Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din decret ianuarie 2022 Twitter Facebook

Acte decret ianuarie 2022





Monitorul Oficial 99 din 31 Ianuarie 2022 (M. Of. 99/2022)

 DECRET nr. 109 din 31 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Cavaler EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 8 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 459/2002 privind ordinul virtutea militară şi medalia virtutea militară, cu modificările ulterioare,cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii armatei româniei,preşedintele româniei ...

 DECRET nr. 110 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 45/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna anemaria-ruxandra cireap, ...

 DECRET nr. 111 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 44/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, domnul marian-rolf sîntion, ...

 DECRET nr. 112 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 48/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, domnul corvin doru ...

 DECRET nr. 113 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 63/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna elena-viorica flucsă, ...

 DECRET nr. 114 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 69/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna diana berlic, ...

 DECRET nr. 115 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 68/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna ioana-adina năstase, ...

 DECRET nr. 116 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 67/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna cristina răducan, ...

 DECRET nr. 117 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 66/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, domnul cristinel micu, ...

 DECRET nr. 118 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 65/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, domnul ioan ulici, ...

 DECRET nr. 119 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 100/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna corina iftode, ...

 DECRET nr. 120 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 102/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna alina marciuc, ...

 DECRET nr. 121 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 103/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna mihaela camelia ...

 DECRET nr. 122 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 104/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, doamna cătălina-valentina agafiţei, ...

 DECRET nr. 123 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 106/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, domnul gheorghe mirel rădescu, ...

 DECRET nr. 124 din 31 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 105/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, domnul adrian-claudiu olar, procuror, ...

Monitorul Oficial 88 din 28 Ianuarie 2022 (M. Of. 88/2022)

 DECRET nr. 104 din 28 ianuarie 2022 pentru numirea unui membru al Guvernului EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 88 din 28 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 85 alin. (2), ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 47 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea prim-ministrului,preşedintele româniei decretează:art. 1 se numeşte în funcţia de membru al guvernului domnul marcel-ioan boloş, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării. art. 2la data publicării prezentului decret în monitorul oficial al româniei, partea i, încetează efectele decretului nr. 1.311/2021 pentru desemnarea unui membru al guvernului ca ministru interimar, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1201 din 17 ...

Monitorul Oficial 90 din 28 Ianuarie 2022 (M. Of. 90/2022)

 DECRET nr. 105 din 28 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Comandor EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 90 din 28 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi (2) lit. c), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere pentru contribuţia esenţială avută, de-a lungul timpului, la dezvoltarea relaţiilor culturale româno-irlandeze, promovând imaginea ţării noastre în irlanda şi în restul lumii, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse conferă ordinul meritul ...

 DECRET nr. 106 din 28 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 90 din 28 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.576/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, ...

 DECRET nr. 107 din 28 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 90 din 28 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.588/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, ...

 DECRET nr. 108 din 28 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 90 din 28 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.581/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 1 februarie 2022, ...

Monitorul Oficial 84 din 27 Ianuarie 2022 (M. Of. 84/2022)

 DECRET nr. 99 din 27 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 43/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna gheorghina coşman, judecător la ...

 DECRET nr. 96 din 27 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 57/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna laura-ioana lazăr, judecător ...

 DECRET nr. 97 din 27 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 48/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna ruxandra-georgeta codrea, judecător ...

 DECRET nr. 98 din 27 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 41/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna alina iuliana Ţuca, ...

 DECRET nr. 100 din 27 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 44/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna oana elena ciută, ...

 DECRET nr. 101 din 27 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 45/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna eugenia ciută, judecător ...

 DECRET nr. 102 din 27 ianuarie 2022 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 31 ianuarie 2022, domnul general de brigadă cu o stea hristea dan răsvan-nicolae trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂbucureşti, 27 ianuarie 2022.nr. 102.----

 DECRET nr. 103 din 27 ianuarie 2022 privind trecerea în rezervă a unui general de flotilă aeriană cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 27 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 31 ianuarie 2022, domnul general de flotilă aeriană cu o stea someşan ilie lian trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂbucureşti, 27 ianuarie 2022.nr. 103.----

Monitorul Oficial 78 din 26 Ianuarie 2022 (M. Of. 78/2022)

 DECRET nr. 92 din 26 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 78 din 26 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 64/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna judecător angela ceauşu, delegată în funcţia de ...

