/2015)
DECIZIE nr. 187 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 12 iunie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 409 din 10 Iunie 2015 (M. Of. 409/2015)
DECIZIE nr. 12 din 6 mai 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la o pedeapsă definitivă pentru o infracţiune care a produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, pentru determinarea maximului special prevăzut de legea nouă urmează să se reţină cauza de majorare a pedepsei prevăzute de art. 309 din Codul penal, chiar dacă prejudiciul produs prin respectiva infracţiune nu depăşeşte pragul prevăzut de art. 183 din Codul penal EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 10 iunie 2015
Dosar nr. 857/1/2015mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluiioana bogdan - judecător la secţia penală - judecător-raportoraurel gheorghe ilie - judecător la secţia penalăsimona daniela encean - judecător la secţia penalăcorina michaela jîjîie - judecător la secţia penalăsilvia cerbu - judecător la secţia penalăana maria dascălu - judecător la secţia penalămaricela cobzariu - judecător la secţia penalămarius ...








