Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 20 decembrie 2011  de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale pentru personalul contractual din sistemul administraţiei penitenciare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 20 decembrie 2011 de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale pentru personalul contractual din sistemul administraţiei penitenciare

EMITENT: Ministerul Justiţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 105 din 9 februarie 2012
──────────
    Aprobat de ORDINUL nr. 2.682/C din 20 decembrie 2011, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 105 din 9 februarie 2012.
──────────
    ART. 1
    (1) Prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior, într-o treaptă profesională sau într-o funcţie superioară.
    (2) Promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant ori temporar vacant, iar în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
    (3) Promovarea în grade sau trepte profesionale a personalului contractual se face din 3 în 3 ani prin examen.
    (4) Pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidatul trebuie să fi obţinut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani.
    (5) Examenul de promovare se organizează o singură dată într-un an calendaristic, după finalizarea activităţii de evaluare a performanţelor profesionale individuale.
    (6) Candidaţii se pot înscrie la examenul de promovare în termen de 15 zile calendaristice de la afişarea la sediul unităţii a anunţului de examen, care va cuprinde şi necesarul de cunoştinţe teoretice necesare funcţiei evaluate, stabilite de conducerea unităţii.
    (7) Înscrierea la examen constă în depunerea de către candidaţi a unei cereri de înscriere, validată de structura de resurse umane a unităţii prin ataşarea copiilor fişelor de evaluare pe ultimii 3 ani şi a adeverinţei privind vechimea în funcţia/gradul/treapta deţinută/deţinut.

    ART. 2
    (1) Examenul de promovare în grade sau trepte profesionale a personalului contractual constă în susţinerea unei probe scrise ori a unei probe practice, după caz, şi a unui interviu, stabilite de comisia de examinare.
    (2) Proba practică se susţine în cazul funcţiilor contractuale la care este necesară verificarea abilităţilor practice.

    ART. 3
    (1) Comisia de examinare desemnată prin act administrativ de către conducătorul unităţii va evalua candidatul în cadrul examenului de promovare în grade sau trepte profesionale pe baza următoarelor criterii:
    a) cunoştinţe teoretice necesare funcţiei evaluate;
    b) comportament în situaţii de criză;
    c) abilităţi de comunicare;
    d) capacitate de sinteză.

    (2) Criteriul prevăzut la alin. (1) lit. a) se evaluează pe baza unei probe scrise din domeniul de activitate al angajatului, care să ateste pregătirea profesională şi gradul de acumulare a experienţei profesionale în domeniul respectiv. Proba scrisă poate fi susţinută şi sub forma unui test-grilă.
    (3) Criteriile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se evaluează în cadrul interviului.
    (4) Comisia de examinare poate stabili şi alte criterii de evaluare specifice care vor fi evaluate în cadrul interviului, cum ar fi:
    a) complexitate, iniţiativă, creativitate şi diversitate a activităţilor;
    b) judecata şi impactul deciziilor;
    c) influenţă, coordonare şi supervizare.


    ART. 4
    (1) Comisia de examinare este formată din 3 membri, 2 membri din cadrul unităţii şi un membru de sindicat sau, după caz, un reprezentant al salariaţilor, cu experienţa şi cunoştinţele necesare în domeniul postului în care se face promovarea.
    (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor, prin act administrativ al conducătorului unităţii se constituie comisia de soluţionare a contestaţiilor, potrivit componenţei stabilite la alin. (1).
    (3) Calitatea de membru în comisia de examinare este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.
    (4) Membrii din comisia de soluţionare a contestaţiilor trebuie să aibă experienţa şi cunoştinţele necesare în domeniul postului în care se face promovarea.
    (5) Membrii comisiilor de examinare şi de soluţionare a contestaţiilor vor semna declaraţii pe propria răspundere în care precizează că:
    a) nu sunt în aceleaşi comisii cu soţul/soţia sau o rudă de gradul I;
    b) nu sunt soţ/soţie sau rudă până la gradul I inclusiv ori, după caz, nu au relaţii cu caracter patrimonial cu unul dintre candidaţi;
    c) vor respecta confidenţialitatea lucrărilor comisiei şi a variantelor de subiecte ce vor fi elaborate.


    ART. 5
    (1) În cadrul examenului de promovare fiecare dintre cele două probe, respectiv proba scrisă sau proba practică, după caz, şi interviul, vor fi notate cu un punctaj maxim de 100 de puncte.
    (2) Membrii comisiei de examinare acordă individual punctaje pentru fiecare dintre cele două probe menţionate la alin. (1), consemnate în borderoul de notare.
    (3) Punctajul final al fiecăreia dintre cele două probe se calculează ca medie aritmetică a punctajelor prevăzute la alin. (2).

    ART. 6
    (1) Punctajul examenului de promovare se calculează ca medie aritmetică a punctajelor finale obţinute la fiecare dintre cele două probe, scrisă sau practică, după caz, şi interviul.
    (2) Punctajul minim de promovare este de 50 de puncte.
    (3) Rezultatele obţinute se afişează la sediul unităţii în termen de 3 zile lucrătoare de la susţinerea ultimei probe.
    (4) Contestaţiile se pot depune în termen de două zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor şi se soluţionează în ziua lucrătoare următoare datei-limită de depunere a contestaţiilor.
    (5) Rezultatele soluţionării contestaţiilor se afişează la data soluţionării şi sunt definitive.


    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016