 DECRET nr. 93 din 26 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 78 din 26 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 65/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna judecător monica-florentina giol, delegată în funcţia de ...

 DECRET nr. 94 din 26 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 78 din 26 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 59/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna ramona-cristina mihalaş, judecător la tribunalul arad, se ...

 DECRET nr. 95 din 26 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 78 din 26 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 66/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul judecător adrian ovidiu simion ciorba, delegat ...

 DECRET nr. 91 din 26 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 78 din 26 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 58/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna carmen-camelia băilă, judecător la tribunalul arad, ...

Monitorul Oficial 73 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 73/2022)

 DECRET nr. 88 din 25 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 25 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 70/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 25 ianuarie 2022, domnul iulian ispir, ...

 DECRET nr. 89 din 25 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 25 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 71/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 25 ianuarie 2022, doamna daniela ispir, procuror ...

 DECRET nr. 90 din 25 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 25 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 72/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul ioan florin răduţoiu, procuror, cu grad profesional corespunzător parchetului ...

Monitorul Oficial 68 din 21 Ianuarie 2022 (M. Of. 68/2022)

 DECRET nr. 80 din 21 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea ordinului şi medaliei naţionale pentru merit, aprobată prin legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii armatei româniei,preşedintele româniei d ...

 DECRET nr. 81 din 21 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 8 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 459/2002 privind ordinul virtutea militară şi medalia virtutea militară, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii armatei româniei,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol ...

 DECRET nr. 82 din 21 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 8 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 459/2002 privind ordinul virtutea militară şi medalia virtutea militară, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii armatei româniei,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol ...

 DECRET nr. 83 din 21 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.587/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 21 ianuarie ...

 DECRET nr. 84 din 21 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.593/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 25 ianuarie ...

 DECRET nr. 85 din 21 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 41/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 21 ianuarie 2022, domnul adrian-constantin pantea, ...

 DECRET nr. 86 din 21 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 47/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 25 ianuarie 2022, doamna otilia-dolores coste, ...

 DECRET nr. 87 din 21 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 912/2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul ciprian dorobanţu, procuror la parchetul de pe lângă ...

Monitorul Oficial 64 din 20 Ianuarie 2022 (M. Of. 64/2022)

 DECRET nr. 62 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.590/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna loredana-gabriela ulici, judecător la ...

 DECRET nr. 64 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.507/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna raluca maria cîrjan, judecător la ...

 DECRET nr. 65 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.509/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna cristina-mariana timofte, judecător la ...

 DECRET nr. 66 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.517/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna adinela dejenariu, judecător la ...

 DECRET nr. 67 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.514/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna niculina corduneanu, judecător ...

 DECRET nr. 68 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.548/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna călina-maria crişan, judecător ...

 DECRET nr. 69 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.547/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna nicoleta-felicia bulieris, judecător ...

 DECRET nr. 70 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.583/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul eugen roşioru, judecător ...

 DECRET nr. 71 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.594/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul judecător militar colonel george-marcel ...

 DECRET nr. 72 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.584/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna lenuţa Şogor, judecător la ...

 DECRET nr. 73 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.585/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna cătălina-loredana fesan, judecător la ...

 DECRET nr. 74 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.580/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna georgiana-corina corbu, judecător cu grad profesional ...

 DECRET nr. 75 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.512/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna daniela deteşan, judecător la tribunalul caraş-severin, ...

 DECRET nr. 76 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.508/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 20 ianuarie 2022, doamna ...

 DECRET nr. 77 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 46/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 20 ianuarie 2022, doamna romana-mihaela grădinariu, procuror ...

 DECRET nr. 78 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 42/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 20 ianuarie 2022, domnul pompiliu marian drilea ...

 DECRET nr. 79 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 40/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna maria ecaterina Şuiu, procuror la parchetul de pe lângă ...

 DECRET nr. 63 din 20 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 64 din 20 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.574/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna diana-maria sima, judecător la curtea de ...

Monitorul Oficial 60 din 19 Ianuarie 2022 (M. Of. 60/2022)

 DECRET nr. 52 din 13 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 60 din 19 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 13 ianuarie 2022.nr. 52.----

 DECRET nr. 60 din 18 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 60 din 19 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea ordinului, crucii şi medaliei naţionale serviciul credincios, aprobată prin legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor economice, politice şi culturale româno-germane, pentru implicarea în derularea mai multor proiecte sociale şi de promovare a valorilor şi identităţii ...

 DECRET nr. 61 din 18 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 60 din 19 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea ordinului şi medaliei naţionale pentru merit, aprobată prin legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru curajul cu care a apărat libertatea religioasă şi principiile democraţiei, atât înainte, cât şi după evenimentele din decembrie 1989, precum şi pentru contribuţia semnificativă ...

Monitorul Oficial 50 din 17 Ianuarie 2022 (M. Of. 50/2022)

 DECRET nr. 57 din 17 ianuarie 2022 privind acreditarea unui ambasador EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 50 din 17 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată,având în vedere propunerea guvernului,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul dănuţ-sebastian neculăescu se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al româniei la nato şi şef al delegaţiei permanente a româniei la nato.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrunicolae-ionel ciucăbucureşti, 17 ianuarie 2022.nr. 57.----

 DECRET nr. 58 din 17 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 50 din 17 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.546/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 17 ianuarie 2022, doamna ecaterina-elena ...

 DECRET nr. 59 din 17 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 50 din 17 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 39/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 17 ianuarie 2022, doamna daniela constantin, ...

Monitorul Oficial 44 din 14 Ianuarie 2022 (M. Of. 44/2022)

 DECRET nr. 48 din 13 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 44 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din românia în anul 2021 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 13 ianuarie 2022.nr. 48.----

 DECRET nr. 49 din 13 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 44 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 13 ianuarie 2022.nr. 49.----

Monitorul Oficial 45 din 14 Ianuarie 2022 (M. Of. 45/2022)

 DECRET nr. 50 din 13 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 13 ianuarie 2022.nr. 50.----

 DECRET nr. 51 din 13 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru instituirea anului 2022 ca Anul Smaranda Brăescu EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru instituirea anului 2022 ca anul smaranda brăescu şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 13 ianuarie 2022.nr. 51.----

 DECRET nr. 54 din 14 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua naţională a lecturii EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind instituirea zilei de 15 februarie ca ziua naţională a lecturii şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 14 ianuarie 2022.nr. 54.----

 DECRET nr. 55 din 14 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în românia şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 14 ianuarie 2022.nr. 55.----

 DECRET nr. 56 din 14 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 14 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru completarea legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 14 ianuarie 2022.nr. 56.----

Monitorul Oficial 41 din 13 Ianuarie 2022 (M. Of. 41/2022)

 DECRET nr. 53 din 13 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 41 din 13 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 1.185/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 15 ianuarie 2022, doamna ioana ...

Monitorul Oficial 36 din 12 Ianuarie 2022 (M. Of. 36/2022)

 DECRET nr. 38 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea ordinului naţional steaua româniei, republicată, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala carieră artistică, în care talentul şi dăruirea au dat viaţă şi frumuseţe marilor roluri interpretate, preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul naţional steaua româniei în grad ...

 DECRET nr. 39 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea ordinului naţional steaua româniei, republicată, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala carieră academică, reprezentând excelenţa artistică şi culturală românească, pentru promovarea imaginii ţării noastre în mediile artei internaţionale,preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul naţional steaua româniei în ...

 DECRET nr. 40 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea ordinului naţional steaua româniei, republicată, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala carieră dedicată artei muzicale româneşti şi universale, pentru dăruirea de care a dat dovadă în îndrumarea tinerelor generaţii, devenind un reper la nivel naţional şi internaţional, ...

 DECRET nr. 41 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea ordinului şi medaliei naţionale pentru merit, aprobată prin legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru talentul literar şi importantele contribuţii aduse la promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti, precum şi pentru facilitarea cunoaşterii literaturii italiene în ţara noastră,preşedintele ...

 DECRET nr. 43 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (3) şi ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru măiestria artistică şi pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul prin care a contribuit la îmbogăţirea culturii naţionale şi a spiritualităţii universale, preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul meritul cultural în grad de cavaler, categoria c „artele ...

 DECRET nr. 44 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru măiestria artistică şi pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul prin care a contribuit la îmbogăţirea culturii naţionale şi a spiritualităţii universale,preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul meritul cultural în grad de cavaler, ...

 DECRET nr. 45 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea de care au dat dovadă generaţiile de slujitori ai scenei, dând viaţă unui număr însemnat de personaje şi contribuind, pe această cale, la progresul artei teatrale româneşti,preşedintele româniei ...

 DECRET nr. 46 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la dezvoltarea culturală a ţării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin artă, dovedind excelenţă la nivel naţional şi internaţional,preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul meritul ...

 DECRET nr. 47 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (3) şi ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru talentul literar şi importantele contribuţii aduse la promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti,preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul meritul cultural în grad de cavaler, categoria f „promovarea culturii“, domnului topciu luan, scriitor şi traducător.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn ...

 DECRET nr. 42 din 11 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (3) şi ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei culturii naţionale, în semn de apreciere pentru talentul literar şi importantele contribuţii aduse la promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti, preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul meritul cultural în grad de cavaler, categoria a „literatura“, domnului hădărig ioan, scriitor.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul ...

Monitorul Oficial 33 din 11 Ianuarie 2022 (M. Of. 33/2022)

 DECRET nr. 36 din 11 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2020 privind modificarea şi completarea art. 58 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 33 din 11 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru respingerea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 171/2020 privind modificarea şi completarea art. 58 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 11 ianuarie 2022.nr. 36.-----

 DECRET nr. 37 din 11 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 33 din 11 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 43/2022,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unic doamna marcela troe, procuror la parchetul de pe lângă tribunalul ...

Monitorul Oficial 28 din 10 Ianuarie 2022 (M. Of. 28/2022)

 DECRET nr. 14 din 4 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind ratificarea Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deschisă spre semnare şi semnată de România la Paris la 7 iunie 2017 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 28 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind ratificarea convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deschisă spre semnare şi semnată de românia la paris la 7 iunie 2017, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 4 ianuarie 2022.nr. 14.----

Monitorul Oficial 29 din 10 Ianuarie 2022 (M. Of. 29/2022)

 DECRET nr. 30 din 10 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 10 ianuarie 2022.nr. 30.----

 DECRET nr. 31 din 10 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.516/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 10 ...

 DECRET nr. 32 din 10 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.543/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 10 ...

 DECRET nr. 33 din 10 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.544/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 10 ...

 DECRET nr. 34 din 10 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.586/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul nicolae fălămaş, judecător ...

 DECRET nr. 35 din 10 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 1.177/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 10 ianuarie 2022, doamna simona ...

Monitorul Oficial 27 din 10 Ianuarie 2022 (M. Of. 27/2022)

 DECRET nr. 11 din 4 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind încetarea tratatelor bilaterale de investiţii dintre statele membre ale Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 5 mai 2020 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru ratificarea acordului privind încetarea tratatelor bilaterale de investiţii dintre statele membre ale uniunii europene, semnat la bruxelles la 5 mai 2020, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 4 ianuarie 2022.nr. 11.-----

Monitorul Oficial 23 din 07 Ianuarie 2022 (M. Of. 23/2022)

 DECRET nr. 16 din 5 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 3 alin. (3) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea art. 3 alin. (3) din legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 16.-----

 DECRET nr. 17 din 5 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 17.------

Monitorul Oficial 25 din 07 Ianuarie 2022 (M. Of. 25/2022)

 DECRET nr. 27 din 7 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 25 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea directoratului naţional de securitate cibernetică şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 7 ianuarie 2022.nr. 27.----

 DECRET nr. 28 din 7 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare "ELECTRIC UP" EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 25 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 159/2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului horeca pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kwp şi 100 kwp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kw pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin programul de finanţare „electric ...

 DECRET nr. 29 din 7 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2021 pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 25 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2021 pentru modificarea legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 7 ianuarie 2022.nr. 29.----

Monitorul Oficial 23 din 07 Ianuarie 2022 (M. Of. 23/2022)

 DECRET nr. 24 din 6 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei, pentru măiestria artistică şi locul deosebit pe care îl au în viaţa cultural-artistică a ţării, pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul care au dus la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale, ...

 DECRET nr. 25 din 6 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea ordinului, crucii şi medaliei naţionale serviciul credincios, aprobată prin legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor economice, politice şi culturale româno-cipriote, pentru implicarea în derularea mai multor proiecte sociale şi de conservare a patrimoniului cultural românesc,preşedintele ...

 DECRET nr. 26 din 6 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 din 7 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la consolidarea spiritualităţii şi culturii naţionale în republica cipru, pentru dăruirea cu care s-a implicat în păstrarea identităţii comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării,preşedintele româniei d e c r e t e ...

Monitorul Oficial 15 din 06 Ianuarie 2022 (M. Of. 15/2022)

 DECRET nr. 21 din 5 ianuarie 2022 privind acreditarea unui ambasador EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată,având în vedere propunerea guvernului,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul stelian stoian se acreditează în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al misiunii permanente a româniei pe lângă organizaţiile internaţionale de la viena.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 21.-----

 DECRET nr. 22 din 5 ianuarie 2022 privind acreditarea unui ambasador EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată,având în vedere propunerea guvernului,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna monica-mihaela Ştirbu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al româniei în republica federativă a braziliei, se acreditează şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al româniei în republica surinam, cu reşedinţa la brasilia.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 22.-----

 DECRET nr. 23 din 5 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 8 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 459/2002 privind ordinul virtutea militară şi medalia virtutea militară, cu modificările ulterioare,cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţare,în semn de apreciere a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi a contribuţiei aduse la promovarea imaginii armatei româniei,preşedintele româniei d e c r e ...

 DECRET nr. 10 din 4 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Regatul Thailandei privind transferarea persoanelor condamnate şi cooperarea în executarea pedepselor, semnat la New York la 25 septembrie 2019 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru ratificarea tratatului dintre românia şi regatul thailandei privind transferarea persoanelor condamnate şi cooperarea în executarea pedepselor, semnat la new york la 25 septembrie 2019, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 4 ianuarie 2022.nr. 10.----

 DECRET nr. 12 din 4 ianuarie 2022 pentru promulgarea Legii privind acceptarea amendamentelor adoptate la Kampala la 10 iunie 2010, la New York la 14 decembrie 2017 şi la Haga la 6 decembrie 2019 la articolul 8 al Statutului Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind acceptarea amendamentelor adoptate la kampala la 10 iunie 2010, la new york la 14 decembrie 2017 şi la haga la 6 decembrie 2019 la articolul 8 al statutului curţii penale internaţionale, adoptat la roma la 17 iulie 1998, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 4 ianuarie 2022.nr. 12.----

Monitorul Oficial 20 din 06 Ianuarie 2022 (M. Of. 20/2022)

 DECRET nr. 18 din 5 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 257 alin. (4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 20 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea art. 257 alin. (4) din legea nr. 286/2009 privind codul penal şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 18.----

 DECRET nr. 19 din 5 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 202 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 20 din 6 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea art. 202 alin. (1) lit. b) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 19.----

 DECRET nr. 20 din 5 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 94 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 20 din 6 ianuarie 2022

 În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru completarea art. 94 alin. (2) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 5 ianuarie 2022.nr. 20.----

Monitorul Oficial 10 din 05 Ianuarie 2022 (M. Of. 10/2022)

 DECRET nr. 15 din 4 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 10 din 5 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.575/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul marius cornel irimie, judecător ...

Monitorul Oficial 13 din 05 Ianuarie 2022 (M. Of. 13/2022)

 DECRET nr. 13 din 4 ianuarie 2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului, semnat la Ierusalim la 3 noiembrie 2020, de modificare a Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Ierusalim la 15 iunie 1997 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru ratificarea protocolului, semnat la ierusalim la 3 noiembrie 2020, de modificare a convenţiei dintre guvernul româniei şi guvernul statului israel pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la ierusalim la 15 iunie 1997, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂniei klaus-werner iohannisbucureşti, 4 ianuarie 2022.nr. 13.----

Monitorul Oficial 3 din 03 Ianuarie 2022 (M. Of. 3/2022)

 DECRET nr. 1 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.591/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna corina corovei, judecător cu ...

 DECRET nr. 2 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.573/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna mariana ghena, membru ales ...

 DECRET nr. 3 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.577/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna marta-carmen vitos, judecător la ...

 DECRET nr. 4 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.515/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna jeni-simona mărginean-matei, judecător cu ...

 DECRET nr. 5 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.518/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna judecător olimpia-elisabeta cunicel, preşedintele ...

 DECRET nr. 6 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.510/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna cătălina neacşu, judecător la ...

 DECRET nr. 7 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.582/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna maria-Ştefania pavel, judecător la tribunalul maramureş, ...

 DECRET nr. 8 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.592/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul toma-florian ciorgodă, judecător cu grad profesional ...

 DECRET nr. 9 din 3 ianuarie 2022 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.589/2021,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna constanţa-mariana vârşescu, judecător cu grad profesional ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016